Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2970/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2970/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 2970/2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2970
Ședința publică din 09.11.2015
PREȘEDINTE – A. C.
ASISTENȚI JUDICIARI
A. B.
R. G.
GREFIER – M. J.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul M. D. domiciliat în M., . nr.17, ., . în contradictoriu cu pârâtul M.W. I. E. SRL cu sediul în M., . nr.83, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 28.10.2015, cele dezbătute fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integranta din prezenta hotărâre și când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 04.11.2015, 09.11.2015 când s-a hotărât:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._ reclamantul M. D. a chemat în judecată pe pârâta M.W. I.- E. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâta la plata următoarelor drepturi bănești:drepturile salariale neachitate aferente lunii septembrie 2014, în cuantum de 653,57 lei;garanția reținută de angajator în cuantum de 500 lei;contravaloarea a 10 zile de concediu neefectuat, reprezentând 400 lei;contravaloarea orelor suplimentare efectuate în zilele de odihnă și sărbătoare legală, în perioada 01.06._14, de 816 lei și a celor efectuate în perioadele 04.04._14 și 01.09._14, în cuantum de 816 lei;2.040 lei, reprezentând ore suplimentare efectuate în perioada 01.07._14, de la ora 17 până la ora 22 a fiecărei zile calendaristice;contravaloarea unui număr de 12 bonuri-tichet cadou în cuantum de 50 lei fiecare, reprezentând bonificație agent vânzări pentru lunile iulie și august 2014, emisă de compania Ursus Breweries S.A..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajatul societății pârâte în funcția de agent de vânzări, raporturile de muncă încetând prin demisie potrivit deciziei nr. 98/29.09.2014.Deși în contractul individual de muncă erau prevăzute un salariu lunar brut de 850 lei și un program de muncă de 8 ore zilnic, în realitate, în perioada 04.04._14 a lucrat 6 zile săptămânal, inclusiv sâmbăta, iar în perioada 01.07._14 a lucrat 7 zile săptămânal, câte 13-14 ore zilnic, de la 08.00 la 22.00.
A mai susținut reclamantul că la data de 04.04.2014 a semnat și un contract de garanție, prin care a fost de acord cu reținerea lunară a sumei de 100 lei, cu titlu de garanție, cuantumul total al acestor rețineri din salariu fiind de 500 lei.
Cu privire la salariul aferent lunii septembrie 2014, în cuantum de 775 lei, reclamantul a precizat că s-a prezentat la sediul societății pârâte pentru încasarea acestei sume, însă a fost primit cu reproșuri și amenințări, ca urmare a demisiei sale.În aceste condiții, la data de 13.10.2014, a primit prin curier un plic expediat de pârâtă,având în interior decizia de încetare a contractului individual de muncă, nota de lichidare prin care se constituia un debit de 653,57 lei, adeverința de vechime în muncă, fluturașul de salariu aferent lunii septembrie și suma de 122 lei, calculată ca diferență dintre salariul ce trebuia încasat și debitul imputat.
Cu privire la calculul contravalorii orelor suplimentare, reclamantul a menționat că a avut în vedere sporul de 75% din salariul de bază, prevăzut de Codul muncii, precum și sporul de week-end de 1%, stabilit prin contractul individual de muncă.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri:contractul individual de muncă încheiat cu pârâta, fișa postului de agent de vânzări, contractul de garanție încheiat la data de 04.04.2014, cerere de demisie înregistrată sub nr. 90/01.09.2014, decizia nr. 98/29.09.2014 de încetare a contractului individual de muncă, nota de lichidare, fluturaș de salariu aferent lunii septembrie 2014, recipisa remisă de societatea de curierat, chitanțele de plată a garanției.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a învederat că a achitat reclamantului toate drepturile salariale aferente lunii septembrie 2014, precum și contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, suma totală de 775 lei fiind expediată reclamantului prin serviciul de curierat S.C. Urgent Curier S.R.L..
În ceea ce privește drepturile bănești aferente orelor suplimentare, pârâta a susținut că reclamantul a avut la dispoziția sa o mașină de serviciu, de care se putea folosi 24 de ore din 24, astfel că era liber să își organizeze programul de lucru, pentru a se încadra în timpul legal de 8 ore/zi.Totodată, pentru lunile în care a depășit volumul de vânzări, reclamantul a fost remunerat în plus cu suma de 500 lei brut, menționată în statele de plată la rubrica „alte drepturi”.
Referitor la garanția în cuantum total de 500 lei, pârâta a precizat că nu a procedat la restituirea acesteia întrucât la încetarea raporturilor de muncă reclamantul a figurat cu un debit de 653,57 lei, reprezentând creanță neîncasată de la un client.Față de contravaloarea tichetelor cadou, pretinsă prin acțiune, a susținut pârâta că a achitat reclamantului suma de 300 lei, reprezentând parte din bonusuri, iar diferența s-a împărțit între salariații care au rămas în cadrul societății.
Pentru dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar înscrisuri:confirmare de primire comunicată de S.C. Urgent Curier S.R.L., rapoarte GPS, convenție privind responsabilitatea utilizatorului autoturismului deținut de firmă, state de plată pentru perioada aprilie-septembrie 2014, dispoziție de plată din data de 08.09.2014, pentru suma de 300 lei.
Prin precizări scrise depuse la dosar la termenul din 04.03.2015, reclamantul a diminuat cuantumul pretențiilor deduse judecății prin cererea inițială, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume bănești:653,57 lei, reprezentând diferență salariu aferentă lunii septembrie 2014, 500 lei-contravaloare garanție, 436 lei-contravaloarea a 9 zile de concediu de odihnă neefectuat, 803 lei-contravaloarea orelor lucrate în zilele de odihnă și de sărbătoare legală din perioada 01.06._14, 465 lei-contravaloarea orelor lucrate în zilele de odihnă și de sărbătoare legală din perioadele 04.04._14 și 01.09._14, 2.036 lei- contravaloarea a 310 ore suplimentare efectuate în perioada 01.07._14, de la ora 17 până la ora22 a fiecărei zile, 600 lei-echivalentul unui număr de 12 tichete cadou, reprezentând bonificație agent vânzări pentru lunile iulie și august 2014.
Procedând la soluționarea cauzei, instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile având ca obiective verificarea și cuantificarea eventualelor drepturi bănești cuvenite reclamantului, reprezentând diferențe de drepturi salariale aferente lunii septembrie 2014, contravaloarea concediului de odihnă neefectuat în perioada 4 aprilie-21 septembrie 2014, contravaloarea orelor suplimentare efectuate în zilele lucrătoare, în zilele de repaus săptămânal și în zilele de sărbătoare legală, în perioada 4 aprilie-21 septembrie 2014, cu luarea în calcul a rapoartelor de lucru depuse la dosar, constând în extrase GPS și foi de parcurs.
Lucrarea a fost efectuată de expert B. M., fiind depusă la dosar la data de 15.06.2015 și ulterior suplimentată ca urmare a obiecțiunilor formulate de reclamant, prin întocmirea unei variante de calcul ce a presupus valorificarea rapoartelor GPS prezentate de către pârâtă și cuantificarea orelor identificate în plus peste programul de 8 ore zilnic, ca fiind ore suplimentare.
La termenul din 29.07.2015, reclamantul, prezent personal în instanță, a renunțat la judecata capătului de cerere având ca obiect restituirea cauțiunii în cuantum de 500 lei, astfel că în temeiul art. 406 C.proc.civ., instanța va lua act de manifestarea de voință expresă în sensul desistării de la judecata pretenției menționate.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în funcția de agent vânzări, raporturile de muncă încetând ca urmare a demisiei, potrivit deciziei nr. 98/29.09.2014.Prin contractul individual de muncă încheiat între părți, a fost convenit un salariu de bază brut lunar în cuantum de 850 lei, aferent unui program de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână.
Prin cererea de față, reclamantul a solicitat, în primul rând, obligarea pârâtei la plata diferenței de salariu neachitată pentru luna septembrie 2014, în cuantum de 653,57 lei.
Potrivit art.159 alin.2 Codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Modalitatea de plata a salariului este stabilită prin dispozițiile art. 166 alin.1 din același act normativ, în sensul că acesta se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau in regulamentul intern, după caz.
Totodată, în temeiul art.168 alin.1, executarea obligației de plată a salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată sau prin orice alte documente justificative.
În cazul de față, față de data încetării raporturilor de muncă, menționată ca atare prin decizia nr. 98/29.09.2014 și în lipsa altor susțineri contrarii ale pârâtei, instanța reține că reclamantul a prestat activitatea prevăzută în contractul individual de muncă până la data de 29.09.2014, fiind astfel îndreptățit la plata drepturilor salariale aferente.
Din fluturașul de salariul și din statul de plată întocmite de pârâtă pentru luna septembrie 2014, rezultă că reclamantului i se cuvenea un salariu net de 775 lei.Niciunul dintre aceste înscrisuri nu face însă dovada plății efective a drepturilor salariale în cuantumul menționat, nefiind semnat de către reclamant.
În aceste împrejurări, reclamantul a recunoscut efectuarea de către pârâtă a unei plăți parțiale în cuantum de 122 lei, astfel că, în concordanță și cu dispozițiile art. 272 Codul muncii, pârâtei îi incumba sarcina probei în ceea ce privește plata integrală a salariului, singura probă admisibilă, din perspectiva art. 168 alin.1 Codul muncii, fiind proba cu înscrisuri.
În susținerea apărării sale, pârâta a învederat că a expediat reclamantului suma de 775 lei printr-un serviciu de curierat, depunând la dosar copiile documentelor de transport întocmite de S.C. Urgent Curier S.R.L., incluzând și dovada de livrare către reclamant a expediției din data de 13.10.2014.În ceea ce privește suma de 775 lei, aceasta este într-adevăr menționată în cuprinsul notei de transport ca fiind valoarea declarată a expediției, însă o asemenea mențiune are rolul de stabili limitele răspunderii transportatorului în relațiile sale cu clientul expeditor, în caz de pierdere, distrugere, deteriorare totala sau parțială produsa in timpul transportului.
Sub nicio formă existența unei valori declarate a transportului, astfel cum a fost apreciată în mod unilateral de către expeditor, nu poate fi opusă destinatarului expediției, ca o dovadă a transmiterii propriu-zise, în conținutul coletului, a sumei astfel declarate.
În concluzie, raportând modalitatea de efectuare a plății, susținută de pârâtă, la exigențele probatorii impuse de art. 168 alin.1 Codul muncii, instanța apreciază că nota de transport prin care este indicată valoarea unei expediții comunicate reclamantului, nu face dovada achitării către acesta a sumei de 775 lei, astfel cum a pretins pârâta.
În condițiile în care reclamantul a recunoscut efectuarea unei plăți parțiale, în cuantum de 122 lei, față de drepturile salariale cuvenite, de 775 lei, pârâta va fi obligată la plata diferenței neachitate, de 653 lei, reprezentând diferență salariu aferent lunii septembrie 2014.
În ceea ce privește concediul de odihnă la care reclamantul era îndreptățit pentru activitatea desfășurată în cursul anului 2014, pârâta a recunoscut că fostul său salariat nu a beneficiat de acest concediu în natură, astfel că, la încetarea contractului individual de muncă urma să intervină compensarea în bani a concediului neefectuat, conform art. 146 alin. 4 Codul muncii.
Potrivit calculelor expuse de pârâtă prin precizările la întâmpinare, depuse la filele 82-83 din dosar, contravaloarea concediului de odihnă neefectuat a fost stabilită la suma brută de 472 lei, sumă ce a fost inclusă în totalul de 775 lei, reprezentând rest de plată înscris în statul de plată aferent lunii septembrie 2014.Prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, s-a concluzionat în sensul că reclamantul trebuia să beneficieze de un număr de 10 zile de concediu de odihnă, astfel că în urma compensării în bani a concediului neefectuat, era îndreptățit la plata sumei totale de 671 lei.
Astfel, constatând că pârâta a recunoscut suma de 472 lei brut, pe care a inclus-o în totalul aferent lunii septembrie 2014, cu privire la care s-a dispus prin soluționarea primului capăt de cerere, rămânând o diferență de 199 lei, stabilită de expert și care nu a fost evidențiată în statul de plată, instanța va dispune obligarea pârâtei la plata acestei diferențe, reprezentând parte din contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2014.
Principalele pretenții deduse judecății în cadrul cererii de față, au vizat obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare pretins a fi efectuate atât în zilele de repaus săptămânal și de sărbătoare legală, cât și în timpul săptămânii de lucru, după terminarea programului normal de muncă, de 8 ore zilnic.
Pentru identificarea și cuantificarea acestor ore suplimentare, instanța a dispus efectuarea unei expertize contabile, ale cărei concluzii au fost în sensul că din pontajele întocmite de angajator nu rezultă că reclamantul a efectuat muncă peste programul normal de lucru stabilit prin contractul individual de muncă.Față de aceste concluzii ale expertului contabil B. M., reclamantul a formulat obiecțiuni, susținând că principala dovadă a programului său efectiv de muncă o reprezintă rapoartele GPS, întrucât acestea reflectă intervalul orar în care a circulat mașina de serviciu, pe rutele obișnuite stabilite de angajator și exclusiv în zonele de distribuție.
În vederea unei posibile valorificări a argumentelor reclamantului, instanța a dispus întocmirea de către expertul contabil a unei variante de calcul bazate pe datele din rapoartele GPS, prin care să se identifice numărul de ore lucrate peste programul zilnic de 8 ore și să se evalueze acestea ca fiind ore suplimentare.Concluziile expertului au fost expuse prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă, depus la dosar la data de 05.10.2015.
Problema litigioasă ce se impune a fi clarificată de instanță și de care depinde soluționarea capătului de cerere având ca obiect plata orelor suplimentare, vizează posibilitatea calificării întregii perioade în care reclamantul s-a folosit de mașina de serviciu ca fiind timp de lucru, obligatoriu a fi remunerat de către angajator.
În cadrul acestui demers, urmează a se porni de la definiția legală a timpului de lucru, astfel cum este prevăzută de art. 111 Codul muncii, ca fiind orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil și/sau ale legislației în vigoare.
O asemenea definiție este în acord cu dispozițiile art.2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European, fiind reglementată în opoziție cu noțiunea de perioadă de repaus și fără a se prevedea și o altă categorie intermediară a timpului de care dispune un salariat în raporturile cu unitatea angajatoare.
Deosebit de importantă în economia soluționării prezentei cauze este Hotărârea CEJ pronunțată la data de 10.09.2015 în cauza C-266/14, care, deși dezleagă problema calificării ca timp de lucru a timpului de deplasare pe care lucrătorii fără un program de muncă fix, îl consacră deplasărilor zilnice de la domiciliu la locurile unde se află primul, respectiv ultimul dintre clienți, cuprinde o analiză detaliată a condițiilor pe care le presupune noțiunea de „timp de lucru”.
Situația reclamantului este la rândul său aceea a unui salariat care nu are un loc de muncă fix, însă ceea ce se analizează în speță nu este natura intervalului de timp în care salariatul se deplasează de la domiciliu la clienți și retur, ci a perioadei cuprinse între ora punerii în mișcare a autovehiculului și cea a staționării sale de la sfârșitul fiecărei zile, astfel cum a fost calculată prin suplimentul la raportul de expertiză.
Procedând la analiza elementelor constitutive ale noțiunii de timp de lucru, instanța europeană a statuat că un lucrător poate fi considerat ca fiind la dispoziția angajatorului său, atunci când se află în situația în care este obligat, din punct de vedere juridic, să se supună instrucțiunilor angajatorului și să își exercite activitatea pentru acesta.per a contrario, în cazul în care salariatul poate dispune în mod liber de timpul său și se poate consacra și propriilor interese, el nu trebuie considerat ca fiind la dispoziția angajatorului.
În speță, din examinarea rapoartelor GSP depuse la dosar de către pârâtă, rezultă că reclamantul se deplasa în interiorul unui perimetru determinat, circumscris municipiului M. și localităților limitrofe, despre care se poate reține că reprezenta zona sa de distribuție.Cu toate acestea, nu au fost depuse la dosar și nici nu s-a invocat existența unor dispoziții scrise prin care societatea pârâtă să fi stabilit clienții pe care reclamantul trebuia să îi contacteze, precum și orarul întâlnirilor cu aceștia, după cum nu există nici înscrisuri întocmite de reclamant care să ateste prezența sa efectivă la punctul de lucru al unui anumit client, la o dată și oră expres indicate.
În plus, dacă extrasele GPS indică ora de sosire a mașinii de serviciu într-o anumită locație și ora de plecare, dar și perioada de staționare, nu există niciun element în funcție de care să se poată stabili cu certitudine împrejurarea că în tot acest timp reclamantul s-a aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și la dispoziția exclusivă a angajatorului.
De altfel, tocmai dificultatea obiectivă a identificării programului concret de lucru al reclamantului a determinat evaluarea activității sale doar din perspectiva volumului de vânzări realizat la sfârșit de lună, astfel că în cazul depășirii target-ului prestabilit era remunerat suplimentar cu suma de 500 lei, astfel cum rezultă din statele de plată depuse la dosar.
În consecință, nu se poate vorbi despre un control permanent pe care pârâta să îl fi avut asupra modalității în care reclamantul își îndeplinea zilnic atribuțiile de serviciu, fiind de necontestat posibilitatea acestuia de a-și gestiona timpul fără constrângeri importante și de a se consacra și propriilor interese, pe parcursul unei zile.Or, tocmai această posibilitate a fost apreciată de instanța europeană ca fiind un element de natură să arate că perioada respectivă nu constituie timp de lucru în sensul Directivei 2003/88.
Pentru aceste motive, urmează a se reține că suplimentul la raportul de expertiză contabilă bazat pe valorificarea datelor din extrasele GPS nu beneficiază de acuratețea specifică unei lucrări tehnice de specialitate, care să fundamenteze convingerea instanței în sensul celor stabilite de expert. De altfel, însuși expertul contabil a susținut, prin varianta inițială a raportului de expertiză, lipsa documentelor pe baza cărora să poată determina cu certitudine efectuarea orelor suplimentare, efectuând doar o variantă de calcul în acest sens, a cărei valorificare depinde întrutotul de aprecierea instanței de judecată.
Față de toate aceste considerente, apreciind că timpul în care reclamantul a circulat cu mașina de serviciu nu poate fi calificat cu certitudine ca fiind timp de lucru, în sensul art. 111 Codul muncii și al art. 2 pct. 1 din Directiva 2003/88/CE, instanța va respinge pretențiile având ca obiect plata contravalorii orelor suplimentare, ca nefondate.
Un ultim capăt de cerere dedus judecății a vizat obligarea pârâtei la plata contravalorii unui număr de 12 tichete cadou, cuvenite cu titlu de bonus pentru vânzările realizate în lunile iulie și august 2014 și remise pârâtei de S.C. Ursus Breweries S.A..
Prin apărările formulate, pârâta nu a contestat împrejurarea că partenerul său contractual i-a distribuit aceste tichete cadou, în vederea remiterii ulterioare către proprii angajați care au contribuit în mod direct la realizarea volumului mare de vânzări din lunile iulie și august 2014.Ceea a învederat pârâta a fost modalitatea în care a împărțit tichetele cadou, confirmând faptul că i-a recompensat doar pe salariații care mai aveau această calitate la data primirii tichetelor, reclamantul nefiind printre aceștia.
Or, în condițiile în care este vorba despre stimulente acordate nu în considerarea calității de angajat al pârâtei la o anumită dată, ci pentru a premia activitatea depusă într-o perioadă expres determinată, este evident că de aceste tichete cadou urmau a beneficia acei salariați care au și exercitat activitatea respectivă, indiferent dacă ei mai păstrau sau nu aceeași calitate la data plății efective.În caz contrar, s-ar ajunge la situația în care un angajat ce a început raporturile de muncă ulterior lunii august 2014, să primească tichete cadou pentru recompensarea unei activități pe care în fapt nu a îndeplinit-o, ceea ce ar fi contrar scopului urmărit de emitentul tichetelor.
Se va reține deci că reclamantul era îndreptățit la obținerea tichetelor cadou, la momentul la care acestea au fost împărțite de societatea pârâtă.Cum el nu a fost inclus printre salariații care au și primit efectiv tichetele, urmează ca pârâta să îi achite contravaloarea acestora, într-un cuantum ce nu a fost contestat prin apărările formulate, reprezentând echivalentul a 12 tichete în valoare de 50 lei fiecare.
Pretinsa plată de 300 lei, învederată de pârâtă a fi fost efectuată prin dispoziția de plată din data de 08.09.2014, depusă la filele 59-60 din vol. 1 al dosarului, nu va fi apreciată de instanță ca stingând o parte din datorie, de vreme ce prin chiar actul doveditor al plății se menționează natura creanței ca fiind contravaloare program ITOS, distinct de programul de distribuire a tichetelor cadou, care nu a presupus efectuarea unei plăți propriu-zise, în numerar.
Pentru aceste considerente, pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 600 lei, reprezentând contravaloarea a 12 tichete cadou.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., în măsura admiterii pretențiilor deduse judecății, pârâta va fi obligată la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând parte din onorariului avocatului ales, dovedit prin chitanța depusă la dosar.
În ceea ce privește cererea de majorare onorariu formulată de expertul contabil B. M., se va ține seama de complexitatea lucrării efectuate și de volumul de muncă pe care l-a presupus realizarea expertizei contabile.Astfel, chiar dacă expertul a efectuat și un supliment la raportul de expertiză, prin varianta inițială a raportului de expertiză s-au expus concluzii referitoare doar la salariul aferent lunii septembrie 2014 și contravaloarea concediului de odihnă neefectuat, ceea ce a implicat o analiză facilă a documentelor existente la dosar.
Față de cele expuse, instanța apreciază că onorariul stabilit la suma de 600 lei este îndestulător și proporțional cu activitatea concretă a expertului, motiv pentru care va respinge cererea acestuia ca nefondată.
În temeiul art. 18 din OUG 51/2008, cheltuielile de judecată constând în onorariu expert, pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii, vor fi stabilite în sarcina pârâtei, urmând a se dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 600 lei către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantului la judecata capătului de cerere având ca obiect restituirea garanției în cuantum de 500 lei.
Admite în parte cererea precizată de reclamantul M. D. domiciliat în M., . nr.17, ., . în contradictoriu cu pârâtul M.W. I. E. SRL cu sediul în M., . nr.83, având ca obiect drepturi bănești.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumelor de 653 lei, reprezentând diferență salariu aferentă lunii septembrie 2014, 199 lei, reprezentând diferență contravaloare concediu de odihnă neefectuat și 600 lei, reprezentând contravaloarea a 12 tichete cadou.
Respinge restul pretențiilor ca nefondate.
Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea de majorare onorariu formulată de expert B. M. ca nefondată.
Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli avansate cu titlu de onorariu expert.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE ASISTENȚI JUDICIARI
A. C. A. B.
R. G.
GREFIER
M. J.
Tehnored.jud.A.C.
4EX./17.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
