Acţiune în constatare. Sentința nr. 4239/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4239/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 2672/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4239/2014
Ședința publică de la 02 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe contestator A. N.
și pe intimat ., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: - reclamant - A. N. reprezentat de avocat P. G. lipsind: - pârât - ., martorul B. I..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Sub prestare de jurământ, a fost audiat martorul B. I. a cărui declaratie a fost consemnată și depusă la dosarul cauzei. .
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat P. G. pentru reclamant, având cuvântul, pune concluzii de admiterea actiunii, precizate, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.02.2012, contestator A. N. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că:
- activitatea desfășurată în perioada 17.08._78, 27.03._98 se încadrează în grupa a I-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, Anexa I, pct. 25, pct. 96, pct. 107 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
- activitatea desfășurată în perioada 01.11._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, pct. 42, pct. 43, pct. 86, pct.96 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
- activitatea desfășurată în perioada 01.04._13 se încadrează in condiții deosebite de munca, potrivit HG 261/2001 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, contestatorul a arătat că a fost angajatul pârâtei . in perioada 1978-1998 in funcția de controlor forje si forjor,la Atelierul Forja al Fabricii SDV, iar in perioada 1998-2013- termist- tratamentist, la Fabrica Aparataj.
Atât ca forjor, cat si controlor forje, desfășura următoarele activități: debita materiale feroase si neferoase, pe care le introducea si le scotea manual din cuptoare la temperaturi de 800-1200 grade Celsius. Pentru scoaterea pieselor din matrițe se foloseau uleiuri si emulsii care produceau gaze toxice, flecari, oxizi, rezultând un miros toxic, zgomot puternic, gaze. De asemenea, folosea oxid de cupru, aluminiu, pulberi toxice, table de siliciu cu un continut mare de carbon.
La poziția 14 din carnetul de munca al reclamantului se menționează faptul ca este încadrat in grupa I, potrivit pct. 25, Anexa I, in procent de 100%.
Ca termist tratamentist executa tratamente termo-chimice la diverse repere cu următoarele substanțe: sulf, amoniac, cianura, acid sulfuric.
La punctul 83 din carnetul de munca al reclamantului se menționează ca in perioada 01.11._01 a lucrat in locul de munca prevăzut la Anexa II, pct. 42, din Ordinul 50/1990, in procent de 100%.
Menționează ca a fost diagnosticat cu boli profesionale: fibroză pulmonara si discopatie lombara de etiologie profesionala.
După abrogarea Ordinului 50/1990 activitatea reclamantului se regăsește in condiții deosebite de munca, potrivit HG 261/2001.
In toata aceasta perioada a lucrat in condiții deosebite de munca, fiind expus unor substanțe toxice, unui microclimat nefavorabil cu noxe.
A depus copie după: C.I., adeverința medicala nr.1242/16.04.2013, adeverința nr. 6555/30.10.2009, act adițional la contractul individual de munca, carnetul de muncă, practica judiciara.
La data de 24 03 2014, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibila, iar pe fond ca neîntemeiată.
Arata ca reclamantul a fost corect incadrat in grupa a II-a de munca, deoarece si-a desfasurat activitatea in alt atelier, distinct de Atelierele Fabricii Turnatorie, meseria acestuia fiind de forjor la Atelierul Forja al Fabricii SDV si termist tratamentist la Fabrica Aparataj, drept pentru care s-a eliberat adeverința de grupa a II-a de munca. La grupa I de munca au fost trecute numai anumite ateliere, locuri in care nu a lucrat reclamantul.
Încadrarea in grupe de munca nu s-a făcut pe perioada de valabilitate a Ordinului 50/1990, iar instanța nu mai are norma legala pe care sa o aplice.
Neaplicându-se grupa I de munca la aceste locuri de munca, societatea a virat indemnizațiile CAS corespunzătoare grupei a II-a de munca.
A depus la dosar Anexa nr. 7 la CCM 1992, privind condițiile de munca la SDV si AIT, si tabel cu personalul încadrat in condiții de munca.
La data de 09.04.2014 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat motivele din cererea introductiva de încadrare in grupa I si a II-a de munca.
La data de 20.05.2014 reclamantul a formulat precizare de acțiune, menționând perioada pentru care solicita grupa de munca si temeiul de drept pentru aceasta.
La solicitarea reclamantului instanța a încuviințat proba testimonială, fiind audiat martorul Moniță I. si B. I., ale căror declarații se află atașate la dosarul cauzei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de susținerile părților, dispozițiile legale în materie, tribunalul constată următoarele:
Instanța nu poate reține că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Ordinul 50/1990 a fost dat tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei I de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea acestuia de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Tribunalul constată că dispozițiile cuprinse în anexele la ordin nu sunt restrictive. Nici nu ar putea fi cât timp anexele nominalizează, deopotrivă ,locuri de muncă, activități concrete dar și categorii profesionale distincte. Or, în concret o activitate ce se poate încadra în grupa a II-a de muncă se poate desfășura întru-un loc de muncă ce face necesară încadrarea în grupa I-a .
De aceea legiuitorul, prin art. 6 din Ordin a rezervat activitatea de nominalizare a persoanelor numai conducerii unităților împreună cu sindicatele libere din unități, prezumându-se ideea că acești subiecți sunt cei mai abilitați să cunoască realitatea din unități în ceea ce privește condițiile de muncă.
Cât privește fondul cauzei – încadrarea in grupa I si a II-a de munca, tribunalul constată că acțiunea este întemeiată și, pentru considerentele ce vor fi în continuare dezvoltate, va fi admisă, iar apărările societății pârâte vor fi înlăturate.
Așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării, în opinia societății pârâte și în contextul concret al cererii deduse judecății, acțiunea ar fi neîntemeiată deoarece prevederile sau extinderea unor prevederi sau asimilarea unor activități cu cele prevăzute în actele normative în vigoare referitoare la grupele de muncă nu este posibilă.
Teza extinderii așa cum o înțelege pârâta nu poate fi însușită de către instanță deoarece:
-potrivit art 6 din Ordinul 50/1990 "nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere
sau infectare etc.)"
Inserarea sintagmei "etcetera" după ce legiuitorul a nominalizat condițiile concrete, mai multe sau mai puține, este de natură nu să limiteze numărul acestora ci, dimpotrivă,face posibilă extinderea cazurilor în care condițiile de muncă (calificate generic ca fiind "condiții deosebite") se încadrează în grupele I sau II de muncă.
Instanța va avea în vedere faptul că si colegii reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile.
Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nicio justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenție combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Din actele dosarului și din depoziția martorilor rezultă că activitatea reclamantului s-a desfășurat în condiții grele și de toxicitate.
Activitatea sa concretă ca forjor si controlor forje se desfășura in condiții de fum, temperaturi înalte si mult zgomot. Se lucra cu ciocane de 1000 kg si prese i timp de 8 ore zilnic.
Martorul B. I. arata ca forjorii si turnatorii aveau grupa I-a de munca, dar după revoluție si tratamentiștii au beneficiat de program de 6 ore, dar grupa a II-a nu a fost trecuta ca si grupa I de munca.
Tratarea pieselor se făcea la temperaturi de 900 0C, in bai de ulei, soda caustica de unde se degajau vapori toxici. In aceste condiții se lucra tot timpul de lucru.
Din declarația martorului reiese că unitatea a acordat grupa a II-a de muncă în mod inechitabil, doar la unii forjori.
Pârâta nu a încadrat activitatea reclamantului în grupa a II a de muncă în mod nejustificat.
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia in perioada 01.11._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 42, 43, 86 si 96 din Ordinul 50/1990.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa I si a II- a de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Având în vedere considerentele expuse, instanța constata ca activitatea desfășurată în perioada 17.08._78, 27.03._98 se încadrează în grupa a I-a de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului 50/1990, Anexa I, pct. 25, pct. 96, pct. 107, iar activitatea desfășurată în perioada 01.11._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă, conform Ordinului 50/1990, pct. 42, pct. 43, pct. 86, pct.96.
În temeiul art.40 alin 2 lit. h din C muncii, va obliga pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
În temeiul art. 19 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, a fost adoptata H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite.
În raport de disp. art. 3 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se face în cadrul următoarei metodologii, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în:
„a) nominalizarea în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite și stabilirea criteriilor aplicabile pentru această încadrare, care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă, acolo unde acesta este înființat;
b) expertizarea locurilor de muncă din punct de vedere al protecției muncii;
c) efectuarea determinărilor de noxe profesionale, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1); buletinele de determinări trebuie să cuprindă cel puțin următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de muncă, noxa profesională, valoarea măsurată, valoarea limită admisă, metodele de măsurare;
d) solicitarea de către angajator de la instituțiile abilitate de Ministerul Sănătății și Familiei a listei cuprinzând bolile profesionale înregistrate sau a listei cuprinzând efectuarea controlului medical pentru personalul care lucrează în locuri de muncă în condiții deosebite, pentru determinarea răspunsului specific al organismului;
e) efectuarea evaluării locurilor de muncă nominalizate la lit. a), care se face de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, în cadrul Comitetului de securitate și sănătate în muncă acolo unde acesta este înființat, conform anexei nr. 2 sau 3;
f) stabilirea măsurilor tehnice, sanitare și organizatorice de protecție a muncii corespunzător condițiilor de muncă și factorilor de mediu specifici locului de muncă;
g) obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4;
i) stabilirea locurilor de muncă în condiții deosebite în conformitate cu art. 19 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.”
Or, potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 19/2000, avizul inspectoratului teritorial de muncă este obligatoriu pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite.
De asemenea, disp. art. 3 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 reia ca o etapă componentă a metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite „obținerea avizului inspectoratului teritorial de muncă în conformitate cu prevederile art. 4”.
Dispozițiile art. 4 din H.G. nr. 261 din 22 februarie 2001 au următorul conținut:
„(1) Avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite va cuprinde și se va acorda în baza următoarelor documente:
a) determinările de noxe, efectuate de laboratoare abilitate prevăzute în anexa nr. 1, care se fac numai în prezența inspectorilor de muncă, certificând că la data efectuării acestora s-au aplicat măsurile tehnico-organizatorice pentru normalizarea condițiilor de muncă, că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal, conform proiectului, și că procesele tehnologice se desfășoară în condiții normale;
b) constatările efectuate de inspectoratele teritoriale de muncă, ce vor fi consemnate într-un proces-verbal și vor face referire directă la respectarea prevederilor Normelor generale de protecție a muncii, Normelor specifice de securitate a muncii și ale celorlalte acte normative din domeniu;
c) copii de pe lista cuprinzând bolile profesionale sau sinteza analizelor medicale și fișa de evaluare prevăzută în anexa nr. 2 sau 3.
(2) Avizul acordat are o valabilitate de cel mult 3 ani, cu posibilitate de prelungire.”
Între actele depuse la dosar nu se regăsește avizul respectiv. Nu se dovedește urmarea completă a metodologiei prevăzute.
O culpă în acest sens se poate reține și sindicatelor sau reprezentanților reclamanților care nu au contestat refuzul inspectoratului teritorial de muncă de a acorda avizul solicitat în mod imperativ de lege.
Este de menționat și că H. G. nr. 261/2001 a fost abrogată prin H.G. nr. 246 din 7 martie 2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, iar la art. 1 din acest act normativ se prevăd următoarele:
„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, valabile până la data de 6 martie 2007 inclusiv, acordate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite în cuprinsul prezentei hotărâri.
(2) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prezentei hotărâri nu poate depăși data de 31 decembrie 2008.”
Cu alte cuvinte, după . H.G. nr. 246 din 7 martie 2007 nici nu se mai pune problema de acordare a unor avize de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, ci numai de reînnoire a avizelor deja acordate.
H.G. nr. 246 din 7 martie 2007 este la rândul ei modificată prin H.G. nr. 1622 din 10 decembrie 2008 cu privire la procedura de reînnoire a avizelor până la data de 31 12 2009, iar ulterior prin H.G. nr. 1627 din 29 decembrie 2009, cu privire la procedura de reînnoire a avizelor până la data de 31.12.2010.
Pentru admiterea unei acțiuni de genul celei de față, instanța ar trebui nu numai să acorde un aviz cu încălcarea competențelor sale, dar în plus să și reînnoiască de mai multe ori avizul respectiv.
În consecință, față de considerentele expuse, urmează a fi respins capătul de cerere cererea privind constatarea încadrării în locuri de munca în condiții deosebite pentru perioada 01.04._13.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea precizata formulata de contestator A. N., CNP_, domiciliat in C., .. 20, .. 1, ., in contradictoriu cu intimat ., cu sediul in C., Calea Bucuresti, nr. 80, jud. D..
Constată că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioadele 17.08._78, 27.03._98 se încadrează în grupa a I-a de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa I pct. 25, 69, 107 în procent de 100%. si pentru perioada 01.11._01 se încadrează în grupa a II -a de muncă conform Ordinului 50/1990, anexa I I pct. 42, 43, 86,96 în procent de 100%.
Obligă pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.
Respinge capătul de cerere prin care se solicita sa se constate ca activitatea desfășurata in perioada 01.04._13 se încadrează in condiții deosebite de munca .
Executorie.
Cu drept de apel, cererea se va se depune în termen de 10 zile de la comunicare la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică de la data de 02.09.2014.
PREȘEDINTE M. N.
Asistent judiciar A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier E. C.
Red. Jud. M.N./as. A.D./4 ex./09.09.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
