Acţiune în constatare. Sentința nr. 677/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 677/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 11593/63/2013

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 677/2014

Ședința publică de la 13 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar M. C. S.

Grefier L. S.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul D. I. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, prin avocat A. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial a soluționa cauza dedusă judecății și legal investită și acordă cuvântul pe probe.

Reclamantul, prin avocat, solicită încuviințarea probelor astfel cum au fost solicitate prin acțiune.

Instanța deliberând în baza art. 258 NCPC încuviințează reclamantului probele solicitate și procedează la audierea martorului C. I., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Reclamantul, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate că activitatea desfășurată în perioada dedusă judecății se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 69, 79, 34, 47, 51, 64, 72 în procent de 100% din programul normal de lucru și obligarea pârâtei la eliberarea către reclamant a unei adeverințe în acest sens. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2013,, reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 09.09.1982 - 6.01.1983, 10.09._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990, art 3, anexa 1 pct 8,pct 38, anexa 2 pct 34,pct 47,pct 51, pct 64,pct 65, pct 69, pct 79 și pct 160 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei ., Fabrica Mașini Electrice Rotative, atelierul port perii colectoare în perioadele menționate, având meseria de lăcătuș . A susținut ca a desfășurat operații cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe bază de mică, sticlă, rășini, solvenți organici sau cu soluții alcaline, sodă caustică, acid clorhidric (apa tare) și fosfat trisodic.

A menționat că a lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă.

A mai precizat că la locul de muncă a lucrat cu materiale iritante - zinc topit, cositor, pudră de talc, azbest, electropastă, sticlotextolit, vopsele, tricloretilena, solvenți, bandă de sticlă(impregnată cu rășină), în condiții de noxe și zgomot, praf, vibrații, unde electromagnetice .

A învederat instanței că o parte a colegilor săi au obținut grupa a doua de muncă .

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 anexa 1, pct 8,pct 38, anexa 2 pct 34,pct 47,pct 51, pct 64,pct 65, pct 69, pct 79 și pct 160 si art. 40 alin 2, litera h din Codul Muncii, art. 35 NCPC, art. 1528 NCC.

În scop probator, reclamantul a depus la dosar în copie: cartea de identitate, carnetul de muncă, fișa de identificare a funcțiilor profesionale, adeverință DSP D. situația bolilor, buletine de încercări, buletin de determinări de toxicologie sanitară, fișă de risc profesional,practica judiciară.

În susținerea acțiunii reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

La data de 17.10.2013 reclamantul și-a îndeplinit obligațiile impuse de instanță, în sensul că și-a precizat temeiul juridic ca fiind Ordinului 50/1990 anexa 2 pct 34,pct 47,pct 51, pct 64, pct 69, pct 72, pct 79 și pct 160.

La data de 26.11.2013 pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, locul de muncă al reclamantului nefiind încadrat în grupa a II a de muncă. Reclamantul și-a desfășurat activitatea într-un loc de muncă numit Atelierul port perii colectoare, ce nu a fost încadrat în nicio grupa de muncă.

În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupele I și a II a de muncă – anexa 7 la CCM 1992 și tabelul cu personal încadrat în grupe de muncă/1997.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți, iar la solicitarea reclamantului a fost încuviințată proba cu un martor pentru a se dovedi condițiile de la locul de muncă, fiind audiat martorul C. I. în ședința publică din 13.02.2014, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Reclamantul a fost angajatul societății pârâte . Fabrica Mașini Electrice Rotative, atelierul port perii colectoare în 09.09.1982 - 6.01.1983, 10.09._01 în meseria de lăcătuș, așa cum rezultă din carnetul de muncă.

Activitatea reclamantului s-a desfășurat în acest atelier pe toată durata raportului de muncă așa cum arată și pârâta în întâmpinare.

Potrivit declarației martorului audiat în cauză, activitatea reclamantului consta în montare punte port perie și colectoare din cadrul unui motor electric. Pentru aceasta trebuia demontată și spălată cu substanțe chimice, solvenți organici și soluții alcaline portperia din jurul rotorului. Întrucat trebuiau îndepărtate toate urmele de vopsea de pe piese, era folosita peria de sârmă rotativă, care însă degaja pulberi toxice pentru muncitori.

Mai efectua operații de impregnare a bobinelor și operații de cositorire, operații de polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase. Lucra cu fulgi de azbest, de sticlă. De asemenea, reclamantul participa și la efectuarea de probe de rodaj și rotor la bancurilor de probă.

Aceste activități s-au desfășurat 100% din programul normal de lucru, într-o hală deschisă unde iarna era foarte frig, iar vara foarte cald și că la nivel de unitate s-au înregistrat boli profesionale.

Martorul a mai arătat că au existat situații în care unitatea a recunoscut grupa a II a de muncă unor colegi ai reclamantului, care au lucrat în același loc și în aceleași condiții cu reclamantul și alții care au obținut grupa de muncă prin hotărâre judecătorească.

Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69,79,34.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Instanța nu poate reține că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, va constata că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 09.09.1982 - 6.01.1983, 10.09._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69,79,34 și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, această obligație revenindu-i în conformitate cu art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată, formulată de reclamantul D. I. CNP_, cu domiciliul în C., bvd. Dacia, nr. 169, ., .,în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., . 80, jud D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamantul D. I. în perioadele 09.09.1982 - 6.01.1983, 10.09._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990, anexa 2, pct. 69,79,34.

Obligă pârâta . să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se ca depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 13 Februarie 2014

Președinte Asistenți judiciari Grefier

M. G. M. C. M. S. L. S.

Red. Jud. M.G. și S.M.C

4 Ex./26.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 677/2014. Tribunalul DOLJ