Acţiune în constatare. Sentința nr. 3752/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3752/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1833/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3752/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. O.
Asistent judiciar L. C. O.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta . ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat G. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Avocat D. pentru reclamant precizează temeiul cererii de chemare în judecată prin adăugarea punctelor 69 și 79 din Ordinul 50/1990, menținându-și și celelalte puncte indicate în acțiune.
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Avocat D. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și a probei testimoniale cu un martor, arătând că acesta este prezent.
În raport de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimonială solicitate de reclamant, prin apărător, după care procedează la administrarea probei testimoniale sub prestare de jurământ cu martorul D. A., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară închise dezbaterile pe fond și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin actiunea inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.02.2014, reclamantul B. G. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioada 01.12._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform Anexei II, pct. 15, 22, 23, 33 din Ordinul nr. 50/1990 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei ., deținând funcția de strungar, desfășurând operații de finisare a diverselor piese, axe, motoare din materiale feroase și neferoase pe care le strunjea prin așchiere cu cuțite care, în contact cu metalul degajau fum puternic, vibrații, căldură, praf și zgomot puternic.
A menționat că a lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă.
Mai arată că, toată activitatea se desfășura în condiții de temperaturi extreme, iarna fiind foarte frig, iar vara foarte cald.
În scop probatoriu a depus la dosar fotocopii de la cartea de identitate, carnetul de munca.
Pârâta a formulat la data de 20.03.2014 întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, activitatea desfășurată de reclamant nefiind încadrată în nici o grupă de muncă.
În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupe de muncă din anul 1997 la contractul diviziei MER.
La solicitarea reclamantului a fost încuviințată proba cu un martor pentru a se dovedi condițiile de la locul de muncă, fiind audiat martorul D. A. în ședința publică din 17.06.2014, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte ., Divizia MAȘINI ELECTRICE ROTATIVE, în perioada 01.12._01, în meseria de strungar, așa cum rezultă din carnetul de muncă.
Activitatea reclamantului s-a desfășurat în acest atelier pe toată durata raportului de muncă așa cum arată și pârâta în întâmpinare.
Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, activitatea reclamantului consta în executarea de lucrări de finisare a motoarelor, în condiții de zgomot și praf rezultat în urma operațiunilor de finisare. În timpul operațiunii de strunjire se degaja praf din piesa strunjită, se producea zgomot. După strunjire, piesa se răcea cu emulsie care degaja vapori toxici. În urma operațiunilor de așchiere se degaja și căldură, zgomot și praf, săreau șpane care erau periculoase. În afara noxelor rezultate din propria activitate suporta și noxele din activitatea celorlalte ateliere: respectiv bobinaj și împachetaj.
Pârâta nu a încadrat activitatea reclamantului în grupa a II a de muncă în mod nejustificat.
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II pct. 69 din Ordinul 50/1990.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța nu poate reține că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizată de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite cererea precizată, va constata că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în funcția de strungar în perioada 01.12._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa II pct. 69 în procent de 100% și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Instanța va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamantul B. G., CNP_ domiciliat în C., ., ., . în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., .. 80, județul D..
Constată că activitatea desfăsurată de reclamant in perioada 01.12._01 se incadrează in grupa a II a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa 2 pct. 69 in procent de 100 %.
Obligă unitatea parata să emită adeverintă in acest sens.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronuntata in sedinta publică de la 17.06.2014.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. O.
Asistent judiciar, L. C. O.
Grefier, L. R. M.
Red Jud.CU și as.jud.LCO
4 ex./09.07.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








