Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1593/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1593/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 3056/63/2013*

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 1593/2014

Ședința publică de la 25 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. Uncheașu

Asistent judiciar C. O.

Asistent judiciar L. C. O.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta C. M. A. în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, T. D. și C. DE A. C., având ca obiect drepturi bănești -casare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, la data de 06.02.2013, reclamanta C. M. A. a chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. C., T. D., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați să calculeze și să îi plătească dobânda legală aferentă creanței stabilite prin sentința civilă nr. 2433/16.06.2009 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ și sentința civilă nr. 2381/10.04.2008 pronunțată de T. D. în dosarul nr._/63/2007 și sentința 3233/06 05 2008 pronunțată de T. D. în dos. nr._/63/2007 începând cu data la care hotărârile au devenit executorii, pe toată perioada întârzierii,atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate, și până la data plății integrale a acestor sume.

În motivarea acțiunii, a arătat că și-a desfășurat activitatea în calitate de judecător, iar pârâții au fost obligați prin sentințele menționate la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 01.07.2004 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere, a diferențelor de drepturi bănești rezultate din aplicarea indexării prev.de art.1 din OUG nr.10/2007 pentru anul 2007, din premiul anual prev.de art.18 din OUG nr.27/2006 și prima de concediu prev.de art.24 ind.1 din OUG nr.27/2006, stabilite prin sent.nr.2381/2008 și în funcție de dobânda legală aferentă până la data pronunțării, precum și la plata diferenței de drepturi salariale reprezentând sporul de 50% prev.de art.47 din L50/1996.

A precizat că pârâții sunt puși în întârziere de drept, însă nu au fost obligați și la plata dobânzii legale aferente pentru care sunt puși în întârziere de drept . Cum aceștia refuză să execute hotărârile judecătorești, datorează și dobânda legală, conform art.161, art.166 alin 4 din C muncii, rap.la art.1084, 1088 din vechiul C civil, art.2 din OG 9/2000.

A învederat instanței că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata unei părți din suma datorată, dar și prin adoptarea OUG nr.71/2009 care a eșalonat efectuarea plății.

A depus la dosar în copie titlurile executorii.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 15 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, forma actualizată, cu referire la OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, forma actualizată.

În cauză a formulat întâmpinare pârâtul M. Justiției prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că, în măsura în care instanța va considera că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, acestea sunt parțial prescrise, putând fi acordate numai pentru o perioadă de 3 ani anterior introducerii acțiunii. în raport cu obiectul acțiunii, invocând prevederile art. 171 alin. 1 din Codul muncii și ale art. 283 din același act normativ, coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.

A mai arătat că pentru a opera întreruperea termenului prescripției dreptului la acțiune este necesară recunoașterea dreptului, expresă sau tacită însă neîndoielnică, recunoaștere inexistentă în acest caz.

A precizat că M. Justiției a asigurat fondurile pentru plata titlurilor executorii în acord cu dispozițiile OUG nr. 71/2009 care prevede o procedură eșalonată incluzând numai actualizarea cu rata inflației și nu aplicarea dobânzilor legale. A invocat de asemenea prevederile art. 1535 alin. 1 din Codul civil și ale OUG nr. 71/2009 și a arătat că reclamantul poate solicita în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a sumelor datorate în baza titlurilor executorii daune moratorii reprezentând actualizarea cu rata inflației a sumelor datorate inițial și nu dobânda legală pentru neexecutare.

A susținut și faptul că reclamantul solicită dobânda pentru toată perioada de întârziere ,deci practic o dobândă penalizatoare ; or, în speță, creanțele nu sunt exigibile, nefiind ajunse la scadență . Legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prev.de art.I din OUG nr.71/2009, modif.prin OUG nr.18/2010, și aprobată prin L230/2011.

Pârâtul C. de A. C. a formulat de asemenea întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât prin OUG nr.71/2009, cu modif. și complet ulterioare, s-a instituit un termen legal suspensiv, care curge în favoarea debitorilor, termen înlăuntrul căruia creditorii nu pot pretinde executarea obligației ce a fost impusă prin hotărâri judecătorești. În acest interval de timp nu curge nici dobânda penalizatoare, adică daunele moratorii pentru neexecutarea obligației.

Pe de altă parte, legiuitorul a prevăzut în mod expres că sumele plătite potrivit OUG nr.71/2009 vor fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de INS astfel încât și din acest punct de vedere solicitarea reclamantei privind acordarea dobânzii legale pentru aceste sume nu este întemeiată.

Prin sentința nr. 2804 din data de 21 martie 2013, pronunțată de T. D. – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul numărul_ s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. M. A., cu domiciliul procesual ales la T. D., în C., ., jud.D. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. C., cu sediul în C., ., nr. 5A, jud. D., T. D., cu sediul în C., ., jud. D..

S-a dispus obligarea pârâților la plata către reclamantă a contravalorii dobânzii legale calculate începând cu 06.02.2013 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate, stabilite prin sentința nr.2381/10.04.2008( dosar_/63/2007), sentința nr. 3233/06.05.2008 (dosar_/63/2007), sentința nr.2433/16.06.2009, astfel cum a fost modificată prin decizia 7317/10.12.2009 a Curții de A. C.(dosar_ ).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M. JUSTITIEI, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr..7379 pronuntata de C. de A. C. in sedința publică de la 04 Iulie 2013 s-a admis recursul, s-a casează sentința civilă și trimite cauza spre rejudecare la T. D..

S-au retinut următoarele:

În cauza de față, prin acțiunea formulată în partea introductivă a cererii, recurenta a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru suma datorată prin sentințele 2433/2009 mai 2009 pronunțată de T. D. în dosarul_ și 3233/06.05.2008 pronunțată de T. D. pentru creanțele stabilite prin hotărârile judecătorești invocate.

Pe toată perioada întârzierii, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume.

În raport de acțiunea formulată și dezvoltarea motivelor acesteia, C. apreciază că instanța de fond nu a lămurit exact care este obiectul cererii de chemare în judecată. Se apreciază că era necesar să se stabilească dacă reclamantul a solicitat prin prezenta acțiune dobânzi pentru întârzierea nejustificată a plății unor drepturi salariale datorate de angajatori într-o anumită perioadă de timp și rămase neachitate, (drepturi principale care au făcut obiectul unei judecăți anterioare în cadrul căreia nu s-au cerut dobânzi ) sau solicită dobânzi pentru executarea cu întârziere a unor sume de bani stabilite prin hotărâri judecătorești.

Dosarul a fost inregistrat sub nr._

La data de 27.02.2014 reclamanta si-a precizat cererea in senul că solicită obligarea pârâtilor la plata dobânzilor legale de la data la care hotărârile au devenit executorii si pana la data plătii integrale a acestor sume.

Creantele pe cale le detine sunt certe, lichide si exigibile in sensul art. 379 C.p.civ., iar conform art. 166 al. 4 C. Muncii întârzierea nejustificată a plătii salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului salariatului.

Daunele interese datorate pot consta in dobânda legală, care reprezintă pretul lipsei de folosintă a sumelor stabilite prin titlurile executorii invocate.

Referitor la punerea in întârziere a pârâtilor reclamanta a precizat că aceasta a avut loc la data promovării litigiilor anterioare in care s-au pronuntat respectivele hotărâri. Pentru daunele-interese rezultate din neexecutarea obligatiilor (executarea cu întârziere) nu mai este necesară o nouă punere in întârziere, legea neprevăzând o asemenea conditie.

Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanta constată următoarele:

Prin sentința nr.2433/16.06.2009 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ irevocabilă prin dec.7317/10 12 2009 a Curții de A. C., s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, au fost obligați pârâții la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu data de 01 07 2004 și până la data de 12 11 2009, sume ce vor fi actualizate de la data nașterii dreptului la data plății efective .

Prin sent.nr. 3233/06 05 2008 pronunțată de T. D. în dos. nr._/63/2007, irevocabilă, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferența de drepturi salariale reprezentând sporul de 50% din indemnizația de bază brută lunară, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, în cuantumurile nete calculate de expert, precum și în continuare, sume ce vor fi actualizate de la data întocmirii raportului de expertiză și până la data plății efective.

Prin sent.nr. 2381 /10 04 2008 pronunțată de T. D. în dos.nr._/63/2007, irevocabilă, au fost obligați pârâții la plata diferențelor de drepturi bănești rezultate din aplicarea indexării prev.de art.1 din OUG nr.10/2007 pentru anul 2007, din premiul anual prev.de art.18 din OUG nr.27/2006 și prima de concediu prev.de art.24 ind.1 din OUG nr.27/2006, reactualizate și cu dobânda legală în cuantumul net determinat de expert.

Prin prezenta cerere, astfel cum a fost precizată, reclamanta solicită obligarea pârâților să-i calculeze și să-i plătească, începând cu data la care hotărârile de mai sus au devenit executorii și până la data plății integrale dobânda legală cuvenită pentru creanțele stabilite prin hotărârile judecătorești invocate.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune - interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamant.

Referitor la punerea in întârziere a pârâtilor se constată că aceasta a avut loc la data promovării litigiilor anterioare in care s-au pronuntat respectivele hotărâri. Pentru daunele-interese rezultate din neexecutarea obligatiilor (executarea cu întârziere) nu mai este necesară o nouă punere in întârziere, legea neprevăzând o asemenea conditie.

Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamantă este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentințelor judecătorești indicate anterior, repararea prejudiciului trebuind să fie integrală, dobânda legală și actualizarea având natură juridică diferită.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, reținând că dobânda legală solicitată de reclamantă este datorată începând cu data prezentei cereri de chemare în judecată, instanța găsește inutil a analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. Justiției, excepție care vizează drepturi bănești ( dobânzi ) anterioare celor dispuse de instanță.

In acest sens s-a pronuntat si ICCJ . interesul legii prin Decizia nr.2 în dosarul nr.21/2013 în sensul că în aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii

legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Față de aceste considerente, instanța va admite în parte acțiunea, doar pentru dobanzile datorate de la data introducerii prezentei cereri.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte cererea precizată reclamanta C. M. A., cu domiciliul procesual ales la T. D. în C., ., jud.D. în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. C., cu sediul în C., ., nr. 5A, jud. D., T. D., cu sediul în C., ., jud. D..

Obligă pârâtul să plătească reclamantilor dobânda legală cuvenită pentru creantele stabilite prin sentintele nr. 2433/16.06.2009 a Tribunalului D.-Sectia Conflicte de Muncă pronuntata in dosarul nr._ astfel cum a fost modificată prin decizia 7317/10.12.2009 a Curții de A. C.(dosar_ ), sentinta 2381/10.04.2008 pronuntata in dosarul nr._/63/2007 si sentinta nr. 3233/06.05.2008 pronuntata in dosarul nr._/63/2007 de la data formulării prezentei cereri 06.02.2013 si până la data plătii efective.

Definitivă si executorie.

Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2014.

PREȘEDINTE,

C. Uncheașu

Asistent judiciar, C. O.

Asistent judiciar, L. C. O.

Grefier, L. R. M.

Red. CU/4 ex/28.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1593/2014. Tribunalul DOLJ