Acţiune în constatare. Sentința nr. 2387/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2387/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 17849/63/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2387/2014
Ședința publică de la 22 Aprilie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. O.
Asistent judiciar L. C. O.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul A. V. în contradictoriu cu pârâta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ "CFR MARFĂ" SA PRIN SUCURSALA MARFĂ BANAT OLTENIA, având ca obiect acțiune în constatare casare - al doilea ciclu procesual.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat F. C., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Avocat C. pentru reclamant depune la dosar împuternicire avocațială și delegație de substituire a domnului avocat D. C. și arată că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat C. pentru reclamant pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost precizată; arată că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 17.10.2012 reclamantul A. V. a chemat in judecată pe pârâta SNTFM MARFA SA –Sucursala Marfă Banat Oltenia, pentru ca prin hotărârea pe care o va pronunța, in contradictoriu cu societatea pârâtă, instanța să constate că reclamantul și-a desfășurat activitatea in condiții de grupa a I-a de muncă în procent de 100% din timpul efectiv de lucru in perioada 15.05._01 potrivit Ordinului 50 /1990 anexa 1, punctul 3 poz 123 și la eliberarea unei adeverințe conform modelului din anexa 14 la Normele metodologice .de aplicare a alegii nr 263/2010 aprobate prin HG 257/2011.
In motivarea acțiunii a arătat că si-a desfășurat activitatea in funcția de tehnician responsabil cu protectia muncii si PSI si ca majoritatea salariatilor pentru unitatile din subordine au beneficiat de grupa I de munca
În dovedirea actiunii a solictat proba cu înscrisuri, proba cu martori .
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordinului 50/1990, Anexa I poziția 123., Legea nr 263/2010, HG nr 257/2011 si reglementarile specifice în domeniul Protectiei muncii si PSI.
A depus la dosar copii după carnetul de muncă, de pe actul de identitate, contractul individual de muncă .
Pârâta la data de 19.02.2013 a depus întimpinare prin care solicita respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
In conformitate cu prevederile Ordinului 50 / 1990 punctele 6 și 8 nominalizarea persoanelor care s e încadrau in grupa I și a II-a se făcea de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere ținându-se cont de condițiile concrete in care și_au desfășurat activitatea in perioadele respective.
Funcția tehnician nu se regăsește in lista locurilor de muncă pentru care se conferă grupa II-a de muncă .
Cum actele normative care reglementau încadrarea in grupa I-a și a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării in vigoare a Legea nr. 19/2000, nu mai există baza legală pentru încadrarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale in condiții deosebite sau grupe superioare de muncă.
Învederează că angajatorii și cu atât mai puțin deținătorii de arhivă nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a încadra activități desfășurate anterior datei de 01.04.2001 in grupe superioare de muncă.
A depus la dosar adresa, copie de pe Ordinul 50/1990.
La data de 11.12.2012 reclamantul a depus precizare la cererea introductiva în sensul stabilirii obiectului cererii de chemare în judecata solicitând ca instanta sa constate ca a desfasurat activitate care se încadreaza în grupa I a de munca în perioada 15.05._01 potrivit Ordinului 50 /1990 anexa 1, punctul 3 poz. 123 și la eliberarea unei adeverințe conform modelului din anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr 263/2010 aprobate prin HG 257/2011.si art 34 alin 5 din Codul muncii.
In subsidiar, in situatia in care se va aprecia că nu se incadrează in grupa I de muncă, solicită obligarea pârâtei la acordarea grupei a IIa de muncă prin raportare la meseriile incadrate de legiuitor in această grupă –anexa 2, pozita 2010 din Ordinul 50/1990.
Instanta prin încheierea din data de 28 mai 2013 a dispus efectuarea unei expertize de specialitate în cauza desemnând ca expert pe d-l I. D..
Pentru termenul de judecata din data de 09.07.2013 a fost depus raportul de expertiza prin care expertul concluzioneaza ca nu se justifica încadrarea în grupa I de munca prevazuta la poz 123 anexa 1 din Ordinul 50/1990, unde sunt prevazute alte categorii profesionale care desfasoara activitate directa la siguranta circulatiei.
Prin sentința civilă nr. 6111 din 1 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., în dosar nr._, s-a respins acțiunea precizata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A. V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanta constată următoarele:
Reclamantul A. V. în perioada 15.05._01 a îndeplinit funcția de tehnician responsabil cu protecția muncii și PSI (prevenirea și stingerea incendiilor) la nivelul Diviziei Comercial Marfa pentru toate unitățile din subordine de pe raza de activitate din zona Oltenia .
Această activitate a presupus prezența permanenta în teren, în stațiile de cale ferată, triaje, secția ECM .
Prin cererea de fată a solicitat instanței să constate că activitatea prestată de el se desfășoară în condiții specifice grupei II de muncă și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la acordarea acestui beneficiu.
Instanta urmează să admită cererea constatând că este întemeiată pentru următoarele considerente:
In cauză sunt aplicabile dispoz. art.3 alin.l din Ordinul 50/1990, potrivit cărora "beneficiază de încadrarea în grupa I sau II-a de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute in anexele 1 ai 2".
Apărarea referitoare la caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenței condițiilor de muncă deosebite și a uzurii capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
Această concluzie se regăsește în Nota de Fundamentare la HG 1223/1990 - principiul de bază privind extinderea acordării grupelor de muncă este analiza condițiilor de muncă. Prin notă se specifică că această analiză trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, respectiv lucrul în aer liber sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru de 10 sau 12 ore, efortul fizic mare, factori nocivi, etc.
În raportul de expertiza de specialitate protecția muncii efectuat in cauză de expert I. D., inclusiv suplimentul la raportul de expertiză, s-a analizat activitatea reclamantului, suprasolicitarea fizică și nervoasă, nivelul noxelor existente, riscul de accidente și îmbolnăviri profesionale, a detaliat atribuțiunile de serviciu și condițiile de lucru si a concluzionat că activitatea sa este similară cu funcțiile care concură la siguranța circulației prevăzute la anexa 2, poziția 210.
Expertul a mentionat că reclamantul a desfăsurat, in perioada solicitată, activitate la un singur loc de muncă si ca urmare nu sunt aplicabile prev. art. 10 din Ord. 50/1990, privind activitatea la mai multe locuri de muncă simultan, cu conditii mai avantajoase; Regionala CFR Marfă si parata SUC Marfă C. au eliberat până in prezent adeverinte de incadrare in grupe de muncă pentru activităti similare unor colegi de serviciu ai reclamantului in procent de 100 %.
Expertiza efectuată în cauză a concluzionat ca reclamantul a desfășurat o activitate similară cu activitatea prestată de "subinginerii, inginerii... din activitatea de transport feroviar la întreținere, reparații, dezvoltare, tehnic, mers de tren, siguranța circulației, control si instructaj, mecanizarea încărcării si descărcării vagoanelor din unitățile de baza CFR".
Expertul a concluzionat ca nu se justifica încadrarea în grupa I de munca prevazuta la poz 123 anexa 1 din Ordinul 50/1990, unde sunt prevazute alte categorii profesionale care desfasoara activitate directa la siguranta circulatiei, insă a constatat că activitatea reclamantului este strict legată de funcțiile care concură la siguranța circulației pentru care a fost prevăzută acordarea grupei a II-a de muncă conform anexei 2, poziția 210 a Ordinului nr. 50/1990, iar unitatea era obligată, în cazul său, să facă aplicarea prevederilor art. 3 alin. 1 (beneficiază de încadrare personalul...fără limitarea numărului), cu trimitere la anexa 2, poziția 210.
Opinia asistentilor judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Admite cererea precizată formulată de reclamant A. V., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M – MARFĂ SA - SUCURSALA MARFĂ BANAT OLTENIA C., județul D..
Constată că activitatea desfăsurată de reclamant in perioada 15.05._01 se incadrează in grupa a II a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990 anexa 2 pozitia 210 in procent de 100 %.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverintă in acest sens.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2014.
PREȘEDINTE,
C. UncheașuAsistent judiciar, C. O.
Asistent judiciar, L. C. O.
Grefier, L. R. M.
Red. CU/4 ex/06.05..2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








