Acţiune în constatare. Sentința nr. 1030/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1030/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 11599/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 1030/2014

Ședința publică de la 28 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar C. O.

Asistent judiciar L. C. O.

Grefier M. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul B. A. cu domiciliul în mun. C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul S.C. E. S.A. cu sediul în mun. C., .. 80, având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamantul prin avocat A. D., lipsind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin Registratură, pârâtul a depus la dosar un set de înscrisuri reprezentând răspuns la adresa emisă anterior.

Avocatul reclamantului arată că a observat răspunsul depus de pârât la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în cauză.

Avocatul reclamantului solicită admiterea acțiunii, acordarea grupei II de muncă în procent de 100 % și eliberarea unei adeverințe în acest sens, fără cheltuieli de judecată, depunând practică judiciară la dosar.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr de mai sus, reclamantul B. A. a chemat în judecată pe pârâta . instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că activitatea pe care a desfășurat-o în cadrul unității pârâte se încadrează în grupa a II – a de muncă, în procent de 100%, pentru perioadele 21.10._78 și 02.07._00, conform Ordinului MMPS nr. 50/1990, pct. 3 si anexa 2, art.34, 41, 43, 45,47, 69, 79, 104, 160, cu obligarea pârâtei la eliberarea adeverinței din care să rezulte încadrarea în grupa a II – a de muncă, în procent de 100%, conf. 40 alin 2 lit h din Codul Muncii.

În fapt, a arătat că în perioadele 21.10._78 și 02.07._00 a fost salariat al pârâtei în funcția de lăcătuș mecanic de întreținere la fabrica MER, iar activitatea pe care a desfășurat-o, prin operațiile de lucru efectuate și condițiile de lucru, se încadrează în grupa a II a de muncă .

Pârâta nu a încadrat activitatea sa în grupa a II a de muncă.

În drept, au fost invocate dispozițiile Ordinului 50/1990 si Decizia nr. 258/2004 ICCJ, art 1528 cod civil si dispoz. Art 40 alin 2 Codul muncii.

În scop probator, a depus la dosarul cauzei în copie următoarele: cartea de identitate, carnetul de muncă,Anexa 7M,, buletine de determinări de toxicologie sanitara în mediul de muncă și practică judiciară.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta a arătat că reclamantul a fost angajat în cadrul Fabricii Mașini Electrice Rotative, ca lăcătuș mecanic de întreținere, lucrând în condiții de muncă ce nu se încadrau în cele prevăzute de anexa 7 al CCM MER E..

Pârâta a depus la dosarul cauzei în copie un tabel cu locurile de muncă pe categorii de personal care beneficiau de grupa a II a, conform Ordinului nr. 50/1990, privind condițiile de muncă la MER, tabelul cu personalul încadrat în grupe de muncă din 1997.

Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârâtă ca fiind nefondate și nesusținute.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, în cauză fiind audiat sub prestare de jurământ martorul P. I., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și prevederile legale în materie, instanța reține următoarele:

Reclamantul a fost salariatul unității pârâte, cu contract pe durată nedeterminată, în perioadele 21.10._78 și 02.07._00, menționate în acțiune.

Conform mențiunilor din carnetul de muncă, la data de 21.10.1976 reclamantul a fost angajat pe durată nedeterminată în funcția de lăcătuș mecanic de întreținere, până la 23.02.1978 când a fost încorporat. Din data de 02.07.1979, conform mențiunilor din carnetul de muncă, reclamantul a fost reîncadrat tot ca lăcătuș, fărăsă existe vreo mențiune cu privire la schimbarea de funcție.

Din declarația martorului P. I., rezultă că reclamantul a ocupat în fapt funcția de lăcătuș mecanic de întreținere pe perioadele deduse judecății, acesta relatând că au lucrat împreună din 1976 la fabrica MER. . A menționat că reclamantul a desfășurat în procent de 100% din timpul de lucru, activitatea de lăcătuș în condiții grele de muncă, folosind substanțe toxice, precum azbest, tablă silicioasa, tricloretilenă, sodă caustică, rășini, lacuri de impregnare, acetonă, atmosfera fiind încărcată de pulberi de mică și de sticlă.

A relatat că, în hala în care își desfășura activitatea reclamantul existau mai multe ateliere, fără a exista un sistem de ventilație corespunzător; vara se lucra la temperaturi ridicate, iar iarna în condiții de temperatură scăzute.

Martorul a menționat că datorită condițiilor grele de muncă, mulți colegi care îndeplineau aceeași funcție s-au îmbolnăvit, existând și un accident de muncă soldat cu o victimă. A precizat, totodată că, unor colegi, respectiv U. I. unitatea le-a acordat grupa a II-a de muncă din proprie inițiativă.

Din copia carnetului de muncă depus la dosar rezultă că unitatea a încadrat activitatea numitului U. I. în grupa aII a de muncă în perioada 01.09._01, acesta având meseria de lăcătuș în cadrul atelierului de impregnare, după cum menționează pârâta în adresa nr 8074/2014.

Din probele administrate în cauză, se reține că pe toată perioada dedusă judecății 21.10._78 și 02.07._00, reclamantul a ocupat funcția de lăcătuș mecanic de întreținere.

Din proba testimonială administrată în cauză, coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, reiese că reclamantul a realizat operațiuni de degresare chimică cu solvenți organici și cu soluții alcaline, utilizând materiale de risc foarte ridicat pe bază de mică, bandă de sticlă impregnată cu rășini, șnur poliesteric, aliaje de lipire care prin încălzire degajau fum toxic.

Din declarația martorului, care a fost coleg de muncă cu reclamantul, având aceeași meserie în cadrul aceluiași atelier, rezultă faptul că activitatea desfășurată în condițiilor descrise se exercită pe tot parcursul programului de lucru.

Prin practica judiciara depusa la dosar, s-a constatat că activitatea desfășurată de alți lăcătuși, inclusiv a martorului, s-a încadrat în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 50/1990 anexa 2, pct. 34,69, și 160, în procent de 100% din timpul de lucru în perioadele solicitate.

Din probele administrate a rezultat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut într-un mod inechitabil, de vreme ce doar unii dintre salariații care desfășurau aceeași muncă au beneficiat de această încadrare, însă și aceștia din urmă doar pe anumite perioade, deși unitatea pârâtă nu a făcut dovada că s-au schimbat condițiile de muncă.

Împrejurarea că locul de muncă al reclamantului nu a fost nominalizat în anexele la contractul colectiv de muncă nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamant un caracter inadmisibil, întrucât Ord. 50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății, raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001).

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Instanța va avea în vedere și faptul că numeroși colegi ai reclamantului, care au avut meseria de lăcătuș și care lucrau în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Pentru toate considerentele mai sus expuse, instanța va admite acțiunea, în sensul că va constata că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 21.10._78 și 02.07._00, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. nr.50/1990, anexa II pct 69 și 79, în procent de 100%.

In baza, dispozițiilor art. 40 alin 2 lit. h din C. muncii, va obliga pârâta să-i elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul B. A.,CNP_, cu domiciliul în mun. C., ., jud. D. în contradictoriu cu pârâtul S.C. E. S.A. cu sediul în mun. C., .. 80.

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 21.10._78 și 02.07._00, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 69, 79 în procent de 100%.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Executorie.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare,cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D. .

Pronunțată în ședința publică de la 28 Februarie 2014.

PREȘEDINTE E. V.

Asistent judiciar C. O.

Asistent judiciar L. C. O.

Grefier M. Ș.

Red.jud.E.V./25.03.2014

4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1030/2014. Tribunalul DOLJ