Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 7560/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7560/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 4581/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 7560/2014
Ședința publică de la 16 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe contestator C. I. și pe intimat . ÎN COMANDITĂ, având ca obiect contestație decizie de concediere .
Dezbaterile si susținerile orale au avut loc in ședința publica din data de 10.12.2014. si au fost consemnate in încheierea de ședința de la acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre când instanța a amânat pronunțarea în cauza la data de 16.12.2014
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin contestația formulată la data de 27.03.2014, contestatorul C. I., a solicitat în contradictoriu cu intimata . deciziei de concediere nr. 11/24.02.2014 emisa de aceasta, pentru netemeinicie si nelegalitate, și obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva cu cheltuieli de judecata.
În motivare a arătat că prin decizia contestată a fost sancționat disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 65 lit.a Codul Muncii.
Conform contractului individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată a deținut funcția de "șef raion mărfuri nealimentare", locul său de muncă fiind la K. . 3700.
In consecința, angajatorul este . are calitatea si capacitatea juridica de a lua masurile prevăzute de lege in competenta angajatorului, inclusiv aplicarea sancțiunilor disciplinare. Din simpla lecturare a deciziei de sancționare se poate observa cu ușurința ca întreaga procedura de cercetare disciplinara si emiterea deciziei de sancționare a fost efectuata de Magazinul 3700 C. Valea Roșie, care nu are calitatea legala de angajator, decizia si întreaga procedura fiind lovite de nulitate, inclusiv decizia 7/14.02.2014 privind constituirea comisiei de disciplina și încălcarea termenului prevăzut de lege pentru aplicarea sancțiunii disciplinare.
A mai arătat că, în conformitate cu prevederile art. 252 din Codul muncii "Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă în termen de 30 de zile calendaristice de Ia data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei"
Din conținutul art. 2 al deciziei de sancționare se observă că lipsește referatul sau nota prin care conducerea societății este înștiințată de săvârșirea unor abateri disciplinare săvârșite și care presupun luarea unor măsuri disciplinare. Aceste abateri constituiau obiectul cercetării disciplinare și urmau să îi fie aduse la cunoștință pentru a se putea apăra. Din conținutul aceluiași articol rezultă că motivul sancționării îl constituie faptulș că în perioada septembrie 2013- decembrie 2013 și iunie –iulie 2013 a înregistrat audio o parte din discuțiile avute cu directorul de magazin B. I., cât și cu mai mulți colegi de serviciu, pe care ulterior le-a folosit la formularea unor reclamații la dresa acestora către directorul regional de vânzări D. I.. În cazul faptelor reținute pentru intervalul septembrie-decembrie 2013, a fost depășit termenul de 30 zile, iar pentru cele reținute ca fiind săvârșite în intervalul iunie-iulie 2013 a fost depășit termenul de 6 luni. De asemenea, în cazul faptei de hărțuire sexuală față de colegele menționate în decizie, faptă reținută ca fiind săvârșită în luna februarie 2013, au fost depășite toate termenele.
Pe fondul cauzei, a arătat că prin decizia contestată s-a urmărit îndepărtarea sa din cadrul societății intimate, fiind o înscenare mizerabilă.
Susține că și-a îndeplinit întotdeauna cu conștiinciozitate sarcinile de serviciu, solicitând aceiași atitudine și colectivului pe care îl conducea, cu scopul servirii exemplare a clienților, iar ca urmare a rezultatelor obținute a fost selectat pentru deschiderea a două unități ale intimatei în București, fiind premiat pentru această activitate.
Însă, atitudinea sa de a nu a accepta niciun compromis privind normele legale ce reglementau calitatea produselor, efectuarea inventarierii, respectarea programului de lucru etc., a determinat declanșarea unui război personal al șefului de magazin B. I., care a culminat cu această concediere.
În ceea ce privește faptele reținute prin decizia de sancționare disciplinară arată că nu sunt dovedite, intimata trebuind să depună sesizările, înregistrările și rezultatul cercetării celor reclamate, măsurile aplicate în urma celor constatate, altfel sunt simple afirmații, care nu pot constitui fundamentul unei sancțiuni disciplinare. În condițiile în cafe au existat aceste sesizări, iar așa zisele înregistrări constituiau dovezi ale faptelor sesizate, cu certitudine măsurile corespunzătoare trebuie luate de societate împotriva celor care au săvârșit acele fapte și nu împotriva celui care le-a sesizat.
În cee ce privește "comportamentul inadecvat" cu "tentă de hărțuire sexuală" față de colegele sale, arată că în decizie nu se menționează în ce a constat acest comportament, nu se precizează când a avut loc și dacă au existat sesizări în acest sens.
Menționează că a avut întotdeauna un comportament corect față de colege, de bun simț, de îndrumare profesională, căutând să imprime un climat de colegialitate, fiind un familist convins, iar afirmațiile colegelor sale le consideră jignitoare. Era corect ca, în condițiile în care colegele considerau că a avut un comportament greșit, mai întâi ar fi trebuit să îl atenționeze și numai dacă nu își revizuia comportamentul să fi sesizat conducerea.
Și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Contractului colectiv de munca, Codul Muncii, solicitând judecarea acuzei în lipsă.
În susținere a depus în copie: contract individual de muncă, decizia contestată, carte de identitate.
La data de 08.05.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Referitor la legalitatea Deciziei nr. 11/24.02.2014 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al salariatului, arată că potrivit dispozițiilor art. 251 alin. (2) din Codul Muncii "in vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de către angajata: să realizeze cercetarea".
Aceste dispoziții au fost pe deplin respectate cu ocazia desfășurării cercetai ii disciplinare a contestatorului. acesta fiind convocat de persoana împuternicită în acest sens.
Angajatorul este o societate, o entitate juridică reprezentată de persoane mandatate în acest sens. De aceea, argumentul contestatorului potrivit căruia întreaga procedură disciplinară și emiterea deciziei de sancționare ar fi lovite de nulitate deoarece ar fi efectuate de Magazinul 3700 C. Valea Roșie nu poate fi reținut și primit.
Cercetarea disciplinară s-a efectuat de către comisia desemnată expres pentru această operațiune, iar decizia de sancționare este emisă de angajator fără posibilitate de tăgadă a acestui fapt.
S-a mai arătat că au fost respectate dispozițiile ari. 252 alin. (2) din Codul muncii în cuprinsul deciziei regăsindu-se toate elementele impuse de lege. respectiv: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor din regulamentul intern care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile: temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate lî contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
In concluzie a solicitat înlăturarea argumentul de nulitate invocat de contestator
Pe fondul cauzei arată că pe parcursul desfășurării contractului de muncă contestatorul a săvârșit mai multe fapte de încălcare a regulilor de la disciplina muncii, la registratura unității fiind depuse mai multe declarații și sesizări formulate de colegii săi. Astfel, fără acordul lor sau al unității intimate, contestatorul înregistra audio discuțiile ce se purtau în timpul programului, în incinta magazinului în care își desfășurau activitatea, pe care ulterior le prelucra, utilizând părți scurte din aceste discuții pentru a formula sesizări la adresa angajaților. De asemenea, contestatorul a avut un comportament nepermis, cu tentă sexuală, față de colegele sale.
Aceste fapte ale contestatorului au fost aduse la cunoștința conducerii de mai mulți angajați prin sesizări scrise, exemplificând cu sesizările depuse de B. I. din 26.01.2014, N. G. din 30.01.2014, V. M. din 03.02.2014, Bacriș L. din 30.01.2014 etc.
În urma acestor sesizări s-a întocmit un referat înregistrat sub nr. 76/14.02.2014 ce a determinat conducerea unității să dispună constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a faptelor imputate contestatorului, acesta fiind convocat prin adresa nr. 78/14.02.2014 pentru data de 20.02.2014 pentru a da note explicative . Contestatorul a refuzat să dea o declarație scrisă în fața comisiei, însă a depus o declarație înregistrată cu nr. 104/20.02.2014 în care declară că nu recunoaște și nu este de acord cu faptele imputate și care au constituit obiectul cercetării disciplinare.
Din sesizările depuse de colegii contestator reiese faptul că acesta are o problemă de comportament cu colegii, o problemă generală de a înregistra totul și pe toată lumea, o problemă de comportament necorespunzător față de colege, problemele acestuia lăsându-se din ce în ce mai simțite în ultima perioadă
Toate aceste fapte creionează comportamentul salariatului in cadrul serviciului, după toate aceste evenimente intimata pierzându-și încrederea în persoana contestatorului, fapt ce pune în pericol grav buna desfășurare a raporturilor de muncă dintre contestator și unitatea intimată
Încrederea reprezintă un element esențial al desfășurării raporturilor de muncă, el stând la baza principiului bunei credințe, principiu care a fost înfrânt de către contestator prin laptele săvârșite, prin prezentarea eu intenție in mod denaturat a unor situații și prin comportamentul manifestat față de colegii și colegele sale.
Solicită a se observa că nu numai încrederea subscrisei a fost înșelată, ci și aceea a colectivului în care contestatorul își desfășoară activitatea, colectiv care apreciază ca "dl. C. nu numai că nu vrea să se integreze, dar ne Îngreunează numea ajungând să ne afecteze minciunile, intrigile și personalitatea sa duplicitară și instabilă".
Având în vedere aceste aspecte, concluzia comisiei de cercetare disciplinară, menținută de intimată, a fost de aplicare a celei mai drastice sancțiuni considerând faptele săvârșite ca fiind abateri grave de la regulile de disciplina muncii.
Si criticile contestatorului referitoare la faptul că in decizia de concediere nu este menționat referatul de sesizare a faptelor sau nu suni arătate sesizările efectuate de contestator împotriva colegilor și șefului de magazin și modul in care au fost soluționate nu pot fi primite. Contestatorul nu a fost cercetat disciplinar pentru faptul că și-a folosit dreptul de a formula sesizări/reclamații, ci pentru faptul că a înregistrat neautorizat anumite discuții pe care le-a folosit trunchiat în scopul dovedirii unor sesizări neîntemeiate, precum și pentru comportamentul său nejustificat față de colegele de la locul de muncă.
Cu privire la profesionalismul contestatorului și la faptul că nu ar fi acceptat nici un compromis, atitudine care pretinde acesta că ar fi cauzat concedierea sa - deși acest aspect nu face obiectul acestui dosar - vă rugăm totuși să observați declarațiile angajaților subscrisei, declarații din care reiese modul în care contestatorul era perceput de aceștia respectiv faptul că salariații apreciază și sesizează că dl. C. nu își îndeplinea sarcinile de serviciu, ci numai înregistra discuții și țipa la angajați. Nu este suficient că dl. C. sa afirme că este un profesionist, ci și trebuie să dovedească acest lucru, iar felul în care ceilalți angajați din magazinul subscrisei îl percep pe contestator este departe de profesionalismul cu care acesta se laudă în acțiune.
Intimata solicită să se observe că salariatul contestator nu neagă nici că a efectuat înregistrările respective fără acordul persoanelor implicate, nici că a prezentat înregistrări video trunchiate și scoase din context in scopul dovedirii sesizărilor/reclamațiilor sale susținând numai că sarcina probei revine subscrisei în litigiile de muncă.
A solicitat decăderea contestatorului din dreptul de a mai propune probe, având în vedere că acesta nu a preciza numele și adresa martorilor, respectiv nu a depus interogatoriul propus, în condițiile prevăzute de art. 194 cod de procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și 453 cod de procedură civilă.
În susținere a solicitat administrarea probelor testimoniale cu doi martori, N. G. și R. O., cu înscrisuri fiind depuse actele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, extras Regulamentul de Ordine Interioară, împuternicire nr. 394/2011 .
Prin cererea formulată la data de 14.08.2014, contestatorul a completat cererea de chemare în judecată, solicitând în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate, faptele invocate de intimată nejustificând aplicarea celei mai grele sancțiuni, aceea a concedierii disciplinare.
A formulat totodată și răspuns la întâmpinare, arătând că sesizările prezentate de intimată nu poartă un număr de înregistrare, astfel că nu pot fi luate în considerare, Mai mult toate aceste sesizări conțin aprecieri și supoziții personale ale colegilor, însă nu fac dovada certă a susținerilor intimatei privind efectuarea și transmiterea acestor înregistrări .
Cu privire la cea de a doua faptă a arătat că niciuna din faptele menționate în declarațiile colegelor sale nu constituie fapte de hărțuire sexuală așa cum sunt ele definite de Legea nr. 202/2002 și Codul Muncii.
A mai adăugat că persoanele ce au formulat sesizările fac parte din personalul aflat în subordinea sa și pentru care – la sesizarea sa – intimata a luat hotărârea de le muta în alte raioane . Întrucât nimeni nu a fost de acord să îi primească din cauza "calităților" pe care le aveau, aceștia au rămas în subordinea sa, iar la instigarea șefului de magazin, în luna februarie 2014, au depus declarațiile menționate.
Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri și proba testimonială cu doi martori, nominalizând pe U. J. și R. I..
În ședința publică din 17.09,.2014, instanța a respins cererea formulată de contestator în completarea contestației privind înlocuirea sancțiunii aplicate prin decizia contestată cu o sancțiune mai ușoară, cu motivarea că aceasta a fost formulată în afara termenului prevăzut de art. 204 alin. 1 cod de procedură civilă, dată fiind opunerea expresă a intimatei.
Au fost încuviințate pentru ambele părți probele: testimonială cu câte un singur martor, cu înscrisuri, luându-se act de înscrisurile depuse, precum și proba cu interogatoriu propusă de intimată. De asemenea a fost încuviințată, în suplimentare, proba cu înscrisuri privind pregătirea profesională și a modalității de îndeplinire a atribuțiilor de către contestator, respectiv dovada mandatului acordat numitului M. P. și anume împuternicirea nr. 36/2008.
Opunerea intimatei la încuviințarea probelor propuse de contestator, cu motivarea că acestea nu au fost formulate cu respectarea dispozițiilor art. 194 cod de procedură civilă, a fost înlăturată de instanță, conform mențiunilor înscrise la finalul cererii introductive de instanță, fiind menționate probele solicitate de contestator. Neindicarea lor în forma efectiv cerută de lege în cererea introductivă, urmată însă de îndeplinirea obligației prin intermediul "răspunsului la întâmpinare", după prezentarea probelor propuse de angajator suplinește obligația menționată, având în vedere dispozițiile art. 272 Codul Muncii, potrivit cărora, în litigiile de muncă, sarcina probei revine angajatorului.
A fost audiată martora propusă de intimată, instanța luând act de renunțarea contestatorului la audierea martorului propus, prin încheierea de ședință din data de 15.10.2014. La aceiași dată, s-a luat interogatoriu contestatorului și, având în vedere depoziția martorei audiate, la solicitarea contestatorului, a fost suplimentată proba cu înscrisuri privind sesizările și înregistrările pretins formulate de contestator, precum și modul de rezolvare a acestor sesizări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatorul C. I. și-a început activitatea în cadrul unității intimate ., la Magazinul 3700 C. Valea Roșie, la data de 11.08.2008, deținând funcția de "șef raion mărfuri nealimentare", conform contractului individual de muncă nr. 6194/II/P/13.08.2008 (filele 57-60) încheiat pe perioadă nedeterminată .
În urma unor sesizări scrise formulate de mai mulți salariați ai unității intimate și anume: T. C., N. G., V. M., Bacris L., a fost întocmit referatul nr. 76/14.02.2014 de către Directorul Magazinului 3700 C. Valea Roșie (fila 42) prin care conducerea intimatei era înștiințată că acești salariați au fost înregistrați audio de către contestatorul C. I., în timpul programului de muncă. De asemenea, mai multe salariate, între care S. M., N. G., R. O. și S. C. au reclamat comportamentul neadecvat al contestatorului față de ele.
În baza referatului nr. 76/14.02.2014 s-a dispus începerea cercetării disciplinare a contestatorului, fiind instituită comisia de cercetare prin decizia nr. 7/14.02.2014.
Contestatorul a fost convocat în vederea cercetării disciplinare prealabile pentru data de 20.02.2014, prin adresa nr. 78/14.02.2014 (fila 45), însă acesta a refuzat să dea note explicative (fila 47), depunând o declarație scrisă, înregistrată sub nr. 104/20.02.2014 prin care arată că nu recunoaște și nu e de acord cu faptele imputate ce constituie obiectul cercetării disciplinare (fila 48).
Comisia de cercetare disciplinară întocmește raportul final la data de 21.02.2014, cu nr. 111/2014 (filele 49-50), prin care propune aplicarea sancțiunii de desfacere disciplinară a contractului de muncă pentru contestator.
Măsura desfacerii disciplinare a contractului de muncă a contestatorului este dispusă prin decizia nr. 11/24.02.2014, fiind reținute faptele săvârșite de acesta constând în înregistrarea audio a unor părți a discuțiilor avute cu directorul de magazin dl. B. I., cât și cu colegii de serviciu T. C. D., N. G., V. M. și Bacriș L., selectând pasaje din aceste discuții pe care le-a folosit cu scopul de a provoca reclamații la adresa lor, înregistrările fiind efectuate în intervalul septembrie-decembrie 2013, în incinta magazinului, în timpul programului de muncă, fără acordul persoanelor menționate. De asemenea s-a mai reținut și comportamentul inadecvat al contestatorului, cu tentă de hărțuire sexuală, față de colegele sale și anume: S. M., R. O., S. C., N. G., în perioada ianuarie-februarie 2014, comportament ce a constat în: gesturi necontrolate, îmbrățișări și alinturi, remarci deplasate .
S-a apreciat de către intimată că acest comportament al contestatorului constituie abateri disciplinare, fiind încălcate dispozițiile art. 77 pctele 3,4, 18, 38 și 52 din Regulamentul de Ordine Interioară, încadrate ca încălcări grave ale disciplinei muncii ce pot conduce la suspendarea sau încetarea contractului de muncă, potrivit art. 77 alin.1 din Regulamentul de Ordine Interioară ( filele 53-56).
Contestatorul a solicitat să se constate nulitatea deciziei de concediere, aceasta fiind dispusă de o persoană care nu avea atribuții în acest sens, inclusiv în ceea ce privește desemnarea comisiei.
Instanța reține că deciziile de numire a comisiei de cercetare disciplinară și de sancționare contestată în cauză au fost dispuse de Directorul Regional de Vânzări – D. I. căruia, prin Împuternicirea nr. 394/17.02.2011 (fila 61) i-au fost delegate atribuțiile de semnare a actelor de personal privind toți salariații din mai multe filiale, între care și filiala 3700 C. de către GBL Vânzări – P. M. .
Acestuia, la rândul său, îi fuseseră delegate atribuții de semnare a actelor de personal privind toți salariații din filialele pe care le coordonează, precum și de împuternicire a directorilor regionali de vânzări, manageri de proiect și directorii de magazin din filialele coordonate în vederea semnării actelor de personal privind toți salariații, conform Împuternicirii nr. 36/04.04.2008 ( fila 107). Această ultimă împuternicire a fost acordată de către administratorul societății intimate – A. V..
Potrivit art. 247 Codul Muncii angajatorul dispune de prerogativa disciplinară putând aplica sancțiuni disciplinare, sens în acre dispune – în condițiile art. 251 alin. 2 constituirea unei comisii de cercetare disciplinară. Sintagma folosită de aceste două texte legale vizează persoana juridică sau fizică ce beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile Codului Muncii (art.267 alin. 2 lit b Codul Muncii) sau de peroanele împuternicite legal sau convențional în acest sens.
În consecință, se constată că decizia nr. 11/2014 produce efectele juridice recunoscute de lege, fiind emisă de o persoană împuternicită legal, împuternicire ce îi conferă prerogativa aplicării sancțiunii disciplinare .
Instanța constată astfel că motivul de nelegalitate al deciziei invocat de contestator nu este întemeiat.
În ceea ce privește excepțiile invocate de contestator, întemeiate pe dispozițiile art. 252 alin.1 Codul Muncii, se constată următoarele:
Potrivit acestor dispoziții "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în forma scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Contestatorul susține că s-a prescris dreptul angajatorului de aplica sancțiunea pentru faptele constând în înregistrarea convorbirilor și reținute a fi fost săvârșite în intervalul septembrie-decembrie 2013, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul deciziei a fost omisă identificarea referatului prin care conducerea societății a fost înștiințată despre săvârșirea acestora.
Această ultimă susținere a contestatorului nu se justifică, întrucât în preambulul deciziei s-a consemnat că măsura s-a aplicat în baza Procesului Verbal încheiat la 21.02.2014 de către comisia de cercetare disciplinară, document depus la fila 107 a dosarului și care constituie documentul final al constatării abaterii disciplinare.
În raport de acest proces verbal se calculează și termenul prevăzut de lege, de 30 zile, în acest sens fiind decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interpretarea și aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, potrivit căreia momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 517 alin. 4 cod de procedură civilă.
Întrucât nu poartă o dată de înregistrare, instanța are în vedere data încheierii procesului verbal – 21.02.2014 – dată față de care se constată că nu a fost încălcat termenul de aplicare a sancțiunii prin decizia din 24.02.2014, contestată în cauză, considerente pentru care instanța constată neîntemeiată excepția prescripției aplicării sancțiunii invocată de contestator.
În ceea ce privește termenul de 6 luni, de prescriere a faptelor reținute a fi fost săvârșite în perioada iunie-iulie 2013 (fapta de înregistrare audio), instanța constată că acestea sunt menționate cu titlu de exemplificare, în susținerea ideii că salariatul sancționat a mai avut un comportament asemănător și anterior, faptele respective nefiind reținute ca abateri disciplinare.
Instanța constată astfel că faptele invocate de contestator nu au fost reținute ca abateri disciplinare de către intimată astfel că excepția invocată de contestator este lipsită de obiect.
Referitor la fapta reținută ca fiind săvârșită în februarie 2013 față de salariata S. C., de comportament neadecvat, instanța constată că a fost inserat greșit anul 2013, în realitate fapta petrecându-se în anul 2014, conform sesizării acestei salariate din data de 03.02.2014 (fila 38).
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge excepțiile prescripției aplicării sancțiunii, respectiv a prescrierii faptelor enumerate anterior.
Pe fondul cauzei, instanța mai reține că:
Așa cum s-a arătat și anterior, prima faptă reținută în sarcina contestatorului constă în înregistrarea audio a discuțiilor purtate între contestator și alți salariați, colegii săi, fără acordul acestora sau al intimatei, urmată de folosirea trunchiată a acestor discuții pentru reclamarea colegilor.
Intimata a depus la dosar înregistrările audio, în format electronic, precum și transcrierea lor, care i-au fost transmise prin poșta electronică prin conturi cu denumirile "Corect M.", "First Corect", "Correct Men", "AdevArat" ", în care sunt redate audio discuții ale salariaților și din care ar rezulta modul ineficace sau superficial de soluționare a sarcinilor de serviciu de către aceștia.
Transmiterea mesajelor nu este asumată de către contestator, iar intimata nu a produs dovezi privind identitatea persoanei expeditoare, sesizările salariaților ce au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare nefiind o dovadă în acest sens. În cuprinsul sesizărilor se regăsesc explicațiile salariaților protagoniști ai înregistrărilor audio cu privire la cuprinsul acelor înregistrări sau supoziții ale acestora privind persoana care a făcut înregistrările . Contestatorul este identificat ca autor al înregistrărilor pe baza unor simple presupuneri, prin excluderea altor persoane participante la discuții fără o argumentare bazată pe dovezi clare, doar în considerarea faptului că acesta era "numitorul comun" în discuțiile înregistrate. În niciuna din aceste sesizări nu se menționează în mod concret că salariatul contestator ar fi fost văzut folosind vreun dispozitiv de înregistrare sau făcând gesturi care să conducă, fără dubiu, la o astfel de concluzie .
În depoziția dată în fața instanței, martora N. G. menționează în mod expres (fila 2 verso din declarație) că, deși a fost victima unei astfel de înregistrări și crede că salariatul contestator este autorul înregistrării, nu are nicio dovadă în acest sens.
Instanța constată astfel că această faptă reținută în sarcina contestatorului nu a fost susținută de probe care să conducă la concluzia clară că el este autorul înregistrărilor realizate în cadrul unității intimate, sancțiunea aplicată pentru această faptă fiind bazată pe simple presupuneri ale salariaților .
În ceea ce privește cea de a doua faptă, conform deciziei, s-a reținut că aceasta constă în comportamentul inadecvat al contestatorului, cu tentă de hărțuire sexuală, față de colegele sale S. M., R. O., S. C., N. G., în perioada ianuarie-februarie 2014, comportament ce a constat în: gesturi necontrolate, îmbrățișări și alinturi, remarci deplasate.
Martora audiată în cauză la propunerea intimatei, N. G., a confirmat că salariatul contestator i-a adresat în mai multe rânduri cuvinte indecente, cu tentă sexuală, care chiar dacă nu reprezentau propuneri indecente, erau deranjante. Același comportament îl avea și față de alte colege, martora văzându-l pe contestator făcând gesturi nepermise constând în mângâieri pe spate, săruturi surprinzătoare pe obraz, gesturi față de care colegele sale au reacționat fiind neplăcut surprinse (fila 2 verso din declarație). Martora a mai declarat că a fost deranjată de confesiunile contestatorului despre relația sa cu soția, despre detaliile intime relatate, ceea ce a determinat-o să îl evite din acel moment.
Martora a menționat că, prin aceste gesturi, alături de alte manifestări (comportament ironic) contestatorul crea o stare de disconfort în relațiile cu colegii din întregul magazin.
Instanța constată că depoziția martorei N. G. confirmă cea de a doua faptă reținută de intimată în decizia contestată privind comportamentul inadecvat al contestatorului față de colegele sale constând în gesturi, atingeri și alte tipuri de contact corporal nenecesar și nepermis de acestea și care, fără a fi efectiv încadrate ca acte de hărțuire sexuală, constituie un comportament nedorit, degradant și ofensator, care a creat sentimente de disconfort, de proastă dispoziție, de natură a aduce atingere demnității acestor persoane .
Prin proba testimonială administrată, intimata a făcut dovada, în condițiile art. 272 Codul Muncii, a acestei fapte reținute în sarcina contestatorului și care nu a fost combătută de contestator prin niciun mijloc de probă, acesta renunțând la proba testimonială încuviințată de instanță.
Fapta contestatorului, așa cum a fost descrisă în decizie și probată în instanță, constituie abatere disciplinară, prin săvârșirea ei contestatorul încălcându-și atribuțiile de serviciu prevăzute în art. 77 alin. 1 pct. 4 din Regulamentul de Ordine Interioară și anume " încălcarea reglementărilor interne, a normelor de comportament, normelor de conduită și normelor morale" (fila 54).
Abaterea disciplinară sancționată prin decizie este una gravă, nerespectarea normelor de comportare în colectivul de muncă reprezentând o încălcare nepermisă a obligațiilor salariaților legate de prestarea muncii, relațiile într-o astfel de colectivitate fiind obligatoriu să se bazeze pe un comportament civilizat, de colegialitate și respect față de toți colegii.
Pe de altă parte, angajatorul are obligația de a asigura, prin măsuri legale, disciplina și siguranța la locul de muncă, pentru toți salariații, inclusiv prin aplicarea sancțiunii concedierii disciplinare, fiind pe deplin justificată îndepărtarea din unitate a unui salariat care, prin comportamentul său, creează și menține o stare de disconfort în cadrul colectivului, în acest sens fiind respectate depozițiile art. 247-250 Codul Muncii.
Această singură abatere poate fi considerată suficient de gravă pentru a conduce la desfacerea contractului individual de muncă, ca sancțiune disciplinară.
Pentru considerentele expuse instanța constată că intimata i-a aplicat corect contestatorului sancțiunea cea mai aspră, aceea a concedierii, iar decizia contestată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 251- 252 Codul Muncii.
Pentru aceste considerente, instanța constată neîntemeiată contestația, urmând să o respingă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de contestator privind prescripția aplicării sancțiunii și prescrierea faptelor .
Respinge contestația formulată de contestatorul C. I. cu domiciliul în C., . 5 ., ., în contradictoriu cu intimat . ÎN COMANDITĂ, cu sediul în București, . 120.144, sector 2.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Decembrie 2014.
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M. Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Red.Jud.D.S.
16.01.2014
Tehnored.M.J.
4 ex/18.12.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
