Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 85/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 85/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-01-2014 în dosarul nr. 12759/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 85/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamantul A. V. și pe pârății C. DE P. A JUDEȚULUI D., C. C. DE CONTESTAȚII, având ca obiect contestație decizie de pensionare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal și consilier juridic L. V. care depune delegație de reprezentare pentru intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art. 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art. 269 Codul Muncii
Având în vedere precizările formulate de contestator, consilier juridic L. V. arată că nu mai insistă în soluționarea excepției inadmisibilității contestației invocate prin întâmpinare.
Potrivit dispozițiilor art. 243 Cod de procedură civilă, instanța ia act de renunțarea intimatei la soluționarea excepției inadmisibilității contestației invocate prin întâmpinare.
Pe probe, părțile solicită încuviințarea probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare și arată că nu mai au probe de administrat.
Instanța încuviințează probele propuse de părți prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare potrivit dispozițiilor art. 258 Cod de procedură civilă și constatând cercetarea judecătorească încheiată acorda cuvântul pe fondul acțiunii.
Contestatorul solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și precizată, anularea hotărârii emise de C. de Contestații și a deciziei emise de C. Județeană de P. D. .
Consilier juridic L. V. solicită respingerea contestației pentru motivele inserate în întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
La data de 22 08 2013, reclamantul A. V. a chemat în judecată C. Județeană de P. D., solicitând să se dispună luarea în calcul a cererii formulate nr._/17 05 2011 adresată pârâtei pin care a solicitat recalcularea pensiei având la bază adeverința extras din statele de plată emisă de IPA – SA cu numărul de ieșire 452/12 05 2011.
Arată că pentru aceste venituri au fost achitate cotele de impozit și asigurări sociale.
A depus la dosar adeverința de venit n 452/12 05 2011 emisă de IPA-SA,decizia nr._ din 22 12 2011, hotărârea nr. 5308/23 07 2013 a Comisiei Centrale de Contestații de pe lângă C. Națională de P. Publice.
La solicitarea instanței, la data de 17 10 2013, reclamantul a formulat precizare la acțiune prin care a arătat că prin cererea sa a înțeles să solicite anularea deciziei nr._/22.12.2011 emisă de C. Județeană de P. D., prin care aceasta nu a valorificat adeverința nr. 452/12 05 2011.
Prin completarea depusă la data de 14.11.2013, reclamantul a arătat că solicită și anularea Hotărârii nr. 5308/23.07.2013 emisă de C. C. DE CONTESTAȚII.
La data de 01 11 2013, intimatele au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii formulate pentru următoarele considerente:
A fost invocată excepția inadmisibilității contestației deoarece in conformitate cu prevederile art. 151 alin 2 din Lg 263/2010, reclamantul trebuia să conteste hotărârea nr. 5308/23 07 2013 emisă de C. Centrală de Contestații din cadrul CNPP București la instanța competentă.
A solicitat instanței ca reclamantul să-și precizeze acțiunea, deoarece nu a formulat contestație împotriva hotărârii comisiei centrale, iar în situația în care acesta va contesta și hotărârea comisiei, a solicitat introducerea în cauză a CNPP.
Consideră că motivele invocat atât în contestația formulată împotriva deciziei de pensionare nr._/22.12.2011 emisă de CJP D. cât și motivele invocate împotriva hotărârii nr. 5308/23 07 2013 misă de către C C C din cadrul CNPP, sunt netemeinice și nelegale având în vedere următoarele considerente:
Prin emiterea deciziei nr._/22.12.2011, CJP D. a respins cererea de recalculare privind valorificarea sumelor cu titlu de " acord" înscrise în adeverința nr 452/12 05 2011 eliberată de . întrucât aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent,conform Anexei nr 15 la Normele de aplicare a Lg 263/2010,aprobate pin HG nr 257/2011, și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare datei de 01 04 2001.
Prin pronunțarea hotărârii nr. 5308/22 12 2011 C. Centrală de Contestații a constatat că prin decizia nr_/22.12.2011 în mod corect a fost respinsă cererea contestatorului privind valorificarea sumelor reprezentând " acord" înscrise în adeverința nr 452/12 05 2011 eliberată de C- IPA A BUCURESTI, întrucât aceste venituri nu constituie sporuri cu caracter permanent conform Anexei 15 la Normele de aplicare a Lg 263/2010, aprobate pin HG nr 257/2011,și nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare datei de 01 04 2001.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe prev art 205 cpc și a Legii nr 263/2010.
Conform art. 223 și 411 noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Au fost depuse la dosar, în copie, actele din dosarul de pensie.
Având în vedere completarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 14.11.2013 de către reclamant, instanța a dispus conceptarea și citarea în cauză, în calitate de pârâtă a Comisiei Centrale de Contestații, în condițiile art. 204 NCPC.
În ședința publică de azi, 15.01.2014, reprezentanta intimatelor a arătat că nu mai insistă în soluționarea excepției inadmisibilității, dată fiind completarea la acțiune a reclamatului, instanța luând act de renunțare, în condițiile art. 243 Cod de procedură civilă.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitate de părți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:
Contestatorul A. V. s-a adresat la data de 17.05.2011 Casei Județene de P. D. cu cererea nr._/2011 (fila 37), de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă, solicitând valorificarea veniturilor suplimentare înscrise în adeverința nr. 452/22.12.2011 emisă de . 8-11) .
Prin decizia nr._/22.12.2011 (fila 12) intimata C. Județeană de P. D. nu a valorificat adeverința nr. 452/22.12.2011, cu motivarea că acestea nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor anterior datei de 01.04.2001, conform normelor de aplicare a Legii nr. 263/2011.
Contestatorul s-a adresat Comisiei Centrale de Contestații, contestația sa împotriva deciziei de pensii fiind respinsă, cu aceiași motivare, prin Hotărârea nr. 5308/2013 (filele 13-16).
Din copia adeverinței emisă de . că în perioada în care a fost angajat al acestei societăți, contestatorul a beneficiat de venituri realizate în acord global, în perioada decembrie 1981- februarie 1990, conform art. 8,9 și 117 din Legea nr. 57/1974, Decretul 100/1978 și Legea nr. 2/1983, sume cu caracter permanent și care au fost incluse în salariul brut/net individual realizat. Pentru perioadele menționate societatea a achitat contribuția pentru asigurările social, dar și contribuțiile pentru pensia suplimentară.
Având în vedere că sumele menționate în adeverința 452/22.12.2011 au fost incluse în salariul brut/net individual realizat, salariu care potrivit art. 165 din legea 263/2010 se ia în calcul la stabilirea/recalcularea pensiei și că în perioadele menționate societatea a achitat contribuția pentru asigurările sociale, fiind astfel respectat și principiul contributivității reglementat de art. 2 litera c din legea 263/2010, instanța constată că intimata trebuia să ia în calcul această adeverință .
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 19/2011 în recurs în interesul legii, care a statuat în mod expres și obligatoriu că " formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute la art. 12 al. 1 lit. a din Legea nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale în sistemul public de pensii".
Față de cele arătate mai sus instanța va admite contestația așa cum a fost precizată și completată, va anula Hotărârea nr. 5308/2013 a Comisiei Centrale de Contestații și, pe cale de consecință și decizia nr._/2011 emisă de intimata C. Județeană de P. D. pe care o va obliga să emită o nouă decizie de pensie cu luarea în calcul a adeverinței nr. 452/22.12.2011 emisă de . anexei la aceasta.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația formulată și completată de reclamant A. V. cu domiciliul în C., . 3,. 1, ., județul D. în contradictoriu cu pârât C. DE P. A JUDEȚULUI D., cu sediul în C.,. 14,judetul D., pârât C. C. DE CONTESTAȚII.
Anulează Hotărârea nr. 5308/23.07.2013 și, în consecință, decizia nr._/22.12.2011 emise de intimate.
Obligă intimata C. Județeană de P. D. să emită o decizie de pensie cu valorificarea adeverinței nr. 452/12.05.2011 și anexei la aceasta.
Executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M. Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Red Jud D S.
23.01.2014
Tehnored M J.
5 ex/21 01 2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 7046/2014.... → |
|---|








