Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1064/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1064/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 12484/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 1064/2014
Ședința publică de la 03 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Asistent judiciar Ș. I.
Asistent judiciar M. V. C.
Grefier M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în mun. C., .. 6, jud. D., pentru reclamanții I. C., PĂTRĂȘINCĂ F., N. C.- E., C. P.- G., C. A. T., în contradictoriu cu pârâții L. T. G. M. CETATE, pârât C. L. CETATE, pârât P. LOCALITĂȚII CETATE- INSTITUȚIA PRIMARULUI, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Procedând la verificarea competenței, conf. art. 131 NCPC, instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, potrivit dispozițiilor codului muncii, legii dialogului social și codului de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată la data de 06.08.2013 pe rolul acestei instanțe, S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., pentru reclamanțiimembrii de sindicat: I. I. C., PĂTRĂȘINCĂ F., N. C. E., C. P. G., C. A. T. a chemat în judecată pe pârâții L. T. "G. M.", C. L. CETATE și P. LOC. CETATE-INSTITUȚIA PRIMARULUI, solicitând obligarea acestora să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr. 8332/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, definitivă și irevocabilă, de la data formulării cererii în cauza mai sus menționată și până la data plății efective a creanțelor.
În motivarea cererii a arătat că prin sentința menționată a fost admisă în parte acțiunea și obligată pârâta unitatea școlară să reîncadreze reclamanții începând cu data de 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009 luând in considerare dispozițiile Legii nr. 221/2008, să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite, pe perioada 01.01._11 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective și respinse celelalte capete de cerere.
A mai arătat că, până în prezent, salariații membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciați prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de L 221/2008 iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.
Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.
Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.
A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 1530 și urm. din codul civil, art. 2 din OG nr. 13/2011 și ale art. 161, art. 166 alin 4, art. 268 și art. 278 alin 1 din Codul Muncii.
Reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 C.p.civ
În susținerea cauzei, s-au depus la dosar: tabel cu membrii de sindicat care au promovat cereri de chemare în judecată, sentința nr. 8332/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, cărți de identitate, practică judiciară, proces verbal de informare
Pârâții deși legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu au depus înscrisuri în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
In temeiul dispozițiilor art. 248 Cod Procedură Civilă, instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pârâtul C. L. Cetate si P. Localitații Cetate - Instituția Primarului nu au calitate procesuală pasivă, dată fiind inexistența raporturilor juridice de muncă cu reclamanții, calculul și plata drepturilor salariale, pentru personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic, realizându-se de unitățile școlare care au calitatea de ordonator de credite, astfel încât instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtilor C. L. Cetate si P. Localității Cetate - Institutia Primarului și în consecință, respinge acțiunea față de acest pârâți.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanții sunt salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.
Prin sentința nr. 8332/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, s-a admis în parte acțiunea formulată de S. Învățământului S. Haret D., în numele și pentru reclamanții membrii de sindicat I. I. C., PĂTRĂȘINCĂ F., N. C. E., C. P. G., C. A. T. și obligată pârâta unitatea școlară să reîncadreze reclamanții începând cu data de 01.01.2010 potrivit Legii nr. 330/2009 luând in considerare dispozițiile Legii nr. 221/2008, să calculeze și să plătească reclamanților diferența dintre drepturile salariale cuvenite, calculate în conformitate cu prevederile Legii 330/2009, aplicate în raport de salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008 și cele efectiv plătite, pe perioada 01.01._11 sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație în raport de data fiecărei scadențe lunare, la data plății efective și s-au respins celelalte capete de cerere.
Prin prezenta cerere, reclamanții solicită obligarea pârâtului să plătească acestora dobânda legala aferenta drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 8332/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 definitivă și irevocabilă, începând cu data formulării cererii in cauza mai sus menționată și până la data plății efective, față de faptul că aceasta hotărâre judecătoreasca nu a fost pusa în executare.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1530 si urm. din N.C.C care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamanți este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței definitive și irevocabile nr. 8332/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012
Ca urmare, pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte acțiunea și va obliga unitatea școlară pârâtă să plătească reclamanților membrii de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile definitivă și irevocabilă nr. 8332/04.12.2012 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. Cetate și P. localității Cetate - Instituția Primarului, ambii cu sediul în loc. Cetate, jud.D. și în consecință, respinge acțiunea față de acești pârâți.
Admite în parte acțiunea formulată de S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI "S. HARET" D., cu sediul în C., ..6, jud.D., cod fiscal_, pentru reclamanții - membrii de sindicat I. I. C., având CNP_, PĂTRĂȘINCĂ F., având CNP_, N. C. E., având CNP_, C. P. G., având CNP_, C. A. T., având CNP_, în contradictoriu cu pârâții L. T. "G. M.", cu sediul în loc.Cetate, jud.D.
Obligă unitatea școlară pârâtă să plătească reclamanților- membrii de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile definitivă și irevocabilă nr. 8332/04.12.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.
Executorie.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 03.03.2014.
Președinte
C. C.
Asistent judiciar -Ș. I.
Asistent judiciar -M. V. C.
Grefier -M. Ș.
Red. Tehnored. Jud.C.C/As.Jud.Ș.I.
6 ex./14.03.2014
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3042/2014. Tribunalul DOLJ | Contestaţie decizie de pensionare. Sentința nr. 85/2014.... → |
|---|








