Obligaţie de a face. Sentința nr. 2346/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2346/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 223/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2346/2014
Ședința publică de la 17 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. S.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar A. V.
Grefier E. C.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant M. V.
și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns:
- reclamant - M. V. reprezentat de avocat D. A. - lipsind:
pârât - ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța pune în discuție competenta în conformitate cu dispoz. Ncpc.
Avocat D. A. pentru reclamant, având cuvântul, arată că Tribunalul D. este competent.
Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită..
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art. 238 din noul C.p.c.
Avocat D. A. pentru reclamant învederează că dosarul se poate soluționa la acest termen, solicitând încuviințarea probei cu înscrisurile depuse și proba testimonială cu un martor prezent la termenul de astăzi.
Instanța, în temeiul art. 238 din noul C.p.c., estimează durata cercetării la primul termen de judecată - o singură zi.
Instanța în baza art. 258 noul C.p.c., încuviințează proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor .
Sub prestare de jurământ, a fost audiat martorul N. D. a cărui declaratie a fost consemnată și depusă la dosarul cauzei. .
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, s-a acordat cuvântul pe fond.
Avocat D. A. pentru reclamant, având cuvântul, pune concluzii de admiterea actiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 14.01.2014 sub numărul_ pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul M. V. a chemat în judecată pe pârâta . solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 08 07_79 și 07 07_83 se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru, în temeiul dispozițiilor Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 Anexa 2, pct. 69, 79, 160 precum și obligarea pârâtei să elibereze o adeverință în acest sens.
În fapt, a arătat că în perioadele indicate a fost salariatul pârâtei, având funcția de bobinator, desfășurându-și activitatea în cadrul S.C. E. SA - Fabrica de Transformatoare și Aparataj, Secția montaj general, atelierul conexiuni. A precizat că în exercitarea meseriei a efectuat operații de degresare chimică cu tricloretilenă, lipituri tari pentru care folosea cupru-argint, decaparea pieselor din cupru cu acid clorhidric, în vederea cositoririi.
Reclamantul a menționat că, în meseria de bobinator la atelierul de conexiuni, executa prin lipire, împreună cu electricienii și lăcătușii, conexiunile electrice la bobinajele transformatoarelor electrice.
În desfășurarea operațiunilor a folosit materiale de risc foarte ridicat și cangerigen pe bază de fibră de sticlă, rășini, cupru, aluminiu, azbest, tricloretilenă, cositor, pastă decapantă, lac de impregnare, ulei de transformator.
Reclamantul a susținut că activitățile descrise se desfășurau pe toată perioada contractului de muncă, în procent de 100%, în condiții vitrege de mediu, existând în permanență câmpuri electromagnetice, vibrații mecanice și trepidații, gaze toxice, vapori de lacuri și vopsele, fum.
În drept, a invocat prevederile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 Anexa 2, pct. 49,69, 79 și 160, art40 alin 2 lit h CM.
În scop probator a atașat la cerere în copie: cartea de identitate, carnetul de muncă, situație boli profesionale, situație locuri de muncă cu condiții grele, periculoase, nocive, buletine de determinări toxicologice, practică judiciară.
La data de 14.02.2014, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A învederat că reclamantul a fost salariat al unității în meseria de electrician în cadrul Diviziei Transformatoare -loc de muncă ce nu a fost încadrat în grupa a II-a. Simpla solicitare nu este un motiv suficient pentru acordarea automată a grupelor de muncă, ci este necesar să se parcurgă procedura prevăzută de actul normativ.
În scop probator, pârâta a atașat la întâmpinare în copie următoarele Anexa nr. 7 la CCM pe anul 1996 la Divizia Transformatoare privind condițiile de muncă la Divizia Transformatoare, acte din dosarul de personal al reclamantului.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a învederat faptul că apărările pârâtei sunt nefondate, întrucât a lucrat numai ca bobinator, nicidecum ca electrician, iar pârâta nu cunoaște situația reală a angajaților săi, formulând apărări la întâmplare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de ambele părți și proba testimonială solicitată de reclamant, fiind audiat martorul N. D. a cărui depoziție a fost consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În perioadele deduse judecății, reclamantul a fost salariat al unității pârâte, în meseria de bobinator în cadrul Diviziei Transformatoare.
Din declarația martorului N. D. reiese că acesta, împreună cu reclamantul, au lucrat în perioadele de timp specificate în cererea de chemare în judecată, în aceleași condiții și loc de muncă, operațiile fiind executate 100% din programul normal de lucru. Astfel, reclamantul a desfășurat operații de decapare a pieselor din cupru folosind pastă decapantă și clorură de zinc, operații de degresare a bobinelor cu tricloretilenă, de lipire a bobinelor cu cositor, impregnare a bobinelor în lacuri de impregnare, aceste operațiuni fiind executate în procent de 100% din programul normal de lucru. ; din operațiunile efectuate rezultau praf de cupru, fum, vapori toxici, ce erau inhalate de salariați, neexistând sisteme de ventilație .
Martorul a mai precizat că, conexiunile aveau greutăți foarte mari de peste 100 kg și erau transportate manual de către bobinatori și ridicate pe schele la o înălțime de 5-6 m.
Din carnetul de muncă al reclamantului, depus în copie la dosar, coroborat cu declarația martorului, rezultă funcțiile și condițiile de muncă ale reclamantului, acestea încadrându-se în ipotezele reținute de dispozițiile Ordinului nr.50/1990, Anexa 2, pct.49, 69, 79 .
Instanța va avea în vedere si faptul că mai mulți colegi ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și acesta au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.
Tribunalul va face aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectivă și rezonabilă. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
În consecință, instanța va admite cererea și va constata că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 08 07_79 și 07 07_83 în cadrul unității pârâte, se încadrează în grupa a II a de muncă, în conformitate cu pct. 49, 69 și 79 anexa II la Ordinul nr. 50/1990, în procent de 100%.
În temeiul art.40 alin.2 lit. h) din Codul muncii, instanța va obliga pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul M. V., având CNP_, domiciliat în localitatea C., ., ., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în C., .. 80, jud. D..
Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 08 07_79 și 07 07_83 în cadrul unității pârâte, se încadrează in grupa a II a de muncă, în conformitate cu pct. 49, 69 și 79 anexa II la Ordinul nr. 50/1990, în procent de 100%.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 17 Aprilie 2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
G. S. C. D. A. V. E. C.
Red./Tehnored.Jud.G.S
4 ex./08.05.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








