Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2118/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2118/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 16649/63/2013
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2118/2014
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D. P.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. PENTRU B. D. în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. APELE VII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 269 alin. 2 C. muncii, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței la data de 11.12.2013, S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D. PENTRU B. D. a formulat acțiune în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. APELE VII,, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună obligarea acestuia la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 9438/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 ,de la data formulării cererii și până la data plății efective
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul au obținut drepturi bănești reprezentând diferențe salariale prin sentințe definitive si irevocabile, însă până în prezent nu au beneficiat de acestea, fiind evident că s-a produs un prejudiciu pentru lipsa de folosință a sumelor de bani reprezentând diferențe salariale, motiv pentru care solicită să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale aferente acestor sume.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 166 alin 4 ( fost 161 alin 4) C muncii, art. 278 alin 1( fost art 295 alin 1 ) Codul muncii, art. 2 din OG nr. 13/2011, art. 1530 și următoarele din C.Civil.
În scop probatoriu, s-au depus la dosar copie de pe hotărârile judecătorești invocate acte de identitate, proces verbal de informare în privința medierii.
Pârâtul nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare .
În cauză, a fost administrată proba cu înscrisurile depuse de reclamant.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Reclamantul a solicitat și obținut în instanță obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate, conform Legii 330/2009 și conform Legii 221/2008.
Astfel, prin sentința nr. 9438/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamant din cauza de față, iar pârâtul a fost obligat să calculeze și să plătească diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite rezultate din aplicarea Legii 221/2008 pe perioada 01.10.2010 și până la data de 06.09.2011.
Prin prezenta cerere, reclamantul solicită obligarea pârâtei să plătească reclamanților, începând cu data nașterii dreptului în cauza nr._/63/2011 și până la data plății efective, dobânda legala cuvenită pentru creanțele stabilite prin sentința invocată, față de faptul că această hotărâre judecătorească nu a fost executată.
Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantului, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamant este datorată începând cu data formulării prezentei cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței nr. 9438/07.09.2011, calculata începând cu data de 11.12.2013 .
Pentru considerentele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamantului și va obliga pârâta să plătească acestuia dobânda legală aferentă diferențelor drepturilor bănești cuvenite conform hotărârilor judecătorești ce constituie titlul executoriu, dobândă ce va fi calculată începând cu data de 11.12.2013 și până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. ÎNVĂȚĂMÂNTULUI S. HARET D., cu sediul în C., .. 6, jud. D., B. D. CNP_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. APELE VII,cu sediul în .. D..
Obligă pârâta unitatea școlară să plătească reclamantului membru de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 9438/07.09.2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011, calculata începând cu data de 11.12.2013 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Declarația de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Președinte Asistenți judiciari Grefier
C. P. M. C. M. S. L. S.
Red.și tehnored. Jud. C.P., CMV
4Ex./25.04.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








