Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4229/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 4229/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 1793/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 4229/2014

Ședința publică de la 02 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. N.

Asistent judiciar A. D.

Asistent judiciar I. G.

Grefier E. C.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU I. B., N. I. V., P. T., C. ILARION, M. M. E. și pe pârât L. T. C. N. P., având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin reprezentant R. C. lipsind pârâtii.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța pune în discuție competenta în conformitate cu dispoz. Ncpc.

Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, arată că Tribunalul D. este competent.

Având în vedere dispozițiile art. 95 pct.1 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, forma actualizată, instanța constată că este competentă material cât și teritorial de a soluționa cauza dedusă judecătii și legal investită.

Instanța, în temeiul art. 258 din noul C.p.c. încuviințează reclamanților proba cu înscrisurile depuse.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea procesului .

Nemaifiind alte cererii de formulat și constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față ;

La data de 06.02.2014 reclamantul U. SINDICTELOR INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. pentru membrii sindicat I. B., N. I. V., P. T., C. ILARION, M. M. E. a chemat în judecată pârâta L. T. C. N. P., pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligata sa calculeze si sa plătească începând cu data nasterii dreptului si pâna la data platii efective, dobânda legala cuvenita pentru creanțele stabilite prin sentința definitiva si irevocabila nr 3716/26.11.2009 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale în dosarul nr._/63/2009 pe Legea nr 221/2008 .

În motivarea cererii a arătat că prin sentința nr 3716/26.11.2009 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale în dosarul nr._/63/2009

s-a dispus obligarea paratei sa calculeze si sa plătească diferențele dintre drepturile cuvenite conform Legii 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 si cele încasate, actualizate la momentul plații, începând cu 01.10.2008 – 26.11.2009 actualizate cu rata inflatiei, la data efectiva a platii.

A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și dispozițiilor art. 1489 și urm. Cod Civil

A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 269 și 283 Codul Muncii.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar in copie sentința mai sus menționata.

Pârâtul nu au formulat întâmpinare în cauză și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamantii membrii de sindicat I. B., N. I. V., P. T., C. ILARION, M. M. E. au fost salariatii unității pârâte calitate în care a solicitat în instanță obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Prin sentința nr 3716/26.11.2009 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale în dosarul nr._/63/2009 s-a dispus obligarea paratei sa calculeze si sa plătească diferențele dintre drepturile cuvenite conform Legii 221/2008 pentru aprobarea OG 15/2008 si cele încasate, actualizate la momentul plații, începând cu 01.10.2008 – 26.11.2009 actualizate cu rata inflatiei, la data efectiva a platii.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantului, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Pentru aceste motive, instanța constată că dobânda legală solicitată de reclamant este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței nr. 3716/26.11.2009

Ca urmare, pentru considerentele expuse, instanța va admite in parte actiunea și va obliga pârâtul să plătească fiecarui reclamant membru de sindicat dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr 3716/26.11.2009 pronunțata de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale în dosarul nr._/63/2009 calculată începând cu 06.02.2014 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite in parte actiunea formulată de reclamantul U. SINDICTELOR INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. cu sediul în C. . 6 jud D. pentru membrii de sindicat I. B. CNP_, N. I. V. CNP_, P. T. CNP_, C. ILARION CNP_, M. M. E. CNP_ în contradictoriu cu pârâta L. T. C. N. P. PLENITA cu sediul în loc. PLENITA, județul D..

Obligă pârâta L. T. C. N. P. PLENITA către fiecare reclamant,membru de sindicat la plata dobânzii pentru creantele stabilite prin Sentinta nr.3716/26.11.2009 pronunțata de Tribunalul D. - Secția Conflicte de Munca si Asigurări Sociale în dosarul nr._/63/2009, începând cu data introducerii actiunii 06.02.2014 si pâna la data plății efective.

Executorie.

Cu drept de apel ce se va depune la Tribunalul D. în termen de 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședința publică de la 02 .09. 2014

PREȘEDINTE M. N.

Asistent judiciar A. D.

Asistent judiciar I. G.

Grefier E. C.

Red MN/ 4 ex / 03.09.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4229/2014. Tribunalul DOLJ