Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 7125/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 7125/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 9082/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 7125/2014

Ședința publică de la 03 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVĂȚĂMÂNT D. PENTRU A. C., A. E. G., B. D., B. M. M., R. M. G. și pe pârât L. DE A. M. S., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsa.

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii .

Constatând că întâmpinarea formulată de pârât a fost depusă peste termen, instanța decade pârâtul din dreptul de a mai propune probe sau invoca excepții.

Instanța urmează să încuviințeze probele solicitate de reclamantă potrivit dispozițiilor art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă și constatând cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare .

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 13.06.2014, la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. PENTRU membrii de sindicat A. C., A. E. G., B. D., B. M. M., R. M. G. a chemat în judecată pârâta L. de A. "M. S." solicitând obligarea acesteia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr. 8054/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011*, definitivă și irevocabilă, începând cu data nașterii dreptului pe Legea nr. 330/2009 și până la data plății efective a creanțelor.

În motivarea cererii, a arătat că prin sentința menționată a fost obligată unitatea școlară sa calculeze și să plătească membrilor de sindicat reclamanți, diferențele de drepturi salariale, dispuse de instanța de judecată, diferențe ce vor fi actualizate în raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.

A mai arătat că, până în prezent, salariații, membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciați prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea 221/2008, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

A susținut că toate aceste sume cuvenite de salariați sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr.13/2011 și dispozițiilor art. 1489 și urm. Cod Civil

A mai invocat în drept, dispozițiile art. 194, 148 alin 1 teza a II a NCPC, art 156 ( actual 161)269 și 283 Codul Muncii., art 161 alin 4 (actual 166 alin 4 ) C.muncii,art 268,, 278 alin a C.muncii, art 1,2 din OG 9/2000,art 2 din OG 13/2011, art 1088 C.civ, 1530 și urm NCC.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus în susținere un set de acte: tabel cu membrii de sindicat, sentința civilă nr. 8054/27.11.2012 pronunțată de Tribunalul D. ]n dosarul nr._/63/2011*, cărți de identitate, practică judiciară.

Pârâtul L. de Arte "M. S." a formulat întâmpinare, prin care a invocat:

- excepția prescripției dreptului la acțiune motivat de faptul că, se cer sume de bani pentru o perioadă pentru care operează prescripția de drept, respectiv începând cu anul 2009, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată;

- excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că, drepturile solicitate au fost acordate prin sentințele respective, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca nefondată ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr. 71/2009 cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:

Pe excepții,

Potrivit dispozițiilor art 248 C., instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul angajator, conform dispoz. art 248 C..

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța o va respinge având în vedere data pronunțării sentinței civile nr. 8054 respectiv 27.11.2012 din dosarul nr._/63/2011*, precum și prevederile art. 283 al. 1 lit. c Codul Muncii în care este reglementat termenul de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.

S-a invocat excepția autorității de lucru judecat, pe considerentul ca drepturile solicitate au fost acordate prin hotărârile judecătorești depuse la dosar.

Prin sentința atașată la cererea de chemare în judecată, instanța a admis însă obligarea unității școlare la plata unor drepturi bănești actualizate cu coeficientul de inflație.

Ori, obiectul prezentului dosar este altul, respectiv plata dobânzii legale, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 1530 și 1531 din Codul Civil. Potrivit art. 431 din Codul procedura civila pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie ca cele doua cereri de chemare in judecată să aibă identitatea celor 3 elemente: părți, obiect și cauză.

Astfel, în speța de față nu exista identitate nici de cauză și nici de obiect, neexistând autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Reclamanții sunt salariați ai unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea pârâtei la plata unor drepturi cuvenite și neacordate.

Prin sentința civilă nr. 8054/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011* a fost admisă acțiunea, s-a dispus obligarea unității școlare pârâte să calculeze și să plătească reclamanților, membru de sindicat, diferențele salariale dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite potrivit reîncadrării conform Legii nr.330/2009 pentru perioada 01.10.2010 până la 13.05.2011, diferențe ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație in raport de data flecarei scadente lunare, la data plații efective.

Prin prezenta cerere sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat indicați solicită obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 8054/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011* definitivă și irevocabilă, începând cu data nașterii dreptului în cauza menționată și până la data plății efective a creanțelor.

Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamantă. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Având în vedere dispozițiile art.278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).

Ipoteza cauzei de față este cea avută în vedere și în Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție dată în interesul legii nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Reclamanții – salariați din sectorul bugetar - au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumele prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.

Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Prin urmare, daunele interese datorate reclamanților constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, deci la data de 27.11.2012.

În consecință, pentru motivele expuse, având în vedere și schimbarea practicii Curții de Apel C. în acest sens, instanța va admite în parte acțiunea reclamantului și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească membrilor de sindicat reclamanți, a contravalorii dobânzii legale calculate începând cu data de 27.11.2012 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate stabilite prin sentința nr. 8054/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011*.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. cu sediul în C., .. 6, C., pentru membrii de sindicat A. C. având CNP_, A. E. G. având CNP_, B. D. având CNP_, B. M. M. având CNP_, R. M. G. având CNP_ în contradictoriu cu pârâta "L. de A. M. S." cu sediul în C., ., județul D..

Obligă pârâta L. de A. "M. S." la plata către reclamanții membri de sindicat A. C., A. E. G., B. D., B. M. M., R. M. G. a contravalorii dobânzii legale calculate începând cu data de 27.11.2012 până la data achitării integrale a sumelor de bani neachitate stabilite prin sentința nr.8054/27.11.2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2011*.

Executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014..

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar M. - C. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

Red.As jud. A.P/ Jud RSG

4ex -08.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 7125/2014. Tribunalul DOLJ