Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2249/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2249/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 427/63/2014

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2249/2014

Ședința publică de la 15 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. P.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar A. V.

Grefier L. S.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru P. ANELISE, P. D., U. A. C., T. M. G., V. D. în contradictoriu cu pârâtul C. T. C. D. N., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 131 din noul C.p.c. și dispozițiile art. 269 alin. 2 C. muncii, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.

În raport de dispozițiile art. 244 noul C.p.c., instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față

La data de 17.01.2014 reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. pentru reclamanții P. ANELISE, P. D., U. A. C., T. M. G., V. D. a chemat in judecată pârâtul C. T. "C. D. N.", pentru ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligat sa calculeze si sa plătească începând cu data nașterii dreptului si pana la stingerea efectiva a creanțelor, dobânda legală cuvenita pentru creanțele stabilite prin sentința definitivă si irevocabilă nr. 0289/26.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._ .

În motivarea cererii a arătat că prin sentința nr. 0289/26.01.2010, s-a dispus obligarea paratului C. T. "C. D. N." C. sa calculeze si sa plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, corespunzător activității acestora, în conformitate cu prevederile Legii 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008, până la data de 31.12.2009, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective;

A susținut că toate aceste sume sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 și dispozițiilor art. 1088 și urm. Cod Civil

A mai invocat, în drept, dispozițiile art. 161, art.268 și 295 Codul Muncii.

A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosar in copie sentința mai sus menționată și practică judiciară privind plata dobânzii legale.

Pârâtul C. T. "C. D. N." C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii având în vedere că reclamanta nu a contestat modul de reâncadrare în temeiul Legii nr. 330/2009, în termenul prevăzut de lege, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Asupra excepției tardivității introducerii acțiunii, instanța o respinge, având în vedere că unitatea școlară pârâtă este în eroare cu privire la obiectul litigiului dedus judecății, care constă în obligarea pârâtei la plata dobânzii legale cuvenita pentru creanțele stabilite prin sentința definitivă si irevocabilă nr. 0289/26.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. - secția conflicte de munca si asigurări sociale in dosarul nr._, dobândă care curge de la data punerii în întârziere a pârâtului, și nu reâncadrarea reclamanților în baza Legii nr. 330/2009 începând cu data de 01.01.2010, așa cum greșit se susține în întâmpinare.

Reclamanții sunt salariați ai unității pârâte C. T. "C. D. N." C., calitate în care a solicitat în instanță obligarea acestui pârât la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Astfel, prin sentința nr. 0289/26.01.2010, s-a dispus obligarea paratului sa calculeze drepturile reclamanților rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 si sa plătească acestora diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate si cele cuvenite, corespunzător activității reclamanților, în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de 01.10.2008, până la data 31.12.2009, diferențe ce vor fi reactualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective;

Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Având în vedere dispozițiile art. 278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).

Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanți constau în dobânda legală, care curge de la data punerii în întârziere, adică de la data formulării cererii de chemare în judecată de acordare a dobânzii, dată de la care se justifică acordarea acesteia.

În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte cererea reclamanților și va obliga pârâta unitatea școlară să plătească acestora dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile irevocabile nr. 0289/26.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , de la data formulării prezentei cereri și până la data plății efective.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în C., ..6, județul D., pentru P. ANELISE, având CNP_5, P. D., având CNP_, U. A. C., având CNP_, T. M. G., având CNP_, V. D., având CNP_, în contradictoriu cu pârâtul C. T. "C. D. N." C., cu sediul în C., ., județul D..

Obligă pârâta unitate școlară să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 0289/26.01.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, calculată începând cu data de 17.01.2014 (data introducerii acțiunii) și până la data plății efective.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 15 aprilie 2014.

Președinte Asistenți judiciari Grefier

C. D. P. C. D. A. V. L. S.

Red.jud.C.P./As.jud.A.V.

4 ex./16.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2249/2014. Tribunalul DOLJ