Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 6640/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6640/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 3050/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 6640/2014
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Steluța G.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol, pronunțarea cu dezbaterile asupra cauzei - Litigii de muncă - privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU G. C. și pe pârât C. L. AL COMUNEI BREASTA, pârât INSTITUȚIA P. COMUNEI BREASTA, pârât ȘCOALA G. BREASTA, având ca obiect drepturi bănești, dezbateri ce au fost consemnate prin încheierea de ședință de la data de 05.11.2014, când instanța a amânat pronunțarea la data de 12.11.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre
Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, U. S. INDEPENDENTE DIN INVĂȚĂMÂNT pentru reclamanta membru de sindicat G. C. a chemat în judecată pe pârâții ȘCOALA G. BREASTA, C. L. BREASTA, PRIMARUL COMUNEI BREASTA –Instituția P. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să fie obligați pârâții la plata contravalorii cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice navetiste menționate în tabelul anexat cererii, pentru perioada ultimilor ianuarie 2011 - decembrie 2013 conform solicitării unității de învățământ, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta a desfășurat activitatea la școala pârâtă în calitate de cadru didactic, făcând naveta între localitatea de reședință și locul de muncă, astfel cum în mod expres este specificat în cererile pe care personalul didactic le-a depus la unitate în vederea decontării. Naveta s-a realizat cu mijloacele de transport în comun sau cu autoturismul proprietate personală. Se face precizarea că există mijloc de transport în comun și, prin urmare, în cazul celor care preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, valoarea care ar trebui să le fie decontată este valoarea abonamentului lunar cu mijlocul de transport în comun pe ruta respectivă.
A mai arătat că au fost depuse cereri în vederea decontării cheltuielilor de transport, unitatea școlară a aprobat decontarea sumelor, însă autoritățile administrației publice au refuzat nejustificat plata acestor drepturi.
În drept și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile 283, alin. 1, lit. c din Codul muncii, art. 28 din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele, ale art. 105, alin. 2 din Legea nr. 1/2011 și a Instrucțiunii nr. 2/17.02.2011.
În dovedirea cererii a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Au fost anexate cererii următoarele înscrisuri: proces verbal nr. 196/07.02.2014* privind procedura medierii, tabel nominal, împuternicire de reprezentare, carte de identitate reclamantă, cereri personale pentru decontarea navetei, dovada cheltuielilor de transport (bilete de călătorie și chitanțe c/val carburant), adrese întocmite de școală către consiliul local în vederea cuprinderii în bugetul local și decontării cheltuielilor de transport.
Pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare, nu au depus înscrisuri în apărare.
La data de 14.05.2014, în conformitate cu disp. art. 400 C.p.c., instanța a repus cauza pe rol pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei dovada depunerii cererilor de decontare a cheltuielilor de transport lunar la unitatea de învățământ pentru lunile pentru care nu a făcut această dovadă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta și-a desfășurat activitatea în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2013 la Școala G. Breasta în calitate de cadru didactic –profesor, făcând naveta atât cu microbuzul, cât și cu autoturismul proprietate personală de la localitatea unde are domiciliul, dovedit cu cartea de identitate, respectiv la Școala G. Breasta .
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a formulat cereri de decontare a cheltuielilor de transport ocazionate de deplasarea din localitatea de domiciliu la locul de muncă în cursul anilor 2011, 2012, 2013, însă aceste cheltuieli nu i-au fost decontate .
Pârâții nu au contestat în vreun fel susținerile reclamantei și nu au depus înscrisuri din care să rezulte că reclamantei i-au fost achitate cheltuielile de transport.
Potrivit art. 276 din Legea nr. 1/2011, ce reglementează condițiile decontării cheltuielilor de transport ale cadrelor didactice „Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispun de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii”.
Atât art.276 din Legea nr.1/2011, cât și Instrucțiunile nr.2/2011, se referă la dreptul cadrelor didactice la decontarea navetei .
Prin înscrisurile depuse la dosar, reclamanta - profesor în cadrul școlii pârâte a probat faptul că se încadrează în dispozițiile legale astfel cum au fost arătate mai sus pentru anumite perioade de timp, instanța având în vedere atât înscrisurile depuse de aceasta - cereri personale pentru decontarea navetei, dovada cheltuielilor de transport, carte de identitate din care rezultă că nu are domiciliul în . necontestarea susținerilor sale de către pârâți.
Astfel, reclamanta a formulat cereri lunare pentru decontarea cheltuielilor cu naveta, cereri care însă nu au fost însoțite de documente justificative – bonuri de benzină, așa cum rezultă din copiile înscrisurilor respective depuse la dosar.
Unitatea de învățământ a solicitat Consiliului local alocarea sumelor necesare pentru asigurarea finanțării privind plata cheltuielilor de transport( invocând art. 105 alin 2 lit. f din Legea nr. 1/2011 cu modif. și complet. ulterioare și Instrucțiunea nr. 2/2011), așa cum rezultă din adresele aflate la dosar.
Potrivit prevederilor legale menționate mai sus, obligația decontării cheltuielilor de transport revine autorităților publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrele didactice, în cauza de față pârâții C. L. și PRIMARUL LOCALITĂȚII – Instituția P..
Având în vedere că pârâții nu au îndeplinit obligațiile legale ce le reveneau și nu au decontat reclamantei cheltuielile cu naveta, instanța va admite în parte cererea precizată, pentru lunile pentru care s-a făcut dovada cheltuielilor de transport cu bonuri de benzină și îi va obliga pe aceștia să plătească reclamantei cheltuielile pentru transport pentru următoarele periode: - pentru anul 2011 lunile: ianuarie, februarie, aprilie; pentru anul 2012 lunile: decembrie; pentru anul 2013 lunile: ianuarie-decembrie, conform prevederilor Instrucțiunii nr. 2/17.02.2011 emisă de MECTS, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data fiecărei scadențe la data plății efective, având în vedere devalorizarea monedei naționale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre și considerentele sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D., cu sediul în .. 6, jud. D., cod fiscal_, pentru membra de sindicat G. C., CNP_ împotriva pârâților C. L. AL COMUNEI BREASTA, cu sediul în ., INSTITUȚIA P. comunei Breasta, cu sediul în ., ȘCOALA G. BREASTA cu sediul în com. Breasta, .. 13, jud. D..
Obligă pârâții ȘCOALA G. BREASTA, C. L. AL COMUNEI BREASTA, INSTITUȚIA P. comunei Breasta să plătească reclamantei cheltuieli pentru transport (de la și la locul de muncă) pentru perioadele ianuarie-februarie 2011, aprilie 2011, decembrie 2012, ianuarie –decembrie 2013.
Cu apel în 10 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 20 Noiembrie 2014.
Președinte, R. Steluța G. | Asistenți judiciari C. - M. M. A. P. | |
Grefier, M. D. Ș. |
Red.tehn.R.S.G./4 ex./27.11.2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








