Acţiune în constatare. Sentința nr. 4924/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 4924/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 4924/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 4924/2015

Ședința publică de la 05 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A. C.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar C. S.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat A. D., lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța supune discuției competența de soluționare a cauzei.

Avocat D. pentru reclamant apreciază că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere domiciliul și obiectul cauzei.

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.

Avocat D. pentru reclamant depune la dosarul cauzei procesul-verbal de predare-primire a carnetului de muncă, din care rezultă că a fost predat la data de 07.06.2012, precum și practică judiciară.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Avocat D. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a probei cu un martor în persoana numitului C. G., pe care solicită instanței să îl audieze, întrucât este prezent la acest termen.

Considerând utile, concludente și pertinente soluționării cauzei proba cu înscrisurile și proba testimonială, solicitate de reclamantă, prin apărător, instanța le va încuviința, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă.

Instanța procedează la administrarea probei testimoniale, sub prestare de jurământ, cu numitul C. G., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Avocat D. pentru reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.03.2015, reclamantul V. I., a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în cadrul unității în perioadele 01.07._78, 12.06._01, se încadrează în grupa a II-a de muncă, pct. 3 coroborat cu anexa 2, pctele 34, 49, 69 și 160, în procent de 100 % și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens, potrivit art. 40 al.2 lit. h din Codul Muncii.

În motivare, reclamantul a arătat că în perioada dedusă judecății a fost angajatul pârâtei S.C. E. S.A. C., ocupând funcția de sculer matrițer – SDV(scule, dispozitive și verificatoare), la Secția Sculărie, calitate în care a efectuat operații de ascuțire a pieselor zilnic, confecționarea de matrițe, poansoane, șabloane, dispozitive de confecționat bobine, ștanțe de debitat, cuțite pentru chilotine, micrometre de diametre mari.

Astfel că, acesta executa matrițe pentru diferite modele de piese, foarfeci, cuțite pentru bobinaj, menghini de mână, confecționarea de cochile pentru turnare rășini, debitare mașini pentru execuția subansamblelor, trasare și tăiere cu polizorul și cu bomfaierul a contururilor necesare execuției pieselor componente, curățare și degresare cu tricloretilenă, gaz și alți solvenți în vederea operației de acoperire galvanică cu crom, găurire și filetare cu tarozi și filiere speciale, montare matrițe, topire plumb sau cositor și turnare în plăci speciale, turnare și presare nisip de turnătorie prin bătaie cu ciocanul și alte scule, în gările pentru șuruburi, ascuțirea pieselor tăietoare, rectificare suprafețe, înlocuire componente defecte, spălare și degresare în diverși solvenți.

Reclamantul executând aceste activități și lucrând în condiții grele, fiind expuși la noxele specifice fiecărui atelier (praf, pulberi și vapori toxici și zgomot puternic), tot programul de lucru de 8 ore.

În dovedire, a solicitat, probele cu înscrisuri și testimonială, cu un martor pentru a dovedi condițiile de lucru efective și timpul de lucru .

În scop probatoriu, a depus la dosar fotocopii de pe cartea sa de identitate și a carnetului de muncă, Anexe la CCM, buletine de încercări și determinări noxe toxicologice, adeverința medicală emisă de DSP D., sentințe judecătorești obținute de colegi ai reclamantului, ca practică judiciară a Tribunalului D..

La dosar, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexele 1 și 2 la Ordinul nr.50/1990, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile prevăzute în anexe.

Reclamantul nu se regăsește în Anexa 7 la CCM E. și nici nu s-a probat că ar fi lucrat în unul din aceste locuri de muncă.

Pe cale de excepție, pârâta invocă excepția retroactivității și a prescripției extinctive, motivând că instanța nu mai poate judeca cererea reclamantului de realizare a unui drept, deoarece s-ar încălca articolul 6 din Codul Civil, care prevede că legea civilă este aplicabilă, cât timp este în vigoare, iar Ordinul 50/1990 a fost abrogat în 30.03.2001.

În ceea ce privește excepția prescripției, pârâta susține că acțiunea reclamantului este prescrisă, întrucât de la data solicitării au trecut peste 3 ani de când a luat la cunoștință de condițiile de muncă, și mai mult de 5 ani – pentru plata indemnizațiilor CAS.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. pr.civilă.

Instanța a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, depuse de ambele părți, precum și proba testimonială, la solicitarea reclamantului, prin apărător, fiind audiat la termenul din 05.10.2015, martorul T. F., a cărui declarație este consemnată și atașată la dosar.

La aceeași dată, în suplimentare, apărătorul reclamantului mai depune la dosar sentințe civile prin care s-a acordat grupa II a de muncă unor salariați aflați în situații similare.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În perioadele deduse judecății, reclamantul a fost angajatul societății pârâte S.C. E. S.A. C., în meseria de sculer matrițer în cadrul Secției Sculărie, așa cum reiese din mențiunile carnetului de munca și din susținerile martorului și pârâtei din întâmpinare.

Din depoziția martorului audiat C. G., rezultă că începând cu anul 1972, acesta a lucrat împreună cu reclamantul, în același loc de muncă, în cadrul Secției Sculărie, amândoi având meseria de sculer matrițer.

Arată martorul că reclamantul, în calitate de sculer efectua operațiuni de polizare, lustruire, sudare, găurire, degresare. Activitatea de polizare era efectuată manual cu pietre de polizare și șmirghel, la ștanțe folosea plumb și cositor, degresa cu sodă, kerosen, gaze, degajându-se tot felul de așchii, praf.

Programul de lucru de 8 ore zilnic. Hala era necompartimentată, cu mult zgomot, noxe și gaze, acesta fiind motivul pentru care existau și temperaturi extreme.

La nivelul unității pârâte s-a realizat procedura de încadrare și nominalizare a locurilor de muncă ce se încadrează în grupa a II a de muncă, prevăzută de Ordinul 50/1990, locurile de muncă din cadrul secției, nefiind toate încadrate în grupa a II a de muncă .

Cu privire la perioadele deduse judecății, în care reclamantul a avut funcția de sculer, ținând cont de activitățile desfășurate, de condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează în grupa a II-a de muncă, potrivit Anexei 2 pct. 34,49, 69 și 160 din Ordinul 50/1990, coroborate cu art. 3 din Ordinul 50/1990, potrivit căruia „beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2”.

Conform dispozițiilor pct. 34 din anexa 2 a Ordinului 50/1990, se încadrează în grupa a II a de muncă activitatea de "polizare, șlefuire și lustruire a pieselor din materiale feroase și neferoase", potrivit pct. 69 - activitatea de " degresare chimică cu solvenți organici și soluții alcaline în vederea acoperirii și lipirii ", art. 49 "prelucrarea plumbului sau a aliajelor cu peste 50% plumb….."

De altfel, trebuie avute în vedere și prevederile pct.160 din anexa 2 la ordin, conform cărora "personalul de la locurile de muncă sau activitățile cu condiții de muncă, nocive, grele sau periculoase,cu temperaturi scăzute sau ridicate, în mediu cu pulberi diverse,umiditate, zgomot, gaze toxice, radiații, vapori de lacuri sau vopsele în întreprinderile din industria materialelor de construcții…."

Instanța va avea în vedere și faptul că alți colegi ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și acesta, în aceeași funcție sau în alte funcții, au obținut recunoașterea grupei de muncă, pe cale administrativă de către unitatea pârâtă, sau prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Instanța reține astfel, că Ordinul 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrat în grupa a II a de muncă deoarece locul de muncă și activitatea desfășurată de acesta nu au fost nominalizate de comisia mixtă nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea în grupele de muncă se face în funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.

În ceea ce privește procentul în care s-a desfășurat munca din timpul normal de lucru în condiții de grupa a II-a de muncă, pentru activitățile reclamantului aferente funcției de lăcătuș reparații, raportat la timpul efectiv lucrat în aceste condiții, din proba testimonială reiese că activitatea de sculer matrițer, s-a desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, deci în procent de 100%, aspecte ce nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța va admite acțiunea și va constata că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioadele perioadele 01.07._78 și 12.06._01, în funcția de sculer, se încadrează în grupa a II a de muncă conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 2, pct. 34, 49,69 și 160 coroborate cu disp.art. 3 din ordin, în procent de 100 %.

În conformitate cu disp. art.40 alin.2 litera h din codul muncii, va obliga pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. I., CNP –_, cu domiciliul în C., Bulevardul D., ., ., cu domiciliul procesual în C., .. 198, ..1, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în C., Calea București nr. 80, Județul D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioadele 01.07._78 și 12.06._01 în cadrul unității pârâte se încadrează in grupa a II - a de muncă, în procent de 100 (%) conform pct. 34, 49, 69 și 160 din anexa II la Ordinul 50/1990 coroborat cu art. 3 din același act normativ.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac este Tribunalul D., sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2015.

.

PREȘEDINTE,

M. A. C.

Asistent judiciar, M. V. C.

Asistent judiciar, C. S.

Grefier, L. R. M.

Red. Jud. M./Asist. Jud. CMV

4ex/08.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 4924/2015. Tribunalul DOLJ