Acţiune în constatare. Sentința nr. 2786/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 2786/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2786/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 2786/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C. Uncheașu

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar L. M. S. B.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul V. I. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. P. pentru reclamant, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează faptul că societatea pârâtă a depus întâmpinare la data de 12.05.2015, care a fost comunicată reclamantului la aceeași dată, după care:

Avocat P. pentru reclamant depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.

În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Avocat P. pentru reclamant depune la dosarul cauzei un răspuns din partea societății pârâte către reclamant și practică judiciară. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat în prezenta cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat P. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la emiterea unui adeverințe din care să rezulte veniturile în acord global în perioada 1966 – 2009, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.02.2015 reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe in perioada 05.08._70, 28.06._09 si daca pentru acesta s-au retinut contributiile de asigurări sociale catre stat.

Învederează instanței că, în prealabil, s-a adresat pârâtei, formulând cerere în acest sens, însă au refuzat primirea cererii si astfel a expediat-o prin posta.

În opinia reclamantului, angajatorul a încălcat obligația ce-i revine de a elibera adeverințe cu privire la activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și că nu este de competența acestuia să aprecieze dacă anumite retribuții sau sporuri sunt sau nu luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual la pensie, această atribuție revenindu-i Casei Județene de Pensii D..

Totodată, reclamantul susține că verificarea împrejurărilor asupra faptului daca s-au încasat contribuții la asigurările sociale de stat pentru venituri excluse de la stabilirea punctajului anual pentru pensie și dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor, constituie probleme de fapt și de aplicare a legii în cazuri concrete, individuale, a căror soluționare intră în competența exclusivă a instanței judecătorești.

În scop probator, anexează în copie, carnet de muncă, carte de identitate, cererea formulate de reclamant, practică judiciară.

Pârâta . a formulat întâmpinare (fila 31 dosar) prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Apreciază că pârâta nu-i poate elibera reclamantului adeverința solicitată deoarece veniturile obținute în acord global, prevăzute de legislația anterioară anului 2010, nu pot fi valorificate la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

În argumentarea acestei opinii, spune că are în vedere dispozițiile menționate la art. 165 (1) din Legea nr. 263/2010, care prevede că "la determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel:

a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977

b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991

c) salariile brute, de la data 1 ianuarie 1991

(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere și sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislației anterioare și care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverințe eliberate de unități, conform legislației în vigoare".

Invocă, de asemenea, prevederile Legii nr. 263/2010, în art. 127 (1) unde se prevede că sporurile cu caracter permanent care se pot valorifica la stabilirea și/sau recalcularea drepturilor de pensie, potrivit prevederilor art. 165 alin. 2 din lege, sunt cele prevăzute în anexa nr. 15.

În consecință, față de prevederile legale invocate, determinant în valorificarea veniturilor suplimentare la calculul pensiilor, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, este că acestea să fi fost înregistrate în carnetul de muncă până la data de 1 aprilie 1992 iar, ulterior acestei date, să fi avut caracter permanent, să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor și să fi fost înregistrate în carnetul de muncă, conform legislației în vigoare.

Mai arată că, întrucât veniturile realizate în acord și orele suplimentare nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, și, având în vedere principiul neretroactivității legii civile, consideră că nu poate fi recunoscută incidența în această cauză a principiului contributivității pentru perioada anterioară datei de 1 ianuarie 2011.

Concluzionează că, pârâta nu poate elibera adeverința cu veniturile sale în condițiile impuse de Legea nr. 263/2010.

Își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 C..

Înțelege să se folosească de proba cu acte.

Depune, în copie, răspunsul Casei Județene de Pensii D..

Reclamantul formulează în cauză răspuns la întâmpinare (fila 30 dosar), solicitând respingerea apărărilor pârâtei ca neîntemeiate și, reiterând motivele invocate în acțiunea introductivă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:

Potrivit probatoriului administrat, Tribunalul reține că reclamantul în perioadele deduse judecății, a fost salariatul pârâtei ., între cele două părți existând încheiat un contract individual de muncă, astfel cum rezultă din probatoriul administrat, aspect ce rezultă inclusiv din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.

Reclamantul a avut functia de lăcătus in perioada 1966-2009, in care a lucrat in acord individual.

În calitate de fost salariat, instanța apreciază ca, reclamantul este îndreptățit să solicite și să i se emită o adeverință referitoare la perioada lucrată, dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. h din Codul Muncii dând expresie dreptului salariatului de a solicita, respectiv, obligației angajatorului de a emite adeverințe în acord cu documentația existentă în arhiva societății, reflectând calitatea de salariat cu toate elementele ce conduc la această stare.

În același sens sunt și prevederile articolului 34 alin. 5 din Codul Muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, la solicitarea salariatului, să elibereze un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate.

Aceste dispoziții sunt imperative, angajatorul având obligația de a întocmi și elibera adeverințe conform dispozițiilor legale, pentru a putea fi valorificate de către salariați în vederea stabilirii drepturilor de pensie, adică adeverințe care să îndeplinească toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, numai în această situație aceste adeverințe putând fi valorificate de către casele de pensii, în vederea stabilirii drepturilor aferente.

Angajatorul nu are dreptul să aprecieze asupra veniturilor care ar face sau nu obiectul recalculării pensiei, acesta fiind atributul altor instituții publice, iar atâta vreme cat anumite drepturi sunt recunoscute sau conferite unui salariat prin lege, acelea nu pot fi limitate sau înlăturate.

Așadar, constatând că dreptul salariatului de a obține o adeverință care să ateste calitatea de salariat și veniturile obținute este recunoscut salariaților prin lege și nu poate fi limitat sau înlăturat, instanța urmează a admite acțiunea precizată, să oblige pârâta să elibereze reclamantului adeverință cu sumele realizate în acord individual (venitul brut lunar realizat în acord individual, așa cum a cerut reclamantul) în perioada 05.08._70, 28.06._09, cu mențiunea dacă s-a reținut și virat contribuția la fondul de asigurări sociale pentru aceste sume.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată formulată de reclamantul V. I., CNP_, cu domiciliul in C., .. 27, .. 3 . contradictoriu cu parata ., cu sediul in C., Calea Bucuresti, nr. 80, D.

Obliga pârâta să emită o adeverinta din care să rezulte venitul brut realizat lunar in acord individual de care a beneficiat reclamantul in perioada 05.08._70, 28.06._09 si daca pentru acesta s-au retinut contributiile de asigurări sociale catre stat.

Ia act ca nu se solicită cheltuieli de judecată..

Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.

PREȘEDINTE,

C. Uncheașu

Asistent judiciar, M. V. C.

Asistent judiciar, L. M. S. B.

Grefier, L. R. M.

Red. CU/4 ex/18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 2786/2015. Tribunalul DOLJ