Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3850/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3850/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 3850/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3850/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier S. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. PENTRU SIMANSCHI A., Ș. F., S. A. - G., R. D. N., R. N. L. și pe pârât ȘCOALA G. "M. E.", având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns dl.R. pentru reclamant,lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care,
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune
Dl.R. pentru reclamant lasă la aprecierea instanței excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Dl.R. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată
INSTANȚA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. PENTRU membrii de sindicat SIMANSCHI A., Ș. F., S. A. - G., R. D. N., R. N. L. a chemat în judecată pârâta ȘCOALA G. "M. E."solicitând obligarea acestuia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința civilă nr.1866/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, începând cu data nașterii dreptului pe Legea nr. 330/2009 și până la data plății efective a creanțelor.
În motivarea cererii, a arătat că prin sentința menționată a fost obligată unitatea școlară sa calculeze și să plătească membrilor de sindicat reclamanți, diferențele de drepturi salariale, dispuse de instanța de judecată, diferențe ce vor fi actualizate în raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.
A mai arătat că, până în prezent, salariații, membrii de sindicat, nu au beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciați prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea 330/2009, iar conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
A susținut că toate aceste sume cuvenite de salariați sunt purtătoare de dobânzi, ce reprezintă prețul lipsei de folosință, așa cum sunt stabilite de Ordonanța Guvernului nr.13/2011 și dispozițiilor art. 1489 și urm. Cod Civil
A mai invocat în drept, dispozițiile art. 194, 148 alin 1 teza a II a NCPC, art 156 ( actual 161)269 și 283 Codul Muncii., art 161 alin 4 (actual 166 alin 4 ) C.muncii,art 268,, 278 alin a C.muncii, art 1,2 din OG 9/2000,art 2 din OG 13/2011, art 1088 C.civ, 1530 și urm NCC.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus în susținere un set de acte: tabel cu membrii de sindicat, sentința civilă nr. 1866/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul D., carți de identitate, practică judiciară.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține și constată următoarele:
Reclamanții sunt salariații unității școlare pârâte, calitate în care au solicitat în instanță obligarea pârâtei la plata unor drepturi cuvenite și neacordate.
Prin sentința civilă nr. 1866/2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 a fost admisă acțiunea, s-a dispus obligarea unității școlare pârâte să calculeze și să plătească reclamanților, membri de sindicat, diferențele salariale dintre drepturile efectiv încasate și cele cuvenite conform prevederilor Legii nr. 330/2009, începând cu data de 01.01.2010 până la 13.05.2015, sume actualizate in raport de data flecarei scadente lunare până la data plații efective.
Prin prezenta cerere sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat indicați solicită obligarea pârâtei să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 1866/22.02.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012 definitivă și irevocabilă, începând cu data nașterii dreptului în cauza menționată și până la data plății efective a creanțelor.
Conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.
Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți. Însă, aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare .
Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamanților, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art.1531 NCC care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.
Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.
Având în vedere dispozițiile art.278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC).
Ipoteza cauzei de față este cea avută în vedere și în Decizia Înaltei Curte de Casație și Justiție dată în interesul legii nr. 2/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.
Reclamanții – salariați din sectorul bugetar - au solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumele prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.
Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.
Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:
„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.
Prin urmare, daunele interese datorate reclamanților constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării-22.02.2013.
În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite în parte cererea formulată de sindicatul reclamant pentru membrii de sindicat reclamanți și va obliga pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 1866/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data la care hotărârea a devenit executorie – 22.02.2013 până la data plății efective.
La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ /HP/C, în ședința din 27 aprilie 2015, care prin Decizia nr. 7/2015 a statuat că "Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare", precum și practica unitară, actuală, în această materie, a Curții de Apel C. .
De asemenea, instanța a avut în vedere și soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._, în ședința din 22 iunie 2015, care prin Decizia nr. 21/2015 a statuat că: "În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii."
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamantul U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D. cu sediul în C., .. 6, județul D. pentru membrii de sindicat SIMANSCHI A. CNP_, Ș. F. CNP_, S. A. – G. CNP_, R. D. N. Cnp_, R. N. L. CNP_ în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. "M. E.", cu sediul în C., ., județul D..
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 1866/2013 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data la care hotărârea a devenit executorie – 22.02.2013 până la data plății efective.
Executorie.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2015.
PREȘEDINTE E. V.
Asistent judiciar C. - M. M.
Asistent judiciar A. P.
Grefier S. P.
Red. și tehnored jud.E.V./As. Jud. CMM/06.10.2015
4ex
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2786/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|








