Acţiune în constatare. Sentința nr. 2814/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2814/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 2814/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2814/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta S. V. și pe pârâta . C., având ca obiect acțiune în constatare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta reprezentată de avocat D. G. lipsind societatea pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că au sosit relațiile solicitate de instanță pârâtei, prin adresa dispusa la termenul din 29.04.2015
Față de răspunsul pârâtei la adresă, instanța reiterează excepția prescripției dreptului material la acțiune și acorda cuvântul asupra acesteia.
Avocat D. G., pentru reclamantă, solicita respingerea excepției potrivit dispozițiilor art 2502 Cod de procedură civilă, apreciind ca obiectul prezentei acțiuni este acțiune in constatare, care este imprescriptibilă.
Nemaifiind cereri de formulat si probe de administrat, instanța retine cauza spre soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față ;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2014, reclamanta S. V. a chemat în judecată pe pârâta S.C E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în cadrul pârâtei în perioada 14.11._01, se încadrează în grupa a II-a de muncă, în procent de 100 %, conform Ordinului nr.50/1990, Anexa II, pct.29, pct.69 și pct.79 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest
În motivare, reclamanta a arătat că în perioada din litigiu a fost angajata pârâtei S.C. E. S.A C., desfășurând activitati de bobinator, electrician montator, reglor și depanator de aparataj electric, în condiții deosebite de muncă, însă pârâta, în mod nejustificat și discriminatoriu, nu a încadrat-o în grupa a II a de muncă, deși a eliberat adeverințe cu grupă unor salariați colegi lucrând în același loc de muncă și cu aceeași meserie, încălcând astfel, principiul si caracterul nelimitativ de la pct.3 din Ordinul nr.50/1990 coroborat cu Decizia nr.87/1999 a ÎCCJ.
Arată că în aceste calități, a efectuat toată perioada operațiuni de degresare piese cu solvenți organici și soluții alcaline, utilizând materiale toxice cu risc foarte ridicat de îmbolnăvire pe bază de mică, bandă de sticlă impregnată în rășină, pasta decapantă, care prin topire degajau fum, particule și pulberi toxici a căror inhalare era nocivă pentru organismul uman.
Mai arată că lucra într-un mediu cu noxe profesionale ca: praf, pulberi și vapori toxici de la substanțele chimice cu care spăla piesele, locul de muncă nefiind ventilat corespunzător, lucrând astfel întreg programul de lucru de 8 ore și chiar suplimentar.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoz. Ordinului nr.50/1990, art.35 NCPC și art.40 alin.2.lit.h din Codul muncii.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor .
A solicitat judecarea cauzei în lipsă.
A depus la dosar în copie, un set de înscrisuri: carnet de muncă, carte de identitate și practică judiciară.
La dosar, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexele 1și 2 la Ordinul nr.50/1990, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile prevăzute în anexe.
Unitatea a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art.4 și 5 din ordin, iar comisiile patronat – sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului 92/1976.
De asemenea, unitatea nu a virat la Casa de Pensii indemnizația CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, iar în prezent unitatea nu mai poate fi obligată la plata acestor diferențe de indemnizații deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C. pr.civilă.
În scop probator, a depus la dosar în copie: anexa 7 și 6 A la CCM pe anul 1997 privind situația locurilor de muncă care beneficiază de grupă.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care arată că pârâta nu a făcut dovada că nivelul noxelor existente la locul de muncă nu depășea maximul admis de normele republicane pentru motivul că aceste noxe nu au fost identificate și măsurate din culpa exclusivă a pârâtei și faptul că în mod discriminatoriu pârâta a acordat grupă de muncă doar anumitor salariați, încălcându-se astfel principiul nelimitativ prevăzut de art.3 din Ordinul nr.50/1990, principiu avut în vedere de Curtea de Apel C. la pronunțarea Deciziei nr.7416/2013 în dosarul nr._, dar și de Curtea Constituțională la pronunțarea Deciziei nr.87/1999.
La termenul din 01.04.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, prorogând soluționarea acesteia după ce pârâta va depune răspuns la adresa încuviințată de instanță, la solicitarea avocatului reclamantei, cu privire la dovada datei înmânării carnetului de muncă către reclamantă.
La data de 27.05.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură adresa nr.8587/27.05.2015, prin care învederează că reclamanta a primit carnetul de muncă la data încetării contractului de muncă, respectiv, la data de 01.05.2003..
La termenul de judecată din data de 10.06.2015, instanța a reiterat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului, apărătorul reclamantei punând concluzii de respingere a acesteia.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar de ambele părți.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 Cod de procedură civilă, excepția prescripției invocată de pârâtă în întâmpinare, instanța reține următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei cu contract individual de muncă și a desfășurat în perioada din litigiu, activitate în meseriile de bobinator, electrician montator, reglor și depanator de aparataj electric, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă și susținerilor pârâtei din întâmpinare.
În vederea soluționării excepției prescripție trebuie să se determine natura juridică a acțiunii având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă,îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nicio relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantului formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții,instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art. 268 Codul muncii, republicat.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin. 1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
Pe de altă parte, trebuie reținut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
În conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe sa curgă de la data nașterii dreptului.
În speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată a cunoscut sau putea cunoaște refuzul angajatorului de a-i acorda grupa de muncă și anume momentul încetării activității sale în cadrul unității respective, când - conform legii – angajatorul avea obligația de a-i înmâna carnetul de muncă, cu toate mențiunile asupra activității sale, completate la zi .
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976 "Carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea in munca, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntrerupta în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat in locuri de munca cu condiții deosebite, retribuția tarifara de încadrare și alte drepturi ce se includ in aceasta", iar potrivit art. 4 alin.1 și 2, carnetul se păstrează de unitate atât timp cât titularul este încadrat în muncă, acesta având dreptul să verifice exactitatea tuturor datelor înscrise în carnet, la încetarea activității sale, carnetul de muncă înmânându-i-se, completat cu toate înscrierile la zi.
Reclamantei i-au încetat raporturile de muncă cu societatea pârâtă la data de 01.05.2003, de când a beneficiat de ajutor de șomaj, conform mențiunilor din carnetul de muncă de la poz.nr.98/100 (fila 16), dată când i s-a predat totodată și carnetul de muncă, după cum rezultă și din adresa anexată la dosar cu nr.8587/27.05.2015 emisă de . care învederează că reclamanta a primit carnetul de muncă la data încetării contractului de muncă, astfel că, începând cu această dată-01.05.2003, reclamanta avea la dispoziție un termen de 3 ani pentru a face demersurile necesare împotriva refuzului angajatorului de a-i recunoaște grupa de muncă.
Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate mai sus, având în vedere data luării la cunoștință a mențiunilor din carnetul de muncă reținută mai sus, respectiv 01.05.2003, se constată că acțiunea reclamantei este introdusă cu depășirea termenului legal de 3 ani, fiind promovată la data de 20.11.2014, motiv pentru care instanța constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință o va admite, respingând acțiunea formulată ca fiind prescrisă.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupă de muncă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamanta S. V. având CNP_, domiciliată în C., ..A19, ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în C., .. 80 și în consecință respinge acțiunea ca fiind prescrisă.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 10. 06. 2015.
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M. Asistent judiciar C. S.
Grefier, C. C. P.
Red.As.jud.M.G.M/Jud.DS/
4ex/23.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
