Acţiune în constatare. Sentința nr. 1296/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1296/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 1296/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 1296/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. Steluța G.

Asistent judiciar C. - M. M.

Asistent judiciar A. P.

Grefier M. D. Ș.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. D. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică - reclamant - S. D. personal și asistat de avocat D. A. și martorul M. M. lipsind: - pârât - S.C. E. S.A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii.

Avocat D. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și cu martorul M. M..

Instanța încuviințeze probele solicitate de reclamant prin apărător potrivit dispozițiilor art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul prezent, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.

Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat și constatându-se cercetarea judecătorească încheiată potrivit dispozițiilor art 244 NCPC, s-a acordat cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.10.2014, reclamantul S. D. a chemat în judecată pe pârâta . să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 12.12._00 se încadrează în grupa a II-a de muncă și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.

În motivare, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei . MER, atelierul port perii colectoare, în perioada 12.12._00 în meseria de lacatus desfășurând operații cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe bază de mică, sticlă, rășini, solvenți organici sau cu soluții alcaline, sodă caustică, acid clorhidric (apa tare) și fosfat trisodic.

A mai precizat că la locul de muncă a lucrat cu materiale iritante- acid clorhidric sau apa tare, zinc, cositor, pudra de talc, azbest, vopsele, soda caustica tricloretilena, solventi, banda de sticla (impregnata cu rasina), si pe fondul unor noxe precum-zgomotul, praful, vibratii, unde electromagnetice .

Acesta a aratat ca in activitatea sa desfasura operatii de spalare in tricloretilena si solutii alcaline-soda caustica calda a pieselor motoarelor, slefuirea, polizarea cu abrazive a la polizoarelor, turnari de mase, topirea zincului in apa tare, cositorire cu aliaj pe baza de plumb si staniu, confectionarea buloanelor port perii, folosirea rasinii la impregnarea izolatiilor, manipularea pieselor grele, vopsirea manuala cu pensula port periile, montarea, centrarea motoarelor, in conditii de frig extrem si zgomot.

In drept, reclamantul si-a intemeiat cererea pe dispozitiile ordinului nr. 50/1990 pct 3 si anexa 2, art 34 (polizarea, slefuirea, lustruirea pieselor de metale feroase si neferoase), art 47,( probe de rodaj si control, de receptie in tancodrom), art 49 (cositorire cu aliaj de lipit pe baza de plumb si staniu), art 51, (curatatea cu lampa de benzina, raschetarea, curatrea cu peria de sarma, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice si manuale a vopselelor), art 69 (noxe inhalate de la instalatia de spalare tricloretilena si solutii alcaline), art 79(folosirea unui amestec de fibre de sticla, rasina de impregnare si intaritori), art 160 (vaporii de vopsea, praf de sticla, frig, cimpurile electromagnetice, manipularea pieselor grele) si art 40 alin 2, litera h din Codul Muncii, art 35 NCPC, art 1528 NCC.

Reclamantul a depus in sustinerea cererii, in copie: cartea de identitate, carnetul de munca, fisa de identificare a functiilor profesionale, situatia bolilor profesionale in ultimii 15 ani, buletin de determinari de toxicologie sanitara, practica judiciara.

Pârâta a formulat, la data de 30.01.2015, întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, locul de muncă al reclamantului fiind încadrat în grupa a II a de muncă limitativ la un anumit numar de salariati ce desfasurau anumite operatii de rodare a periilor, impregnare a bobinelor sau masinilor electrice, presare a conurilor cu poliesteri, conf anexei nr. 7, CCM E.,

În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupele I și a II a de muncă.

La solicitarea reclamantului a fost încuviințată proba cu un martor pentru a se dovedi condițiile de la locul de muncă, fiind audiat martorul M. M. în ședința publică din 11.03.2015, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța retine următoarele :

Reclamantul, în perioada solicitata, a fost angajatul societății pârâte . MER, atelierul port perii colectoare, in meseria de lacatus, așa cum rezultă din carnetul de muncă.

Activitatea reclamantului s-a desfășurat in acest atelier pe toată durata raportului de muncă, așa cum arată și pârâta în întâmpinare.

Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză., activitatea reclamantului consta in activitatea de lacatus in atelierul port perii colectoare-fabrica MER.

Acesta desfasura operatii de spalare, degresare cu solventi organici precum tricloretilena, acetona, soda caustica, operatii de vopsire, slefuire, polizare, cositorire, operatii de ajustar, sudare, reglare pe stand puntilor portperii si sudarea periilor. Activitatea se desfasura in conditii grele, pe fondul unui zgomot mare, cu praf de carbune, noxe si vapori toxici, emanati de substantele folosite –tricloretilena, gaze, uleiuri, pulberi, azbest, vaselina, acid clorhidric soda caustica, lacuri de impregnare.

Temperaturile in care se lucra in hala erau foarte scazute iarna si extrem de ridicate vara, in lipsa unui sistem de ventilatie corespunzator.

Martorul a precizat, de asemenea, ca reclamantul si-a desfasurat activitatea in aceste conditii de munca in procent de 100% din programul de lucru.

Din coroborarea probelor administrate, rezulta ca, pe perioada solicitata, reclamantul a desfasurat operatii de polizarea, slefuirea, lustruirea pieselor de metale feroase si neferoase-art 34 Ord 50/1991, noxe inhalate de la instalatia de spalare tricloretilena si solutii alcaline -art 69, impregnarea bobinelor, presarea conurilor cu poliesteri, folosirea unui amestec de fibre de sticla, rasina de impregnare si intaritori-art 79, in conditii toxice generate de vaporii de vopsea, praf de sticla, frig, cimpurile electromagnetice, manipularea pieselor grele-art 160 din acelasi Ordin..

Nu au fost dovedite sustinerile potrivit carora reclamantul a desfasurat si operatuiile prevazute de art 47 (probe de rodaj si control, de receptie in tancodrom), art 51 (curatatea cu lampa de benzina, raschetarea, curatrea cu peria de sarma, cu dispozitive centrifugale, ciocane pneumatice si manuale a vopselelor).

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că si alti colegi de-ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții, au obținut recunoașterea grupei de muncă.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, va constata că activitatea desfășurată de reclamant, în calitate de lăcătuș, în perioada 12.10._73 și 05.11._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 34, pct. 69, 79 și pct. 160 în procent de 100% și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, această obligație revenindu-i în conformitate cu art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.

Instanța va lua act că reclamantul nu solicita cheltuieli de judecată.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite actiunea formulata de reclamantul S. D., avand CNP_, domiciliat in C., .. 26, jud D., în contradictoriu cu pârâta . J_, C.U.I._, cu sediul in C., Calea Bucuresti, nr. 80, jud D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 12.12._00, se încadrează în grupa a II-a de muncă conform Ord. 50/1990 anexa II, pct. 34, pct. 69, pct.79 și pct. 160 în procent de 100% din timpul de lucru.

Obligă pârâta să elibereze reclamantului o adeverință în acest sens.

Executorie.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică,azi 11.03.2015..

.

PREȘEDINTE, R. Steluța G.

Asistent judiciar, C. - M. M.

Asistent judiciar, A. P.

Grefier, M. D. Ș.

Red Asis. Jud A.P./ Jud.R.S.G.

4 ex./13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 1296/2015. Tribunalul DOLJ