Acţiune în constatare. Sentința nr. 720/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 720/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 14027/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 720/2015

Ședința publică de la 16 Februarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. A. C.

Asistent judiciar M. V. C.

Asistent judiciar C. S.

Grefier L. R. M.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul C. V. în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., având ca obiect acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal și asistat de avocat G. D., lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.

Avocat D. pentru reclamant apreciază că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent să soluționeze dosarul.

Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.

Avocat D. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martor în persoana numitului Dida Ș., arătând că acesta este prezent. Cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de societatea pârâtă, arată că nu se opune.

În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție durata necesară pentru cercetarea procesului.

Avocat D. pentru reclamant apreciază că dosarul se poate soluționa la acest termen, având în vedere faptul că martorul este prezent.

Conform dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează cererile de probatoriu formulate de părți prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare, și anume proba cu înscrisuri și proba testimonială.

Constatând că martorul este prezent, instanța procedează la administrarea probei testimoniale, astfel încât cauza nu mai este cazul să se stabilească o durată estimativă a procesului. Astfel, instanța îl audiază, sub prestare de jurământ, pe numitul Dida Ș., depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Avocat D. pentru reclamant arată că nu mai are alte probe de solicitat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat D. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 20.11.2014 pe rolul Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. de dosar indicat mai sus, reclamantul C. V. a chemat în judecată pârâta S.C. E. S.A. C. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se constată că activitatea desfășurată ca salariat al pârâtei, în perioada: 02.06._01, se încadrează în grupa a II - a de muncă conform Ordinului 50/1990 Anexa 2 pct. 23,33,69,79, în procent de 100% din timpul de muncă.

A mai solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverință în acest sens.

În fapt, a arătat că pe perioada dedusă judecății a fost salariatul pârâtei, în meseria de strungar.

Activitatea desfășurată de către reclamant s-a efectuat în condiții deosebite de muncă, în prezența permanentă a noxelor profesionale: zgomot, vibrații puternice, praf, fum, vapori de substanțe chimice cu care erau spălate piesele supuse strunjirii.

Menționează că a desfășurat activitatea pe parcursul întregului program de lucru, și că pârâta în mod nejustificativ și discriminatoriu a încadrat în grupa a II a de muncă numai o parte din salariați având aceeași activitate și profesie la același loc de muncă, astfel încât consideră că a încălcat principiul și caracterul nelimitativ al pct. 3 din Ordinul 50/1990, conform căruia "Beneficiază de încadrarea în grupa I și II de muncă, potrivit celor menționate fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștrii, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute de anexele 1 și 2 ".

Acest principiu nelimitativ și nediscriminatoriu a fost avut în vedere și la pronunțarea Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune pentru menținerea unui regim nediscriminatoriu în acordarea grupelor de muncă pentru persoanele care au activități în aceleași funcții, indiferent de perioadă.

În scop probator, a depus un set de acte: CI, carnet de munca,practică juridică.

Temeiul de drept îl stabilește ca fiind: prevederile Ordinului 50/1990, Anexa 2 pct. 23, 33,69, 79, art. 40,alin. 2 lit. h din Codul Muncii, art. 35 Noul CPCiv.

În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul Dida Ș..

În susținerea acțiunii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.

La data de 18.12.2014 pârăta . a depus întâmpinare prin care solicita respingerea cererii ca neîntemeiata. Arata ca încadrarea in grupele de munca s-a făcut fie direct, ca urmare a regăsirii in una dintre situațiile cuprinse in Anexele Ordinului 50/1990, fie prin asimilare. Considera ca reclamantul a lucrat in condiții normale de lucru si nu poate fi încadrata in grupa de munca.

In drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205 C.p.c.

Sub prestare de jurământ s-a audiat martorul Dida Ș., declarația sa fiind consemnată și depusă la dosar.

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială pentru reclamant, în baza art. 258 noul C.p.c., considerând-le utile soluționării cauzei, pentru dovedirea situației de fapt invocată.

Analizând totalitatea probelor administrate în cauză, precum și prevederile legale incidente, instanța reține următoarele:

Reclamantul C. V. a fost salariatul unității pârâte în funcția de strungar, așa cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, din declarația martorului audiat în cauză, precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.

Activitatea reclamantului s-a desfășurat în acest atelier pe toată durata raportului de muncă așa cum arată și pârâta în întâmpinare.

Așa cum rezultă din declarația martorului audiat în cauză, activitatea reclamantului consta în executarea de lucrări de strunjire a pieselor din materiale feroase și neferoase, în condiții de zgomot și praf rezultat în urma operațiunilor de finisare. În timpul operațiunii de strunjire se degaja praf din piesa strunjită, se producea zgomot. După strunjire, piesa se răcea cu emulsie care degaja vapori toxici. Efectua și operații de polizare a pieselor, în cadrul cărora rezultau pulberi iritante pentru ochi se degaja și căldură, zgomot și praf, săreau șpane care erau periculoase, întrucât puteau răni mâinile, ochii, dacă nu purta ochelari, producând arsuri și înțepături. În afara noxelor rezultate din propria activitate suporta și noxele din activitatea celorlalte ateliere: rectificare, bobinaj, sudură.

Din declarația martorului reiese că unitatea a acordat grupa a II-a de muncă în mod inechitabil, unor persoane care au deținut aceeași funcție cu cea a reclamatului.

Pârâta nu a încadrat activitatea reclamantului în grupa a II a de muncă în mod nejustificat.

Având în vedere activitățile desfășurate de reclamant, condițiile de la locul său de muncă, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci în grupa a II-a de muncă potrivit Anexei II din Ordinul 50/1990.

Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă.

Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.

În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.

Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.

Instanța va avea în vedere si faptul că alți colegii ai reclamantului, care lucrau în aceleași condiții ca și aceasta, au obținut recunoașterea grupei de muncă, prin intermediul unor hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate în contradictoriu cu pârâta din speța de față.

Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care in cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unui diferentieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Conventia Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.

Instanța nu poate reține că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantei de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Susținerea pârâtei că reclamantul nu poate fi încadrată în grupa a II a de muncă deoarece nu a fost nominalizată de comisia mixtă patronat – sindicate constituită conform art 6 din ordinul 50/1990 nu poate fi reținută de instanță, deoarece încadrarea in grupele de muncă se face in funcție de condițiile nocive concrete existente la locul de muncă, de gradul de pericol pe care îl presupune activitatea desfășurată de o persoană și nu poate fi limitată de comisia de nominalizare. Lipsa nominalizării nu poate priva salariatul de un drept al său.

Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea în parte, va constata că activitatea desfășurată de reclamant pentru pârâtă în perioada 2.06._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă cf Ord. nr. 50/1991, pct 3 și anexa II în procent de 100% și va obliga pârâta să elibereze reclamantului adeverință în acest sens, conform art. 40 CM.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de către reclamantul C. V. (CNP -_), domiciliat în C., ., .. 1, ., Județul D., în contradictoriu cu pârâta . sediul în C., .. 80, Județul D..

Constată că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 2.06._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă cf Ord. nr. 50/1991, pct 3 și anexa II art. 23, art. 33, art.69, art.79 în procent de 100% și obligă pârâta să elibereze adeverință în acest sens.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la tribunal sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2015.

PREȘEDINTE,

M. A. C.

Asistent judiciar, M. V. C.

Asistent judiciar, C. S.

Grefier, L. R. M.

Red.tehn.jud.M.

23.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 720/2015. Tribunalul DOLJ