Acţiune în constatare. Sentința nr. 2246/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2246/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 14853/63/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._
Sentința nr. 2246/2015
Ședința publică de la 18 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamant Ș. E., cu domiciliul în mun. C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. C., cu sediul în mun. C., .. 80, jud. D., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: avocat A. D., pentru reclamanta lipsă, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză, potrivit art. 131 alin. 1 Cod de procedură civilă raportat la art. 269 Codul Muncii.
Instanța pune în discuție excepția prescripției dreptului la acțiune.
Avocatul reclamantei solicită respingerea excepției prescripției, fiind o acțiune în constatare, iar nu una în realizare, depunând practică judiciară la dosar.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2014, reclamanta Ș. E., a chemat în judecată pe pârâta S.C E. S.A. C., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 01.03._97 și 21.05._01, se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100 %, conform Ordinului nr. 50/1990, pct.3 și Anexa II, art.49, art.69, art.79, art.160 și să fie obligată pârâta să-i elibereze adeverință în acest sens.
În motivare, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei S.C. E. S.A. C., în perioadele susmenționate la Fabrica Aparataj Electric - Atelierul bobinaj, în meseria de bobinator, desfășurând operații cu materiale de risc foarte ridicat și cancerigen pe baza de pânză din fibră de sticlă, rășini, cupru, aluminiu, azbest, tricloretilenă, cositor, pastă decapantă, lac de impregnare, hârtie bachelizată, în urma folosirii acestora rezultând praf de sticlă, pulberi de rășini, praf de cupru și aluminiu, fum, gaze și vapori.
A lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă în procent de 100/% din programul de lucru.
Ca bobinator în cadrul Fabricii Aparataj, desfășura operații de executare a bobinelor din sârmă de cupru izolată cu sticlă pentru transformatoarele folosite în liniile de înaltă tensiune, de executare a bobinelor pentru mecanismele oleopneumatice ale aparatelor electrice care erau izolate cu hârtie bachelizată, de izolare a bobinelor între spire cu pânză și carton de azbest, de aplicare a lacului de impregnare pe fiecare strat de bobine, de impregnare a miezurilor transformatoarelor de măsură în rășini epoxidice, de curățare cu peria de sârmă și degresare a capetele bobinelor cu tricloretilenă, withespirt, gaz și alți solvenți, de curățare și degresare cu solvenți a bobinelor care erau lucrate pe tuburi de fibră de sticlă, de lipire cu cositor și pastă decapantă, de debobinare a transformatoarelor arse care veneau la reparat din exploatare.
În urma acestor operațiuni rezultau pulberi, praf, gaze și vapori toxice.
Mai arată că atelierul de bobinaj nu era delimitat de celelalte ateliere și că în aceeași hală se efectuau operații de vopsire, sudură, construcție metalică, astfel că trebuiau să inhaleze noxele care se produceau în toate aceste ateliere și care au avut ca rezultat producerea de boli profesionale a mai multor colegi, precum: silicoza, fibroza pulmonară,afecțiuni neurologice și chiar decesul unora dintre ei.
S-a mai învederat că activitatea s-a desfășurat în condiții vitrege de mediu, vara fiind foarte cald pentru că nu exista un sistem de ventilație, iar iarna foarte frig, lucrându-se la temperaturi chiar sub 0°C și faptul că unora dintre colegi li s-a recunoscut grupa de muncă de către unitate, în timp ce alții au obținut-o pe cale judecătorească.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, republicat în 31.08.1994 pct. 3 care spune că "Beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalului care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2", coroborat cu Anexa 2, grupa II, art. 34, art. 44, art. 69, art. 160, având în vedere și Decizia nr. 258 a ICCJ care a stabilit că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior și art. 1528 cod civil.
Pentru dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martora T. A..
În scop probatoriu, a depus la dosar în copie: carnetul de muncă și cartea de identitate, fișa de identificare a factorilor de risc profesional, fișe de declarare a cazului de boală profesională BP2, situația bolilor profesionale înregistrate la pârâtă în ultimii 15 ani, anexa nr.6 la CCM pe anii 2005/2006, anexa la CCM pe anii 2000/2001, buletin nr.8246/17.05.1980, buletin de verificare, practică judecătorească.
Pârâta a formulat în cauză întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca netemeinică.
A susținut că pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție, trebuie să îndeplinească anumite condiții, respectiv, să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 și 2 din Ordin), să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art.3 din Ordin) și să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășura activitatea persoanele respective (art.6 din Ordin).
Încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
Unitatea a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art.4 și 5 din Ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, acest lucru fiind obligatoriu conform Decretului nr. 92/1976, dovada urmării procedurii fiind anexele din CCM E. cu locurile de muncă, pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinului nr. 125/1990 precum și tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare divizie(fabrică) în parte.
Mai învederează faptul că neaplicându-se grupă de muncă la aceste locuri de muncă și pentru aceste activități, unitatea nu a virat pentru reclamant la Casa de Pensii, indemnizația CAS majorată pentru a putea beneficia de grupă de muncă și faptul că unitatea nu mai poate fi obligată la plata diferențelor de indemnizații întrucât prevederile Ordinului 50/1990 au fost abrogate de 12 ani, iar dreptul material la acțiune al reclamantului s-a stins prin prescripție.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205 C.p.civ.
În dovedire, pârâta a anexat înscrisuri privind locurile de muncă și personalul încadrat în grupele I și a II a de muncă.
La termenul de judecată din data de 18.05.2015, reclamantul a depus la dosar practică judecătorească, iar instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului.
Analizând cu prioritate, conform art. 248 C.P.C, excepția prescripției invocată de instanță din oficiu, instanța a reținut următoarele:
În vederea soluționării excepției prescripției, trebuie să se determine natura juridică a acțiunii, având în vedere raportul juridic care stă la baza demersului judiciar adică, dacă între părți există un raport juridic civil și astfel s-a formulat o acțiune civilă, îi sunt aplicabile dispozițiile legii civile privind imprescriptibilitatea sau dacă între părți există un raport de muncă, s-a formulat o acțiune pentru soluționarea unui conflict de muncă și îi sunt aplicabile dispozițiile din Codul muncii cu privire la prescripție.
Nu prezintă nici o relevanță analiza caracterului patrimonial sau nepatrimonial al cererii pentru că, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial, conflictul de muncă nu poate fi declanșat decât în termenul de prescripție prevăzut imperativ la art. 268 alin. 2 din Codul muncii.
Astfel, cauza de față se încadrează în categoria conflictelor de muncă, definite la art. 266 din Codul muncii, potrivit cărora „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Raportul juridic pe care se bazează cererea reclamantei formulată împotriva fostului angajator este, în mod evident, un raport juridic de muncă, el vizează executarea unui contract individual de muncă, deoarece încadrarea unei activități, unei funcții sau unui loc de muncă în grupe de muncă nu putea avea loc niciodată în afara unui raport juridic de muncă.
Rezultă de aici că în cauza de față sunt aplicabile dispozițiile speciale privind jurisdicția muncii, care se aplică cu prioritate față de regulile generale din dreptul civil.
În acest sens sunt dispozițiile art. 278 alin.(1) din Codul muncii, potrivit cărora „dispozițiile prezentului cod (Codul muncii – n.n.) se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile”.
În raport de aceste dispoziții, instanța constată că, în ceea ce privește termenele de prescripție, Codul muncii conține dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând termene speciale în care în care pot fi promovate acțiunile în justiție, termene prevăzute de art.268 C Muncii rep.
Din examinarea dispozițiilor art. 268 din Codul muncii, rezultă că legiuitorul a instituit termene de prescripție speciale pentru anumite categorii de acțiuni care se încadrează în categoria conflictelor de muncă, enumerate la alin. 1 al art. 268.
Pentru faptul că acțiunea promovată în cauză nu se încadrează în cele enumerate limitativ de alin.1 al art. 268, devin incidente dispozițiile din alin.2 care stabilesc regula generală cu privire la prescripția în materia conflictelor de muncă aceea că în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit faptul că în materia jurisdicției muncii nu există cereri imprescriptibile.
Rațiunea instituirii termenelor pentru promovarea acțiunilor în cazul raporturilor de muncă este restabilirea în termen rezonabil a drepturilor încălcate și stabilirea raporturilor juridice.
În conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă de la data nașterii dreptului, Tribunalul constatând că în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul în care persoana interesată, anume reclamanta Ș. E. a cunoscut/putea cunoaște neînscrierea în carnetul de muncă a grupei solicitate, respectiv data de 01.10.2001 când i-a fost desfăcut contractul de muncă, conform art.130 alin.1.lit.a din Codul muncii, coroborat cu Legea nr.312/2001, întrucât la acea dată reclamanta a luat/putea lua cunoștință, manifestând o minimă diligență, despre înscrierile existente în carnetul de muncă.
Pe de altă parte, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Cererea subsidiară privind obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe urmează a fi respinsă, ca o consecință a respingerii capătului principal de cerere referitor la încadrarea activității reclamantului în grupa de muncă.
Față de considerentele expuse, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantului și va respinge acțiunea formulată, ca fiind prescrisă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiunea și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamanta Ș. E., având CNP_, domiciliată în C., bld.D., nr.46, ., ., prin av.D. A., cu sediul în C., ..K3, ., jud.D., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A., cu sediul în C., .. 80, ca fiind prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 18. 05.2015.
PREȘEDINTE
C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar – G. M. M.
Grefier
M. Ș.
Red./Tehnored. /Jud.CC/As.Jud.Ș.I.
4 ex/02.06.2015
| ← Contestaţie decizie de concediere. Sentința nr. 3355/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 2647/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
