Acţiune în constatare. Sentința nr. 389/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 389/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 10479/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 389/2015
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar C. S.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta V. C., în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal și asistată de avocat A. D., lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și probei testimoniale cu martorul J. I., nominalizat în cererea de chemare în judecată, arătând că acesta este prezent în sala de ședință.
Instanța încuviințează cererea de probatorii, solicitată de reclamantă prin apărător și de pârâtă în întâmpinare, după care procedează la administrarea probei testimoniale, depoziția martorului fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
În raport de probele propuse, reclamanta, prin avocat, apreciază că dosarul poate fi soluționat în termen de 2 luni.
Instanța estimează durata aproximativă a procesului la 3 luni.
Reclamantul, prin avocat, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin avocat, depune practică judiciară și solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se constate că activitatea desfășurată de reclamant în perioada 02.12._97 și 21.07._01 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform pct.3 rap. la anexa II pct. 34, 47, 69, 79 și 160 din Ordinul 50/1990 și obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe în acest sens, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014, reclamanta V. C. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând să se constate că activitatea desfășurată în perioadele 02.12._97 si 21.07._01 se încadrează în grupa a II-a de muncă în procent de 100% conform Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 coroborat cu Anexa 2, art. 26, art. 34, art. 47, art. 69, pct 79 și art. 160 și să fie obligată pârâta să-i elibereze o adeverință în acest sens.
În motivare, arată că în perioadele 02.12._97 si 21.07._01 a lucrat în cadrul . pod rulant (macaragiu), fabrica MER, conform înregistrărilor efectuate în carnetul de muncă, deservind ateliere din fabrica cum ar fi: strungărie grea, prese, împachetaj montaj, bobinaj, colectoare, impregnare, standurile de probe
Desi societatea angajatoare i-a acordat grupa a II a de muncă în perioadele 01.06._97 si 21.07._01 în procent de 95% si nu de 100% cum ar fi trebuit.
Activitatea desfășurată a presupus lucrul permanent la înălțime (.) pe podurile rulante (macarale), reclamanta trebuind să urce în cabinele de comandă pe o scară verticală, apoi să meargă pe o grindă de 20 cm, până la platforma podului și să coboare pe o altă scară de aproximativ 2,5 metri în postul de comandă. Cabina macaralei (podului rulant) nu era închisă cu geamuri, toate noxele din atelierele pe care le deservea le inhala, precum și curenții de aer care se formau le afecta sănătatea.
Precizează faptul că această meserie de mașinist pod rulant (macaragiu) presupunea o atenție deosebită precum și o răspundere foarte mare, deoarece se transportau piese de dimensiuni foarte mari care trebuiau descărcate cu o precizie foarte mare, de asemenea când lega sarcina trebuia să fie foarte atentă deoarece dacă piesele nu erau bine ancorate puteau oricând să cadă (în ateliere lucrau angajații) și să producă adevărate tragedii. De asemenea, era în pericol foarte mare de electrocutare de la instalațiile electrice.
D. din anul 2004 pârâta i-a acordat spor condiții deosebite, ulterior spor condiții nocive (poziția 94 din carnetul de muncă) deși reclamanta a lucrat în același loc de muncă și în aceleași condiții încă de la angajare și până când a plecat.
Descriind activitățile pe care le desfășura zilnic, precum și noxele la care era expusă în atelierele pe care le deservea, arată că la atelierul de montaj transporta cu macaraua piesele pentru motoare electrice, care trebuia prelucrat, de aici rezultând noxe de la soluțiile de tricloretilena, soda caustica, praf și pulberi de la polizarea pieselor.
În cadrul atelierelor de impregnare se foloseau materiale ca: fontă, oțel, aluminiu, bronzuri, alame, piese electroizolante, tuburi și buloane de rășini impregnate cu fibre de sticlă, pertinax, lemn stratificat, lichide de răcire pe bază de sodă caustică și uleiuri sulfurate etc.
Strungarii, rectificatorii, pentru aceste operații au fost încadrați în grupa de muncă sau au obținut-o prin hotărâri judecătorești.
La atelierul prese, activitatea sa presupunea transportarea tamburilor de table silicioasă la sau de la prese, în timp ce alte prese funcționau, reclamanta suportând zgomotul, praful de siliciu și alte materiale, ca și ceilalți angajați (aceștia obținând grupa a II-a în instanță). În atelier se debitau table silicioase pe prese de puteri și gabarit mare, zgomotul, vibrațiile și trepidațiile afectau foarte mult, în acest sens efectuându-se mai multe determinări privind zgomotul.
În cadrul atelierelor se aflau cuptoare pentru recoacere tole și presare axe atelierul de sudură, prese, se făceau operații de polizare, șlefuire, se lucra cu ciocane pneumatice etc.
În timpul acestor operații se ridicau în atmosferă gaze și vapori, praf și fum toxice și periculoase.
Mai spune că în cadrul atelierului impregnare transporta motoarele pentru a fi impregnate în lacuri de impregnare care erau foarte toxice. Cu ajutorul macaralei introducea motoarele în autoclavele de impregnare, în cuptoare, apoi tot reclamanta, împreună cu colegii săi, le scotea și le transporta pentru montaj, acestea fiind încinse, iar lacul în care erau impregnate emana gaze și un miros înțepător foarte toxic (impregnatorii fiind încadrați de către unitate în grupe de muncă).
În atelierele de montaj transporta toate piesele rezultate din demontarea precum și pentru montarea motoarelor electrice, aici se desfășurau activități de spălare și degresare a pieselor motoarelor, aceste piese fiind foarte grele neputând fi manipulate decât cu macaraua. Rezultau noxe de la spălare cu tricloretilena și soluțiile de sodă caustică caldă, sub forma de vapori, praf și pulberi de la polizoare, zgomot etc.
In cadrul atelierului impregnare transporta motoarele pentru a fi impregnate în lacuri de impregnare care erau foarte toxice. Cu ajutorul macaralei introducea motoarele în autoclavele de impregnare, în cuptoare, apoi tot aceasta le scotea și le transporta pentru montaj, acestea erau încinse, iar lacul în care erau impregnate emana gaze și un miros înțepător, foarte toxic.
În cadrul atelierelor de bobinaj se foloseau materiale ca: bandă de mică, bandă de sticlă, azbest, tricloretilenă, solvenți organici, lac de impregnare, cositor, castolin, pastă decapantă etc.
Se efectuau operații de debitare conductori, debitare materiale electroizolante pe bază de sticlă și mică, de bobinare, degresare chimică în vederea acoperirii și lipirii, acoperirea conexiunilor și capetelor de bare și lipirea cu aliaje pe bază de plumb sau cupru-argint, izolarea bobinelor din bare de cupru cu benzi de fier de mică și sticlă.
În timpul acestor operații se ridicau în atmosferă gaze și vapori, praf și fum deosebit de toxice și periculoase, reclamanta și colegii săi aflându-se deasupra acestui loc de muncă.
La standurile de probe transporta motoare de puteri și gabarit mare, la și de la probe care se făceau la tensiuni înalte de peste 10000V și peste 2000CP. Era zgomot foarte puternic, vibrații și trepidații, reclamanta suportând toate aceste noxe ca și ceilalți angajați din standuri ( fiind încadrați în grupa a II-a de muncă chiar de către pârâta potrivit Ordinului nr. 50/1990, art. 47, art. 160).
În cadrul atelierului de colectoare și port-perii manipula cu macaraua subsansamblele care se fabricau sau reparau în acest atelier. Aici se lucra cu mică, sticlă, perii de grafit, cositor, zinc, acid clorhidric, acid sulfuric, acid azotic, lacuri, tricloertilenă, sodă caustică etc., erau noxe mari de praf de mică, sticlă, cărbune etc.
În stațiile de vopsire manevra motoarele sau subansamblele pentru a putea fi vopsite. De cele mai multe ori vopsirea se făcea cu piesa de vopsit în cârligul macaralei, în afara stației. Neexistând o stație pe dimensiunile motoarelor din fabricație, vopsirea se făcea în afara stației, toate noxele (xilen, toluen etc.), se propagau în afara stației, la atelierele învecinate (bobinaj, montaj) și apoi în toată fabrica.
Atelierele pe care le deservea se aflau în aceeași hală deschisă, noxele produse în ateliere de la lucrările efectuate se ridicau în atmosferă, iar reclamanta se afla permanent la înălțime inhalând praful, gazele, pulberile de la materialele folosite, în atmosferă fiind în permanență un nor de fum, aerul fiind foarte greu de respirat.
Se executau lucrări de sudură au autogen, cu plasmă, în argon sau electric, se făceau operații de polizare, toate noxele (fum, praf, gaze), se ridicau în atmosferă, fiind nevoită să inspire acest aer viciat.
Datorită acestor noxe mulți colegi s-au îmbolnăvit de boli profesionale.
Menționează că în fabrică nu existau ventilatoare, ventilația făcându-se natural prin deschiderea ușilor și ferestrelor, făcând referire în acest sens la Buletinul toxicologic cu nr. 20/22.03.1996 în care se concluzionează că în loc de aspirație se face suflare cu aer comprimat, deci noxele erau purtate în mediul din hală.
Susține că în aceste condiții grele a lucrat pe toată perioada contractului de muncă, în procent de 100 % din programul de lucru (8 ore/zi din 8).
Invocă principiul nediscriminării aplicat și prin Decizia nr.87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.si jurisprudența CEDO, cauza B..
Reclamantul arată că unitatea a acordat unor colegi grupe de muncă, iar alții au obținut prin hotărâri judecătorești.
Înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri și martori și orice probă utilă și pertinentă cauzei, nominalizând ca martori pe C. T. și J. I.
În drept acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990, pct. 3 coroborat cu Anexa 2 art. 26, art33, art . 34, art. 47,art 49, art. 69, art. 79 și art. 160, Decizia 258/2004 a ICCJ, art.35 NCPC și art. 1528 C.Civ.
În scop probator, depune, în copie, carte de identitate, carnet de muncă, decizia nr_/21.10.2013 a CJP D., bulein de verificare nr. 835/, adresa nr. 721/12.04.2001 emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Situația Bolilor Profesionale pe ultimii 15 ani emisă de Direcția de Sănătate Publică D., Anexa 6 la CCM 2005/2006 ., Anexa la CCM privind Situația locurilor de muncă pe categorii de personal care beneficiază de grupa a I-a și a II-a de muncă conform Ordinelor MMPS 50/1990 și 125/1990, sporuri la salariu, zile suplimentare la concediu de odihnă și program redus de lucru, Anexa nr. 5 M la CCM 2003/2004, Buletin de determinări noxe chimice 20/22.03.1996, practica judiciară.
Pârâta a depus la data de 27.11.2014, prin Serviciul Registratură al instanței, întâmpinare (fila 55) prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că reclamanta a fost angajata pârâtei în funcția de mașinist pod rulant (macaragiu) la Divizia Mașini Electrice Rotative – MER.
Spune că, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul din activitate, indiferent de meserie sau funcție, trebuia să îndeplinească următoarele condiții: să fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2 la Ordinul nr. 50/1990 (art. 1 si 2 ), să fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul din E. încadrat în grupele I și II de muncă (art. 3 din ordin), să fi fost nominalizat de conducere împreună cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (art. 6 din Ordin).
În concluzie, spune că încadrarea în grupele de muncă s-a făcut fie direct ca urmare a regăsirii în una din situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situațiile din cele prevăzute în anexe.
E. a urmat procedura de încadrare în grupe de muncă, cu respectarea art. 4 și 5 din ordin, iar comisiile patronat-sindicat au nominalizat persoanele care se încadrau în grupe de muncă și a înregistrat în carnetele de muncă activitățile desfășurate în grupe de muncă, fiind obligatoriu acest lucru conform Decretului nr. 92/1976.
Dovadă a urmării procedurii spune că stau anexele din CCM E. cu locurile de muncă, pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă, conform Ordinului nr. 50/1990 și Ordinul nr. 125/1990, tabelele nominale pe locuri de muncă sau activități întocmite de fiecare Divizie (Fabrică) în parte.
Pe cale de consecință, spune că atâta timp cât reclamantul nu a desfășurat activitatea în meseria/funcția lui într-un loc de muncă din tabelul respectiv, rezultă că acesta a lucrat în condiții normale de muncă.
Consideră că în situația admiterii probei cu martori, declarațiile acestora nu sunt relevante, neputând să răstoarne probele cu înscrisuri depuse de părți care dovedesc contrariul, iar extinderea sferei de aplicare a ordinului la alte categorii de beneficiari pe considerentul că ar exista o similitudine între activitatea desfășurată de reclamant și cea prevăzută la unele puncte din anexe invocate ori pentru că s-ar crea o discriminare între cei care au activat în condiții similare de muncă, consideră că reprezintă de fapt o adăugare la lege, care nu se poate realiza de către instanțe și trebuie respinsă cererea .
De altfel, neaplicându-se grupa de muncă la aceste locuri de muncă și pentru aceste activități prestate de reclamant, E. nu a virat la Casa de pensii indemnizația CAS majorată, așa cum cere legislația începând cu 1992, pentru a putea beneficia de grupa de muncă reclamantul sau alți salariați de la aceste locuri de muncă.
În prezent, având în vedere că au trecut peste 12 ani de la abrogarea Ordinului nr. 50/1990, nici nu poate fi obligată unitatea la plata acestor diferențe de indemnizații, deoarece dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție. În concluzie, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 c.p.c.
În scop probatoriu depune, în copie, Anexa nr. 7 la CCM privind locurile de muncă pe categorii de personal care au beneficiat de grupe de muncă de la Divizia MER, Tabel cu personalul încadrat în grupele I și II de muncă pe locuri de muncă de la Divizia în care și-a desfășurat activitatea reclamantul.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba testimonială cu un martor la solicitarea reclamantului.
La termenul din data de 19.11.2014 a fost audiat martorul J. I. a a cărui declarație se află consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
Reclamanta a fost salariata unității pârâte în funcția de mașinist pod rulant (macaragiu) Divizia Masini Electrice Rotative M.E.R., așa cum rezultă din mențiunile carnetului de muncă, din declarația martorei audiată în cauză, precum și din recunoașterea pârâtei prin întâmpinare.
Din declarația martorului audiat în cauză rezultă că reclamanta făcea operatii de degresare și curatarea a macaralei cu substante toxice, desfășura activitatea pe macarale, la o înaltime de peste 20m. Cabinele macaralelor erau deschise astfel încat reclamanta inhala toti vaporii toxici degajati în atelierele pe care le deservea: triclor, soda caustica,, vopsele si iluanți, vopsele cauciucate. Existau noxe emanate in atelierul de sudura sau de la baile de ulei ce degajau vapori, fum, gaze,, praf de mica si azbest, pe fondul unui ygomot mare produs de sudura, de atelierul de tinichigerie sau standul de proba. .
Reclamanta ținea piesele în cârligul macaralei pentru a fi sudate, operațiune care presupunea gaze nocive, pentru a fi vopsite ( strict piesele mari care nu aveau loc în cabinele de vopsit), operațiune care degaja mirosuri de la diluanți și de la vopselele folosite. În atelierul de impregnare erau autoclavele sub presiune cu lacuri și introduceau piesele în locul respectiv în autoclavă, moment în care, piesele fiind încinse, se degaja miros și fum, vapori toxici.
La atelierul de presă se tăia tabla cu ghilotina și era zgomot și miros de uleiuri, cu care erau unse tablele. Întregul program de lucru se desfășura în aceste condiții, reclamanta lucrând sâmbăta și duminica și peste program dacă era nevoie. Martorul declară că urmare a zgomotului puternic din hala în care munceau si-a pierdut auzul., suferind si de alte boli profesionale
Art. 3 din Ordinul nr. 50/1990: "beneficiază de încadrarea în grupele I și a II-a de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele 1 și 2"
Astfel din probele administrate instanta retine că reclamanta a desfasurat activitatea alturi si în acelasi conditii cu muncitorii acre efectuau operatiile prevazute de Ord 50/1990 Punctul 34 Anexa II ,,curățarea cu polizorul a pieselor turnate, în ateliere separate, amplasate în afara halei curățătoriei.Polizarea, șlefuirea și lustruirea pieselor din metale feroase și neferoase.",
Punctul 47: ,,probe de rodaj și control de recepție în tancodrom, precum și bancurile de probă și rodaj al motoarelor de aeronave și al motoarelor cu ardere internă de peste 2000 CP sau în cazul când se probează sau se rodează concomitent, motoare a căror putere totală însumată depășește 2000 CP (activitate continuă).", Pct. 69 Anexa II,, Degresarea chimică cu solvenți organici sau cu soluții alcaline. " și Pct. 79 Anexa II,, Fabricarea lacurilor, vopselelor, emailurilor sau grundurilor pe bază de nitroceluloza și rășini sintetice, precum și utilizarea acestora la vopsirea prin șprițuire. Impregnarea bobinelor sau a mașinilor electrice, presarea conurilor cu poliesteri sau cu rășini sintetice. Impregnarea hârtiei, a celofanului și a pânzei, a tocăturii de cârpe, a țesăturilor și împâsliturilor din fibre de sticlă și din mătase, cu lacuri preparate cu rășini sau solvenți toxici (lacuri epoxidice, fenolformaldehidice, gliptalice, melaminoformaldehidice, nitrocelulozice, formaldehidice) și polimerizarea rășinilor respective; emailarea conductorilor electrici cu lacuri și rășini sintetice in instalații neermetizate"
De asemenea, la pct. 160 Anexa II se prevede: Personalul de la locurile de munca sau activitatile cu conditii de munca nocive, grele sau periculoase, cu temperaturi scazute sau ridicate, in mediu cu pulberi diverse, umiditate, zgomot, trepidatii, gaze toxice, radiatii, vapori de lacuri sau vopsele, in intreprinderea din industria materialelor de constructii (hale sau poligoanede prefabricate din beton și beton celular autoclavizat, linii tehnologice de fabricatie a ipsosului, gipsului, agrocalcruzaicate, marmorocului), ateliere de tamplarie-modelarie-chituire, executarea de incarcari-descasrcari si manipularea materiilor prime, semifabricatelor produselor finite si combustibililor.
Nu a fost dovedita îndeplinirea condițiilor din pct 26 Anexa II Ord 50/1990 care privea operatiile de slefuire a produselor electroizolante pe baza de mica, turnarea micanitelor la instalații turn", motiv pentru care instanța nu va reține și acest punct pentru încadrarea activității reclamantei în grupa de muncă.
Instanta va avea în vedere și faptul ca societatea angajatoare a recunoscut reclamantei conditii de grupa a II a de munca in procent de 95% " pentru perioadele 02.12._97 și 21._-31.03.2001 deși locul de munca al reclamantei si activitatile desfasurate au fost aceleasi. Din proba testimonială rezultă ca procenul în care reclamnata a desfasurat aceste operatii a fost de 100% .
Având în vedere activitățile desfășurate de reclamantă, condițiile de la locul său de muncă, așa cum au fost descrise de reclamantă și cum au fost confirmate de martor, instanța apreciază că activitatea acestuia se încadrează deci, în grupa a II-a de muncă, conform pct.3 raportat la anexa II pct.34, 47, 69, 79 și 160 din Ordinul 50/1990.
Principiul de bază al încadrării în grupele de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă. Ori în cazul de față s-a făcut dovada condițiilor nocive la locul de muncă al reclamantei.
Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat pe cale administrativă grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin.
În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ord. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții expres a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
Tot un principiu, cel al nediscriminării a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale conform căreia nu există nicio rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă pentru persoanele care au activat în aceleași funcții indiferent de perioadă.
Cu privire la timpul efectiv lucrat de reclamant în condițiile de grupa II de muncă, din proba testimonială reiese că activitățile respective s-au desfășurat pe tot parcursul programului de lucru, iar aceste aspecte nu au fost combătute de către angajator, căruia îi revine sarcina probei, potrivit disp. art. 272 din C. muncii.
Tribunalul va face și aplicarea în acest sens a jurisprudenței CEDO, care în cauza B. a decis că jurisprudența contradictorie a unei instanțe poate fi asimilată unei diferențieri de tratament care nu se bazează pe nici o justificare obiectiva si rezonabila. Prin urmare, s-a decis că o astfel de diferențiere constituie o încălcare a articolului 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, combinat cu articolul 1 din Protocolul nr. 1.
Instanța nu poate reține că acțiunea promovată de reclamant este inadmisibilă, întrucât Ordinul nr. 50/1990 a fost emis tocmai pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului și reglementarea pensiilor de asigurări sociale de stat, scopul urmărit de reclamant fiind înlăturarea inechității produse prin neacordarea grupei de muncă de către angajatorul său, iar posibilitatea reclamantului de a se adresa instanței de judecată este în deplină concordanță cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerea pârâtei referitoare la faptul că locul de muncă al reclamantei nu a fost nominalizat în anexa 5 la contractul colectiv de muncă din anul 1992 nu prezintă relevanță și nu conferă acțiunii promovate de reclamant un caracter inadmisibil, întrucât Ord.50/1990 invocat de aceasta are deplină aplicabilitate pe perioada dedusă judecății, raporturile de muncă fiind guvernate de acest act normativ până la data abrogării lui (01.04.2001) fiind contrazisă chiar de acordarea grupei a II pe perioada 02.12._97 și 21._-31.03.2001 chiar si într-un procent mai mic.
Având în vedere considerentele expuse, instanța va admite acțiunea, va constata că activitatea desfășurată de reclamantă ca și mașinist pod rulant (macaragiu) în perioada 02.12.1980-20._ și 21.07._01 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform pct.3 rap. la anexa II pct.34, 47, 69, 79 și 160 din Ordinul 50/1990 și va obliga pârâta să elibereze reclamantei adeverință în acest sens, această obligație revenindu-i în conformitate cu art. 40 alin 2 litera h din codul muncii.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta V. C., CNP_, cu domiciliul în C., ., judetul D. în contradictoriu cu pârât ., C._, J/_, cu sediul în C., .. 80, județul D..
Constată că activitatea desfășurată de reclamantă ca și mașinist pod rulant (macaragiu) în perioada 02.12._97 și 21.07._01 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform pct.3 rap. la anexa II pct.34, 47, 69, 79 și 160 din Ordinul 50/1990.
Obligă pârâta să elibereze adeverință în acest sens reclamantei.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând să fie depusă al Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 28.01.2015
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
C. D. C. S. C.-E. I. C. O.
Red. și tehn. Jud. C.D.
4 EX. – 18.02.2015
| ← Nulitate act. Sentința nr. 3174/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








