Acţiune în constatare. Sentința nr. 4676/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4676/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4862/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4676/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant P. E. D., în contradictoriu cu pârâta . având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin avocat A. U., în substituire avocat M. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Pârâta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și cu înscrisurile pe care le depune în ședință reprezentând practică judiciară.
Instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și pune în discuție excepția prescripția dreptului material la acțiune în raport de art. 268 alin.(2) C. muncii, invocată de pârâtă în întâmpinare.
Pârâta, prin avocat, solicită admiterea excepției, deoarece reclamanta a avut posibilitatea să observe că nu i s-a acordat grupa de muncă de la data la care a au încetat raporturile de muncă cu angajatorul .. și învederează faptul că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța unește excepția cu fondul și, în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâta, prin avocat, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, învederând faptul că grupa de muncă s-a acordat de către societate numai salariaților care lucrau efectiv la calea ferată, iar reclamantul nu a făcut parte din această categorie.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 07.04.2015 reclamanta P. E. D.
chemat în judecată pârâta . C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea că activitatea desfășurată în perioada 17.04.1979 – 27.03.1984, 25.03.1985 – 01.04.2001 se încadrează în grupa a II a de muncă în procent de 100% conform Ordinului 50/1990 Anexa II pct 210 modificat si completat prin Ordinul 125/1990 si obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în acest sens, potrivit art 40 Codul Muncii.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 17.04.1979 – 27.03.1984, 25.03.1985 – 01.04.2001 în meseria de lacatus a fost angajat la pârâta la Sectia Productie Industriala Aparataj Centralizare Telecomunicatii Atelierul nr 4 Masini si Transformatoare electrice lacatuserie si constructii metalice.
In ceea ce privește activitatea desfasurata reclamantul arata faptul ca efectuat operatiuni de întretinere masini si aparate necesare productiei si reparatiilor cât si reparatii pentru instalatiile electrice si de comanda necesare CFR .
Mai arata reclamantul ca în urma operatiunilor desfasurate se degaja fum puternic, căldură, pulberi noxe, praf, zgomot puternic, vibrații mecanice și trepidații.
A menționat că a lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă și a timpului normal de muncă.
În meseria pe care o desfasura efectua urmatoarele operatii de masurare si taiere a semifabricatelor respectând cotele de debitare, supravegherea ciclului de lucru si etapele procesului tehnologic pentru fiecare utilaj, taierea tablelor de 8 mm cu foarfecele ghilotina si a tablelor subtiri prin folosirea foarfecelor cu cutite disc multiple.
În scop probatoriu a depus la dosar copia cărții de identitate, a carnetului de munca,extras Ord 202/29.08.1990, nota 2841/15.11.1990, scrisoarea nr 5120/07.02.1991.
În drept, a invocat Ordinul 50/1990 art. 3, anexa II pct. 26,pct. 34, 69 și pct. 160, art.
De asemenea, în scop probatoriu a solicitat proba testimonială.cu martorii C. A. si G. V..
Pârâta . C. a depus întâmpinare la data de 22.05.2015 prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune in baza art 268 alin 2 din codul muncii .si pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata .
Pârâta . C. a menționat în întâmpinare că depune înscrisuri, nu le-a depus, deși acest lucru i-a fost cerut de instanță în procedura scrisă.
In drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art 205 cod pr civilă.
Reclamantul a depus practica judiciară în dovedirea acțiunii.
Din analiza actelor existente la dosar, instanța constată următoarele:
Reclamanta P. E. D. în perioada 17.04._84, 25.03.1985 – 21.04.1994 în functia de lacatus a fost angajata la pârâta . C. la Atelierul nr 4 Masini si Transformatoare electrice Lacatuserie si Constructii metalice, dupa data de 21.04.1994 nu a mai fost angajata acesteia .
Precizeaza reclamanta ca în meseria pe care o are a desfășurat operatiuni de întretinere masini si aparate necesare productiei si reparatiilor cât si reparatii pentru instalatiile electrice si de comanda necesare CFR . si ca în urma operatiunilor desfasurate se degaja fum puternic, căldură, pulberi noxe, praf, zgomot puternic, vibrații mecanice și trepidații.
De asemenea mai precizeaza ca mai efectua operatii de masurare si taiere a semifabricatelor respectând cotele de debitare, supravegherea ciclului de lucru si etapele procesului tehnologic pentru fiecare utilaj, taierea tablelor de 8 mm cu foarfecele ghilotina si a tablelor subtiri prin folosirea foarfecelor cu cutite disc multiple
A menționat că a lucrat în aceste condiții pe toată perioada contractului de muncă și a timpului normal de muncă.
Pârâta . C. nu a depus probe în susținerea apărărilor invocate în întâmpinare, fiind decăzută în temeiul art 272 Codul muncii din administrarea lor.
Tribunalul nu poate considera că o asemenea cerere ar fi supusă unui termen de exercitare a dreptului la acțiune în condițiile art 268 alin 2 din Codul muncii pentru următoarele considerente:
Potrivit art 268 Codul Muncii:
"(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:
a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;
e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Potrivit art 29 Cod pr civilă, " Acțiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecția dreptului subiectiv de către una dintre părți sau a unei alte situații juridice, precum și pentru asigurarea apărării părților în proces".
Obiectul acțiunii civile îl constituie protecția pe cale judiciară a drepturilor subiective civile( drepturi reale, drepturi de creanță, drepturi de proprietate intelectuală, etc) și a unor interese legitime( situații juridice pentru a căror realizare, calea judecății este obligatorie), precum și asigurarea aplicării părților în proces.
Acțiunea civilă nu se confundă cu cererea de chemare în judecată, aceasta din urmă constituind numai una din formele concrete de manifestare a acțiunii civile, întrucât sfera mijloacelor procesuale fiind mai largă.
Totodată acțiunea civilă și dreptul la acțiune sunt două noțiuni distincte, cea de a doua constituind o prerogativa de a pune în mișcare mijloacele prevăzute care alcătuiesc acțiunea civilă.
După criteriul scopului urmărit de părți, cererile în justiție se împart în: cereri în constatare, cereri în realizare și cereri în construirea de drepturi.
Ca noțiune - art 35 din cod pr civilă – cererea în constatare este aceea prin care reclamantul solicită constatarea existentei unui drept al său( cererea în constatare pozitivă) ori a inexistentei unui drept al pârâtului împotriva sa( cerere în constatare negativă), indiferent dacă dreptul are caracter patrimonial sau nepatrimonial.
Trăsăturile caracteristice ale cererii în constatare sunt următoarele:
1. Imprescriptibilitatea.
Potrivit art 2502 alin 2 pct 2 cod civil " sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acțiunea în constatarea existentei sau inexistentei unui drept", acest text, nepermițând nici o derogare de la legea specială.
2. Cererile în constatare de drepturi au caracter subsidiar în raport cu cererile în realizarea de drepturi, motiv pentru care instanța de judecată sesizată cu soluționarea unei astfel de cereri va invoca și va admite, în acest caz, din oficiu, excepția caracterului subsidiar al cererii în constatare în raport de cererea în realizare, respingând cererea ca inadmisibilă( excepție de fond, absolută și peremtorie).
3. Hotărârile judecătorești pronunțate în cererile în constatare de drepturi nu constituie titluri executorii.
4. Obiectul cererilor în constatare vizează numai un drept, iar nu o situație de fapt cu excepția ipotezelor prevăzute în dispozițiiile art 359 – 365 din cod pr civilă, care reglementează procedura asigurării dovezilor.
Raportarea la dreptul dedus judecății vizează numai competenta instanței care se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului potrivit art 125 din cod pr civilă, nu și cu privire la prescripția dreptului la acțiune care este stabilită în condițiile art 2502 alin 2 pct 2 cod civil.
Din prezentarea acestor dispoziții legale, instanța reține că" situațiile" și nu este vorba de cereri prevăzute la art 268 alin 2 Codul muncii nu pot face obiectul cererii în constatare pentru a justifica aplicarea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Imprescriptibilitatea – ca trăsătură a cererii în constatare prevăzută de art 2502 alin 2 pct 2 din Codul Muncii nu permite derogări prin legi speciale.
Faptul că drepturile care se constată prin executarea cererii în constatare se naște dintr-un raport de muncă vizează competenta de soluționare a acestei cereri de către secțiile specializate – dreptul muncii și asigurări sociale din cadrul instanțelor competente.
Mai mult decât atât, prin formularea unei asemenea cereri nu se urmărește dobândirea unor drepturi patrimoniale, chiar și în situația în care s-ar pretinde că s-ar valorifica adeverința obținută pentru grupa de muncă, întrucât cuantumul lor nu este determinat sau determinabil în cursul acestui proces.
Un alt aspect pe care tribunalul urmează să-l rețină este că, într-o . alte cauze similare cu cea a reclamantului, această instanță, inclusiv instanța superioară Curtea de Apel C., a desfășurat o jurisprudență contrară din moment ce a admis acțiunile altor reclamanți și au respins cererea privind excepția prescripției dreptului la acțiune a angajatorilor pârâți.
Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că această jurisprudență constituie, prin natura sa, consecința in esență a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competentei lor teritoriale, însă această practică contradictorie este în sine contrară principiului securității juridice, care este implicit în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul dintre elementele fundamentale ale statului de drept( a se vedea Baranowski împotriva Poloniei nr_/56 CEDO 2000-in).
Această incertitudine jurisprudențială are ca efect privarea reclamantului de acest drept care nu se naște numai din predarea carnetului de muncă, ci din Ordinului 50/1990, de posibilitatea de a obține beneficiul drepturilor sale, în condițiile în care altor persoane, care au prestat același fel de muncă în cadrul aceleiași unități, li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile legii, fiind contrară prevederilor art 6 alin 1 din Convenție.( P. Romaniei Cauza B. contra României Hotărârea 1/6.12.2007).
Potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la O.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale care se încadrează în grupa a II a de muncă, potrivit prevederilor art 2 din Ordinul nr. 50/1990 modificat și completat sunt cuprinse în Anexa nr.2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
Potrivit Art. 3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Așa cum se observa din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr.50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul nr.50/1990 sau
- sa își fi desfasurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, in situatia personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție
- nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășeasca nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă.
- sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținîndu-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
In concluzie, încadrarea in grupele de munca se face fie direct ca urmare a regăsirii in una din situațiile cuprinse in anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute in anexe.
Simpla exercitare a funcției în condiții dificile nu atrage automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in anexa II la Ordin.
În acest sens, instanța constată că Ordinul 50/1990 a avut în vedere încadrarea în grupele superioare de muncă a locurilor, activităților și categoriilor profesionale de muncă.
Așa cum rezultă din însăși titulatura acestui act normativ, beneficiază de încadrarea în grupe personalul care lucrează în: locurile de muncă nominalizate conform procedurii prevăzute de ordin, situație în care toți salariații ce desfășoară activitate în acel loc de muncă beneficiază de aceiași încadrare – indiferent de activitatea prestată ; activitățile nominalizate, situație în care beneficiază de încadrare toți salariații care prestează respectiva activitate (independent de funcția deținută și de locul de muncă); categoriile nominalizate, situație în care beneficiază de încadrare în grupă doar funcțiile și/sau categoriile de funcții nominalizate, indiferent de locul de muncă în care își desfășoară activitatea .
Instanța constata ca angajatorul a făcut demersurile necesare și a stabilit locurile de muncă ce se încadrează în grupele I și II de muncă, însă nici locul de muncă, nici activitatea prestată de reclamant, nu au fost încadrate în grupa II de muncă. Potrivit Situației locurilor de muncă grupa I și a II-a, rezultă că la secția unde reclamantul și-a desfășurat activitatea nu au fost încadrate în grupe de muncă activitățile desfășurate de lacatusi .
Simpla exercitare a funcției în condiții dificile, grele sau periculoase de munca,, nu atrage automat încadrarea in grupa de munca, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca sa fie din cele prevăzute in mod expres in anexa II la Ordin. Astfel aceasta proba nu este de natura sa răstoarne dovezile produse de catre unitate privind rezultatul demersurilor si procedurilor legale efectuate in sensul stabilirii locurilor de munca care au fost sau nu încadrate in grupe de munca.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanta va respinge actiunea ca neîntemeiata .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.în întâmpinare.
Respinge acțiunea.formulata de reclamanta P. E. D. cu domiciliul în C., . nr 38 . 12 jud D. în contradictoriu cu pârâta . C. cu sediul în C., . 10 jud D. .
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțata in ședința publica de la 29 septembrie 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Grefier C. O.
Red jud MF / 4ex/ 05.10.2015
Opinia asistenților judiciari este în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă în întâmpinare.si respingerea actiunii .
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Pentru a solutiona insa aceasta exceptie se impune ca instanta sa stabileasca cu prioritate natura juridică a acțiunii, deoarece de aceasta depinde corecta dezlegare a excepției invocate din oficiu, întrucât potrivit disp.art.1 din Decretul nr.167/1958 dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Instanta are obligatia de a face aceasta analiza si în virtutea prevederilor art. 22 Cod procedură civilă, care instituie obligatia de a da calificarea corectă cererii deduse judecății în funcție de conținutul său și nu de denumirea dată de parte.
Criteriile ce trebuie avute in vedere la stabilirea caracterului patrimonial sau nepatrimonial al unei actiuni au fost stabilite de instanta suprema prin Decizia in interesul legii nr. 32/2008.
De asemenea, se va avea in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor art. 100 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, persoanele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:
a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;
b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii.
De asemenea, art. 158 alin.(1) din acelasi act normativ stabileste ca perioadele de vechime in munca realizate in grupele I si a II-a de munca pana la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare in conditii deosebite, in vederea reducerii varstelor de pensionare.
D. urmare, avand in vedere criteriile stabilite de ICCJ prin Decizia nr. 32/2008, dar si scopul formularii actiunii – obtinerea unui beneficiu patrimonial reprezentat de majorarea punctajului de pensie în perioada în litigiu - instanta constata ca actiunea introductiva are un caracter patrimonial.
A sustine ca actiunea de obligare la acordarea unei grupe superioare de munca care - asa cum s-a aratat mai sus - produce consecinte patrimoniale directe, nu are caracter evaluabil in bani, inseamna a se ignora natura insasi a dreptului pe care se fundamenteaza actiunea, drept care este personal si cu continut economic.
ICCJ a statuat prin Decizia nr. 32/2008 ca "Un drept are caracter personal, fara continut economic si, prin urmare, este neevaluabil in bani, doar atunci cand este strans legat de persoana, servind la individualizarea acesteia in cadrul societatii sau al familiei: dreptul la viata, la sanatate si integritate fizica si morala, la libertate,la onoare,cinste, reputatie, dreptul la nume si la domiciliul etc. "
Prin urmare, dreptul a carui valorificare se urmareste prin actiunea pendinte, avand efecte directe patrimoniale, nu poate fi integrat drepturilor personale nepatrimoniale mentionate anterior, scopul formularii actiunii fiind acela de a beneficia de aceste drepturi banesti, "acordarea gupei" fiind indisolubil legata de acordarea drepturilor pecuniare corelative.
De asemenea, a sustine ca exista actiuni patrimoniale neevaluabile in bani inseamna a sustine o contradictie juridica, a spune de fapt ca exista drepturi patrimoniale neevaluabile in bani, ceea ce contravine naturii intrinseci a acestor drepturi, cea care le deosebeste de drepturile personale nepatrimoniale.
Prin urmare, actiunea pendinte este o actiune patrimoniala, pe calea acesteia tinzandu-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.
La randul lor, actiunile patrimoniale se impart in actiuni personale (prin care se incearca valorificarea unui drept de creanta - numit si drept personal), actiuni reale (prin care se urmareste valorificarea unui drept real sau apararea posesiei unui bun) si actiuni mixte (pentru valorificarea in acelasi timp, a unui drept real si a unui drept de creanta daca aceste drepturi sunt efectul aceleiasi cauze sau se gasesc . conexitate).
In speta, acțiunea nu poate fi caracterizată ca o acțiune în constatare, cu obiect nepatrimonial, deoarece aceasta are caracterul unei acțiuni în realizarea unui drept patrimonial, prescriptibil, potrivit art.1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat să se constate existența unui drept nepatrimonial, care nu a fost acordat de unitatea pârâtă, ci dimpotrivă, cererea de chemare în judecată este o acțiune în realizare, al cărei obiect îl reprezintă solicitarea de a obliga unitatea pârâtă să o încadreze în grupa a II-a, susținând că în fapt a lucrat în condiții deosebite, care se încadrează în aceasta grupa de muncă.
Prin urmare, reclamantul are interes să fie încadrat/ă în grupa a II-a de muncă, pentru a beneficia, în temeiul legii, de reducerea stagiului de cotizare, precum și de majorarea punctajelor realizate pentru perioadele lucrate în grupa a -II a de muncă, dreptul de a fi încadrată în grupa a II-a de muncă având deci un caracter patrimonial, prescriptibil în termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut în art. 268 al. 2 din Codul Muncii, cu referire la art. 3 din Decretul 167/1958.
Conform art. 1 din Decretul 167/1958 privind prescriptia extinctiva, "dreptul la actiune avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege". Iar potrivit art. 2 "termenul la prescriptie este de 3 ani" Capatul principal de cerere, astfel cum a fost formulat, il constituie "obligarea paratei la acordarea grupei I de munca".
Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.
Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.
Concluzionand, se constata ca în cauza dedusă judecății nu se poate reține că obiectul acțiunii este imprescriptibil, cum s-a susținut, întrucât nu se referă la constatarea existenței sau inexistenței unui drept conform art. 35 NCPC, ci la constatarea unei stări de fapt rezultate din derularea raporturilor juridice de muncă, care au consecințe patrimoniale și deci, eventualele acțiuni rezultate din acestea sunt prescriptibile, în condițiile legii.
D. urmare, salariatul nemulțumit de neîncadrarea în grupa de muncă avea dreptul de a se adresa instanței de judecată, potrivit legii în termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de art. 268 alin. 2 din codul muncii rap. la art. 3 și 7 din Decretul nr.167/1958, calculat de la data la care a luat cunoștință de neinscrierea grupei, aceasta fiind acțiunea în realizare pusă la îndemâna sa de legiuitor în scopul valorificării dreptului pretins.
In plus, se va retine ca in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia; e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) In toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului."
Astfel se constata ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Se constata ca in speta, actiunea formulata de catre reclamant/a se incadreaza in dispozitiile prev. de art. 268 al. 2 din C o d u l m u n c i i, in conformitate cu care termenul de prescriptie este de 3 ani de la data nasterii dreptului.
Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc - "in toate situatiile", iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 2 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.
Avand in vedere dispozitiile speciale referitoare la termenele in care pot fi formulate cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca, prevazute de art. 268 din C o d u l m u n c i i, nu se poate aprecia ca actiunea introductiva ar fi imprescriptibila din punct de vedere extinctiv, asa cum s-a sustinut de catre reclamant/a.
In conformitate cu disp. art. 283 alin. 2 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului, constatand ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut/putea cunoaste neinscrierea in carnetul de munca a grupei solicitate, respectiv, data de 01.01.2011 - data abrogarii dispozitiilor Decretului nr. 92/1976, intrucat cel tarziu la acea data, reclamantul a luat/putea lua cunostinta, manifestand o minima diligenta, despre inscrierile existente in carnetul de munca.
Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Asa fiind, constatand ca termenul de prescriptie era implinit la data promovarii actiunii, 07.04.2015, se va admite exceptia invocata de pârâta si va respinge actiunea.
Opinie separată asistenți judiciari.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în întâmpinare și în consecință respinge acțiunea.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 29 septembrie 2015.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Red. Jud.MF / As. IG / 4ex / 05.10.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 583/2015. Tribunalul DOLJ → |
|---|
