Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 5993/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5993/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-11-2015 în dosarul nr. 5993/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 5993/2015
Ședința publică de la 04 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta . PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL și pe pârâtul A. D. C., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic J. S. pentru reclamant și avocat G. M. în substituire pentru av.G. A. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Consilier juridic J. S. învederează instanței că societatea reclamantă a intrat în insolvență, solicitând citarea acesteia prin administratorul judiciar SIOMAX SPRL, depunând la dosarul cauzei împuternicire judiciară pentru administratorul judiciar al debitorului . constatator al ORC de pe lângă Tribunalul D. și sentința civilă nr.363 pronunțată în dos. nr._ prin care s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei .>
Având în vedere cele invederate de consilier juridic J. S., instanța dispune conceptarea reclamantei prin administrator judiciar SIOMAX SPRL și constată că lipsa de procedură a fost acoperită prin prezența consilierului juridic.
Avocat G. M. pentru pârât depune la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulată de S. E. Termică C., în dublu exemplar si delegație de substituire avocațială pentru intervenientul S. E. TERMICĂ C..
Instanța pune în discuție durata estimativă a cercetării procesului, în temeiul art.238 din C.p.c.
Consilier juridic J. S. pentru reclamant estimează durata soluționării dosarului ca fiind 1 zi,respectiv la acest termen.
Instanța, în temeiul art.238 C.p.c., estimează durata cercetării cauzei ca fiind 1 zi,respectiv la acest termen de judecată.
Instanța comunică un exemplar al cererii de intervenție reprezentantului reclamantei.
Consilier juridic J. S. pentru reclamantă depune întâmpinare la cererea de intervenție.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție.
Avocat G. M. pentru pârât solicită admiterea cererii de intervenție.
Consilier juridic J. S. pentru reclamantă învedereză că lasă la aprecierea instanței soluția față de admiterea în principiu a cererii de intevenție.
Instanța admite în principiu cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului și dispune introducerea în cauză a intervenientului S. E. TERMICĂ C..
Instanța pune în discuție probele.
Consilier juridic J. S. pentru reclamanta solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar și arată că este de acord cu proba solicitată de către pârât si intervenient.
Avocat G. M. pentru pârât arată că este de acord cu înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă și solicită în contraprobă încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, în baza art.258 C.pc., considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul art.244 alin.4 C.P.C., declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic J. S. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii și respingerea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului.
Avocat G. M. pentru pârât solicită respingerea acțiunii, admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului și sa se ia act că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 25.02.2015 la Tribunalul D., reclamanta . a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului A. D. C. la restituirea sumei de 1.610 lei, reprezentand drepturi salariale incasate necuvenit in anul 2012.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca parata are calitatea de salariata a societatii, fiind încadrată cu contract individual de munca nr. 954/2012 in functia de inginer.
Reclamanta a precizat ca in anul 2012 salariatii au beneficiat de cresteri salariale ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2012.
A sustinut reclamanta ca aceasta majorare a fost incasata necuvenit intrucat prin Decizia nr. 26/2013 a Curtii de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1.808.056 lei, cauzat de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Decizia nr. 26/2013 emisa de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi D. a fost contestată la sectia C. administrativ a Tribunalului D., care a respins prin sentința nr. 997/2014 contestatia, iar aceasta hotărâre a ramas definitivă prin respingerea de catre Curtea de Apel C. a recursului formulat de . .
Conducerea societatii a procedat astfel, la determinarea sumelor încasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, susținând ca, în speța dedusă judecății, pârâtul a încasat în anul 2012 suma de 1610 lei, ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 256 Codul Muncii.
În scop probator au fost depuse înscrisuri: contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariati, Hotararea 154/2012 a Consiliului Local C., contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012, sent.civ. 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curtii de Conturi D..
Paratul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Într-o primă ordine de idei a invocat faptul că este exonerată de la restituirea sumei solicitată de reclamantă, potrivit dispozițiilor Legii nr. 124/2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit dîn fonduri publice.
Un alt argument care impune respingerea acțiunii este și acela că textul legal invocat de reclamantă ca și temei de drept (art. 256 Codul Muncii) și instituția juridică reglementată de acesta nu sunt aplicabile speței deduse judecății.
Astfel, art. 256 din Codul Muncii reglementează obligația de restituire a salariaților față de angajații lor, obligație de restituire care privește, după caz, sumele de bani primite nedatorat, bunuri care nu se cuveneau sau servicii neîndreptățite. Or, în speța dedusă judecății, nu se regăsește nici una dintre situațiile avute în vedere de textul legal antecitat, sumele de bani a căror restituire a solicită reclamanta fiind plătite nu din eroare pentru a fi incidentă instituție a plății lucrului nedatorat ci în temeiul unui contract de muncă încheiat între salariat și unitatea angajatoare cu titlu de drepturi salariale negociate și acceptate de ambele părți ale contractului de muncă.
Pe de altă parte, sumele solicitate de reclamantă nu sunt dovedite în cauză și nici nu sunt evidențiate de reclamantă prin actele depuse, nu sunt sume certe, lichide și exigibile și nici nu se poate aprecia de unde provin acestea, care este modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, cât reprezintă contravaloare salariu în bani încasat necuvenit și cât contravaloare tichete de masă, cum s-a calculat și stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat în parte după efectuarea cercetărilor la care angajatorul a fost obligat prin prevederile Deciziei nr. 26/01.04.2013.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din L 142/1998, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană la care sunt îndreptățiți salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar precum și din cadrul unităților cooperatiste și a celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă. Sumele corespunzătoare tichetelor de masă, în limitele valorilor nominale sunt deductibile la calculul impozitului pe profit și nu se iau în calcul nici pentru angajator nici pentru salariat la stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din L 142/1998.
În dovedirea susținerilor s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Reclamanta . a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând instanței să înlăture apărările formulate si argumentele invocate prin întâmpinare si admiterea cererii așa cum a fost formulată.
S. E. Termica C. a depus cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului- membru de sindicat, prin care a solicitat admiterea în principiu a acestei cereri si pe fond respingerea actiunii formulate de ..
Intervenientul a invocat dispozițiile legii 124/2014 pe de-o parte, dar si faptul că sumele pretinse nu au fost încasate de acesta în mod necuvenit ci cu titlu de drepturi salariale conform contractului individual de muncă si CCM la nivel de unitate. Modul de calcul a sumelor pretinse este unul gresit întrucât majrările salariale incasate in 2012 au fost date diferit, pe categorii profesionale,iar pentru anul 2012 au existat trei perioade: dela 01.01.2012 pana la . CCM pe anul 2012, cand nu au existat majorari salariale, apoi de la data aplicarii CCM pe anul 2012 pana la reorganizarea Regiei Autonome in octombrie 2012 cand pârâta a semnat un nou contract individual de munca si ultima perioada octombrie_12.
Pe de alta parte, S. a arata ca reclamanta a solicitat sume brute si nu nete, sume in care sunt astfel cuprinse si contribuțiile pe care angajatorul este obligat sa le plateascaUn prim argument l-a constituit invocarea dispozitiilor Legii 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice. A considerat paratul/a ca sumele a caror restituire se solicita intra sub incidenta acestor prevederi, salariatii fiind astfel exonerati de obligatia de restituire a sumelor.
. prin administrator judiciar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apararilor si argumentelor intervenientului invocate apreciind ca salariatul este obligat sa restituie suma incasata in plus, obligatie care subzista chiar daca nu i se poate retine o culpa in privinta modului in care a fost stabilit salariul sau.
De asemenea, apreciaza ca este încă valabil art. 48.2 teza ultimă din CCM încheiat la 10.02.2012 si art 116 și art 117 din CCM.
Administratorul judiciar al societății reclamante a depus la dosar note de ședință, sentința nr. 363/18.03.2015,certificat constatator nr._/2015 eliberat de ORC D.
Instanța a admis în principiu cererea de interventie accesorie în interesul pârâtei formulata de S. E. Termica C. .
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:
Temeiul juridic al cererii introductive il constituie dispozitiile art. 256 alin.1 Codul Muncii, potrivit carora "salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie."
Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul a incasat sume necuvenite (spre exemplu, premii, indemnizatii, despagubiri etc.);
In cazul platii nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza si nu poate fi retinut ceea ce nu este datorat.
Prestatia solvensului trebuie sa fie facuta cu titlu de plata (solutio), fiind lipsit de relevanta daca obiectul platii il constituie o suma de bani, bunuri certe sau de gen.
De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorata, adica sa nu aiba fiinta (de exemplu, se mai achita o datorie care a mai fost platita; se achita o datorie inexistenta; se face plata inainte de implinirea conditiei)
O alta conditie de admisibilitate este aceea ca plata sa fi fost facuta din eroare.
Pe de alta parte, cererea de restituire motivata prin invocarea dispozitiilor art. 256 Codul Muncii nu este intemeiata pe culpa salariatului in producerea pagubei, afirmarea culpei antrenand raspunderea acestuia potrivit dispozitiilor art. 254 Codul Muncii.
Sub acest aspect, Tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în M.Of. nr. 355/2011, Curtea Constitutionala a Romaniei, analizand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 Codul Muncii a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
In speta, se constata ca plata sumelor a caror restituire se solicita a fost facuta in baza contractului de munca intervenit intre parti, nefiind intrunita conditia inexistentei unei juste cauze.
Asa fiind, este evident ca situatia descrisa de reclamanta nu permite obligarea paratului la restituirea sumelor solicitate, in temeiul dispozitiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.
In ceea ce priveste legalitatea efectuarii platii, ., Tribunalul retine urmatoarele:
Simpla constatare, printr-o decizie a Curtii de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi D., a faptului ca unitatea angajatoare a incalcat prevederile art. 45 alin.1 lit.a din Legea 293/2011, constand in majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, nu poate avea drept efect ineficienta clauzelor contractului colectiv de munca, in baza caruia au fost platite drepturile salariale.
Astfel Tribunalul constata ca prin Decizia nr. 26/01.04.2013 a Curtii de Conturi a Romaniei – Camerei de Conturi D. au fost estimate prejudicii in cunatum de 1808.056 lei, cauzate de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de persona peste nivelul stabilit prin Legea 293/2011.
Aceasta "majorare nejustificata" a fost insa prevazuta prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei Autonome Termoficare, incheiat la 10.02.2012, care, la art. 47.1 stabileste coeficientii minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati.
Clauza prevazuta la art. 47.1 din CCM 2012 este perfect valabila, nefiind solicitata de catre vreuna din parti constatarea nulitatii acesteia.
Potrivit dispozitiilor art. 142 Codul Muncii, "clauzele cuprinse în contractele colective de muncã care sunt negociate cu încãlcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate", insa "nulitatea clauzelor contractuale se constatã de cãtre instanțele judecãtorești competente, la cererea pãrții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Asadar, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca nu opereaza de drept, fiind obligatorie constatarea acesteia de catre instanta competenta.
P. la momentul constatarii nulitatii clauzei, aceasta este perfect valabila si produce efecte, fiind obligatorie intocmai ca si legea.
Aliniatul 3 al aceluiasi articol 142 vine sa intareasca aceasta concluzie, prevazand ca "În cazul constatãrii nulitãții unor clauze de cãtre instanța judecãtoreascã, pãrțile pot conveni renegocierea acestora.
Concluzia instantei este intemeiata si pe dispozitiile art. 41 alin. 5 din Constitutie, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
A recunoaste angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale părților, sa solicite salariatilor restituirea unei parti a drepturilor salariale deja achitate, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de continut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 229 alin.4 din Codul Muncii și art. 148 din Legea nr. 62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat, în executarea art. 47 pct.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei pentru anul 2012 la plata către salariați a salariilor prin raportarea la coeficientii minimi de ierarhizare prevazuti in acest contract.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei, în sensul că această clauza este nula absolut ope legis, fiind contrara prevederilor Legii 293/2011, atata vreme cat nulitatea nu a fost invocata . prevazute de alin.2 al articolului 142 Legea 62/2011 si nu exista o hotarare judecatoreasca in acest sens.
Nulitatea reprezinta acea sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.
In esenta, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la incheierea actului juridic, conditiile de validitate.
In ceea ce priveste nulitatea contractului colectiv de munca, Legea 62/2011 prevede ca sunt lovite nulitate absoluta clauzele cuprinse in contractele colective de munca cu incalcarea prevederilor legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective incheiate la nivel superior.
Asadar, potrivit Legii 62/2011 nulitatea este partiala in sensul ca nu afecteaza intregul contract, ci doar acele clauze care incalca prevederile legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective incheiate la nivel superior.
Mai mult, actul normativ stabileste ca pana la renegocierea drepturilor clauzele a caror nulitate a fost constatata sunt inlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, dupa caz.
Insa, nulitatea contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia nu opereaza din oficiu si nici nu poate fi constatata prin acordul partilor, ci numai de catre instanta judecatoreasca.
In privinta constatarii nulitatii absolute a unor clauze ale contractului colectiv de munca, art. 142 alin.2 din Legea dialogului social stabileste ca nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.
Daca in privinta nulitatii contractului individual de munca, legiuitorul a prevazut expres posibilitatea constatarii nulitatii acestuia de comun acord de catre parti, in privinta contractului colectiv de munca nu exista o astfel de prevedere.
Ca atare, Tribunalul constata ca legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă și le-a circumscris principiului disponibilității.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art.133 alin. (1) din Legea dialogului social nr.62/2011, conform căruia:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Se observă așadar, că Legea nr.62/2011 a preluat într-o viziune restrictivă, prin înlăturarea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, principiile consacrate prin art. 241 din Codul muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Spre deosebire de vechea reglementare, care nu indica instrumentul concret de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate, actualul cadru legislativ, consacrat prin art. 142 alin. (2) – (4) din Legea nr. 62/2011 arată că o asemenea cauză de ineficacitate a actului juridic trebuie constatată pe cale judecătorească la cererea părții interesate și indică efectele juridice ale acestei nulități.
Având caracter de izvor de drept, forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
In consecinta, daca partile contractului colectiv de munca considera ca o clauza a contractului colectiv de munca sau întreg contractul este lovit de nulitate absolută, au obligatia de a se adresa instanței de judecată, doar aceasta având posibilitatea de a constata nulitatea.
Așa fiind, atata vreme cat nulitatea nu a fost invocata de parti si constatata de instantele abilitate, clauza este valabila si obligatorie pentru parti.
Totodata, in conformitate cu prevederile art.149 Legea 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia se poate realiza numai prin acordul de voință al părților, iar potrivit art. 150, orice modificare trebuie sa se regaseasca . semnat de toate partile care au incheiat contractul.
Altfel spus, emiterea Deciziei Camerei de Conturi D. nu are nici un efect asupra contractului colectiv de munca in temeiul caruia a fost efectuata majorarea salariala, modificarea coeficientilor putand fi facuta de partile semnatare, in conditiile si prin modaliatile prevazute de lege, anterior aratate.
În acest context, în condițiile în care dreptul paratului/ei la plata drepturilor salarialer, calculate in functie de coeficientii minimi de ierarhizare prevazuti in CCM 2012 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, salariatii fiind îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale in cuantumul rezultat prin aplicarea coeficientilor majorati.
In ceea ce priveste modul de calcul al debitului, Tribunalul constata urmatoarele:
Astfel cum reiese din cererea introductiva, reclamanta a solicitat obligarea salariatilor la restituirea sumelor de bani pretins incasate necuvenit in anul 2012.
Suma concreta imputata fiecarui salariat a rezultat, potrivit chiar sustinerilor reclamantei, ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare (fila 2 a cererii, paragraful 6).
In ceea ce priveste modul de calcul al debitului concret stabilit in sarcina fiecarui salariat, potrivit sustinerilor aceleiasi reclamante, dar si inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acesta a fost determinat printr-un acelasi algoritm fiecare caz, astfel: s-a facut un raport procentual intre valoarea depasirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 fata de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultand un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale incasate de fiecare dintre parati. (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Acest mod de calcul este incorect, salariatilor fiindu-le imputate sume care depasesc cresterea rezultata prin majorarea coeficientilor de ierarhizare.
Astfel, observand comparativ coeficientii de ierarhizare mentionati in CCM 2012 cu cei prevazuti in CCM 2011 se constata ca, in privinta anumitor categorii de salariati– au fost stabiliti coeficienti de ierarhizare mai mari cu 0,8 % in 2012 fata de coeficientii stabiliti in 2011.
Prin urmare, in mod logic, cresterea salariala datorata majorarii coeficientilor de ierahizare de care a beneficiat o parte a salariatilor reclamantei a fost de 0,8%, nefiind justificat procentul de 6,5265% aplicat de reclamanta.
De asemenea, Tribunalul constata ca, desi potrivit contractului colectiv de munca si sustinerilor reclamantei, majorarea coeficientilor de ierarhizare a vizat doar anumite categorii de salariati, la determinarea coeficientului s-a avut in vedere numarul total de salariati ai reclamantei (astfel cum aceasta precizeaza expres in raspunsul la intampinare).
Sub acelasi aspect, Tribunalul retine ca, astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei 26/ 01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul in cuantum de 1.808.056 lei reprezinta diferenta dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta in anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile in bani platite angajatilor, c/valoarea tichetelor de masa si contributiile catre bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate in anul 2011.
Astfel, Tribunalul constata ca reclamanta a urmarit recuperarea de la salariati, in mod gresit, a intregului prejudiciu, în care chiar personal recunoaște ca sunt incluse, în plus fata de salariile în bani efectiv platite salariatilor, atat c/valoarea tichetelor de masa (care nu a facut obiectul prezentei actiuni) si contributia catre bugetul de stat, datorată de către angajator, nicidecum de catre salariat.
Sub același aspect, Tribunalul reține că, potrivit aceleiași Decizii a Camerei de Conturi D., un motiv al creșterii cheltuielilor de personal în anul 2012 se datorează atât majorarii coeficientilor minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati, dar și suplimentării numarului de salariați ai regiei.
Se constată, așadar, că algoritmul de calcul aplicat în vederea determinarii unui procent unic este incorect, pentru considerentele arătate anterior, în consecință, sumele imputate fiecarui salariat nefiind justificate.
Tribunalul apreciază că in cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii 124/2014- invocate de pârâta si intervenientul accesoriu- referitoare la exonerarea de la obligatia de restituire a sumelor ce fac obiectul actiunii, întrucât nici reclamanta si nici salariatii parati nu se încadrează în categoriile limitativ prevăzute de aceasta lege.
Pentru aceste considerente, instanța urmează a respinge actiunea ca neintemeiată.
În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului promovată de S. E. Termică C.,conform art .67 C.proc civ. instanța urmează a o admite ca urmare a respingerii acțiunii principale.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea reclamantei ..R.L, cu sediul in C., .. 14, in insolventa, prin administrator judiciar SIOMAX SPRL, cu sediul in Tg. J., ., P+E, jud. Gorj, împotriva pârâtului A. D. C., CNP_, domiciliat in C., .. 117, .. 3, jud. D. si cu domiciliul procedural ales la G. A. CABINET DE AVOCAT, situat în C., bld. Dacia nr. 104, ., ..
Admite cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul S. E. TERMICA C., cu sediul în C., .. 14, Jud D..
Executorie. Cu drept de apel in 10 zile de la comunicare.
Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 04.11.2015.
Președinte M. I.
Asistent Judiciar C. E. I. Asistent Judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Red./tehnored.M.I.
5 ex./12.11.2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 5991/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
