Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5322/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 5322/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 5322/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 5322/2015

Ședința publică de la 14 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Asistent judiciar L. M. S. B.

Asistent judiciar C. E. I.

Grefier C. O.

Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de contestator FIȘCĂLEANU I., în contradictoriu cu intimat S. C. MARFĂ SA BUCUREȘTI, prin Sucursala Banat Oltenia având ca obiect contestație decizie de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul, personal și intimata, prin consilier juridic A. B..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează faptul că s-au depus note scrise la dosarul cauzei, din partea reclamantului, prin care se solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și trimiterea cauzei la Tribunalul V., după care:

Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 269 alin.2 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC și constatând că reclamantul are domiciliul în . Prundeni, județul V., pune în discuție necompetența teritorială a Tribunalului D. - Secției Litigii de Muncă și Asigurări Sociale, având în vedere faptul că în cauzele privind litigii de muncă, instanța de la domiciliul reclamantului este competentă să soluționeze litigiul, iar practica judiciară a statuat în mod constant că în litigiile de muncă competență teritorială este absolută, exclusivă în favoarea instanței de la domiciliul reclamantului.

Contestatorul solicită admiterea excepției de necompetență teritorială a Tribunalului D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și trimiterea cauzei la Tribunalul V..

Intimata, prin consilier, învederează faptul că lasă la aprecierea instanței cu privire la excepția invocată de către contestator.

Instanța declară încheiată cercetarea procesului și reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale, invocată de către contestator.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La 24.09.2014 contestatorul FIȘCĂLEANU I. a chemat în judecată intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C. MARFĂ” – Sucursala Banat Oltenia solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de concediere nr. C.Z2.1/134/08.08.214 emisă de intimată și în consecință să fie obligată intimata la reîncadrarea pe postul deținut și la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale majorate și indexate de la concediere până la data reîncadrării efective pe post, cu cheltuieli de judecată.

În fapt a arătat că a fost angajat la societatea intimată, cu contract individual de muncă și că prin decizia contestată a fost concediat în temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii, pe motivul desființării postului, urmare a programului de restructurare și reorganizare a angajatorului.

Consideră că decizia este nelegală deoarece desființarea postului nu este reală și efectivă, postul există și este ocupat de o altă persoană.

Contestatorul a susținut că în decizia de concediere au fost enumerate criteriile avute în vedere la aplicarea efectivă a reducerii de personal și că nu îi este aplicabil nici unul dintre criteriile avute în vedere de angajator la concediere, astfel că, măsura concedierii este neîntemeiată, abuzivă.

La analiza criteriilor de departajare, în raport de fiecare salariat, intimata a procedat greșit.

Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că a respectat dispozițiile legale în materie și a făcut o analiză corectă a criteriilor de selecției a personalului disponibilizat.

În ședința publică din 14.10.2015 instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței teritoriale invocată de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că excepția invocată este întemeiată, urmând să o admită deoarece:

Potrivit art. 269 alin. 2 din Codul muncii (Legea nr.53/2003, forma republicată cu o nouă numerotare a textelor) „(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.”

Aceleași dispoziții se regăsesc și în art. 210 din Legea dialogului social nr.62/2011 care prevăd că: „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.”

Așadar în litigiile de muncă este reglementată competența teritorială expres și imperativ în favoarea instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, printr-o normă juridică ce constituie legea specială în raport de Codul de procedură civilă, care reprezintă dreptul comun, normă care derogă de la dreptul comun și se aplică cu prioritate față de acesta.

Având în vedere că în cauza de față reclamantul își are domiciliul în județul V., că nu s-a invocat și nu s-a dovedit că locul de muncă al acestuia ar fi în raza de competență a Tribunalului D., instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul V..

Față de cele arătate mai sus, în conformitate și cu prevederile art. 132 Cod procedură civilă, republicat, instanța își va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului V..

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre și considerentele sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența teritorială de soluționare a cererii formulate de contestator FIȘCĂLEANU I., cu domiciliul în . județul V. în contradictoriu cu intimat S. C. MARFĂ SA BUCUREȘTI, cu sediul în C., ., județul D. având ca obiect contestație decizie de concediere nr. C.Z2.1/134/08.08.2014 emisă de intimată, în favoarea Tribunalului V..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie 2015.

Președinte, Asistenți judiciari, Grefier

C. D. L. S. B. C. I. C. O.

Red. C. D.

4 ex – 23.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 5322/2015. Tribunalul DOLJ