Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4181/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4181/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 4181/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4181/2015
Ședința publică de la 17 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant . (FOSTĂ RA TERMOFICARE C.) și pe pârât B. M.- F., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic J. S. pentru administrator judiciar SIOMAX SPRL al debitorului S.C T. C. S.R.L și avocat G. A. pentru pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii
Consilier juridic J. S. pentru administrator judiciar SIOMAX SPRL depune sentința civila 363/2015 pronunțata de Tribunalul D. în dosarul numărul_ prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei . și învederează că își însușește acțiunea promovata de ..
Avocat G. A. pentru parat depune o cerere de intervenție accesorie in interesul paratului formulata de S. E. T. C., dovada dobândirii personalității juridice de către Sindicat precum și dovada faptului ca paratul din prezenta cauza este membru de sindicat.
Consilier juridic J. S. depune întâmpinare la cererea de intervenție accesorie pe care o comunica si pârâtului prin apărător ales.
Instanța pune in discuția părților cererea de intervenție accesorie .
Avocat G. A. solicita admiterea cererii si conceptarea sindicatului in calitate de intervenient in interesul paratului.
Consilier juridic J. S. lasa la aprecierea instanței.
Instanța urmează să încuviințeze in principiu cererea de intervenție în interesul paratului potrivit dispozițiilor art 65 Cod de procedură civilă și acorda cuvântul asupra probatoriului.
Părțile având pe rând cuvântul solicita încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar .
Instanța urmează să încuviințeze proba cu înscrisuri solicitată de părți potrivit dispozițiilor art 258 raportat la art 255 Cod de procedură civilă și acorda cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilier juridic J. S. solicita admiterea acțiunii având in vedere motivele din motivele formulate în întâmpinarea la cererea de intervenție .
Avocat G. A. solicita respingerea acțiunii, admiterea cererii de intervenție cu cheltuieli de judecata pe cale separată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea inregistrata la data de 20.02.2015 la Tribunalul D. sub nr. dosar 2594/2012, reclamanta . C. a solicitat instantei sa dispuna obligarea paratului la restituirea sumei de 1.628 lei, reprezentand drepturi salariale incasate necuvenit in anul 2012.
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca paratul are calitatea de salariat al societatii, fiind incadrat cu contract individual de munca nr. 2752/2012 in functia de fochist.
Reclamanta a precizat ca in anul 2012 salariatii au beneficiat de cresteri salariale ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare, conform negocierii Contractului colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2012.
A sustinut reclamanta ca aceasta majorare a fost incasata necuvenit intrucat prin Decizia nr. 26/2013 a Curtii de Conturi a fost stabilit un prejudiciu de 1.808.056 lei, cauzat de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat 293/2011.
Conducerea societatii a procedat la determinarea sumelor incasate de fiecare salariat, printr-un algoritm unic, sustinand ca, in speta dedusa judecatii, paratul a incasat in anul 2012 suma de 1.628 lei, ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare.
Cererea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 256 Codul Muncii.
In scop probator au fost depuse inscrisuri: carte de identitate/buletin al paratului, contract individual de munca, centralizator cu sumele datorate de salariati, Hotararea 154/2012 a Consiliului Local C., Decizia nr. 26 a Curtii de Conturi a Romaniei, sent.civ. 997/2014 a Tribunalului D., Decizia 26/2013 a Curtii de Conturi D.. contract colectiv de munca pentru anul 2011 si pentru anul 2012.
In cauza a formulat intampinare paratul B. M. F., care a solicitat respingerea actiunii.
Un prim argument l-a constituit invocarea dispozitiilor Legii 124/2014 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice. A considerat paratul/a ca sumele a caror restituire se solicita intra sub incidenta acestor prevederi, salariatii fiind astfel exonerati de obligatia de restituire a sumelor.
In continuare, s-a aratat ca Decizia nr. 26/01.04.2013 a Curtii de Conturi a Romaniei, Camera de Conturi D. nu este opozabila paratului si nu poate avea vreun efect in relatia angajator-salariat.
De asemenea, s-a sustinut ca actiunea reclamantei este inadmisibila, aceasta aparare vizand temeiul de drept al actiunii reclamantei.
Sub acest aspect, s-a aratat ca sumele a caror restituire se solicita au fost platite cu titlul de drepturi salariale, plata nefiind facuta de reclamanta din eroare sau nejustificat, astfel ca nu sunt incidente dispozitiile art. 256 Codul Muncii.
In ceea ce priveste temeinicia actiunii, paratul a a aratat ca sumele solicitate nu sunt certe, lichide si exigibile, neputandu-se stabili provenienta acestora, modul de calcul detaliat care a condus la stabilirea lor, actele care au stat la baza stabilirii debitului, cat reprezinta c/valoarea salariului in bani, pretins incasat necuvenit si cat c/valoarea bonurilor de masa, cum s-a calculat si stabilit prejudiciul pentru fiecare salariat.
In final, paratul a a aratat ca nu poate fi restituita c/valoarea tichetelor de masa intrucat aceasta este deductibila la calculul impozitului pe profit si nu se iau in calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial potrivit art. 8 din legea 142/1998.
Reclamanta, prin raspunsul la intampinare, solicita respingerea apararilor si argumentelor paratului invocate prin intampinare, apreciind ca salariatul este obligat sa restituie suma incasata in plus, obligatie care subzista chiar daca nu i se poate retine o culpa in privinta modului in care a fost stabilit salariul sau.
De asemenea, apreciaza ca si tichetele de masa sunt considerate venituri din salarii incepand cu data de 1 iulie 2010, contravaloarea lor incluzandu-se in venitul brut lunar obtinut, si, astfel, influentand suma incasata de persoana indreptatita.
In ceea ce priveste cererea de interventie accesorie formulata de S. E. Termica in favoarea paratului, se retin urmatoarele:
Cererea de interventie accesorie este o cerere incidentă prin intermediul căreia o terță persoană participă în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părți.
In speta de fata, S. Energie Termica formuleaza o astfel de cerere in favoarea paratului, iar instanta, constatând indeplinite conditiile admisibilitatii acesteia, urmeaza a o admite in principiu si a proceda la judecarea sa odata cu cererea principala, astfel cum dispun prevederile art. 66 din N.C.P.Civ.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Tribunalul retine urmatoarele:
I. Temeiul juridic al cererii introductive il constituie dispozitiile art. 256 alin.1 Codul Muncii, potrivit carora "salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie."
Însă, pentru a fi aplicabil acest articol, este absolut necesar a se dovedi că pârâtul a incasat sume necuvenite (spre exemplu, premii, indemnizatii, despagubiri etc.);
In cazul platii nedatorate, plata este nula, deoarece este lipsita de cauza si nu poate fi retinut ceea ce nu este datorat.
Prestatia solvensului trebuie sa fie facuta cu titlu de plata (solutio), fiind lipsit de relevanta daca obiectul platii il constituie o suma de bani, bunuri certe sau de gen.
De asemenea, se impune ca plata sa fie nedatorata, adica sa nu aiba fiinta (de exemplu, se mai achita o datorie care a mai fost platita; se achita o datorie inexistenta; se face plata inainte de implinirea conditiei)
O alta conditie de admisibilitate este aceea ca plata sa fi fost facuta din eroare.
Pe de alta parte, cererea de restituire motivata prin invocarea dispozitiilor art. 256 Codul Muncii nu este intemeiata pe culpa salariatului in producerea pagubei, afirmarea culpei antrenand raspunderea acestuia potrivit dispozitiilor art. 254 Codul Muncii.
Sub acest aspect, Tribunalul retine ca, prin Decizia nr. 274/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2011, Curtea Constitutionala a Romaniei, analizand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 Codul Muncii a reținut că “textul de lege criticat nu dă o definiție exactă a noțiunii de "sumă nedatorată" și nici nu detaliază condițiile în care se naște obligația de restituire.
El vine să acopere însă, prin excluderea tuturor celorlalte situații prevăzute de lege care antrenează răspunderea patrimonială a salariatului, cazurile când, fără a fi reținută vinovăția acestuia, este obligat la restituirea unor sume încasate de la angajator, întrucât acestea nu i se cuveneau, neexistând o justă cauză. De asemenea, având în vedere contextul reglementării, este evident că obligația de restituire se naște în legătură cu desfășurarea raporturilor de muncă."
In speta, se constata ca plata sumelor a caror restituire se solicita a fost facuta in baza contractului de munca intervenit intre parti, nefiind intrunita conditia inexistentei unei juste cauze.
Asa fiind, este evident ca situatia descrisa de reclamanta nu permite obligarea paratului la restituirea sumelor solicitate, in temeiul dispozitiilor invocate de aceasta, respectiv, art. 256 Codul Muncii.
II.In ceea ce priveste legalitatea efectuarii platii, ., Tribunalul retine urmatoarele:
Simpla constatare, printr-o decizie a Curtii de Conturi a Romaniei – Camera de Conturi D., a faptului ca unitatea angajatoare a incalcat prevederile art. 45 alin.1 lit.a din Legea 293/2011, constand in majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de personal peste nivelul stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, nu poate avea drept efect ineficienta clauzelor contractului colectiv de munca, in baza caruia au fost platite drepturile salariale.
Astfel Tribunalul constata ca prin Decizia nr. 26/01.04.2013 a Curtii de Conturi a Romaniei – Camerei de Conturi D. au fost estimate prejudicii in cunatum de 1808.056 lei, cauzate de majorarea nejustificata in anul 2012 a cheltuielilor de persona peste nivelul stabilit prin Legea 293/2011.
Aceasta "majorare nejustificata" a fost insa prevazuta prin Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei Autonome Termoficare, incheiat la 10.02.2012, care, la art. 47.1 stabileste coeficientii minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati.
Clauza prevazuta la art. 47.1 din CCM 2012 este perfect valabila, nefiind solicitata de catre vreuna din parti constatarea nulitatii acesteia.
Potrivit dispozitiilor art. 142 Codul Muncii, "clauzele cuprinse în contractele colective de muncã care sunt negociate cu încãlcarea prevederilor art. 132 sunt lovite de nulitate", insa "nulitatea clauzelor contractuale se constatã de cãtre instanțele judecãtorești competente, la cererea pãrții interesate, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție.
Asadar, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca nu opereaza de drept, fiind obligatorie constatarea acesteia de catre instanta competenta.
P. la momentul constatarii nulitatii clauzei, aceasta este perfect valabila si produce efecte, fiind obligatorie intocmai ca si legea.
Aliniatul 3 al aceluiasi articol 142 vine sa intareasca aceasta concluzie, prevazand ca "În cazul constatãrii nulitãții unor clauze de cãtre instanța judecãtoreascã, pãrțile pot conveni renegocierea acestora.
Concluzia instantei este intemeiata si pe dispozitiile art. 41 alin. 5 din Constitutie, care garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.
A recunoaste angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de munca, deci după stabilirea drepturilor si obligațiilor reciproce ale părților, sa solicite salariatilor restituirea unei parti a drepturilor salariale deja achitate, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de continut a principiului negocierii salariale.
Întrucât art. 229 alin.4 din Codul Muncii și art. 148 din Legea nr. 62/2011 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat, în executarea art. 47 pct.1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul regiei pentru anul 2012 la plata către salariați a salariilor prin raportarea la coeficientii minimi de ierarhizare prevazuti in acest contract.
Nu poate fi reținută susținerea reclamantei, în sensul că această clauza este nula absolut ope legis, fiind contrara prevederilor Legii 293/2011, atata vreme cat nulitatea nu a fost invocata . prevazute de alin.2 al articolului 142 Legea 62/2011 si nu exista o hotarare judecatoreasca in acest sens.
Nulitatea reprezinta acea sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila.
In esenta, nulitatea este sanctiunea care intervine in cazul in care nu se respecta, la incheierea actului juridic, conditiile de validitate.
In ceea ce priveste nulitatea contractului colectiv de munca, Legea 62/2011 prevede ca sunt lovite nulitate absoluta clauzele cuprinse in contractele colective de munca cu incalcarea prevederilor legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective incheiate la nivel superior.
Asadar, potrivit Legii 62/2011 nulitatea este partiala in sensul ca nu afecteaza intregul contract, ci doar acele clauze care incalca prevederile legale sau care stabilesc drepturi inferioare fata de normele legale sau contractele colective incheiate la nivel superior.
Mai mult, actul normativ stabileste ca pana la renegocierea drepturilor clauzele a caror nulitate a fost constatata sunt inlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse in lege sau in contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior, dupa caz.
Insa, nulitatea contractului colectiv de munca sau a unor clauze ale acestuia nu opereaza din oficiu si nici nu poate fi constatata prin acordul partilor, ci numai de catre instanta judecatoreasca.
In privinta constatarii nulitatii absolute a unor clauze ale contractului colectiv de munca, art. 142 alin.2 din Legea dialogului social stabileste ca nulitatea clauzelor contractuale se constata de catre instanta judecatoreasca competenta, la cererea partii interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.
Daca in privinta nulitatii contractului individual de munca, legiuitorul a prevazut expres posibilitatea constatarii nulitatii acestuia de comun acord de catre parti, in privinta contractului colectiv de munca nu exista o astfel de prevedere.
Ca atare, Tribunalul constata ca legiuitorul a stabilit în mod clar mijloacele procesuale de constatare a nulității clauzelor din contractele colective de muncă și le-a circumscris principiului disponibilității.
Toate normele legale anterior menționate consacră caracterul obligatoriu al contractelor colective de muncă, caracter garantat constituțional și prin art. 41 alin. (5) din Constituția României conform căruia: „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Obligativitatea contractelor colective de muncă operează, în prezent potrivit art.133 alin. (1) din Legea dialogului social nr.62/2011, conform căruia:
„(1) Clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează:
a) pentru toți angajații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel;
b) pentru toți angajații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă;
c) pentru toți angajații încadrați în unitățile din sectorul de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă și care fac parte din organizațiile patronale semnatare ale contractului.”
Se observă așadar, că Legea nr.62/2011 a preluat într-o viziune restrictivă, prin înlăturarea contractului colectiv de muncă unic la nivel național, principiile consacrate prin art. 241 din Codul muncii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 40/2011 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, republicată.
Spre deosebire de vechea reglementare, care nu indica instrumentul concret de înlăturare din ordinea juridică negociată a clauzelor lovite de nulitate, actualul cadru legislativ, consacrat prin art. 142 alin. (2) – (4) din Legea nr. 62/2011 arată că o asemenea cauză de ineficacitate a actului juridic trebuie constatată pe cale judecătorească la cererea părții interesate și indică efectele juridice ale acestei nulități.
Având caracter de izvor de drept, forța lor obligatorie fiind garantată constituțional, rezultă că drepturile salariaților stabilite prin contractele colective de muncă urmează același regim juridic cu cel aplicabil drepturilor stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța nici la drepturile acordate prin lege, nici la cele care, în temeiul legii, au fost statuate prin negocierile colective.
In consecinta, daca partile contractului colectiv de munca considera ca o clauza a contractului colectiv de munca sau intreg contractul este lovit de nulitate absoluta, au obligatia de a se adresa instantei de judecata, doar aceasta avand posibilitatea de a constata nulitatea.
Asa fiind, atata vreme cat nulitatea nu a fost invocata de parti si constatata de instantele abilitate, clauza este valabila si obligatorie pentru parti.
Totodata, in conformitate cu prevederile art.149 Legea 62/2011, modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia se poate realiza numai prin acordul de voință al părților, iar potrivit art. 150, orice modificare trebuie sa se regaseasca . semnat de toate partile care au incheiat contractul.
Altfel spus, emiterea Deciziei Camerei de Conturi D. nu are nici un efect asupra contractului colectiv de munca in temeiul caruia a fost efectuata majorarea salariala, modificarea coeficientilor putand fi facuta de partile semnatare, in conditiile si prin modaliatile prevazute de lege, anterior aratate.
În acest context, în condițiile în care dreptul paratului/ei la plata drepturilor salarialer, calculate in functie de coeficientii minimi de ierarhizare prevazuti in CCM 2012 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, salariatii fiind îndreptățiți la acordarea drepturilor salariale in cuantumul rezultat prin aplicarea coeficientilor majorati.
III. In ceea ce priveste modul de calcul al debitului, Tribunalul constata urmatoarele:
Astfel cum reiese din cererea introductiva, reclamanta a solicitat obligarea salariatilor la restituirea sumelor de bani pretins incasate necuvenit in anul 2012.
Suma concreta imputata fiecarui salariat a rezultat, potrivit chiar sustinerilor reclamantei, ca urmare a majorarii coeficientilor de ierarhizare (fila 2 a cererii, paragraful 6).
In ceea ce priveste modul de calcul al debitului concret stabilit in sarcina fiecarui salariat, potrivit sustinerilor aceleiasi reclamante, dar si inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, acesta a fost determinat printr-un acelasi algoritm fiecare caz, astfel: s-a facut un raport procentual intre valoarea depasirii salariilor + tichete de masa din anul 2012 fata de anul 2011 (1.331.133 lei) si suma salariilor brute + tichete de masa pe anul 2012 (20.396.026 lei), rezultand un procent de 6,5265%, aplicat asupra drepturilor salariale incasate de fiecare dintre parati. (1.331.133: 20.396.026 x 100 = 6,5265%).
Acest mod de calcul este incorect, salariatilor fiindu-le imputate sume care depasesc cu mult cresterea rezultata prin majorarea coeficientilor de ierarhizare.
Astfel, observand comparativ coeficientii de ierarhizare mentionati in CCM 2012 cu cei prevazuti in CCM 2011 se constata ca, in privinta anumitor categorii de salariati – si nu pentru toti salariatii unitatii ! – au fost stabiliti coeficienti de ierarhizare mai mari cu 0,8 % in 2012 fata de coeficientii stabiliti in 2011.
Prin urmare, in mod logic, cresterea salariala datorata majorarii coeficientilor de ierahizare de care a beneficiat o parte a salariatilor reclamantei a fost de 0,8%, nefiind justificat procentul de 6,5265% aplicat de reclamanta.
De asemenea, Tribunalul constata ca, desi potrivit contractului colectiv de munca si sustinerilor reclamantei, majorarea coeficientilor de ierarhizare a vizat doar anumite categorii de salariati, la determinarea coeficientului s-a avut in vedere numarul total de salariati ai reclamantei (astfel cum aceasta precizeaza expres in raspunsul la intampinare).
Sub acelasi aspect, Tribunalul retine ca, astfel cum rezulta din cuprinsul Deciziei 26/01.04.2013 a Camerei de Conturi D., prejudiciul in cuantum de 1.808.056 lei reprezinta diferenta dintre nivelul cheltuielilor de personal efectuate de reclamanta in anul 2012 ( aceste cheltuieli fiind compuse din salariile in bani platite angajatilor, c/valoarea tichetelor de masa si contributiile catre bugete) si cheltuielile de personal efectuate de societate in anul 2011.
Astfel, Tribunalul constata ca reclamanta a urmarit recuperarea de la salariati, in mod gresit, a intregului prejudiciu, in care chiar personal recunoaste ca sunt incluse, in plus fata de salariile in bani efectiv platite salariatilor, atat c/valoarea tichetelor de masa (care nu a facut obiectul prezentei actiuni) si contributia catre bugetul de stat, datorata de catre angajator, nicidecum de catre salariat.
Sub acelasi aspect, Tribunalul retine ca, potrivit aceleiasi Decizii a Camerei de Conturi D., un motiv al cresterii cheltuielilor de personal in anul 2012 se datoreaza atat majorarii coeficientilor minimi de ierarhizare pentru anumite categorii de salariati, dar si suplimentarii numarului de salariati ai regiei.
Se constata, asadar, ca algoritmul de calcul aplicat in vederea determinarii unui procent unic este incorect, pentru considerentele aratate anterior, in consecinta, sumele imputate fiecarui salariat nefiind justificate.
Tribunalul nu va avea in vedere apararile paratului referitoare la exonerarea de la obligatia de restituire a sumelor ce fac obiectul actiunii, intemeiate pe dispozitiile Legii 124/2014, dat fiind faptul ca nici reclamanta si nici salariatii parati nu se incadreaza in categoriile limitativ prevazute de aceasta lege.
In consecinta, Tribunalul urmeaza a respinge actiunea ca neintemeiata.
In ceea ce priveste cererea de interventie accesorie promovata de S. E. Termica C. in interesul paratului, instanta urmeaza a o admite ca urmare a respingerii actiunii principale.
Se va avea in vedere ca nu au fost solicitate cheltuieli de judecata.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea reclamantei .., cu sediul in C., .. 14, județul D. in contradictoriu cu paratul B. M. F., cu domiciliul in C., .. 20, ..1, ., ca neintemeiata.
Admite cererea de interventie accesorie formulata de S. E. Termica C., cu sediul in C., .. 14, judetul D..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari.
Pronuntata in sedinta publica de la 17 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE, Asistenti judiciari, Grefier
M. R. H. M. D. Nicolița T. C. P.
Red. jud. M.R.H., a.j.N.T.
4 ex./21 septembrie 2015
C.P. 21 Septembrie 2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4185/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








