Obligaţie de a face. Sentința nr. 6305/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6305/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 6305/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 6305/2015
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant F. L. și pe intimat S. G. F., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca a fost depus răspunsul la adresa dispusa de instanța la termenul din 15.10.2015, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat și excepții de invocat, instanța constata cercetarea judecătoreasca încheiata și observând ca s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă retine cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata la data de 05.03.2015, reclamanta F. LUCREȚIA a chemat in judecata pârâta ȘCOALA G. FILIAȘI, județul D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceștia să fie obligați:
- să-i calculeze și să-i acorde sporul de vechime corespunzător tranșei de vechime cuvenită, calculat la salariul de bază în plată, incepând cu data de 01.01.2011 până în prezent;
- să-i calculeze și plătească drepturile salariale, reprezentând sporulș de vechime calculat la salariul de vaza în plată, începând cu data de 01.01.2011 până în prezent, sume actualizate cu rata inflației la momentul plății efective.
In motivarea actiunii, reclamanta invedereaza instantei faptul că este angajata unității școlare în calitate de personal contractual nedidactic.
Considera ca se află in situatia discriminatorie de a nu beneficia de un salariu cel putin egal cu salariul minim pe economie, aratand ca in cazul personalului nedidactic nivelul de salarizare minim pe economie nu este asigurat prin salariul de baza ci doar după ce acestuia i se adauga si sporul de vechime de muncă, spor care este un adfaos ce nu trebuie inclus in baza ce trebuie sa respecte nivelul minimal de salarizare pe economie.
Isi intemeiaza cererea pe dispozitiile Codului Muncii, Constitutiei Romaniei, Contractelor Colective de Muncă la nivel de sector de Activitate Invatamant Preuniversitar, Sentinta nr. 41/02.02.2012 a Curții de Apel Suceava, Decizia nr. 3035/15 iunie 2012 a I.C.C.J.
Solicita judecarea cauzei si in lipsă.
In scop probatoriu, depune copie a carții de identitate, fluturaș de salariu.
La solicitarea instantei, parata a depus adresa nr. 6041/13.10.2015 cu modul de calcul al drepturilor salariale cuvenite reclamantei cu evidentierea sporurilor cuvenite, in special a sporului de vechime, pentru perioada dedusă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanta membră de sindicat este salariată a pârâtei ocupând o funcție nedidactică in baza unui contract individual de munca, cu o anumită vechime in munca, așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar.
Potrivit art 164 codul muncii ( salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata )(1) (1)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe țară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.(2)Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară.(3)Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. Aceste dispoziții se aplică și în cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să își desfășoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepția grevei.(4)Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este adus la cunoștința salariaților prin grija angajatorului.
În raportul reuniunii experților convocați de Consiliul de Administrație al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) s-a stabilit ca prin salariu minim se înțelege nivelul de remunerație sub care nu va putea cobori nici în drept, nici in fapt, indiferente de modul sau de calcul.
Este salariul care, in fiecare tara, are forța legii si care este aplicabil sub pedeapsa sancțiunii penale sau a altor sancțiuni specifice, salariul minim este considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitaților vitale de alimente, îmbrăcăminte educație etc ale salariaților.
În cazul in care prin diverse acte normative se acorda anumite drepturi prin raportare la salariul minim brut pe tara garantat in plata, este avut in vedere salariul stabilit prin hotărârea guvernului, nu cel stabilit eventual prin contracte colective de munca ca salariu minim brut pe unitate.
Din analiza acestui text de lege rezulta ca nu exista identitate intre acesta si salariul de baza stabilit in condițiile Legii 330/2009, 284/2010, 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice fata de care sa se calculeze sporul de vechime al salariatului.
Legislația muncii interzice ca salariul brut lunar (adică salariul de baza si sporul de vechime în cazul de față) sa fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe tara, iar nu ca salariul de bază să nu fie mai mic decât salariul minim brut garantat pe țară.
Pe de altă parte nici o dispoziție legală nu obligă angajatorul să stabilească salariul de bază egal cu salariul minim brut pe țară și la acesta să adauge apoi sporurile cuvenite.
Salariul de bază se stabilește în conformitate cu prevederile legale în materia salarizării personalului bugetar, prevederi pe care pârâta le-a respectat.
Începând cu anul 2010, urmare a reîncadrării personalului potrivit Legii-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, salariul de bază a fost stabilit corespunzător funcției, egal cu cel din luna decembrie 2009 și a inclus și celelalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în Nota din Anexa II/1 la lege. Astfel potrivit notei din anexa II/1 "în coeficientul prevăzut în coloana "Bază" sunt cuprinse: sporul neuropsihic, sporul de stabilitate, sporul de vechime în muncă, salariul de merit, creșterea cu 5% a salariilor de bază, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 „ în salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Leșii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege."
Deci potrivit anexei nr. II/1 la Legea-cadru nr. 330/2009 și art. 1 alin. 5 din Legea nr. 285/2010 sporul de vechime, reprezintă un element al sistemului de salarizare incorporat sau inclus în cuprinsul salariului de bază.
Prin OUG 19/2012 și OUG 84/2012 și respectiv OUG nr. 103/2013 nu au fost reglementate schimbări privind modul de calcul al salariului în anii 2012 – 2013 - 2014.
În ceea ce privește salariul minim brut garantat pe tara art 1 din HG 1225/2011 a stabilit ca acesta este începând cu 1.01.2012, 700 lei la un program complet de lucru de 169, 333 ore medie pe luna in anul 2012, iar art. 1 din HG 23/2013 începând cu 1.02.2013 salariul de baza minim brut pe tara in plata este de 750 lei lunar cu un program complet de 168, 667 ore in medie pe luna in 2013 si de la 1.07.2013 se stabilește la 800 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168, 667 ore in medie pe luna in anul 2013.
În prezent se aplica HG nr. 871/2013 care stabilește acest salariu după cum urmează:
- 1 ianuarie 2014 - 850 lei lunar pentru un program complet de lucru de 168 ore in medie pe anul 2014 reprezentând 5,059 lei/ora
- 1 iulie 2014 – 900 lei lunar pentru un program complet de 168 ore in medie pe luna in anul 2014 reprezentând 5,357 lei/ ora.
Din actele depuse la dosar, instanța constata ca pârâta a respectat cerința ca valoarea salariului brut lunar să nu fie sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara stabilit prin hotărârile de guvern mai sus enunțate.
Având in vedere ca nu este întemeiat capătul de cerere principal va fi respins si celelalt capăt de cerere pentru aceleași considerente de fapt si de drept.
Instanța constata, de asemenea, ca nu exista elementele de discriminare cu personalul nou angajat, întrucât pentru a exista o asemenea situație sau fapte trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții respectiv: existenta unui tratament diferențiat manifestat prin deosebiri, excludere, restrictive sau preferințe in cazul unor persoane aflate in situații comparabile, existenta unui criteriu de discriminare conform dispozițiilor art 2 din OG 137/2000 tratament diferențiat sa aibă drept scop restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței sau executării unui drept nenăscut de lege, iar acest tratament sa nu aibă un scop legitim sau sa fie justificat obiectiv ori metodele adoptate sa nu fie adecvate si necesare.
Aici nu ne aflam in situații analoage, întrucât persoanele care sunt nou încadrate nu pot fi comparate cu cele cu vechime in munca pentru fiecare dintre aceste categorii Legile 330/2009, 284/2010 si 285 /2010 stabilind încadrarea si salarizarea după criterii diferite.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept se va respinge acțiunea
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge actiunea reclamantei F. LUCREȚIA, cu domiciliul in orașul Filiași, .. 6A, județul D. în contradictoriu cu parata ȘCOALA G. FILIAȘI, cu sediul in orașul Filiași, ., judetul D..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari, cererea de apel urmand a fi depusa la sediul Tribunalului D..
Pronuntata in sedinta publica de la 12 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar Nicolița T.
Grefier C. C. P.
Red. jud. M.R.H., a.j. M.D.
4 ex./16.11.2015
C.P. 13 Noiembrie 2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 6324/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








