Pretentii. Sentința nr. 6382/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6382/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-11-2015 în dosarul nr. 6382/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 6382/2015
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar M. V. C.
Asistent judiciar M. C. S.
Grefier S. B.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de contestatoarea C. M. C. în contradictoriu cu intimata . având ca obiect contestație decizie de sancționare.
Dezbaterile și susținerile orale au avut loc în ședința publică din data de 09.11.2015 și fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 13.11.2015, dată la care a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe de judecată sub nr._, contestatoarea C. M. C. în contradictoriu cu intimata . a solicitat anularea deciziei de sancționare disciplinară nr. 3 emisă de intimată la data de 13.01.2014 și obligarea acesteia la plata daunelor morale în cuantum de 5 000 lei.
În motivarea în fapt a contestației a arătat că decizia menționată este nelegală deoarece, pe de o parte, prin aceasta au fost aplicate unele sancțiuni care nu sunt prevăzute expres și limitativ de Codul Muncii iar pe de altă parte au fost aplicate și sancțiuni cu depășirea limitelor prevăzute în cadrul răspunderii disciplinare.
Pe de altă parte, aplicarea sancțiunilor disciplinare a fost făcută fără a fi realizată vreo cercetare disciplinară.
În ceea ce privește netemeinicia deciziei contestate, s-a arătat că nu au fost respectate criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare prevăzute de art. 251 Codul Muncii, cele menționate de angajator în cuprinsul deciziei cu privire la comportamentul contestatoarei nefiind adevărate.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, a arătat că de la momentul apariției divergențelor cu intimata, contestatoarea a suferit o tulburare mixtă depresivă și anxioasă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 247-252 Codul Muncii.
La cerere au fost atașate înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.
În motivare a arătat că prin decizia contestată a sancționat doar o parte din dezastrul produs de către contestatoare firmei în 4,5 luni.
A susținut că motivele contestației sunt nereale, iar refuzul la plată a unor zile și ore nu este o sancțiune, nici imputarea sumei cumulate de 695, 332 lei nu este o sancțiune, iar cercetarea disciplinară a fost efectuată prin bogata corespondență zilnică purtată cu contestatoarea.
Totodată, a solicitat respingerea contestației ca fiind tardiv formulată, după expirarea termenului de 30 de zile reglementat de art. 252 alin 5 din L 53/2003.
Pe cale reconvențională a solicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 70 680 lei cu titlu de daune morale și a sumei de 15 000 lei cu titlu de daune morale.
La data de 30.04.2015, contestatoarea a formulat contestația solicitând, pe lângă capetele din cererea inițială, și obligarea intimatei la plata despăgubirilor bănești egale cu salariul indexat, majorat și reactualizat de care ar fi beneficiat în luna decembrie 2014 dacă nu i-ar fi fost aplicate sancțiunile disciplinare care fac obiectul deciziei contestate.
Totodată, contestatoare a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei formulate prin întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește apărarea intimatei referitoare la tardivitatea formulării contestației, tribunalul constată că decizia de sancționare a fost emisă la data de 13.01.2015 iar contestația a fost formulată la data de 04.02.2015, așadar în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 252 alin 5 din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că prin decizia nr. 3 din data de 13.01.2015 emisă de intimată, contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu reducerea cu 30% a salariului aferent lunii decembrie 2014 pentru abateri repetate la disciplina muncii constând în nerespectarea continuă a dispozițiilor angajatorului și sarcinilor de serviciu, haos creat în cadrul activității editurii și refuzul permanent de corijare, pagube efective sau potențiale produse firmei, neefectuarea livrărilor sau efectuarea lor cu mare întârziere, sfidarea continuă a angajatorului, obrăznicie și țipete permanente la cea mai mică observație, refuzul continuu de a intra în sediu și de a comunica cu angajatorul, absențe nemotivate de la serviciu în pline livrări, părăsirea locului de muncă în mod fraudulos, absență nemotivată de la serviciu în data de 22.12.2014, nepredarea bunurilor primite la angajare cu proces verbal, lăsarea calculatorului în stare nefuncțională și însușirea agendei firmei.
Prin aceeași decizie, contestatoarei i-a mai fost aplicată și sancțiunea „refuzului la plată a unui număr de 58 ore” și imputarea sumei de 695, 32 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 247 alin 1 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Dispozițiile art. 248 din Codul Muncii, prevăd că „sancțiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
c) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
În cazul în care, prin statute profesionale aprobate prin lege specială, se stabilește un alt regim sancționator, va fi aplicat acesta.”
Analizând decizia contestată, prin prisma acestor dispoziții legale, tribunalul constată că sancțiunea prevăzută la pct. 1, respectiv reducerea salariului aferent lunii decembrie 2014 cu 30%, depășește limita în care poate fi aplicată această sancțiune, limită care nu poate depăși 10/% din salariul de bază, considerent față de care aplicarea acestei sancțiuni apare ca fiind nelegală.
În ceea ce privește sancțiunile prevăzute la pct. 2 și 3 din decizia contestată, respectiv „refuzul la plată a unui număr de 58 de ore” și imputarea sumei de 695,32 lei, acestea nu se regăsesc printre sancțiunile disciplinare expres prevăzute de Codul Muncii iar intimata nu a făcut dovada că acestea ar fi prevăzute ca și sancțiuni disciplinare în statute profesionale sau prin lege specială, trebuind a fi, prin urmare, aplicate cu prioritate.
Nici Codul Muncii și nici o altă prevedere legală nu lasă la latitudinea angajatorului sau a altor instituții posibilitatea instituirii de sancțiuni neprevăzute de lege. Cum în materie disciplinară este incident principiul legalității sancțiunii, sancțiunile disciplinare fiind expres și limitativ prevăzute de lege, aplicarea acestora sub aspectul conținutului trebuie să se facă cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale, ceea ce înseamnă că angajatorul nu poate aplica o altă sancțiune disciplinară decât cele reglementate de lege.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 251 alin 1 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția avertismentului scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Analizând actele dosarului, instanța reține că intimata nu a făcut dovada existenței unei cercetări prealabile a faptei ce constituie abatere, contestatoarea nefiind ascultată înainte de aplicarea sancțiunii disciplinare.
Apărarea intimatei în sensul că cercetarea disciplinară a fost efectuată prin corespondența purtată cu contestatoarea nu poate fi primită de instanță deoarece cercetarea disciplinară presupune prezența salariatului în fața comisiei anume constituită și posibilitatea acestuia de a se apăra prezentând probele și motivațiile pe care le consideră necesare ( art. 251 alin 4 din Codul Muncii).
Reținând așadar, că sancțiunile disciplinare sunt prevăzute expres și limitative în lege, aplicarea lor sub aspectul duratei și a cuantumului trebuind să se facă cu respectarea riguroasă a dispozițiilor legale iar pe de altă parte faptul că cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale, înainte de a I se aplica sancțiunea disciplinară, constituie o condiție esențială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, instanța constată că decizia de sancționare nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege astfel că aceasta urmează a fi anulată.
În ceea ce privește cererea de obligare a intimatei la plata de daune morale, tribunalul reține că prin precizarea formulată în ședința publică din data de 30 octombrie 2015, contestatoarea a precizat că prejudiciul moral a fost creat ca urmare a emiterii deciziei de sancționare contestată în cauză, respectiv nr. 3 din 13.01.2015.
Potrivit dispozițiilor art. 253 Codul Muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul".
Analizând actele depuse de contestatoare în dovedirea cererii de acordare daune morale, tribunalul reține că acestea constau într-un bilet de trimitere și o rețetă prescrisă contestatoarei, ambele cu date anterioare emiterii deciziei de sancționare, respectiv 17 și 18 decembrie 2014.
Tribunalul arată că simpla susținere că prejudiciul moral constă în agravarea stării de sănătate prin stres, fără un suport probator strict necesar, nu este suficientă pentru a se putea stabili concret care au fost drepturile subiective nepatrimoniale încălcate.
Prin urmare, în lipsa unui minim de probe și de indicii din care să rezulte atât existența prejudiciului moral adus cât și întinderea acestuia, cererea de acordare a daunelor morale nu poate fi primită de instanță, deoarece nu se poate prezuma nici existența, nici întinderea prejudiciului personal nepatrimonial din însuși faptul luării unei măsuri disciplinare, chiar netemeinică și nelegală.
Analizând cererea reconvențională, tribunalul reține că intimata solicită obligarea contestatoarei la plata sumei de 15 000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciu de imagine creat acesteia precum și la plata sumei de 70 680 lei cu titlu de daune materiale.
În considerarea acelorași argumente care au condus la respingerea cererii contestatoarei de obligare a intimatei la plata daunelor morale ( minim de probe și de indicii), instanța nu poate primi nici cererea intimatei de acordare a daunelor morale ca urmare a lezării imaginii și producerii unor consecințe negative pe plan profesional și social.
În ceea ce privește petitul din cererea reconvențională referitor la obligarea contestatoarei la plata daunelor materiale, instanța reține că acestea sunt compuse din: 5000 lei Târgul Gaudeamus, 1680 lei livrare Rolcris neefectuată în 17.12.2014, 3000 lei încasări normale Rolcris, 24.000 lei (120 ore boală stres determinată de angajată), 25.000 lei timp pierdut de angajatul D., 7000 lei întârziere apariție mai 2015 rambursuri și 5000 lei apariție mai 2015 difuzori.
Pentru a opera răspunderea patrimonială a salariatului în condițiile art. 254 Codul Muncii, prejudiciul cauzat angajatorului trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții: să fie efectiv și cert sub aspectul existenței, al întinderii și al posibilității de evaluare, să fie actual, direct, material și să nu fi fost reparat încă. Totodată, în raport de dispozițiile art. 287 Codul muncii, angajatorului îi revine sarcina probei, fiind obligat să depună dovezile privind existența prejudiciului până la prima zi de înfățișare.
Analizând înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei, instanța constată că acestea se rezumă la corespondența electronică zilnică purtată cu contestatoarea.
Or, prejudiciul trebuie să fie real, adică evaluarea pagubei trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete și certe, fiind necesar ca din probe să rezulte neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei.
Și cum dovada prejudiciului incumbă angajatorului și constituie o condiție obligatorie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, în lipsa unei astfel de dovezi, cererea de obligare a contestatoarei la plata daunelor materiale urmează a fi respinsă.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin 2 Cod proc.civ. și reținând culpa procesuală a intimatei, aceasta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite, în parte, contestația formulată de contestatoarea C. M. C., având CNP_, domiciliată în C., .. 33, . 2, . în contradictoriu cu intimata ..R.L cu sediul în C., cart. Valea Roșie, ., ..
Anulează decizia de sancționare nr. 3 din data de 13.01.2014 emisă de intimată.
Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata daunelor morale.
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică din data de 13.11.2015.
Președinte, Asistenți judiciari,
M. V. M. V. C.
M. C. S.
Grefier,
S. B.
Red/tehnored/ M.V
4 ex/ 24.11.2015
| ← Despăgubire. Sentința nr. 6379/2015. Tribunalul DOLJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
