Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3415/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 3415/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 3415/2015

Dosar nr. _

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA Nr. 3415/2015

Ședința publică de la 01 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D. P.

Asistent judiciar A. V.

Asistent judiciar M. G. M.

Grefier L. S.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta U. S. INDEPENDENTE DIN INVATAMANT D. PENTRU M.-SYMEONIDIS F.-C. în contradictoriu cu pârâtul ȘCOALA G. FRATOȘTIȚA - ORAȘ F., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța repune cauza pe rol având în vedere că nu mai subzistă motivul suspendării cererii, în sensul că a fost soluționată de către ÎCCJ cererea prealabilă pentru lămurirea aspectelor legate de data acordării dobânzilor legale stabilite prin titluri executorii.

În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cererii în lipsă, reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la data de 11.09.2014, pe rolul acestei instanțe, U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., pentru membra de sindicat M.-SYMEONIDIS F.-C. a chemat în judecată unitatea școlară pârâtă ȘCOALA G. FRATOȘTIȚA - ORAȘ F., solicitând obligarea acesteia să plătească dobânda legală aferentă drepturilor bănești stabilite prin sentința nr. 2231/06.03/2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data nașterii dreptului pe Legea nr.330/2009 și până la data plății efective a creanțelor.

În motivarea cererii, a arătat că până în prezent salariata membră de sindicat, nu a beneficiat de drepturile stabilite conform sentinței definitive și irevocabile, fiind prejudiciată prin lipsirea de folosul sumelor de bani dispuse de instanță, în plus față de prejudiciul inițial creat prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea nr. 221/2008, conform art. 166 alin.4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului, sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului,iar conform art. 161 salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.

A arătat că dobânda legală este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești și pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar și că potrivit dispoz. art.2 "în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”.

Arată că din aceste prevederi legale, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală ce curge de drept fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă, aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual ce muncă.

Mai arată că potrivit art. 1530 și urm. din Codul civil, pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, creditorul are dreptul la daune interese.

A invocat, în drept, dispozițiile 194 coroborate ce cele ale art.148 alin .1, teza a II a din N.C.P.C, art. 161 alin 4, art. 166 alin.4, art.268, art.278 alin.1. Codul Muncii, art. 1 și 2 din O.G nr. 9/2000, art. 2 din O.G. nr.13/2011, art. 1088 C. civ. și art. 1530 ș.u. N.C.C

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 teza finală din NCPC.

În susținerea cauzei, s-au depus la dosar: tabel cu membra de sindicat care a promovat cererea de chemare în judecată, cartea de identitate, sentința nr. 2231/06.03.2013 a Tribunalului D..

Unitatea școlară pârâtă nu a formulat întâmpinare și nu a depus acte în apărare.

La termenul din data de 24.02.2015, instanța a suspendat judecarea cauzei conform dispoz. art.520 alin.4 din NCPC, având în vedere că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare pentru dezlegarea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea în fond a prezentei cauze, până la dezlegarea chestiunii de drept din dosarul nr._ /HP/C al instanței supreme.

În ședința publică din data de 01.09.2015, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că a încetat motivul suspendării, prin pronunțarea Deciziei nr. 21/2015 de către ÎCCJ în ședința din 22 iunie 2015.

A fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:

Reclamanta membră de sindicat este salariată a unității pârâte, calitate în care a solicitat în instanță obligarea acesteia la plata unor drepturi salariale cuvenite și neacordate.

Prin sentința civilă nr. 2231/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, instanța a obligat unitatea școlară pârâtă să calculeze și să plătească membrilor de sindicat diferențele dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 aplicate în raport cu salariul din luna decembrie 2009, stabilit conform OG nr. 15/2008 de modificare a Legii 221/2008, începând cu data de 01.01.2010 și până la data de 13.05.2011, proporțional cu activitatea desfășurată de fiecare salariat, diferențe ce vor fi reactualizate în raport de data fiecărei scadențe lunare la momentul plății efective .

Prin prezenta cerere, reclamanta solicită obligarea unității pârâte la plata dobânzii legale aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței nr. 2231/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, de la data nașterii dreptului pe Legea nr.330/2009 și până la data plății efective a creanțelor, față de faptul că această hotărâre judecătorească nu a fost pusă în executare.

Conform art. 166 alin. 4 Codul Muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului și pot consta în dobânda legală ce reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite printr-un titlu executoriu.

Daunele interese datorate pot consta în dobânda legală care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu invocat de reclamanți, însă aceasta nu poate fi datorată pentru întârzierea în executare decât de la momentul solicitării ei și cu privire la sumele rămase de executat, debitorul nefiind de drept în întârziere cu privire la acordarea daunelor interese ce reprezintă prejudiciul pentru neexecutare.

Instanța apreciază că dobânda legală poate fi acordată reclamantei, o atare solicitare fiind întemeiată în raport cu dispozițiile art. 1531 NCC, care reglementează dreptul creditorului la repararea integrală a prejudiciului suferit din faptul neexecutării.

Potrivit art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea”, dispoziția fiind prevăzută și anterior în art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

Având în vedere dispozițiile art.278 din Codul Muncii, care permit aplicarea în completare a dispozițiilor din legislația civilă, în privința daunelor interese datorate de angajator salariatului pentru neplata salariului sunt aplicabile dispozițiile art. 1088 din Codul Civil ( respectiv art. 1530 și urm. din NCC), ipoteza cauzei de față fiind cea avută în vedere la în decizia în interesul legii nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și publicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 3 iunie 2014.

Reclamanta, salariată din sectorul bugetar, a solicitat în prezenta cauză acordarea daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale, pentru plata sumelor prevăzute în titlul executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale. Debitorul obligației se află sub incidența dispozițiilor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009.

Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat natura juridică a măsurilor dispuse prin OUG nr.71/2009 și a stabilit că aceasta are drept consecință o „suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuși conținutul art. 1 alin. (2) din ordonanța de urgență, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, dar și că executarea cu întârziere a obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației a cărei încălcare a fost sancționată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat îndeplinirea condițiilor de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani, precum și de efectele OUG nr. 71/2009 și a stabilit că aceste condiții sunt îndeplinite.

Constatând astfel îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că:

„În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C.civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1) alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009, privind C.civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din OUG nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Prin urmare, daunele interese datorate salariaților reclamanți constau în dobânda legală, iar în ceea ce privește data de la care se justifică acordarea acesteia se are în vedere ca obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie și aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării, deci de la data de 06.03.2013.

În consecință, pentru motivele expuse, instanța va admite acțiunea formulată de sindicatul reclamant pentru membra de sindicat și va obliga pârâtul să plătească acesteia dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2231/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, calculată începând cu data de 06.03.2013 și până la data plății efective .

La pronunțarea soluției, instanța a avut în vedere soluția pronunțată de ÎCCJ în dosarul nr._ /HP/C, în ședința din 27 aprilie 2015, care prin Decizia nr. 7/2015 a statuat că "Plățile voluntare eșalonate în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripție a dreptului material la acțiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii precum și a deciziei nr. 21 din 22 iunie 2015 pronunțată în dosarul nr._ care a statuat: „Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel C. – Secția I Civilă în dosarul nr._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile analizatoare", .

În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 și art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 și 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (art. 161 alin. 1 și 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) și art. 1088 cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările și completările ulterioare și art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligațiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acțiunii".

Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de sindicatul reclamant U. S. INDEPENDENTE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT D., cu sediul în Mun.C., ..6, jud.D., pentru membra de sindicat M.-SYMEONIDIS F.-C., având CNP_, în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. FRATOȘTIȚA - ORAȘ F., cu sediul în localitatea Fratoștița – oraș Filiași, județul D..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală aferentă drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile nr. 2231/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012, calculată începând cu data de 06.03.2013 și până la data plății efective.

Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de declarare a apelului se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 01 septembrie 2015.

PREȘEDINTE, Asistenți judiciari, Grefier,

C. D. P. M. G. M. A. V. L. S.

Red.Jud.C.D.P./As.Jud.A.V.

4 ex/04.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3415/2015. Tribunalul DOLJ