Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2645/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2645/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 1076/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2645/2015
Ședința publică de la 04 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. C. P.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant UȚ J. și pe intimat D. G. DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI, intimat C. J. D., intimat M. E. SI FINANTELOR, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic C. T. pentru intimat D. G. DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI, lipsind contestator UȚ J., intimat C. J. D., intimat M. E. SI FINANTELOR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Fiind primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanța constată că este competenta general, material și teritorial să judece prezenta cauză potrivit art 131 alin 1 Cod de procedură civilă raportat la art 269 Codul Muncii
Instanța pune in discuție excepțiile invocate prin întâmpinare respectiv, lipsa calității procesuale pasive a M. Finanțelor Publice și a Consiliului Județean D., excepția tardivității, a inadmisibilității cererii de chemare în judecată și pe fondul cauzei.
Consilier juridic T. C. pune concluzii de admitere a excepțiilor invocate de parate prin întâmpinare, iar pe fondul cauzei solicita respingerea acțiunii potrivit motivelor inserate în întâmpinare
INSTANȚA
Asupra cauzei de față,
Prin acțiunea inregistrata la Tribunalul D. sub nr._ in data de 21.01.2015 de reclamanta UȚ J. a chemat in judecata pe paratii DIRECȚIA G. DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI, C. J. D. și M. E. si FINANTELOR solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, aceștia sa fie obligați:
- să-i acorde diferenta de salariu (reprezentand includerea premiului anual in salariul lunar) incepand cu 17.09.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in functie de indicele de inflatie la data platii efective;
- sa-i plateasca daune moratorii, respectiv dobanzi legale, incepand cu data de 17.09.2010 și pana la data de 31.12.2011 (potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legate pentru obligatii banesti in vigoare pana la data de 01.09.2011, cand a devenit aplicabila OG nr. 13/2001 privind dobanda legala);
- obligarea paratului Ministerului Finantelor Publice sa asigura paratului M. E. si Finantelor sumele necesare acordarii acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că in perioada 17.09.2010 – 31.12.2011 a fost angajata unitatii parate, iar dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Or, raportat la această concluzie, trebuie reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază -, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a o îndreptăți pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".
În acest sens, art. 25 din Legea nr. 330/2009, prevede că: "(1) Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Dispozițiile anterior menționate au fost abrogate de art. 39, pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 - privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, aceste fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În opinia reclamantei, dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispoziții legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat - în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție -, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință, prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară, în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate, valabile după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-a epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția, și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în speță, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, legile ce au abrogat posibilitatea acordări respectivului premiu intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României - intitulat "Tratele internaționale privind drepturile omului" -, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În speță, reclamanta apreciază că au fost nesocotite prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa ."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de acest bun, în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor anterior menționate deoarece, pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată, iar prin Decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării in mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 - având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă -, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JOL 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JOL 303 din 02.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru generai în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii".
Așadar, judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15, alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul C. J. D. a depus la dosar întâmpinare ( filele 14 – 16 dosar), prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului la actiune, apreciind ca, in conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii coroborat cu art. 2517 din Codul Civil, dreptul la actiune pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010 este prescris prin implinirea termenului de 3 ani.
De asemenea, a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a Consiliului J. D., parata solicitand admiterea acesteia intrucat calitatea procesuala pasiva este detinuta in mod exclusiv de către institutia cu care salariatul are stabilit un raport de serviciu/ de munca, respectiv D. G. de Asistenta Sociala si Protectia Copilului D..
Potrivit H.G. nr. 1434/2004, DGASPC este institutie publica cu personalitate juridica, infiintata in subordinea consiliului judetean, avand patrimoniu propriu si organe de conducere proprii.
Mai arata faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 222 din Codul Civil "persoana juridica avand in subordine o alta persoana juridica nu raspunde pentru neexecutarea obligatiilor acesteia din urma si nici persoana juridica suborodnata nu raspunde pentru persoana juridica fata de care este subordonata, daca prin lege nu se dispune altfel".
Astfel, in opinia sa, cel care poate fi obligat in raportul juridic dedus judecatii este paratul DGASPC D., a carui angajată este reclamanta.
Pe fondul cauzei, parata solicită respingerea actiunii ca neintemeiata, invederând faptul că, în urma abrogării art. 25 din Legea nr. 330/2009, atât funcționarii cat si personalul contractual nu au mai beneficiat de premiul anual - nici ca plata efectiva la începutul anului, nici prin includerea acestui drept in salariul lunar in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010.
Pe de altă parte, arata ca sumele reprezentand premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată in anul 2010 a fost inclusă în majorarea salariala cuvenita personalului din sectorul bugetar incepand cu data de 01.01.2011, astfel incat reclamanta nu a fost lipsita de drepturile banesti in discutie.
In același timp, Curtea Constitutionala a constata, prin Decizia nr. 257/20.03.2012 că majorarea salariala din anul 2011, urmare a includerii premiului anual din 2010 este acordata si in continuare, dovadă fiind faptul că de la 01.02.2012 a ramas in plata același nivel al retributiei, desi pentru anul 2011 nu s-a acordat nici un premiu.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C.pr.civ.
Paratul M. Finantelor Publice – Direcția G. Regionala a Finanțelor Publice – C. a formulat in cauza intampinare (filele 29 - 31 dosar ), invocand exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, precum și exceptia prescriptiei dreptului material la actiune.
In ceea ce privește exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, paratul solicita admiterea acesteia, cu motivarea ca M. Finantelor Publice nu are niciun raport juridic cu reclamanta, in consecinta, nu exista nici un temei legal potrivita caruia acest parata sa poata fin obligat sa aloce in mod direct fondurile necesare platii drepturilor salariale solicitate.
Exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata este intemeiata pe dispozitiile art. 283 lit. c din Codul Muncii, paratul apreciind că in cauza este aplicabil termenul general de prescriptie de 3 ani pentru a fi formulata prezenta cerere de catre reclamanta.
In consecinta, considera ca primele anuale reprezinta adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispozitia angajatorului, deci sunt drepturi salariale in sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii si art. 1 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 95/1949 privind protectia salariului, iar termenul de prescriptie in care pot fi formulate cererile de chemare in judecata este de 3 ani.
Pe fondul cauzei, solicita respingerea actiunii ca neintemeiata intrucat, prin dispozitiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit ca sumele corespunzatoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda incepand cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorarilor salariale ce se acorda in anul 2011, potrivit prevederilor acestor legi.
Paratul solicita respingerea si a solicitarii referitoare la acordarea diferentelor de salariu reactualizate in functie de indicii de inflatie la data platii efective si acordarea de daune interese moratorii, respectiv dobanda legala.
Apreciaza ca pentru acordarea acestor sume pentru acoperirea prejudiciului trebuie sa indeplineasca conditiile raspunderii civile delictuale, respectiv, existenta unei fapte ilicite, vinovatia, existenta unui prejudiciu, legatura de cauzalitate, iar reclamanta nu a facut dovada indeplinirii cumulativ a acestor conditii.
Intampinarea este intemeiata pe dispozitiile art. 205 – 208 din NCPC.
Solicita judecarea cauzei și in lipsa.
Pârâta D. G. de Asistenta Sociala și Protectia Copilului D. (filele 33 – 36 dosar) a formulat intampinare prin care a invocat exceptia prescriptiei dreptului de a solicita plata dreptuilor banesti, potrivit art. 171 al. 1 și art. 268 al. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 republicată, iar pe fondul cauzei, solicita respingerea actiunii ca neintemeiata.
La dosar s-a depus adeverinta nr. 1914/13.03.2015 emisă de parata DGASPC D. din care rezultă că reclamanta nu a beneficiat de salariuul 13 și nu a fost inclus in salariul de baza (fila 37 dosar).
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
1. In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C. J. D. si M. Finantelor Publice, Tribunalul retine ca aceasta exceptie este intemeiata, urmand sa o admita pentru urmatoarele considerente:
Obligatia angajatorului de a plati angajatului drepturile salariale cuvenite este corelativa obligatiei salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului, ambele obligatii rezultand din contractul de munca intervenit intre parti.
Asadar, avand o natura pur contractuala, aceasta obligatie nu poate fi impusa unor alte persoane (fizice sau juridice), care au calitatea de terti fata de raportul contractual de munca.
In speta, nici C. J. D. si nici M. Finantelor Publice nu au calitatea de parti in contractul individual de munca, acesta intervenind doar intre reclamant/a si parata D. G. de Asistenta Sociala si Protectia Copilului D..
Asa fiind, Tribuanlul va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor C. J. D. si M. Finantelor Publice si va respinge actiunea fata de acestia ca atare.
2. In ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata prin intampinare de parata DGASPC D., Tribunalul urmeaza a o admite din urmatoarele considerente:
Avand in vedere că petitul principal al cererii îl reprezinta acordarea diferentei de salariu (reprezentand includerea premiului anual in salariul lunar) incepand cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in functie de indicele de inflatie la data platii efective, Tribunalul apreciaza ca în cauză își găsesc aplicare dispozitiile articolului 268 alin.1 lit.c din Codul Muncii, unde este statuat faptul că cererile avand ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
Dispozițiile referitoare la prescripție au caracter imperativ și drept urmare pot fi invocate oricând, de oricine și în orice stadiu procesual al judecății, aceeasi concluzie reiesind si din Decizia in interesul legii nr. 1/2014, care a statuat ca " În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011."
Asadar, prescriptia extinctiva reprezinta stingerea, dupa caz, fie a acelei componente a dreptului la actiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanta de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, fie a insusi dreptului principal, datorita nesesizarii organului de jurisdictie in termenul prevazut de lege.
Prin urmare, prescriptia extinctiva reprezinta practic o sanctiune indreptata impotriva pasivitatii titularului dreptului.
Se retine ca, in materia dedusa judecatii, termenele de sesizare a instantei sunt prevazute in acte normative speciale, aceste termene derogand de la dreptul comun in materie (in masura in care nu sunt identice).
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator.
Dispozitia legala sus-mentionata este clara si lipsita de echivoc – " in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat " , iar exprimarea legiuitorului referitoare la termenul de prescriptie in cazul cererilor formulate in vederea solutionarii unui conflict de munca, ce se incadreaza in alin. 1 al art. 283 din C o d u l m u n c i i, nu lasa loc nici unei interpretari sub aspectul duratei acestui termen.
Pe de altă parte, trebuie retinut ca, spre deosebire de dreptul comun, în legislația muncii, care are un caracter special și derogator, sunt stabilite termene scurte de exercitare a termenelor de sesizare și de soluționare a diferitelor conflicte de muncă sau drepturi, cuprinse între 30 zile și maxim 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, imprescriptibilitatea fiind contrară principiilor generale care guvernează jurisdicția muncii, pentru protecția adecvată și în timp util a drepturilor părților din raporturile juridice de muncă, în scopul clarificării urgente a situațiilor conflictuale dintre aceștia.
Asadar, in conformitate cu disp. art. 283 alin. 1 din C o d u l m u n c i i, termenul de prescriptie este de 3 ani si incepe sa curga de la data nasterii dreptului.
In ceea ce priveste data nasterii dreptului, Tribunalul constata ca in speta, data nasterii dreptului la actiune il reprezinta momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoasca faptul că includerea premiului anual pentru 2010 in salariul lunar nu a avut loc.
In speta, in ipoteza recunoașterii indreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentand premiul anual, plata acestor sume putea fi facuta pe tot parcursul anului 2011.
Asa fiind, fata de data inregistrarii prezentei actiuni (30.01.2015), se constata ca termenul prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c era implinit la data promovarii acțiunii, astfel ca se observa ca sunt indeplinite conditiile de admitere a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune .
Ca atare, fata de considerentele mai sus expuse, Tribunalul admite prescriptia dreptului material la actiune in ceea ce priveste premiul anual aferent anului 2010 și respinge cererea avand ca obiect acordarea premiului anual pentru anul 2010.
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii cererii formulate in contradictoriu cu M. E. si Finantelor invocata de paratul M. FINANTELOR PUBLICE – D. G. Regionala a Finantelor Publice – C., motivand că aceasta instutie publica nu mai exista, instanta apreciaza ca fiind o aparare de fond, intrucat, asa cum mentioneaza chiar paratul in intampinare, aceasta institutie nu s-a desfiintat, ci are o noua denumire.
In acest sens elocvente sunt prevederile art. 26 alin. 1 din Hotararea nr. 34 din 22 ianuarie 2009 privind organizarea și functionarea Ministerului Finantelor Publice unde se prevede:
(1) M. Finantelor Publice se substituie in toate drepturile și obligatiile Ministerului E. si Finantelor – activitatea de finante – decurgand din: acte normative(…);
(2) M. Finantelor Publice se substituie in toate drepturile si obligatiile decurgand din litigiile aferente activitatii de finante in care M. E. si Finantelor este parte.
Astfel, nu se poate aprecia ca fiind admisibil argumentul folosit de paratulM. FINANTELOR PUBLICE – D. G. Regionala a Finantelor Publice – C., instanta urmand a-l inlatura.
3. In ceea ce priveste fondul cauzei, Tribunalul retine urmatoarele:
Potrivit inscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecatii, a avut calitatea de salariat al unitatii parate, institutie publica.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanta nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanta nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțelege reclamanta – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
In ceea ce priveste aplicabilitatea in cauza a Cauzei C 310 (A. si altii), Tribunalul retine ca, prin Hotararea Curtii (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronuntare a unei hotarari preliminare.
In ceea ce priveste practica instantei europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
F. de solutia data cererii principale, in baza principiului accesoriul urmeaza principalul, aceeasi va fi solutia si in ce priveste capatul de cerere privitor la dobanda, dobanda reprezentand un accesoriu al debitului principal in lipsa constatării indreptatirii la primirea premiului anual (care reprezinta capatul de cerere principal).
Astfel, nu poate fi admisa cererea privind acordarea dobanzii, aceasta neavand o existenta de sine statatoare.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților C. J. D., cu sediul in C., ., județul D. si M. Finantelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5 și, in consecinta, respinge actiunea fata de acestia.
Admite exceptia prescriptiei dreptului material la actiune vizand perioada 17.09.2010 – 31.12.2010, și în consecinta, respinge actiunea pe aceasta perioada.
Respinge actiunea formulată de reclamanta UȚ J., cu domiciliul in C., Bldul Oltenia nr. 66, ., ..
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotarari.
Pronunțată în ședința publică de la 04 iunie 2015.
PREȘEDINTE M. R. H.
Asistent judiciar M. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. C. P.
Red. jud. M.R.H., a.j. M.D.
6 ex./12.06.2015
C.P. 05 Iunie 2015
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Sentința nr. 4339/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
