Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2806/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2806/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 600/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 2806/2015
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Asistent judiciar C. E. I.
Asistent judiciar Ș. I.
Grefier G. D. V.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. P. IMOBILIARĂ D. pentru U. M. și pârât O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic N. M. pentru pârâtul O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., lipsă fiind reclamanta M. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Instanța comunica al doilea exemplar al răspunsului la întâmpinare reprezentantului pârâtei și pune în discuție competența generală, materială și teritorială de a soluționa prezenta cauză.
Consilier juridic N. M. pentru pârâtă arată că instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, apreciază că este competentă general, material și teritorial de a soluționa prezenta cauză.
Instanța pune în discuție probele.
Consilier juridic N. M. pentru pârât arată că este de acord cu înscrisurile solicitate de reclamantă și în contraprobă solicită admiterea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar în baza art.258 noul C.pc., considerând-o utilă soluționării cauzei ,pentru dovedirea situației de fapt invocate .
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța în temeiul art.244 alin.4 declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic N. M. pentru pârâtă solicită respingerea acțiunii fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la data de 23 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului D. sub nr._, reclamantul S. P. Imobiliara și C. D. in numele si pentru U. M. a chemat in judecata parata O. de C. și P. Imobiliara D., solicitând obligarea acesteia la o despăgubire echivalenta cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul 2014 in suma de 6 salarii de baza minime brute pe țară garantate in plata la data de 04.07.2014 astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din H.G. nr. 871/2013.
Din înscrisurile depuse rezultă că reclamanta U. M. este salariata unității parate in funcția de referent .
Dreptul la acordarea tichetelor de vacanta (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost recunoscut prin adoptarea O.U.G. nr. 8/18.02.2009 - publicata in Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009 - care, la art. 1, statuează că, începând de la data intrării in vigoare a respectivei ordonanțe "instituțiile din sectorul bugetar (...) acorda în condițiile legii, tichete de vacanta".
In ceea ce privește data intrării in vigoare a actului normativ anterior menționat, dat fiind faptul ca in cuprinsul sau nu este prevăzut un alt termen, aceasta este data publicării in Monitorul Oficial - astfel cum reiese din aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. 2 din Legea 24/2000 (in vigoare la momentul promulgării ordonanței), in conformitate cu care "Ordonanțele de urgență ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României. Partea 1, sub condiția depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul !or nu este prevăzută o dată ulterioară."
Contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta a fost stabilit de alin. 4 al articolului 1 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009, care prevede că „Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal."
Dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept salarial prevăzut de o lege speciala, conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci și a cărui acordare, sub condiția probării cerințelor legale, este determinată de efectul forței obligatorii a O.U.G. anterior menționată - aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014.
În cadrul raportului juridic ce se naște în acest caz, beneficiar este o persoană care are calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucher-ul de vacanță este angajatorul salariatului.
Aceste aspecte rezultă din lectura art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009, unde se menționează că „Instituțiile publice [...] acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță" – respectivul text fiind clar si nelăsând loc de interpretare contrara.
Astfel, este creata o diferența clara intre angajatorii din sectorul privat, care "pot acorda" aceste vouchere, si instituțiile din sectorul bugetar si celelalte categorii de instituții - limitativ prevăzute de alin. 2 al art. 1 din OUG 8/2009 -, care au obligația de a acorda aceste drepturi bănești.
Diferența este data de caracterul normei legale, care devine imperativa, obligatorie, nelăsând la latitudinea angajatorului posibilitatea acordării acestor drepturi.
Nici un act normativ ulterior OUG 8/2009 nu a abrogat aceste dispoziții legale, iar aplicarea acestora nu a fost amânata/prorogata. Mai mult, intenția legiuitorului de a menține valabilitatea acestor dispoziții legale rezulta din aprobarea OUG 8/2009, prin promulgarea Legii 94/2014.
In conformitate cu dispozițiile an. 160 Codul Muncii, "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile si alte adaosuri", iar, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c " angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul de munca aplicabil si din contractele individuale de munca".
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 2 din OUG 8/2009, coroborate cu dispozițiile art. 160 si 40 alin. 2 lit. c Codul Muncii, in sarcina instituției-parate a existat obligația de acordare a voucherelor de vacanță încă de la data publicării ordonanței anterior menționate in Monitorul Oficial, obligație pe care pârâta nu si-a îndeplinit-o.
Reclamanții au pretins că pârâta nu se poate apăra susținând ca nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariale, întrucât îi revine obligația de a efectua demersurile necesare in vedere alocării de fonduri.
Astfel potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2009 - forma modificată prin Legea nr. 94/2014 -, „Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Aceleași dispoziții se regăsesc și la alin. (3) al art. 1 din OUG nr. 8/2009 – forma inițială -, cu excepția faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanță" se utiliza sintagma "tichet de vacanță".
Prin urmare, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumba pârâtului.
Ca atare, susținerea că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motiv întemeiat pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâtul cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților - cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr. 288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr. 4598/R/2012 a Curții de Apel București, s. a VII-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Reclamanții au menționat că au formulat cereri prin care au solicitat acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul fiscal 2014, la care ANCPI a raspuns prin adresa nr._/25.11.2014,ca n este posibila acordarea acestor drepturi bănești întrucât nu au fost prevăzute in buget.
În opinia reclamanților, neprevederea sumelor în bugetul anual, chiar și după rectificările bugetare, și neacordarea tichetelor (respectiv voucherelor) de vacanță in perioada 2012 - 2014 constituie culpa exclusivă a pârâtei – și, în acest fel, le-a fost cauzat un prejudiciu material cert, care constă în privarea nejustificată de dreptul salarial prevăzut de lege.
De asemenea, s-a menționat că obligația paraților de a acorda tichetele/voucherele de vacanta pentru perioada 2012 -- 2014 nu poate fi executata in natura întrucât, in conformitate cu art. 2 alin. 4 din OUG 8/2009, tichetele/voucherele de vacanta au o perioada de valabilitate limitata, acestea neputând fi utilizate de beneficiari decât pana la data de 31 decembrie a anului in care au fost emise.Unitatea pârâtă avea posibilitatea de a pevede aceste fonduri odata cu rectificarea bugetar aprobata prin OUG nr. 74/2014 publicată în M.O.nr. 888/22.12.2014.
Astfel, în opinia reclamanților, singura posibilitate de executare a obligației, in prezent, o constituie acordarea in bani a contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanta - in caz contrar dreptul reclamanților rămânând unul pur teoretic, iar prejudiciul creat prin neacordarea acestor drepturi de natura salariala, neacoperit.
In drept, au fost invocate prevederile art. 1 din OUG nr. 8/2009 - aprobată prin Legea nr. 94/2014; art. I pct. 2 din legea nr. 94/2014; art. 1 alin. (1) din HG nr. 871/2013; art. 40 alin. (2) lit. c), art. 253 și art. 266 din Codul Muncii; Legea funcționarilor publici nr. 188-_.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În data de 20.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare (filele 32 – 34 dosar), prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, acordarea tichetelor de vacanta (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost reglementată de art. 1 din O.U.G. 8/18.02.2009 - publicata in Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009 - contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta fiind stabilit de alin. 4 al articolului 1 din respectiva Ordonanța.
Pârâta a invocat faptul că nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariate de către ordonatorul principal de credite.
Pârâta a făcut referire la prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2009 și a pretins că instituția nu avea prevăzut în buget aceste sume privind acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anii fiscali 2012 - 2014, serviciul Buget Finanțe Administrativ considerând că respectivele sume se vor acorda in limita creditelor bugetare aprobate.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 cpc, Legea nr. 94/2014, OUG 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, modificata si completata, Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare, OG 8/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative și alte masuri fiscal-bugetare.
Au fost depuse la dosar: copia adresei nr. 3203/27.02.2015 emisa de ANCPI, copia adresei nr. 831/13.12.2015 emisa de OCPI.
Reclamantul a formulat in cauza răspuns la întâmpinare (filele 44 -45 dosar) prin care modifica obiectul cererii de chemare in judecata, acesta devenind " obligarea paratei sa-i acorde o despagubire echivalenta cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul fiscal 2014 in suma de 6 salaii de baza minime brute pe tara garantate in plata la data de 06.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din H.G. nr. 871/2013".
Pe fond, solicita respingerea apărărilor formulate de către parata ca nefondate.
Considera, de asemenea, ca neîntemeiate argumentele paratului privind acordarea cheltuielilor de judecata constând in cheltuielile de transport ale consilierului juridic, in cauza nefiind îndeplinite condițiile de incompatibilitate ale consilierului juridic N. M. C., asa cum susține parata.
Aceleași argumente sunt reluate si in completarea la răspunsul la întâmpinare (filele 48 - 49) cu mențiunea că, prin cererea înregistrata la arhiva Tribunalului sub nr._/06.04.2015 (fila 55 dosar), consilierul juridic N. M. C. a formulat cerere prin care intelege sa renunțe la judecarea acțiunii formulate pe rolul Tribunalului D. in dosarul nr._, astfel că, nu mai subzista susținerea paratului OCPI D. de incompatibilitate a acesteia.
Referitor la cererea pârâtei de a fi obligata reclamanta la plata cheltuielilor de judecata, reprezentantul acesteia a susținut că nu mai insista în aceasta cerere, nefiind făcută nici o proba în acest sens.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamanta are calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Este adevărat că art. 1 alin. 1 din O.U.G. 8/2009 statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță"..
Prin urmare, art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 condiționează acordarea voucherelor de vacanță de către instituțiile publice de respectarea "condițiilor legale" – cu alte cuvinte, pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale este necesară alocarea de fonduri cu această destinație.
Or, din acest punct de vedere, art. 15 alin. 2 din O.U.G. 80/2010 – respectivul articol fiind introdus prin Legea nr. 283/2011 -, statuează că "În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora", art. 9 din O.U.G. 84/2012stabilește că "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013", în timp ce art. 5 alin. 2 din O.G. 29/2013 menționează "În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora".
Ca atare, din moment ce legiuitorul a stabilit în mod clar că, în bugetele pentru anii 2012, 2013 și 2014, instituțiile publice nu vor avea prevăzute sume care să fie destinate acordării voucherelor de vacanță, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 pentru acordarea respectivelor drepturi – și anume alocarea fondurilor cu această destinație.
Contrar susținerilor reclamanților, nu se poate considera că instituției-pârâte îi revenea obligația efectuării demersurilor legale în vederea asigurării fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) pentru anul 2014 – în contextul în care existau acte normative care statuau în mod expres că nu pot fi alocate fonduri cu o astfel de destinație.
În altă ordine de idei, chiar în ipoteza în care ar fi stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți a primi vouchere de vacanță (tichete de vacanță) în perioada anterior menționată, instanța nu s-ar fi putut substitui ordonatorului de credite și să stabilească acordarea a "6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an", întrucât constituie prerogativa exclusivă a pârâtei să aprecieze, în concret – în ipoteza că i-ar fi fost alocate fonduri în acest sens -, dacă va acorda respectivele vouchere la nivelul maxim reglementat de legiuitor sau într-o mai mică proporție – dat fiind că sintagma folosită de art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009 nu este "se acordă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal", ci "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
În ce privește cererea pârâtei de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată instanța constată că nu a mai fost susținută în concluziile orale și nici nu a fost dovedită.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantul S. P. Imobiliara si C. D., cu sediul in C., .. 4, județul D., C._, în numele și pentru membra de sindicat U. M., în contradictoriu cu paratul O. DE C. SI P. IMOBILIARA D., cu sediul in .. 4, cod postal_, C., județul D., cod fiscal_.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cererea de declarare a apelului se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 10 Iunie 2015
Președinte,
C. D.
Asistenti Judiciari,
Ș. I. C. E. I.
Grefier,
G. D. V.
Red C.D
4ex. /15 Iunie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Hotărâre din... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
