Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2982/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2982/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 730/63/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 2982/2015
Ședința publică de la 16 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamant S. I., în contradictoriu cu pârât O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul, prin consilier juridic M.-C. N., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că pârâtul a depus răspunsul la adresa efectuată termenul de judecată anterior, după care:
Instanța, din oficiu, verificând competența de soluționare a cauzei în raport de dispozițiile art. 284 Codul muncii raportat la dispozițiile art. 131 alin. 1 NCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză și aduce la cunoștința părților faptul că pot soluționa litigiul pe cale amiabilă, sau faptul că pot apela la procedura de mediere.
Se face estimarea duratei procesului, cu consultul părților. În acest sens, instanța acordă cuvântul pe probe.
Pârâta, prin consilier, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Instanța încuviințează ambelor părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
În raport de probele propuse, pârâtul, prin consilier, apreciază că dosarul poate fi soluționat în termen de 3 luni.
Instanța estimează durata aproximativă a procesului la 6 luni.
Pârâtul, prin consilier, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Pârâtul, prin consilier, solicită respingerea acțiunii modificate ca netemeinică și nelegală, conform motivelor arătate în întâmpinare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea inregistrata la data de 26.01.2015 pe rolul Tribunalului D. sub nr._ , reclamantul S. I. a chemat in judecata paratul O. de C. și Publicitate Imobiliara D., solicitand obligarea acestuia la o despagubire echivalenta cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul 2014 in suma de 6 salarii de baza minime brute pe țară garantate in plata .
În motivarea în fapt a cererii a arătat că, din culpa exclusivă a pârâtei, neprevederea sumelor în bugetul pe anul 2014, chiar și după rectificările bugetare sau din alte motive, neacordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 de către pârâtă i-a adus un prejudiciu material.
Din coroborarea dispozițiilor art. I pct. 2 din L 94/2014 și dispozițiilor art. 1 alin 1 din HG 871/2001, rezultă că dreptul de a beneficia de voucher de vacanță pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de 04.07.2014, iar cuantumul acestuia a fost de 5 400 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin 3 din OUGR nr. 8/2009 în forma modificată prin L 94/2014, obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță incumba pârâtei încă de la adoptarea bugetului pentru anul fiscal 2014.
Astfel, susținerea în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâta cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumel enecesare.
Înurma discuțiilor purtate cu pârâta, aceasta din urmă, cu adresa nr. 5364 din 07.10.2014 a formulat o solicitare către Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară care este ordonator secundar de credite în vederea asigurării fondurilor necesarea acordării drepturilor prevăzute de L 94/2014.
ANCPI, cu adresa nr._ din 25.11.2014 a comunicat că la acest moment nu sunt prevăzute fonduri în buget, dar că pe viitor, se vor asigura astfel de fonduri. Argumentele ANCPI în sensul că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat în legislația în vigoare, deoarece aceasta, ca și pârâta, cunoșteau prevederile OUGR nr. 8/2009 înforma modificată prin L 94/2014 și aveau obligația de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin 2 litera c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților, pe lângă drepturile ce decurg din CIM și toate drepturile ce decurg din lege.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților - cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr. 288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr. 4598/R/2012 a Curții de Apel București, s. a VII-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Reclamantul a menționat că a formulat cerere prin care a solicitat acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul fiscal 2014, neprimind nici un răspuns la această solicitare..
In drept, au fost invocate prevederile art. 1 din OUG nr. 8/2009 - aprobată prin Legea nr. 94/2014; art. I pct. 2 din legea nr. 94/2014; art. 1 alin. (1) din HG nr. 871/2013; art. 40 alin. (2) lit. c), art. 253 și art. 266 din Codul Muncii;
La cerere au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: adresa nr_/25.11.2014
În data de 16.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, acordarea tichetelor de vacanta (redenumite "vouchere" prin art. III din Legea 94/2014) a fost reglementată de art. 1 din O.U.G. 8/18.02.2009 - publicata in Monitorul Oficial nr. 110/24.02.2009 - contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanta fiind stabilit de alin. 4 al articolului 1 din respectiva Ordonanța.
Pârâta a invocat faptul că nu au fost alocate fonduri bugetare pentru plata acestor drepturi salariate de către ordonatorul principal de credite.
Pârâta a făcut referire la prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2009 și a pretins că instituția nu avea prevăzut în buget aceste sume privind acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anii fiscali 2012 - 2014, serviciul Buget Finanțe Administrativ considerând că respectivele sume se vor acorda in limita creditelor bugetare aprobate.
S-a solicitat, totodată, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 cpc, Legea nr. 94/2014, OUG 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, modificata si completata, Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare, OG 8/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative și alte masuri fiscal-bugetare.
Au fost depuse la dosar: copia adresei nr. 3203/27.02.2015 emisa de ANCPI, copia adresei nr. 831/13.12.2015 emisa de OCPI.
Reclamantul a formulat in cauza raspuns la intampinare prin care a modificat obiectul cererii de chemare in judecata, acesta devenind " obligarea paratei sa-i acorde o despagubire echivalenta cu contravaloarea voucherului de vacanta pentru anul fiscal 2014 in suma de 6 salaii de baza minime brute pe tara garantate in plata la data de 06.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din H.G. nr. 871/2013".
Pe fond, solicita respingerea apararilor formulate de către parata ca nefondate.
Considera, de asemenea, ca neintemeiate argumentele paratului privind acordarea cheltuielilor de judecata constand in cheltuielile de transport ale consilierului juridic, in cauza nefiind indeplinite conditiile de incompatibilitate ale consilierului juridic N. M. C., asa cum sustine parata.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt:
Astfel cum reiese din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, reclamantul are calitatea de salariat al unitatii parate, institutie publica.
Art. 1 alin. 1 din O.U.G. 8/2009 statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță"..
Prin urmare, art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 condiționează acordarea voucherelor de vacanță de către instituțiile publice de respectarea "condițiilor legale" – cu alte cuvinte, pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale este necesară alocarea de fonduri cu această destinație.
Or, din acest punct de vedere, art. 15 alin. 2 din O.U.G. 80/2010 – respectivul articol fiind introdus prin Legea nr. 283/2011 -, statuează că "În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora", art. 9 din O.U.G. 84/2012stabilește că "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013", în timp ce art. 5 alin. 2 din O.G. 29/2013 menționează "În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora".
Ca atare, din moment ce legiuitorul a stabilit în mod clar că, în bugetele pentru anii 2012, 2013 și 2014, instituțiile publice nu vor avea prevăzute sume care să fie destinate acordării voucherelor de vacanță, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009 pentru acordarea respectivelor drepturi – și anume alocarea fondurilor cu această destinație.
Contrar susținerilor reclamanților, nu se poate considera că instituției-pârâte îi revenea obligația efectuării demersurilor legale în vederea asigurării fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) pentru perioada 2012 - 2014 – în contextul în care existau acte normative care statuau în mod expres că nu pot fi alocate fonduri cu o astfel de destinație.
În altă ordine de idei, chiar în ipoteza în care ar fi stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți a primi vouchere de vacanță (tichete de vacanță) în perioada anterior menționată, instanța nu s-ar fi putut substitui ordonatorului de credite și să stabilească acordarea a "6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an", întrucât constituie prerogativa exclusivă a pârâtei să aprecieze, în concret – în ipoteza că i-ar fi fost alocate fonduri în acest sens -, dacă va acorda respectivele vouchere la nivelul maxim reglementat de legiuitor sau într-o mai mică proporție – dat fiind că sintagma folosită de art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009 nu este "se acordă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal", ci "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
Opinia asistentilor judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea modificata formulata de reclamanta S. I. având CNP_ cu domiciliul în C., . 2 . 4 jud D. cu domiciliul procesual ales în C., . 4 jud D. în contadictoriu cu paratul OFICIU DE C. SI PUBLICITATE IMOBILIARA D., cu sediul in .. 4, cod postal_, C., judetul D., cod fiscal_.
Cu drept de apel ce se depune la Tribunalul D. în termen de 10 zile de la comunicare,.
Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2015.
PREȘEDINTE M. F.
Asistent judiciar G. A. D.
Asistent judiciar I. G.
Grefier C. O.
Red jud MF / As IG/ 4ex / 18.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
