Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3764/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3764/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-09-2015 în dosarul nr. 3764/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3764/2015
Ședința publică de la 10 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Asistent judiciar M. C. S.
Asistent judiciar C. E. I.
Grefier L. S.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamanta I. L. în contradictoriu cu pârâții Căminul P. Persoane Vârstnice C., C. L. Al Municipiului C. Și M. Finanțelor Publice, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere dispozițiile art. 131 NCPC și dispozițiile art. 95 NCPC, instanța constată că este competentă atât material cât și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății și legal investită.
În raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și constatând că s-a solicitat judecarea cererii în lipsă, reține cauza în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Municipiului C. și M. Finanțelor Publice și asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010.
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 04.02.2015, reclamanta I. L. a chemat în judecată pe pârâții Căminul P. Persoane Vârstnice C., C. L. Al Municipiului C., M. E. si Finanțelor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtelor la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2010 și pana la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective,
- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzii legale, începând cu data de 01.01.2010 si pana la data de 31.12.2011, potrivit O.G.9/2000, privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. 13/2011, privind dobânda legală;
- obligarea paratului M. Finanțelor Publice sa asigure paratului M. E. si Finanțelor sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Raportat la această concluzie, trebuie reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază -, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a o îndreptăți pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".
În opinia reclamantei, dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispoziții legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
A mai invocat principiul neretroactivității legii civile și încălcarea prevederilor art. 1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiile art. 223 și art. 411 alin. 2 C.p.civ
S-a anexat în copie: cartea de identitate.
Pârâtul C. L. AL MUNICIPIULUI C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, având in vedere prevederile art. 21, din Legea nr. 215/2001, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public si sunt reprezentate in justiție de primar sau de președintele consiliului județean. Acesta poate împuternici o persoană cu studii superioare juridice din cadrul propriu sau un avocat, care să reprezinte interesele instituției, în justiție.
Prin urmare, unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu, autonomia locală se realizează prin consiliile locale, ca autorități deliberative și primari ca autorități executive, iar Primarul reprezintă unitatea administrativ teritoriala în relațiile cu alte autorități publice.
De asemenea, pârâtul consideră că între acesta și reclamantă nu exista niciun fel de raport juridic, pârâtul neavând calitatea de emitent al vreunui act administrativ care sa o privească pe reclamantă.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată
În drept, pârâtul își întemeiază întâmpinarea pe dispozițiile art. 205 și urm. din NCPC.
Pârâtul MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a invocat excepția inadmisibilitații, ca urmare a faptului că M. E. și Finanțelor nu mai există.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, arată că drepturile solicitate de reclamantă sunt drepturi salariale, în temeiul raporturilor juridice pe care le are cu angajatorul, or Statul R., prin M. Finanțelor Publice nu are niciun raport juridic cu reclamanta.
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt expres și limitativ prevăzute de lege, acesta nu poate să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale pretinse, în afara dispozițiilor legale care reglementează atribuțiile sale. Intre M. Finanțelor Publice și instituția bugetară angajatoare a reclamantei nu există niciun raport juridic obligațional, deoarece, potrivit dispozițiilor art 16 alin 1 lit a din Legea 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea bugetară urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice.
Pârâtul a invocat și excepția prescripției dreptului material la acțiune, precizând că primele anuale reprezintă adaosuri la salariul de baza sub forma premiilor acordate din fondul de premiere aflat la dispoziția angajatorului, deci sunt drepturi salariale în sensul prevederilor art. 160 din Codul Muncii și art. 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 95/1949, iar termenul de prescripție în care pot fi formulate cererile de chemare în judecată este de 3 ani, prevăzut la art. 171 alin. 1 si art. 268 alin 1, lit. c, din Codul Muncii și art. 1,3,7 si 8 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă.
Aceleași prevederi legale sunt aplicabile și în cazul solicitărilor de plată privind actualizarea cu indicele de inflație și de obligare la daune interese moratorii începând cu 01.01.2010, întrucât cererea de obligare la plata dobânzilor are un caracter accesoriu față de cererea de acordare a drepturilor bănești, fiind prescris dreptul la acțiune pentru plata daunelor anterior celor 3 ani de la data formulării acțiunii.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât prin dispoz. art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice, s-a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 se majorează cu 15%.
Astfel premiului anual pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost acordat ,fiind inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.
Creșterea salarială din anul 2011, care includea și premiul anual din 2010 în salariul de bază, este acordată și în continuare, conform OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, așa cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, care la art. 1 alin. 1 prevede că, în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare s-a menținut la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.
Aceste drepturi au fost menținute în plată și în anul 2013 în temeiul art. 1 din OUG nr. 84/2012 care prevede că în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 5 din OUG nr. 19/2012.
În anul 2014, aceste drepturi au fost menținute potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 103/2013 care prevăd că în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea –cadru nr. 284/2010.
În anul 2015, drepturile salariale au fost menținute prin art. 1 alin. 1 din OUG nr. 83/2014, care prevede că în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea –cadru nr. 284/2010.
S-a mai arătat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 a făcut obiectul analizei de constituționalitate prin deciziile nr. 115/2012 și nr. 257/2012, în sensul că s-a constatat de către Curtea Constituțională că aceste prevederi legale nu conțin elemente de retroactivitate și nici nu încalcă dreptul de proprietate, fiind conforme cu normele Constituției României și Primul Protocol adițional la CEDO.
Curtea Constituțională a constatat că, potrivit prevederilor OUG nr. 80/2010, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul de bază este acordată și în continuare, dovadă în acest sens fiind faptul că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
S-a invocat, de asemenea, și decizia nr. 21/18.11.2013 prin care Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, stabilind că premiul anual pentru anul 2010 prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, neputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
În ceea ce privește reactualizarea sumelor solicitate în funcție de indicii de inflație la data plății efective și acordarea de daune interese moratorii, respectiv dobânda legală, arată că acordarea unor sume pentru acoperirea prejudiciului trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, ori în cauza de față reclamanta nu a făcut această dovadă.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-208 N.C.P.C.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza dispozițiile art. 223 alin. 2. C.p.civ.
La data de 07.05.2015, pârâtul CĂMINUL P. PERSOANE VÂRSTNICE C. a depus la dosar prin serviciul registratură întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere dispozițiile art. 171 al. 1 și 268 al. 1 lit.c din C. Muncii rep.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că prin Decizia nr. 1615/2011, Curtea Constituțională a statuat cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, apreciind că acestea sunt drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, asupra cărora legiuitorul poate dispune modificări, suspendări sau chiar anularea acordării lor.
De asemenea, prin art. 8 din Legea 285/2010, legiuitorul a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază . Așadar beneficiul premiului anual pe 2010 este recunoscut de angajator, fiind modificată doar modalitatea de acordare și anume, eșalonat și succesiv, prin creșterea corespunzătoare a salariului de bază.
Referitor la anul 2011, a arătat că potrivit prevederilor OUG 80/2010 pentru completarea art. 11 din OUG 37/2008, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare ,dovadă că la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției .
Consideră că nu se poate reține nici principiul neretroactivității legii și că, în acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 812/09.11.2006 și prin Decizia nr. 458/02.12.2003.
Cu privire la daunele moratorii, apreciază că acestea ar putea fi datorate doar în situație neachitării la scadență a obligațiilor ce-i revin, or, în cauza de față reclamantul nu precizează nicio sumă anume și nici scadența acesteia.
Mai mult, pârâta consideră că nu sunt îndeplinite nici condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, respectiv, existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate.
Referitor la invocarea de către reclamant a prevederilor Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27.11.2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, pârâtul apreciază că în speța de față nu se pune problema unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă, astfel că aceste reglementări nu au incidență în cauză.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 150 NCPC .
La data data de 03.04.2015 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care, pe fondul cauzei, a reiterat motivele din acțiunea introductivă..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Municipiului C. si M. Finanțelor Publice, Tribunalul o va admite pentru următoarele considerente:
Obligația angajatorului de a plăti angajatului drepturile bănești cuvenite este corelativa obligației salariatului de a presta munca in favoarea angajatorului, ambele obligații rezultând din contractul de munca intervenit intre părți.
Așadar, având o natura pur contractuala, aceasta obligație nu poate fi impusa unor alte persoane (fizice sau juridice), care au calitatea de terți față de raportul contractual de munca.
În speță, nici C. L. al Municipiului C. si nici M. Finanțelor Publice nu au calitatea angajatori în contractul individual de munca, acesta intervenind doar intre reclamant/a și pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice C. .
Așa fiind, Tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Municipiului C. si a Ministerului Finanțelor Publice și va respinge acțiunea fata de aceștia ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii formulate în contradictoriu cu M. E. și Finanțelor, invocată de pârâtul M. FINANȚELOR PUBLICE – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice – C., motivând că aceasta instituție publică nu mai există, instanța o apreciază ca fiind neîntemeiată, întrucât, așa cum menționează chiar pârâtul în întâmpinare, această instituție nu s-a desființat, ci are o nouă denumire.
În acest sens, sunt prevederile art. 26 alin. 1 din Hotărârea nr. 34 din 22 ianuarie 2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, unde se prevede:
"(1) M. Finantelor Publice se substituie in toate drepturile și obligatiile Ministerului E. si Finantelor – activitatea de finanțe – decurgand din: acte normative(…);
(2) M. Finanțelor Publice se substituie în toate drepturile și obligațiile decurgând din litigiile aferente activității de finanțe în care M. E. și Finanțelor este parte".
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul urmează a o admite din următoarele considerente:
Având in vedere că petitul principal al cererii îl reprezintă acordarea diferenței de salariu (reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar) începând cu 01.01.2010 și până la data de 31.12.2011, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, Tribunalul apreciază ca în cauză își găsesc aplicare dispozițiile articolului 268 alin .1 lit. c din Codul muncii, care statuează faptul că cererile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se pot formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
Așadar, in conformitate cu disp. art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, termenul de prescripție este de 3 ani si începe sa curgă de la data nașterii dreptului.
Tribunalul constata ca data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoască faptul că includerea premiului anual pentru 2010 in salariul lunar nu a avut loc.
În speță, în ipoteza recunoașterii îndreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentând premiul anual, plata acestor sume putea fi făcută pe tot parcursul anului 2011.
Așa fiind, față de data înregistrării prezentei acțiuni, 04.02.2015, se constata ca termenul prevăzut de art 268 alin 1 lit c Codul muncii era împlinit la data promovării acțiuni.
Raportat la considerentele expuse, Tribunalul va admite prescripția dreptului material la acțiune in ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010.
3. In ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul retine următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecății, a avut calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)P. activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)P. personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate, nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
Prin urmare, cererea de chemare în judecată nu ar putea fi primită decât în ipoteza în care reclamanta nu ar fi beneficiat de majorarea cu 15% a cuantumului sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care făceau parte, potrivit legii, din indemnizația brută de încadrare acordată pentru luna octombrie a anului 2010 – or, nu există nicio dovadă în acest sens (de altfel, reclamanta nici nu a pretins acest lucru) -, însă nu se poate pretinde ca, în afara respectivei majorări să opereze și o altă majorare a salariului lunar încasat începând cu data de 01.01.2011, prin împărțirea sumei reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 la cele 12 luni ale anului 2011 și adăugarea sumei rezultate la indemnizația de încadrare.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară și stabilește că premiulpentru anul 2010 a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțelege reclamanta – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare, începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat", iar din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, așa cum a fost realizată de Î.C.C.J, rezultă în mod indubitabil că reclamantei i-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
In ceea ce privește aplicabilitatea Cauzei C 310 (A. si alții), Tribunalul retine ca, prin Hotărârea Curții (Camera a patra) din 07.07.2011, CJUE a respins ca inadmisibila cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare.
In ceea ce privește practica instanței europene in materie, Tribunalul retine ca prin decizia pronunțată la 06.12.2011 în cauzele F. M. împotriva României și A. G. Sentes Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat aceleași susțineri, arătând că: "dispozițiile Convenției nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea cauza Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [M.C.], hotărârea din 19 aprilie 2007, nr._/00, par. 94, și mutatis mutandis, cauza Kjartan Ásmundsson c. Islandei, hotărârea din 12 octombrie 2004, nr._/00, par. 39). O creanță poate fi considerată drept o „valoare patrimonială”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, numai atunci când are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu atunci când este confirmată de o jurisprudență bine stabilită a instanțelor (Kopecky c. Slovaciei, hotărârea din 28 septembrie 2004, par. 45-52).
Revine statului, să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat.
Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (cauza Ketchko c. Ucrainei, hotărârea din 8 noiembrie 2005, nr._/00, par. 23).
Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare. În mod similar, un reclamant poate invoca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor sale, în ce privește salariile, atunci când a fost recunoscut printr-o hotărâre judecătorească dreptul la o creanță suficient de bine determinată împotriva statului pentru a fi exigibilă (cauza M. c. României, hotărârea din 15 iunie 2010, nr._/05, par. 26).
P. considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
Față de soluția dată cererii principale, in baza principiului accesoriul urmează principalul, aceeași va fi soluția si in ce privește capătul de cerere privitor la dobândă, dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. L. al Municipiului C. cu sediul în C., .,.nr. 7, județul D. și M. Finanțelor Publice, cu sediul in București, ., sector 5 și, în consecința, respinge acțiunea fata de acești pârâți.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește premiul anual aferent anului 2010.
Respinge cererea formulată de reclamanta I. L., având CNP_, cu domiciliul in C., ., Jud D., în contradictoriu cu paratul Căminul P. Persoane Vârstnice C., cu sediul în C., ., județul D..
Cu apel in 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică din 10.09.2015.
Președinte,
M. G.
Asistenți judiciari Grefier
C. E. I. C. M. S. L. S.
Red jud M.G și asist jud C.I
6ex/15.09.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
