Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2907/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2907/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 15-06-2015 în dosarul nr. 2907/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2907/2015
Ședința publică de la 15 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă, privind pe reclamantul D. S., cu domiciliul procedural ales în mun. C., . nr. 4, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ D., cu sediul în mun. C., . nr. 4, jud. D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: pârâtul, prin consilier juridic N. C., lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Procedând la verificarea competenței, conf. art. 131 N.C.P.C., instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei de față, potrivit dispozițiilor codului muncii, legii dialogului social și codului de procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, constată finalizată faza procesuală de cercetare judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul pârâtului solicită respingerea acțiunii reclamantului, conform întâmpinării depusă la dosar.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată:
Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015, reclamantul D. S. a chemat în judecată pe pârâta O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA D., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014, în sumă de 6 salarii de baza minime brute pe țară garantate în plată la data de 04.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din H.G. nr. 871/2013.
În motivare, arată că neacordarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014, din culpa exclusivă a pârâtei i-a adus un prejudiciu material cert și care constă în privare sa nejustificată de dreptul de a primi acest voucher de vacanță pentru anul fiscal 2014.
Prin art.1 pct.2 din Legea nr. 94/2014 au fost modificate alin.1 și 5 ale art.1 din O.U.G. nr. 8/2009 care, în urma modificării a statuat prin alin.2 că "instituțiile publice (...) acorda în condițiile legii, tichete de vacanță", iar prin alin.4 că" nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
Se mai arată că prin art. 1 alin.1 din HG nr.871/2013 s-a stabilit că "începând cu data de 01.01.2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, iar prin alin.2 s-a stabilit că "începând cu data de 01.07.2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar".
Din coroborarea dispozițiilor art. I pct. 2 din Legea nr.94/2014 și dispozițiilor art. 1 alin 1 din H.G. 871/2001, rezultă că dreptul de a beneficia de voucher de vacanță pentru anul fiscal 2014 s-a născut începând cu data de 04.07.2014, iar cuantumul acestuia a fost de 5.400 lei.
Se mai arată că dreptul de a beneficia de voucher de vacanță are configurația unui drept special,conferit în condiții expres reglementate, independent de prestarea vreunei munci.
În cadrul raportului juridic, beneficiar este persoana care calitatea de salariat, iar cel obligat să acorde voucherul de vacanță este angajatorul salariatului.
Aceste aspecte rezultă și din dispoz.art.1 alin.2 ale OUG nr.8/2009 care prevăd că "instituțiile publice…care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă,în condițiile legii vouchere de vacanță".
Apreciază astfel, că instanța competentă să soluționeze cauza de față este Tribunalul D.-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Se învederează de asemenea că anterior apariției Legii nr.94/2014 se utiliza sintagma de "tichet de vacanță" și nu de "voucher de vacanță", însă art.III din Legii nr.94/2014 a dispus înlocuirea sintagmei "tichet de vacanță" cu sintagma "voucher de vacanță",iar prin OUG nr.103/2013 nu a fost prorogată aplicabilitatea OUG nr.8/2009, nu a fost interzisă acordarea tichetelor de vacanță ori a voucherelor de vacanță și nici nu a fost edictată vreo normă care să prevadă că în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete de vacanță și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora.
Se mai arată că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 8/2009 - forma modificată prin Legea nr. 94/2014 -, „Voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "
Aceleași dispoziții se regăsesc și la alin. (3) al art. 1 din OUG nr. 8/2009 – forma inițială -, cu excepția faptului că, în loc de sintagma „vouchere de vacanță" se utiliza sintagma "tichet de vacanță".
Prin urmare, legea a prevăzut și prevede că obligația efectuării demersurilor legale în asigurarea fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) incumba pârâtului.
Ca atare, susținerea că fondurile necesare nu au fost prevăzute în proiectul de buget nu constituie motiv întemeiat pentru neplata unui drept garantat de legislația în vigoare, deoarece pârâtul cunoștea aceste prevederi și avea obligația de a cuprinde în buget sumele necesare.
Reclamantul a mai arătat că în urma discuțiilor purtate de Sindicatul Publicitate Imobiliară și C. D. cu pârâta aceasta cu adresa nr. 5364 din 07.10.2014 a formulat o solicitare către Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară care este ordonator secundar de credite în vederea asigurării fondurilor necesare acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 94/2014 și, că prin adresa nr._ din 25.11.2014 Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară a comunicat că la acest moment nu sunt prevăzute fonduri în buget, dar că pe viitor, se vor asigura astfel de fonduri.
Consideră că aceste argumente nu constituie motive întemeiate pentru neplata unui drept garantat în legislația în vigoare, deoarece aceasta, ca și pârâta, cunoșteau prevederile OUGR nr. 8/2009 în forma modificată prin L 94/2014 și aveau obligația de a cuprinde în buget sumele necesare, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin 2 litera c din Codul Muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților, pe lângă drepturile ce decurg din CIM și toate drepturile ce decurg din lege.
Altfel spus, lipsa fondurilor ori neprevederea lor în buget în vederea achitării drepturilor salariaților nu poate împiedica plata acestor drepturi legal conferite, întrucât în alcătuirea bugetelor, ordonatorii de credite au obligația de a respecta inclusiv prevederile legislației conexe privind drepturile salariaților - cum este OUG nr. 8/2009 aprobată cu modificări prin Legea nr. 94/2014.
Aceste aspecte au fost reținute în mod constat în jurisprudență (Deciziile nr. 288/2010, nr. 1365/2009, nr. 1304/2009 ale Curții de Apel Timișoara/Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale; Decizia nr. 4598/R/2012 a Curții de Apel București, s. a VII-a civ., conflicte de muncă și asigurări sociale).
Reclamantul a menționat că a formulat cerere prin care a solicitat acordarea tichetelor/voucherelor de vacanță pentru anul fiscal 2014, însă nu a primit nici un răspuns la această solicitare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 8/2009 - aprobată prin Legea nr. 94/2014; art. I pct. 2 din legea nr. 94/2014; art. 1 alin. (1) din HG nr. 871/2013; art. 40 alin. (2) lit. c), art. 253 și art. 266 din Codul Muncii;
A anexat, în copie: cererea prin care s-a solicitat acordarea tichetelor de vacanță nr. 5289 din 03.10.2014 și răspunsul pârâtei .
Pârâta O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARA D., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că potrivit art.1 alin.2 și 3 din O.U.G. nr. 8/2009 așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr.94/2014 și O.U.G nr. nr. 8/2009 "instituțiile publice (...) acorda în condițiile legii vouchere de vacanță în limitele sumelor prevăzute cu această destina-ție în bugetul de stat și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori".
Mai arată că în art.5 alin.2 din OG nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, se prevede că" în bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora " și că, nici Legea nr.356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014 nu a prevăzut în bugetele ordonatorilor de credite sume pentru acordarea acestor tichete, astfel că nici în bugetul de venituri și cheltuieli al Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară aprobat pentru anul 2014 ordonatorul principal de credite nu a prevăzut sume cu această destinație și nici O. de C. și Publicitate Imobiliara D. nu a prevăzut aceste sume în bugetul său.
Se solicită și cheltuieli de judecată, reprezentând c/v cheltuielilor de transport ale consilierului juridic în vederea pregătirii apărării și prezentării la termenele de judecată.
Întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 c.p.c, Legea nr. 94/2014, OUG 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanta, modificata si completata, Legea nr. 356/2013 a bugetului de stat pe anul 2014, OG nr. 29/2013 privind reglementarea unor masuri bugetare, OG 8/2014 pentru modificarea si completarea unor acte normative și alte masuri fiscal-bugetare.
Au fost depuse la dosar în copie: adresa nr. 3203/18.02.2015 emisa de ANCPI, adresa nr. 3203/27.12.2015 emisa de OCPI.
Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care își modifica obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită obligarea pârâtei la acordarea unei despăgubiri echivalentă cu contravaloarea voucherului de vacanță pentru anul fiscal 2014 în suma de 6 salarii de baza minime brute pe tara garantate în plată la data de 06.07.2014, astfel cum au fost stabilite prin art. 1 din H.G. nr. 871/2013".
Invocă exceptia de nelegalitate a ordinelor emise de directorul general al Agenției Naționale de C. și Publicitate Imobiliară (ANCPI) nr. 621/19._, nr. 657/02.07.2014, nr. 750/21.07.2014, nr. 1318/16.12.2014 și excepția lipsei de reprezentant, motivând că atâta timp cât ordinele de numire/prelungire a numirii în funcția de director al OCPI D. al dlui. M. C. sunt nelegale, devine incidenta lipsa de reprezentare (puterea de reprezentare) ce vizează fondul, cu consecința procesuală ce constă în faptul că pârâta O.C.P.I. D. este lipsită de capacitate de exercițiu.
Pe fond, solicită respingerea apărărilor formulate de către pârâtă, ca nefondate.
Consideră, de asemenea, ca neîntemeiate argumentele pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în cheltuielile de transport ale consilierului juridic, în cauza nefiind îndeplinite condițiile de incompatibilitate ale consilierului juridic N. M. C., așa cum susține pârâta.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarea situație de fapt:
Referitor la excepția de nelegalitate a ordinelor directorului ANCPI nr. 621/19.06.2014, 657/02.07.2014, 750/21.07.2014, 1318/16.12.2014, instanța constată că această excepție poate fi invocată în situația întrunirii cumulative a condițiilor impuse de art. 4 din Legea 554/2004.
Astfel, potrivit art. 4 alin.1 din Legea contenciosului administrativ 554/2004, actualizată, "legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Conform art.4 alin.2 din același act normativ, instanța investită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
Prin urmare, una din condițiile prevăzute de lege ar fi ca de actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului în fond.
Prin răspunsul la întâmpinarea pârâtei, reclamanta a invocat excepția de nelegalitate a ordinelor emise de Directorul General al ANCPI, referitoare la numirea în funcția de director al Oficiului de C. si Publicitate Imobiliara a O.C.P.I. D..
Cum motivele invocate în sprijinul excepției de nelegalitate vizează strict îndeplinirea condițiilor de studii cerute de lege pentru ocuparea postului de director oficiu de către persoana vizată, respectiv, numitul M. C., aceste aspecte neavând însă nici o legătură cu soluționarea prezentului litigiu, nu este întrunită condiția imperativ impusă de alin.2 al art. 4 din Legea 554/2004, potrivit căreia " de actul administrativ cu caracter individual să depindă soluționarea litigiului pe fond".
Pentru aceste considerente, instanța va respinge excepția de nelegalitate a ordinelor emise de directorul ANCPI, invocată prin răspunsul la întâmpinare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de reclamant, instanța constată că este neîntemeiată, întrucât persoana menționată de reclamant, respectiv numitul M. C. nu are calitatea de semnatar al înscrisurilor provenite de la pârâtă, pârâta fiind reprezentata de I. A. P., în calitate de director.
Sunt de asemenea neîntemeiate și susținerile reclamantului vizând lipsa capacității de exercițiu a pârâtei O.C.P.I D..
Astfel, capacitatea de exercițiu a persoanei juridice se pune în valoare prin organele sale de conducere, art.209 C. civ. stabilind că persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor, acestea fiind persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze, în raporturile cu terții, individual sau colectiv, în numele și pe seama persoanei juridice.
Începutul capacității de exercițiu a persoanei juridice este dat de momentul înființării acesteia, însă realizarea efectivă a capacității de exercițiu astfel dobândite este condiționată, în practică, de desemnarea organelor sale de administrare. Organele de administrare și modurile de constituire a acestora sunt reglementate de o . dispoziții din Codul civil și din alte acte normative ce privesc organizarea și funcționarea diferitelor categorii de persoane juridice.
Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice este determinat de două limite: capacitatea de folosință și pluralitatea organelor de administrare ale persoanei juridice respective, iar sfârșitul capacității de exercițiu a persoanei juridice corespunde cu încetarea capacității sale de folosință.
Prin urmare, cum reclamanta invocă lipsa capacității de exercițiu a pârâtei – persoană juridică și nu a făcut dovada încetării acesteia într-unul din modurile limitativ prevăzute de lege, instanța va aprecia că pârâta O.C.P.I. are capacitate de exercițiu deplină.
Pe fondul cauzei, instanța reține că reclamanta are calitatea de salariat al unității pârâte.
Art. 1 alin. 1 din O.U.G. 8/2009, statuează că "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede "Instituțiile publice definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile publice locale definite conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și subordonare, inclusiv cele care se finanțează integral din venituri proprii, regiile autonome, societățile reglementate de Legea societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, societățile și companiile naționale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, acordă, în condițiile legii, vouchere de vacanță"..
Așadar, art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009, condiționează acordarea voucherelor de vacanță de către instituțiile publice, de respectarea "condițiilor legale" ,altfel spus, pentru acordarea unor astfel de drepturi salariale este necesară alocarea de fonduri cu această destinație.
Din acest punct de vedere, art. 15 alin. 2 din O.U.G. 80/2010 – respectivul articol fiind introdus prin Legea nr. 283/2011 -, statuează că "În bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță personalului din cadrul acestora", art. 9 din O.U.G. 84/2012stabilește că "Prevederile art. 15, 18, 19 și 20 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013", în timp ce art. 5 alin. 2 din O.G. 29/2013 menționează "În bugetele pe anul 2014 ale instituțiilor și autorităților publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și vouchere de vacanță personalului din cadrul acestora".
Din moment ce legiuitorul a stabilit că în bugetele pentru anii 2012, 2013 și 2014, instituțiile publice nu vor avea prevăzute sume care să fie destinate acordării voucherelor de vacanță, nu este îndeplinită condiția impusă de art. 1 alin. 2 din O.U.G. 8/2009, pentru acordarea respectivelor drepturi – și anume alocarea fondurilor cu această destinație.
Contrar susținerilor reclamantului, nu se poate considera că instituției-pârâte îi revenea obligația efectuării demersurilor legale în vederea asigurării fondurilor pentru acordarea voucherelor de vacanță (tichetelor de vacanță) pentru perioada 2012 - 2014 – în contextul în care existau acte normative care statuau în mod expres că nu pot fi alocate fonduri cu o astfel de destinație.
Chiar în ipoteza în care ar fi stabilit că reclamantul este sunt îndreptățit a primi vouchere de vacanță (tichete de vacanță) în perioada anterior menționată, instanța nu s-ar fi putut substitui ordonatorului de credite și să stabilească acordarea a "6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an", întrucât constituie prerogativa exclusivă a pârâtei să aprecieze, în concret – în ipoteza că i-ar fi fost alocate fonduri în acest sens, dacă va acorda respectivele vouchere la nivelul maxim reglementat de legiuitor sau într-o mai mică proporție – dat fiind că sintagma folosită de art. 1 alin. 4 din O.U.G. nr. 8/18.02.2009, nu este "se acordă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal", ci "nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal".
În ceea ce privește solicitarea pârâtei O.C.P.I. de i se acorda cheltuieli de judecată constând în cheltuielile de transport făcute cu ocazia deplasării consilierului juridic la termenele de judecată, instanța constată că nu s-a făcut vreo probă în acest sens, astfel că o va respinge ca nefondată.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată .
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. S., având CNP_, cu domiciliul în C., ..33, jud.D. și domiciliul procedural ales în C., . nr. 4, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ D., cu sediul in C., .. 4, județul D.,.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședință publică de la 15.06.2015.
PREȘEDINTE
C. C.
Asistent judiciar - Ș. I.
Asistent judiciar - M. G. M.
Grefier - M. Ș.
Red./tehnored./Jud.C.C./As.j.Ș.I.
4 ex/25.06.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
