Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3239/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3239/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 3239/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 3239/2015
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. Uncheașu
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar L. M. S. B.
Grefier L. R. M.
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind cererea formulată de reclamantul S. P. IMOBILIARĂ ȘI C. D. PENTRU P. I. în contradictoriu cu pârâtul O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic M. – C. N. pentru pârât, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Consilier juridic N. pentru pârât depune la dosarul cauzei delegație.
Fiind primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța supune discuției părților competența de soluționare a cauzei.
Consilier juridic N. pentru pârât apreciază că Tribunalul D. prin Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competent material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, verificând competența de soluționare a cauzei conform dispozițiilor art. 131 Cod Procedură Civilă raportat la art. 269 Codul Muncii, constată că este competentă general, material și teritorial.
În raport de dispozițiile art. 238 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la 6 luni.
Instanța pune în discuție excepția prescripției pentru perioada 01.01._12.
Consilier juridic N. pentru pârât solicită admiterea excepției prescripției.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară încheiată cercetarea procesului în raport de dispozițiile art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Consilier juridic N. pentru pârât solicită respingerea acțiunii.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. la data de 16.02.2015, reclamanta P. I. a chemat în judecată pe pârâtul O. de C. și P. IMOBILIARA D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat:
- la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual pentru anul 2010 în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea respectivului premiu în salariu, sumele urmând a fi reactualizate în funcție de indicele de inflație la momentul plății efective;
- la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu data de 01.01.2011 (potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală)
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție - în soluționarea unui recurs în interesul legii -, a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011 - respectiv prin creșterea, în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază".
Or, raportat la această concluzie, trebuie reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat că majorarea salarială din anul 2011 - rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază -, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată - prevăzută de lege -, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a o îndreptăți pe reclamantă la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma vechii reglementări".
În acest sens, art. 25 din Legea nr. 330/2009, prevede că: "(1) Pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Dispozițiile anterior menționate au fost abrogate de art. 39, pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 - privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010), s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, aceste fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
În opinia reclamantei, dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispoziții legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat - în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție -, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință, prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară, în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate, valabile după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-a epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția, și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în speță, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, legile ce au abrogat posibilitatea acordări respectivului premiu intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzute pentru acordarea lui.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României - intitulat "Tratele internaționale privind drepturile omului" -, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În speță, reclamanta apreciază că au fost nesocotite prevederile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa ."
Lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea reclamantei de acest bun, în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor anterior menționate deoarece, pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată, iar prin Decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării in mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 - având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă -, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JOL 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JOL 303 din 02.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru generai în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii".
Așadar, judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15, alin. 2, 20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și cu expertiză contabilă extrajudiciară.
La cererea de chemare în judecată s-a depus și interogatoriu.
În susținerea cauzei, reclamanta depune la dosar copie CI și adeverință de salariat.
În data de 22.04.2015, pârâtul O. DE C. ȘI P. IMOBILIARĂ D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea excepției invocate, pârâta invocă dispozițiile art. 24 alin. 4 din Legea cadru nr. 330/2009 în care se statuează că plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul (in speță, ianuarie 2011), data de la care începe sa curgă și termenul general de prescripție de 3 ani a dreptului la acțiune în instanță.
Astfel, apreciază că termenul de prescripție în cazul de fată s-a împlinit la sfârșitul lunii ianuarie 2014, ori, acțiunea a fost depusă la instanță la data de16.02.2015, fiind tardiv formulată.
De asemenea, invocă art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: " Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vede la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
In ceea ce privește fondul cauzei, în cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, în urma abrogării art. 25 din Legea nr. 330/2009, atât funcționarii cat si personalul contractual nu au mai beneficiat de premiul anual - nici ca plata efectiva la începutul anului, nici prin includerea acestui drept in salariul lunar in conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010. In acest sens se pronunța si înalta Curte de Casație si Justiție in soluționarea unui recurs in interesul legii statuând: "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din legea 330/2009, ci reprezintă in continuare o creanța lichida si exigibila a angajatului asupra angajatorului sau, modificata fiind, numai modalitatea de acordare si anume eșalonat si succesiv, in anul 2011, respectiv prin creșterea, in mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de baza."
Solicită cheltuieli de judecată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 C.pr.civ., Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Decizia nr. 257/20.03.2012.
A fost depusă la dosar copia Deciziei privind salarizarea in anul 2011 a reclamantei.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocata de OCPI D., respingerea excepției tardivității invocata de parată, precum si respingerea apărărilor de fond.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
In ceea ce privește excepția tardivității invocată de pârâta prin întâmpinare, instanța urmează a o califica și soluționa ca fiind excepție a prescripției dreptului material la acțiune, având in vedere argumentele în baza cărora este întemeiata.
Astfel, Tribunalul retine ca, in conformitate cu prevederile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererea având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat se poate formula in termen de 3 ani de la nașterea dreptului.
In speță, in ipoteza recunoașterii îndreptățirii salariaților la plata sumelor reprezentand premiul anual, plata acestor sume putea fi făcută pe tot parcursul anului 2011.
Astfel, față de data înregistrării prezentei acțiuni 16.02.2015, se constata ca termenul prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c era împlinit la data promovării acțiunii, fiind îndeplinite condițiile de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune .
Astfel, articolul 268 din Legea nr. 53/2003 C o d u l m u n c i i, prevede ca:
"(1) Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate:
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;
Tribunalul constată că în speță, acțiunea formulata de către reclamantă se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 268 al. 1 lit. c din Codul Muncii, în conformitate cu care termenul de prescripție este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul Muncii, termenul de prescripție este de 3 ani si începe să curgă de la data nașterii dreptului.
În ceea ce privește data nașterii dreptului, Tribunalul constată că în speță, data nașterii dreptului la acțiune îl reprezintă momentul in care persoana interesata a cunoscut/ar fi trebuit sa cunoască faptul că includerea premiului anual pentru 2010 în salariul lunar nu a avut loc.
Tribunalul nu poate reține aserțiunea reclamantei din răspunsul la întâmpinare ca aceasta " nu a cunoscut conținutul concret al dreptului sau reprezentat de majorarea salariala prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului cu sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010, si, mai mult, pârâta nu le-a comunicat prin vreun înscris cuantumul acestor sume."
Potrivit art. 166 al. 1 din Codul Muncii, salariul se plătește in bani cel puțin odată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.
Plata salariului se poate efectua și prin virament într-un cont bancar, astfel cum prevede al. 2 al aceluiași articol.
Or, atâta timp cât efectuarea plății drepturilor salariale a avut loc, reclamanta cunoscând, deci, în mod concret conținutul acestora, tribunalul constată că susținerea acesteia nu are fundament .
Așa fiind, raportat la data promovării acțiunii, 16.02.2015, constatând ca termenul de prescripție era împlinit la data promovării acțiunii, urmează a admite excepția prescripției pentru perioada 1.01._12 și în consecință va respinge acțiunea pentru această perioadă .
Pe fondul cauzei, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, reclamanta, pe perioada dedusa judecății, respectiv începând cu 16.02.2012 până în prezent, a avut calitatea de salariat al unității parate, instituție publica.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 "(1)Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."
Textul de lege anterior menționat a fost abrogat prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 - privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ intrat în vigoare în data de 01.01.2011.
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
Obligarea angajatorilor la plata distinctă a sumelor aferente acestui premiu după abrogarea expresă a dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 330/2009 este lipsită de suport legislativ, iar în soluționarea cererilor de chemare în judecată având acest obiect, instanțele nu pot proceda la un examen de constituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 în condițiile în care acesta a fost efectuat de Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate constatându-se că aceste prevederi legale nu conțin elemente de retroactivitate și nici nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantei. (Decizia Curții Constituționale nr. 1655/2010, nr. 784/2010).
Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres că, în anul 2011, nu se mai acordă premiul anual cuvenit pentru munca prestată în anul 2010 - ca o prestație distinctă -, însă sumele aferente vor fi avute în vedere atunci când vor fistabilite majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Cu alte cuvinte, suma reprezentând premiul anual a fost acordată personalului bugetar, însă sub altă formă, fiind înglobată în cadrul majorărilor salariale prevăzute de Legea nr. 285/2010.
Ca atare, nu se poate susține că prevederile Legii anterior menționate ar retroactiva, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
În mod similar, nu se poate susține că prevederile citate ar încălca dreptul de proprietate al reclamantei, întrucât respectivele dispoziții nu aduc atingere drepturilor salariale câștigate – nu produc nici un efect pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ -, legiuitorul operând o modificare numai în ceea ce privește modalitatea de plată a premiului anual aferent anului 2010 (sumele cuvenite fiind avute în vedere lacalcularea majorărilor salariale acordate în anul 2011), cuantumul acestuia rămânând neschimbat.
Cu alte cuvinte, nu poate opera o confuzie între noțiunile de "inclus" și "adăugat" iar, din interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 – așa cum a fost realizată de Î.C.C.J -, rezultă în mod indubitabil că funcționarilor publici le-a fost achitată suma reprezentând premiul anual cuvenit pentru anul 2010 – respectiva sumă fiind înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzută de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 -, astfel încât reclamanta nu poate susține că, începând cu data de 01.01.2011, drepturile salariale de care a beneficiat au fost stabilit în mod eronat, și că ar fi fost îndreptățită să i se achite un salariu într-u cuantum superior.
În acest sens, I.C.C.J, prin Decizia nr. 21/18.11.2012 – prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii -, a stabilit că ”... în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.”.
Decizia nr. 21/18.11.2012 a Î.C.C.J. este foarte clară, și stabilește că premiulpentru anul 2010, a fost inclus în majorarea salarială de 15% reglementată de art. 1 alin. 1 din Legea 285/2010 și nu – așa cum înțelege reclamanta – că, în afara respectivului procent de majorare a indemnizației brute de încadrare începând cu data de 01.01.2011, salariații trebuie să mai beneficieze, în mod distinct, și de o altă creștere salarială, prin adăugarea premiului anual cuvenit pentru anul 2010.
Această decizie are caracter obligatoriu pentru instanțele de judecată, conform art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, atât cu privire la dispozitiv, cât și cu privire la considerentele avute în vedere de ICCJ, acestea din urmă configurând soluția juridică adoptată în prezenta speță.
Cu privire la nesocotirea prevederilor art. 1 protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța consideră că respectivele dispoziții nu sunt incidente în cauză, din moment ce reclamanta nu a fost lipsită de un „bun” ci doar modalitatea de acordare prevăzută de actul normativ care instituia acel drept salarial (art. 25 din Legea nr. 330/2009) a fost schimbată printr-un act normativ adoptat ulterior (art. 8 din Legea nr. 285/2010) – ceea ce constituie prerogativa legiuitorului -, fără însă ca în acest fel să fi fost afectată substanța dreptului.
În concluzie, premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legeanr.285/2010.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază acțiunea formulată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, o va respinge.
F. de soluția data cererii principale, in baza principiului accesoriul urmează principalul, aceeași va fi soluția si în ce privește capătul de cerere privitor la dobânda, dobânda reprezentând un accesoriu al debitului principal in lipsa constatării îndreptățirii la premiul anual (care reprezintă capătul de cerere principal).
Astfel, nu poate fi admisa cererea privind acordarea dobânzii, aceasta neavând o existenta de sine stătătoare.
Instanța va respinge și cererea pârâtei de acordare a cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată întrucât nu s-au depus dovezi justificative.
Opinia asistenților judiciari este conforma cu hotărârea si considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.01._12.
Respinge cererea, formulată de S. P. IMOBILIARĂ ȘI C. D., cu sediul în C., ..4, Jud. D., pentru membra de sidicat P. I., în contradictoriu cu paratul OFICIU DE C. SI P. IMOBILIARA D., cu sediul în .. 4, cod postal_, C., judetul D., cod fiscal_.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 23.06. 2015.
PREȘEDINTE,
C. Uncheașu
Asistent judiciar, C. D.
Asistent judiciar, L. M. S. B.
Grefier, L. R. M.
Red.Jud.CU/Asist.Jud.LMSB
4ex/01.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
