Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3273/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3273/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3273/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 3273/2015
Ședința publică de la 24 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Asistent judiciar M. G. M.
Asistent judiciar C. S.
Grefier M. D. Ș.
Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamant S. N. și pe pârât ., având ca obiect drepturi bănești perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează s-a formulat referat de perimare.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării și rămâne în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
La data de 15.01.2014, reclamant S. N. în contradictoriu cu pârât . a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată intimată să îi elibereze o adeverință din care să rezulte sporul de vechime în temeiul legal în care a fost acordat precum și copie după ștatul de salarii din anul 1997 pentru a le depune la Casa Județeană de Pensii D., în vederea întocmirii dosarului de pensionare.
La data de 7 martie 2014, reclamantul a depus la doar precizare la acțiune prin care a arătat că în conformitate cu legislația în vigoare,Codul muncii și Lg nr 16/1996, a Arhivelor Naționale, . era obligată să păstreze arhiva C TRANS OLTENIA SA.
Prin încheierea din data de 09.04.2014, s-a dispus suspendarea cauzei din oficiu de către instantă în baza disp. art 411 pct 2 cod pr civilă, pentru lipsa părtilor.
Conform dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
In speță, de la data când cauza a fost suspendată, a trecut mai mult de un an, timp în care pricina a fost lăsată în nelucrare, fără ca partea interesată să fi făcut o cerere de judecare a procesului .
In această situație, în temeiul dispozițiilor art. 248 și 252 alin.1 din Cod procedură civilă, urmează a se constata din oficiu, că acțiunea este perimată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării și constată ca fiind perimată acțiunea formulată de reclamant S. N. în contradictoriu cu pârât ..
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iunie 2015
Președinte, D. S. | Asistenți judiciari M. G. M. C. S. | |
Grefier, M. D. Ș. |
4 ex
Red.Jud.D.S.
Tehnored.M.J.
02.07.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








