Acţiune în constatare. Sentința nr. 1700/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1700/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 1700/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 1700/2015
Ședința publică de la 03 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. V.
Asistent judiciar C. D.
Asistent judiciar I. L. F.
Grefier M. P.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR GORJ, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reclamanta personal și asistată de avocat A. C. în substituire pentru avocat P. A., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța a procedat la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul cod de procedură civilă și a apreciat că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din legea nr. 62/2011.
Apărătorul reclamantei a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, apreciind ca fiind admisibilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul atât cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, cât și cu privire la fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub numărul_, reclamanta P. I. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR GORJ, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a deciziei sale de muncă nr 35/16.04.2007 și a contractului de muncă individual nr.23/16.04.2007, respectiv a dispozițiilor literei c subpunctul b din contractul individual de munca nr.23 din data de 16.04.2007, cu privire la perioada pentru care a fost angajată, în baza art.278 din codul muncii, să se constate că a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată contractul său de muncă nr.23/16.04.2007, în baza art. 278 din codul muncii, să se dispună obligarea pârâtei să modifice decizia de angajare nr.35/16.04.2007 și contractul său de muncă cu privire la durata pentru care a fost încheiat . Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei, fiind încheiat contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată în baza deciziei de angajare nr. 35/16.04.2007, potrivit contractului de muncă nr. 23/16.04.2007, însă intenția angajatorului fiind, în realitate, de a fi angajată pe perioadă nedeterminată.
S-a menționat că nu au fost îndeplinite nici condițiile prevăzute de art.83 din Codul muncii referitoare la cazurile în care poate fi încheiat un contract individual de muncă pe perioadă determinată.
S-a precizat de către reclamantă că a fost angajată în urma unui concurs organizat de pârâtă, pe perioada determinată, datorită faptului că angajatorul avea nevoie urgentă de personal și nu avea posibilitatea de a întocmi într-un timp scurt formalitățile necesare organizării unui concurs pentru ocuparea postului pe care îl deține și în prezent din anul 2007, pe perioadă nedeterminată. Din acest motiv, reclamanta fost angajată, prin contractul individual de muncă nr.23/16.04.2007, pe perioadă determinată.
S-a arătat că potrivit art.12 alin. 1 din codul muncii, regula este aceea de a fi angajată o persoană pe perioadă nedeterminată și doar în situații excepționale pe perioadă determinată, potrivit art.12, alin.2 coroborat cu art.82-84 din codul muncii, astfel încât reclamanta a apreciat că în mod nelegal a fost angajată de pârâtă pe perioadă de timp determinată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art.12, 82-84 din
C.M. și art.453 C.p.c.
La data de 24.02.2015, pârâta Direcția S. Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.
Pârâta a solicitat sa se constate prescris dreptul la acțiune având in vedere data de la care solicita reclamanta sa se constate încadrarea acesteia ca salariat cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata, fiind incidente in cauza prevederile art.2501 alin. l cod civil potrivit căruia,, Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.”
S-a precizat că reclamanta a participat la concursul pentru ocuparea unui post de inginer gradul I, in cadrul DSVSA Gorj pentru perioada determinata. Reclamanta a desfășurat si desfășoară in continuare activitatea de control oficial sanitar veterinar in baza contractului individual de munca nr.23/16.04.2007 pe perioada determinata ce a fost prelungit de mai multe ori, in conformitate cu prevederile art. 19 alin.(3)din OG nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare si pentru siguranța alimentelor, aprobata cu modificări completări prin Legea nr.215/2007, potrivit cărora „Controlul oficial prevăzut la alin.(l)si (2), activitățile desfășurate in laboratoarele sanitar-veterinare si pentru siguranța alimentelor, precum si alte activități desfășurate in condițiile art.48 alin (5) se asigura de personal de specialitate angajat in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata, încheiat in condițiile legii, cu direcțiile sanitar veterinare si pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, in baza tarifelor stabilite conform art.48."
S-a precizat faptul ca, in conformitate cu prevederile art. 19,(4) din același act normativ „Contractele individuale de munca prevăzute la alin.(3), încheiate pe perioada maxima prevăzuta de legislația in vigoare, pot fi prelungite ulterior, cu acordul pârtilor, atat timp cat exista condițiile care au stat la baza încheierii acestora, in măsura asigurării resurselor financiare prevăzute in acest sens, pana la încheierea unor noi contracte individuale de munca, in urma organizării concursurilor in condițiile legii".
Având in vedere ca anual prin Ordinul președintelui Autorități Naționale S. Veterinare si pentru Siguranța Alimentelor, in speța, Ordinul nr.64/2007 cu modificările si completările ulterioare, se stabilesc condițiile care stau la baza încheierii sau prelungirii contractelor individuale pe perioada determinata, avându-se in vedere natura postului ocupat, aspect prevăzut de art. 19 din OG nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare si pentru siguranța alimentelor.
S-a menționat că reclamanta desfășoară activitate în baza Ordinului președintelui ANSVSA nr.111/2011 privind modificarea si completarea Ordinului președintelui ANSVSA nr.l13/2008 privind instrucțiunile pentru organizarea si desfășurarea activității de control oficial - in unitățile de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare si comercializare a produselor si subproduselor alimentare de origine nonanimala si in baza Ordinului președintelui ANSVSA nr.96/2014 privind modificarea si completarea Ordinului nr.64/2007 privind aprobarea Normei sanitare veterinare privind organizarea si desfășurarea activității de control oficial sanitar veterinar efectuat de către personalul de specialitate in unitățile care produc alimente de origine animala, cu respectarea prevederilor art. 19 din OG nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinara aprobata cu modificări si completări prin Legea nr.215/2004.
Pârâta a arătat că în speța, potrivit Ordinelor ANSVSA si potrivit dispozițiilor art.82, 83, lit. h din Codul Muncii, DSVSA Gorj a semnat de comun acord cu reclamanta contractul nr.23/16.04.2007 prelungit prin acte adiționale semnate de asemenea .
S-a menționat de către pârâtă că in cazul reclamantei sunt aplicabile dispozițiile art.82 si 83, lit. h din CM in sensul ca angajatorul nu este obligat sa încheie contract pe durata nedeterminata la expirarea celui de-ai treilea contract cu durata determinata in cazul in care încheierea unui nou contract de munca pe durata determinata se impune datorita unor motive obiective prevăzute expres de legi speciale.
Direcția Sanitara Veterinara si pentru Siguranța Alimentelor Gorj, având statutul de instituție publica, serviciu public deconcentrat, in calitate de subiect de drept investit cu atribuții de autoritate publica, are obligația legala de a respecta dispozițiile actelor normative invocate, neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa si implicit, de a-si îndeplini sau nu obligațiile care incumba din aceasta calitate.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, ca nefondată. A susținut că nu își au aplicabilitate dispozițiile art.2501 cod civil întrucât orice convenție de muncă contrară legii și care restrânge drepturile și facilitățile recunoscute de legea cadru și contractul colectiv de muncă la nivel național sunt lovite de nulitate absolută și nu de nulitate relativă așa cum susține pârâta.
Că, motivarea intimatei în sensul că dispozițiile art.48 din legea specială nr.215/2007 permit realizarea atribuțiilor de serviciu doar de personalul încadrat în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, iar art.19 din același act normativ, prelungirea duratei inițiale din contractul individual de muncă pe perioadă determinată nu este întemeiată, fiindcă aceste dispoziții legale sunt contrare cu legea cadru, art.84 din codul muncii, dar și cu dispozițiile Directivei 1999/70/CEE din 28.07.1999 privind acordul cadru cu privire la munca pe durata determinată, dispoziții avute în vedere în statut, care interzic încadrarea pe perioadă determinată, dacă nu există o situație excepțională, care să împiedice angajarea pe perioadă nedeterminată.
A susținut reclamanta că intimata face o interpretare eronată și a dispozițiilor art.82, 83 din codul muncii întrucât acestea permit încheierea contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată doar în situații excepționale și expres prevăzute de art.83.
Instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
În conformitate cu prevederile art. 248 din codul de procedură civilă republicat, se va analiza mai întâi excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, reținându-se în acest sens că în conformitate cu dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. d din Codul muncii republicat, cererile având ca obiect constatarea nulității unui contract individual de muncă ori a unor clauze cuprinse în acesta pot fi formulate pe toată existența contractului.
În speță contractul individual de muncă nr. 23 din 16.04.2007(fila 22 din dosar), încheiat între reclamanta P. I. și pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj a fost prelungit prin acte adiționale succesive, astfel că acest contract exista la data introducerii acțiunii.
Prin urmare, în raport de dispozițiile legale menționate, instanța reține că nu este incidentă în cauză prescripția dreptului material la acțiune, urmând să fie respinsă această excepție.
Pe fondul cauzei, analizând cererea reclamantei în raport de probele administrate și dispozițiile legale aplicabile, instanța constată și reține următoarele:
Între părțile litigante a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 23 din 16.04.2007 în baza căruia reclamanta P. I. a fost încadrată la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj în funcția de inginer gradul I, pe o perioadă determinată de 6 luni, cuprinsă între 16.04.2007 și 31.12.2007.
Acest contract individual de muncă a fost prelungit prin acte adiționale succesive, ultimele acte adiționale fiind înregistrate sub nr. 6 din 24.12.2013 prin care contractul individual de muncă a fost prelungit până la data de 31.12.2014 și actul adițional înregistrat sub nr._ din 30.12.2014.
În privința modalității de încheiere a contractului individual de muncă, instanța reține că regula generală o constituie încheierea contractului pe durată nedeterminată. Prin excepție, conform prevederilor de la alin.2 al aceluiași articol, contractul individual de muncă se poate încheia și pe perioadă determinată, în condițiile expres prevăzute de lege.
Potrivit 82 din Codul muncii republicat:
„(1) Prin derogare de la regula prevăzută la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, în cazurile și în condițiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de muncă pe durată determinată.
(2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit, în condițiile prevăzute la art. 83, și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, pentru perioada realizării unui proiect, program sau unei lucrări.
(4) Între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată.
(5) Contractele individuale de muncă pe durată determinată încheiate în termen de 3 luni de la încetarea unui contract de muncă pe durată determinată sunt considerate contracte succesive și nu pot avea o durată mai mare de 12 luni fiecare.”
De asemenea, art. 83 din Codul muncii republicat prevede cazurile în care poate fi încheiat un contract pe durată determinată, după cum urmează:
„a) înlocuirea unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă, cu excepția situației în care acel salariat participă la grevă;
b) creșterea și/sau modificarea temporară a structurii activității angajatorului;
c) desfășurarea unor activități cu caracter sezonier;
d) în situația în care este încheiat în temeiul unor dispoziții legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fără loc de muncă;
e) angajarea unei persoane care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinește condițiile de pensionare pentru limită de vârstă;
f) ocuparea unei funcții eligibile în cadrul organizațiilor sindicale, patronale sau al organizațiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
g) angajarea pensionarilor care, în condițiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
h) în alte cazuri prevăzute expres de legi speciale ori pentru desfășurarea unor lucrări, proiecte sau programe.”
În speță, sunt incidente prevederile de la 83 lit. h, încheierea contractului pe perioadă determinată fiind reglementată prin lege specială.
Se reține în acest sens că potrivit contractului individual de muncă nr.23 din 16.04.2007 obiectul acestuia l-a constituit desfășurarea de activități de asistență, supraveghere, inspecție și control privind respectarea normelor specifice de siguranță a alimentelor din spațiile în care se produc, prelucrează, depozitează și comercializează produsele de origine nonanimală.
Activitatea desfășurată de reclamantă în baza contractului individual de muncă, este reglementată de un act normativ special, respectiv O.G. nr.42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.215/2007, care la art.19 alin.3 prevede că: „ Controlul oficial prevăzut la alin. (1) și (2), activitățile desfășurate în laboratoarele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, precum și alte activități desfășurate în condițiile art. 48 alin. (5) se asigură de personal de specialitate angajat în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, încheiat, în condițiile legii, cu direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, în baza tarifelor stabilite conform art. 48.”
De asemenea, la art. 19 alin.4 din același act normativ se prevede că: „ Contractele individuale de muncă prevăzute la alin. (3), încheiate pe perioada maximă prevăzută de legislația în vigoare, pot fi prelungite ulterior, cu acordul părților, atât timp cât există condițiile care au stat la baza încheierii acestora, în măsura asigurării resurselor financiare prevăzute în acest sens, până la încheierea unor noi contracte individuale de muncă, în urma organizării concursurilor, în condițiile legii.”
Contractul individual de muncă încheiat între reclamantă și Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj, după expirarea perioadei maxime prevăzute de Codul Muncii, a fost prelungit prin actele adiționale ulterioare, în conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, prin acordul ambelor părți, constatându-se că există condițiile care au stat la baza încheierii acestuia, fiind incidentă situația de excepție prevăzută de art.83 alin.1 lit. h din Codul muncii republicat, raportat la art. 19 alin. 4 din O.G. nr.42/2004.
Mai mult, așa cum se prevede în contractul individual de muncă al reclamantei, la litera L, e), valabilitatea contractului este determinată de durata de funcționare a unităților repartizate, ceea ce subliniază caracterul temporar al activității desfășurate, această clauză fiind însușită și de către reclamant prin semnarea contractului, fără obiecțiuni, în caz contrar impunându-se ocuparea postului prin concurs, conform prevederilor legale privind angajarea personalului contractual pe durată nedeterminată, astfel cum rezultă din dispozițiile art.19 alin.4 din O.G. nr.42/2004.
Tribunalul constată totodată că prin decizia nr.35 din 20.03.2015 emisă de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj s-a dispus încetarea de drept a contractului individual de muncă nr.23 din 16.04.2007, începând cu data de 23.03.2015, ca urmare a expirării termenului, fiind totodată încheiat un alt contract individual de muncă, înregistrat sub nr.50 din 20.03.2015 pentru o perioadă determinată de 3 ani, acte necontestate de reclamantă.
Față de considerentele mai sus expuse, tribunalul constată că cererea reclamantei este neîntemeiată, astfel că va dispune respingerea acesteia.
Opinia asistenților judiciari este conformă, cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta P. I., cu domiciliul în Tg-J., ..3, ., județul Gorj, având CNP_, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA S. VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR GORJ, cu sediul în Tg-J., ..523, județul Gorj.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Aprilie 2015.
Președinte, M. V. | Asistent judiciar, C. D. | Asistent judiciar, I. L. F. |
Grefier, M. P. |
Red. M.V.
4 ex. / 15 Aprilie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1929/2015. Tribunalul GORJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








