Obligaţie de a face. Sentința nr. 4903/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 4903/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 4903/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 4903/2015

Ședința publică de la 04 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar I. L. F.

Grefier M. P.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta A. L. și pe pârâții . SRL, ., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, lipsind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța a dat cuvântul părții prezente.

Reclamanta A. L. a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței

TRIBUNALUL

Prin cererea formulată la data de 06.02.2015 și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj- Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanta A. L. a solicitat obligarea pârâtelor . SRL, . și B. T. Internațional 2004 SRL la plata drepturilor salariale pentru perioada septembrie – decembrie 2014, actualizate cu indicele de inflație la data plății și a sporurilor cuvenite conform codului muncii, la virarea contribuțiilor de asigurări sociale la Casa de Pensii, a contribuțiilor de asigurări de sănătate la CASS, a contribuțiilor de șomaj la AJOFM, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei și în toată această perioadă nu i-au fost achitate drepturile salariale menționate deși a prestat muncă în această perioadă și muncă peste durata normală a timpului de muncă, toate acestea în condiții grele de muncă. De asemenea nu i s-a plătit indemnizația pentru concediu medical.

Prin încheierea din data de 19.06.2015, instanța a dispus disjungerea cauzei cu privire la pârâta B. T. Internațional 2004 SRL.

Pârâtele nu au formulat întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 19.06.2015 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei pe motiv că prin încheierea nr. 75/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului ., prin încheierea nr. 8/04.02.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului . SRL .

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanta A. L. a fost angajata al . SRL și ., iar prin cererea de chemare în judecată, a solicitat ca pârâtele să fie obligate la plata unor drepturi bănești, despre care susține că nu au fost plătite de angajatori.

Instanța constată că prin încheierea nr. 75/14.02.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția a II a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului ., iar prin încheierea nr. 8/04.02.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția a II a Civilă în dosarul nr._ s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului . SRL .

În conformitate cu prevederile art. 75 alin. 1 ultima teză din Legea nr. 85/2014, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.

Având în vedere că hotărârile de deschidere a procedurii generale a insolvenței au rămas definitive, urmează ca instanța să dispună încetarea acțiunii formulată de reclamantă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, încetează acțiunea formulată de reclamanta A. L., CNP_, domiciliată în ., în contradictoriu cu pârâtele . SRL cu sediul în oraș Voluntari, ., județul Ilfov, sediul procesual ales în Tg-J., Al. Macului nr.1 județul Gorj și . cu sediul în Tg-J., ..99 bis, birou nr.12. etaj 1, județul Gorj.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 04 Decembrie 2015.

Președinte,

M. V.

Asistent judiciar,

C. D.

Asistent judiciar,

I. L. F.

Grefier,

M. P.

C.D. 14 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 4903/2015. Tribunalul GORJ