Obligaţie de a face. Sentința nr. 4950/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4950/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 4950/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 4950/2015
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamantul A. C. în contradictoriu cu pârâta . S.R.L., - prin LICHIDATOR JUDICIAR SIOMAX SPRL, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.01.2015, sub nr._, reclamantul A. C. a chemat în judecată pârâta S.C. F. O. Security S.R.L, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale începând cu data de 01.10.2014 și până în prezent reprezentând orele suplimentare prestate și necompensate cu timp liber corespunzător, sporul de noapte, sporul de vechime și sporul salarial pentru lucru in zilele de repaus săptămânal și sărbători legale necompensat cu timp liber corespunzător, precum și virarea sumelor cu titlu de contribuții aferente drepturilor salariale respective.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este angajatul pârâtei in baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, fiind preluat de la S.C. P. Guard S.R.L., in funcția de agent de pază și începând cu data de 01.10.2014 nu a mai primit salariul cuvenit precum și celelalte drepturi precizate, deși a prestat activitate, potrivit graficului.
Menționează că la trecerea de la societatea comercială aflată in insolvență nu s-a schimbat nici specificul activității, însă nu i s-au mai plătit drepturile salariale, deși nu au existat reproșuri privitoare la calitatea muncii prestate, ori la disciplina muncii
Că, a făcut numeroase demersuri pentru a obține măcar sumele ce rezultă din salariul minim pe economie, invocându-se permanent situația financiară precară a angajatorului dar și promisiunea redresării și intrării în normalitate, ceea ce nu s-a întâmplat.
A mai arătat reclamantul că a continuat activitatea numai în speranța că va interveni redresarea financiară a angajatorului și că promisiunile vor fi onorate dar a constatat că situația nu mai poate continua.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art.120, 123,132,137,155,156,163 din codul muncii.
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă Siomax SPRL –lichidator judiciar al S.C. F. O. Security S.R.L. a inaintat la dosar adresa nr.1404 din 23.02.2015 prin care a formulat o cerere de suspendare a prezentei cauze în baza art. 75 alin. 1 din Legea 85/2014, având în vedere că prin încheierea nr. 1 din 08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului împotriva debitorului S.C. Fax O. Security S.R.L, fiind desemnat lichidator judiciar Siomax SPRL.
A arătat că in temeiul art.75 din legea nr.85/2014 privind procedura insolvenței, se suspendă toate executările asupra bunurilor debitorului, in conformitate cu dispozițiile art. 102 alin.1 din același act normativ, creanțele salariaților fiind înregistrate in tabelul de creanțe conform evidențelor contabile.
A depus in dovedire copie a Încheierii nr. 1 din 08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
La data de 02.03.2015 reclamantul a solicitat conexarea prezentei cauze la dosarul nr._ care a avut ca obiect procedura falimentului angajatorului.
Prin Încheierea de ședință din data de 07 mai 2015, instanța a respins excepția de conexitate invocată de reclamant, iar față de cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de către pârâta . reprezentată prin lichidatorul judiciar Siomax SPRL s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în baza art.75 alin.1 din Legea 85/2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul A. C. a fost angajat al societății pârâte, in funcția de agent de pază, iar prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata unor drepturi bănești despre care susține că nu i-au fost achitate, reprezentând orele suplimentare prestate și necompensate cu timp liber corespunzător, sporul de noapte, sporul de vechime și sporul salarial pentru lucru in zilele de repaus săptămânal și sărbători legale necompensat cu timp liber corespunzător, precum și virarea sumelor cu titlu de contribuții aferente drepturilor salariale respective
Prin încheierea nr.1din 08.01.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr._ s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului S.C. F. O. Security S.R.L, fiind desemnat lichidator judiciar Siomax SPRL, iar această încheiere este definitivă, aspect ce rezultă din referatul întocmit de grefierul de ședință la data de 25.11.2015.
În conformitate cu prevederile art. 75 alin. 1 ultima teză din Legea nr. 84/2015, la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.
Având în vedere că hotărârea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului a rămas definitivă, urmează ca instanța să dispună încetarea acțiunii judiciare formulată de reclamantul U. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, încetează acțiunea judiciară formulată de reclamantul A. C., CNP_, domiciliat în comuna Plopșoru, . în contradictoriu cu pârâta S.C F. O. Security SRL, cu sediul în Tg-J., .. 71, județul Gorj, prin lichidator judiciar Siomax SPRL, cu sediul în Tg-J., ., P+E, județul Gorj.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 10 Decembrie 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red. C.R./ex.5/16 Decembrie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 4174/2015. Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 5113/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








