Obligaţie de a face. Sentința nr. 5009/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5009/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 14-12-2015 în dosarul nr. 5009/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 5009/2015
Ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Asistent judiciar S. C.
Asistent judiciar I. R.
Grefier Șef G. A.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul S. L. „FRAM” din SOCIETATEA „U. M.” SADU S.A., în numele și pentru membrii de sindicat G. C., B. N. G., B. I. D., R. M., S. I., B. M., S. VICUȚA, U. T., M. D., S. E., DOCHIȚU L., C. T., D. D., V. I., D. M., U. G., C. E., V. A.-M. și S. V., în contradictoriu cu pârâta „U. M.” SADU, având ca obiect calcul drepturi salariale diferență spor vechime.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic R. N..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că reclamantul a înaintat la dosar concluzii scrise, după care:
Instanța a pus în discuție cererea de majorare a onorariului de expert.
Reprezentantul pârâtei a solicitat respingerea cererii de majorare a onorariului expertului întrucât expertul nu a formulat un document justificativ cu privire la majorarea onorariului iar unitatea pârâtă a furnizat acestuia toate datele necesare întocmii raportului de expertiză.
Constatând că expertul nu a întocmit un decont justificativ cu privire la majorarea onorariului, instanța respinge cererea formulată de către expert, apreciind că este neîntemeiată.
Instanța, constatând încheiată cercetarea procesului, a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală, ținând cont de motivele invocate prin întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar. A depus la dosar concluzii scrise, depunând totodată adresa înregistrată sub nr. 2758/23.11.2015.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.03.2015, sub nr._, pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul S. L. „FRAM” din SOCIETATEA „U. M.” SADU S.A., în numele și pentru membrii de sindicat G. C., B. N. G., B. I. D., R. M., S. I., B. M., S. VICUȚA, U. T., M. D., S. E., DOCHIȚU L., C. T., D. D., V. I., D. M., U. G., C. E., V. A.-M. și S. V., în contradictoriu cu pârâta „U. M.” SADU, a solicitat instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata diferenței de spor de vechime, sumă provenită din diferența sporului acordat în fapt și cel cuvenit în drept, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pentru perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, sume actualizate la data plății efective și menționarea acestor sporuri în programul Revisal, pentru a se lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, s-a arătat că din anul 2011 și până în prezent salariații societății pârâte au primit sporul de vechime raportat la numărul zilelor de producție pe lună și nu la salariul de bază, așa cum s-a prevăzut în contractele colective de muncă încheiate în perioada respectivă.
S-a menționat faptul că art. 117 din C.C.M. prevede că ,,salariații din unitate vor beneficia de un spor de vechime în muncă, calculat la salariul de bază în raport de vechimea în muncă”, însă pârâta a calculat sporul de vechime în muncă raportat la numărul zilelor de producție din lună, care sunt în medie în număr de 9-10 zile de producție, deși zilele lucrătoare dintr-o lună erau 20-21 sau chiar 22 de zile.
S-a precizat faptul că nu există nicio justificare a pârâtei atunci când a hotărât să acorde sporul de vechime raportat la numărul zilelor de producție, iar sporul de vechime în muncă este un drept prevăzut în contractele individuale de muncă, în contractul colectiv de muncă și constă în acordarea unei sume de bani suplimentară la salariu, în funcție de vechimea în muncă a angajatului respectiv.
Conform Codului muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă, ce se calculează în funcție de perioada în care exista contract de muncă, iar sporul de vechime se calculează la salariul de bază așa cum s-a negociat prin CCM și nu la zilele de producție. Prin decizia societății pârâte au fost afectate drepturile salariaților care sunt recunoscute prin lege.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de Codul muncii și Contractele Colective de Muncă încheiate pe anii 2011- 2015.
Pârâta „U. M.” SADU, a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului L. ,,Fram” din cadrul Societății U.M. Sadu S.A., invocând în acest sens prevederile art.28 alineat 2 din Legea nr.62/2011 și excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând în esență că în cauză sunt incidente prevederile art.268 alineat 1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală.
S-a menționat faptul că potrivit dispozițiilor art. 117 alin.3 din C.C.M. în vigoare pe anul 2015 se prevede în mod clar ca sporul de vechime se aplică la salariul de bază realizat din producție.
S-a precizat faptul că încă din anul 1995 unitatea a fost sub incidența diferitelor acte normative, ce au reglementat si aspecte legate de drepturile salariale ale muncitorilor, care lucrează in cadrul agenților economici din industria de apărare, când aceștia nu desfășoară activitatea de baza din lipsa de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție si material de război.
S-a arătat că de la . O.U.G 95/2002 societatea se afla sub incidența dispozițiilor acestui act normativ, act ce reglementează si anumite aspecte legate de drepturile salariale ale salariaților din cadrul operatorilor economici din industria de apărare, când aceștia nu desfășoară activitatea de baza din lipsa de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție si material război.
O.U.G nr.95/2002 precizează ca operatorii economici, când nu desfășoară activitatea de baza din lipsă de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție si material de război, primesc anumite sume de bani de la bugetul de stat, in temeiul unor acte normative, dar pe timpul când nu desfășoară activitatea de baza salariații rămân la dispoziția operatorului economic si executa activitățile prevăzute in dispozițiilor art.10 alin.(4) din O.U.G nr.95/2002, respectiv activități de întreținere, conservare, reparații etc., precum si cele prevăzute in Hotărârea 703/11.07.2012.
S-a arătat că, în temeiul dispozițiilor O.U.G nr.95/2002, modificată și completată, Societatea "U. Mecanica Sadu"Sa - Filiala a CN"ROMARM" S.A. a negociat, conform Legii 62/2011 a dialogului social, cu sindicatul majoritar, respectiv S. L. al Salariaților din Societatea Comerciala"U. Mecanica Sadu"S.A. - Filiala a CN"ROMARM"S.A. anexa nr.7 la C.C.M.-urile la nivel de unitate, anexă prin care a reglementat modul de acordare al drepturilor salariale salariaților din unitate pentru perioada de timp ianuarie 2011-ianuarie 2015 precizată de petiționar prin cererea de chemare in judecată, când aceștia nu desfășoară activitatea de baza din lipsa de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție si material de război, în sensul că: "Numărul de zile rezultate din activitatea de producție vor fi plătite 100%, iar numărul de zile ramase neacoperite se plătește din surse bugetare, conform legislației in vigoare, în cuantum lunar pus de comun acord cu semnatarii CCM".
Totodată s-a precizat de către pârâtă că, având în vedere dispozițiile O.U.G nr.95/2002, modificată și completată și modul de reglementare a drepturilor salariale ale salariaților unității prin anexa nr.7 la C.C.M.-urile la nivel de unitate pentru perioada precizata de petiționar prin cererea de chemare in judecată, societatea a aplicat salariaților, inclusiv pentru cei menționați de petiționar în tabelul anexat la cererea de chemare în judecată, sporul de vechime lunar la salariul de bază realizat pe producție când unitatea a avut de lucru și a executat activitatea de bază, iar pentru orele din luna când unitatea nu a avut de lucru din lipsa de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție si material de război și salariații au beneficiat de sume de bani alocate de la bugetul de stat, pe motiv ca au desfășurat activitățile prevăzute in dispozițiilor art.10 alin.(4) din O.U.G nr.95/2002, respectiv activități de întreținere, conservare, reparații etc., unitatea a aplicat tuturor salariaților sporul de vechime calculat conform anexei nr.7 la C.C.M.-urile la nivel de unitate.
S-a menționat de către societatea pârâtă că acest mod de acordare a sporului de vechime pentru zilele neacoperite de producție, când salariații nu desfășoară activitatea de bază din lipsă de contracte sau comenzi legate de producția ori comerțul cu armament, muniție și material de război, s-a aplicat salariaților întrucât singura sursa de finanțare este cea bugetara, respectiv O.U.G nr.95/2002.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 205-208 Cod procedură civilă.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Sindicatului Fram din U. M. Sadu, susținând că în acest sens a fost pronunțat un recurs în interesul legii, respectiv decizia nr.1/2013, prin care s-a stabilit că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, a arătat reclamantul că în cauză este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, întrucât nu au contestat o clauză a contractului colectiv de muncă, astfel încât să fie aplicabile prevederile art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamantul a reiterat prevederile art.117 din C.C.M. și a arătat că, începând cu luna ianuarie 2015, când a fost negociat noul contract colectiv de muncă, pârâta a rectificat contextul art.117 din C.C.M., făcând precizarea că salariații din unitate vor beneficia de un spor de vechime în muncă, calculat la salariul de bază realizat din producție în raport cu vechimea în muncă, ori acest lucru arată fără echivoc că susținerile salariaților sunt reale și îndreptățite în raport de ceea ce s-a negociat prin C.C.M. pe anii 2011-2014.
A susținut că regulamentul de acordare a drepturilor salariale din anexa 7 la C.C.M., la care face trimitere pârâta, nu influențează acordarea drepturilor salariale solicitate, respectiv acordarea sporului de vechime acordat la salariul de bază, așa cum s-a negociat.
Prin cererea depusă la data de 03.07.2015, reclamantul a formulat precizare la acțiune cu privire la perioada pentru care se solicită sporul de vechime, respectiv perioada 18.03._14.
Prin încheierea de ședință din data de 31.08.2015 instanța a luat act de cele învederate de către reprezentantul pârâtei, în sensul că renunță a mai susține excepția lipsei calității procesuale active a Sindicatului și a constatat că S. are calitate procesuală activă de a formula acțiune în numele membrilor de sindicat, conform prevederilor art. 28 alin.3 din Legea nr. 62/2011, fiind depuse la dosar împuternicirile date de către membrii de sindicat, conform prevederilor art. 28 alin.3 din Legea nr. 62/2011.
Cu privire la excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată de către pârâtă, instanța a reținut că:
În raport de prevederile art. 160 din Codul Muncii republicat, drepturile solicitate prin acțiune, respectiv diferențele de drepturi salariale rezultate din acordarea sporului de vechime, constituie drepturi de natură salarială. Astfel, conform art. 160 din Codul Muncii republicat, salariul cuprinde atât salariul da bază, cât și indemnizațiile, sporurile și orice alte adaosuri, fără să se facă vreo mențiune că este vorba de sporuri acordate în baza dispozițiilor legale sau în baza contractelor individuale sau colective de muncă, ori, conform principiului de drept uby lex non distinguit nec nos distinguere debemus, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Față de aceste aspecte, instanța a considerat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 268 alin 1 lit. c din Codul Muncii republicat, care reglementează dreptul de prescripție de 3 ani .
Raportat la acest termen de prescripție, având în vedere data introducerii acțiunii, respectiv 18.03.2015, instanța a apreciat că este neîntemeiată excepția de prescripție a dreptului material la acțiune și a respins această excepție.
În probatoriu a fost administrată proba cu înscrisuri, precum și proba cu expertiza tehnică de specialitate contabilă.
În vederea efectuării expertizei a fost desemnat în cauză expert D. C., care a depus raportul de expertiză, împreună cu înscrisurile anexe la raport, la filele 134-230
( vol. I) din dosar, iar răspunsul la obiecțiuni și înscrisurile anexe la filele 114 -138 ( vol. III) .
Analizând probele administrate în cauză, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul S. L. „Fram” din Societatea U. M. Sadu S.A., în numele și pentru membrii de sindicat G. C., B. N. G., B. I. D., R. M., S. I., B. M., S. Vicuța, U. T., M. D., S. E., Dochițu L., C. T., D. D., V. I., D. M., U. G., C. E., V. A.-M. și S. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. U. M. Sadu S.A., Filială a C.N. „Romarm” S.A., solicită instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata diferenței de spor de vechime, sumă provenită din diferența sporului acordat în fapt și cel cuvenit în drept, conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, pentru perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2015, sume actualizate la data plății efective și menționarea acestor sporuri în programul Revisal, pentru a se lua în calcul la stabilirea drepturilor de pensie.
Potrivit art.117 alineat 3 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte pentru perioada 2011-2014 „salariații din unitate vor beneficia de un spor de vechime în muncă, calculat la salariul de bază în raport cu vechimea în muncă, astfel: 3-5 ani,8%; 5-10 ani,12%; 10-14 ani, 16%; 14-17 ani,20%; 17-20 ani,22%; peste 20 ani, 25%”.
La art.115 din respectivele contracte colective de muncă s-a prevăzut că regulamentul de acordare a drepturilor salariale ce urmează să se aplice fiecărei activități este stabilit conform anexei 7.
La anexa 7 la C.C.M. s-a menționat că:
„Numărul de zile rezultate din activitatea de producție vor fi plătite cu 100%, iar numărul de zile rămase neacoperite se plătește din surse bugetare, conform legislației în vigoare, în cuantum lunar pus de comun acord cu semnatarii prezentului CCM.
Angajații cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, pentru zilele neacoperite din activitatea de producție, vor fi plătiți în procent egal cu cel realizat de salariații beneficiari ai art.10 din OUG nr.95/2002.
Orice alt mod de interpretare aplicat pentru acordarea drepturilor salariale constituie abuz, iar prejudiciul rezultat din astfel de interpretări va fi recuperat de la autorii semnatari de punere în aplicare a acestora”.
Această anexă face parte integrantă din contractele colective de muncă,părțile semnatare înțelegând să negocieze inclusiv aceste clauze, devreme ce au fost de acord cu aprobarea unui regulament de acordare a drepturilor salariale.
Specificul activității Uzinei Mecanice Sadu S.A. este producția de armament, muniție și material de război, astfel că aceasta este supusă prevederilor speciale ale O.U.G. nr.95/2002.
Conform art.10 din O.U.G. nr.95/2002, forma în vigoare până la data de 12.06.2012:
„(1) In perioada în care salariații încadrați cu contract individual de munca pe durata nedeterminată la agenții economici din industria de apărare nu desfășoară activitate de baza din lipsa de comenzi sau de contracte vor efectua activități de întreținere, conservare, reparații, paza, activități administrative și alte activități specifice.
(2) Fondul lunar necesar acoperirii drepturilor salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) se determina luându-se în calcul 75% din salariul mediu brut pe economie din luna anterioară, comunicat de Institutul Național de S..
(3) Sumele necesare pentru plata drepturilor salariale prevăzute la alin. (2), precum și cele necesare pentru achitarea contribuțiilor datorate de angajator, potrivit legii, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și la Fondul de asigurări sociale de sănătate se aloca agenților economici, în conformitate cu numărul mediu maxim de personal aprobat, din sumele prevăzute anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Industriei și Resurselor”.
Ulterior, conținutul acestui articol a fost modificat prin art. XI din O.U.G. nr.26 din 06.06.2012, astfel:
“(1) În perioada în care salariații încadrați cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată la operatorii economici din industria de apărare nu desfășoară activitatea de bază din lipsă de comenzi sau de contracte legate de producția ori comerțul cu armament, muniție și material de război, beneficiază de sume acordate de la bugetul de stat, în vederea acoperirii drepturilor salariale și a contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator, numai dacă desfășoară activitățile indisolubil legate de producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
(2) Fondul lunar necesar acoperirii drepturilor salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) se determina luându-se în calcul 75% din salariul mediu brut pe economie din luna anterioară, comunicat de Institutul Național de S..
(3) Sumele necesare pentru plata drepturilor salariale prevăzute la alin. (2), precum și cele necesare pentru achitarea contribuțiilor datorate de angajator, potrivit legii, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la bugetul asigurărilor pentru șomaj și la Fondul de asigurări sociale de sănătate se aloca agenților economici, în conformitate cu numărul mediu maxim de personal aprobat, din sumele prevăzute anual cu aceasta destinație în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Industriei și Resurselor”.
Raportat la aceste prevederi legale, părțile semnatare de comun acord au stabilit prin contractul colectiv de muncă, anexa 7, ca numărul de zile rezultate din activitatea de producție să fie plătite cu 100%, iar numărul zilelor rămase neacoperite să fie plătite din surse bugetare.
Într-adevăr, potrivit art.117 alineat 3 din contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității pârâte pentru perioada 2011-2014 salariații din unitate beneficiază de un spor de vechime în muncă, calculat la salariul de bază în raport cu vechimea în muncă, însă pe perioada în care unitatea nu a avut activitate de producție reclamanții au beneficiat de drepturi salariale în cuantum de 75% din salariul mediu brut pe economie din luna anterioară, sursa acestora fiind reprezentată de sume acordate de la bugetul de stat în condițiile OUG nr.95/2002, astfel că salariul de bază al reclamanților nu mai corespundea cu cel aferent perioadelor în care desfășurau activitate de producție.
Prin urmare, procentele aferente sporului de vechime corespunzătoare vechimii în muncă a fiecărui salariat s-au menținut, însă au fost aplicate la salariul de care aceștia beneficiau efectiv.
Acest aspect rezultă inclusiv din raportul de expertiză întocmit în cauză, precum și din statele de salarii depuse la dosarul cauzei, în care sunt individualizate în mod distinct drepturile cuvenite fiecărui reclamant pe perioada în care au desfășurat activitate de producție și pe perioada în care au beneficiat de prevederile O.U.G. nr.95/2002 .
De asemenea, faptul că în contractele individuale de muncă și deciziile privind stabilirea salariilor membrilor de sindicat reclamanți s-a prevăzut acordarea unui spor de vechime aferent salariului de bază, nu justifică acordarea acestuia în condițiile intervenirii unor modificări legislative.
Conform art.17 alineat 5 din Codul muncii, orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alineat 3(printre acestea regăsindu-se „salariul de bază, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum și periodicitatea plății salariului la care salariatul are dreptul”), în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege.
Or, prin O.U.G. nr.95/2002 s-a intervenit tocmai în privința salariilor de care membrii de sindicat reclamanți au beneficiat pe perioada în care nu au desfășurat activitate de producție, modificare permisă de codul muncii conform prevederilor mai sus evocate și care a determinat așadar inaplicabilitatea prevederilor din contractele individuale de muncă în privința cuantumului sporului de vechime.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, instanța urmează să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea, cu precizarea ulterioară, formulată de reclamantul S. L. „FRAM” din SOCIETATEA „U. M.” SADU S.A., cu sediul în orașul Bumbești-J., ., județul Gorj, cod_, în numele și pentru membrii de sindicat G. C., B. N. G., B. I. D., R. M., S. I., B. M., S. VICUȚA, U. T., M. D., S. E., DOCHIȚU L., C. T., D. D., V. I., D. M., U. G., C. E., V. A.-M. și S. V., în contradictoriu cu pârâta „U. M.” SADU, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J18/330/28.12.2001, C.U.I._, cu sediul în orașul Bumbești-J., ., județul Gorj.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 14. 12. 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. B. | Asistent judiciar, S. C. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier Șef, G. A. | ||
Red. A.B./4 ex.
12 Ianuarie 2016
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5112/2015. Tribunalul GORJ | Contestaţie indemnizaţie şomaj. Sentința nr. 5041/2015.... → |
|---|








