Obligaţie de a face. Sentința nr. 2487/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2487/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 2487/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 2487/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Asistent judiciar O. F. P.
Asistent judiciar I. L. F.
Grefier T. U.
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul L. E. Tg-J. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj, având ca obiect despăgubirii materiale.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns numitul O. I. în calitate de director al reclamantului L. E. Tg-J., lipsă fiind pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța a pus în discuția părților prezente excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, excepție invocată de pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj prin întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale invocată de pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj, conform motivelor expuse prin răspunsul la întâmpinare.
După care constatând că nu mai sunt alte cererii de formulat și probe de administrat, instanța a reținut cauza în vederea soluționării excepției.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._ reclamantul L. E. Tg-J. a chemat în judecată pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 9.500 lei reprezentând despăgubiri materiale stabilite prin sentința nr. 802/2014 pronunțata de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința civila nr. 802/2014, pronunțata de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, au fost obligați la plata sumei de 9.500 lei reprezentând despăgubiri materiale către Pagnejer P. I..
Că, prin sentința arătată instanța a reținut ca reclamanta nu a putut face dovada faptului că în lunile noiembrie si decembrie 2009 a realizat venituri profesionale supuse impozitului, iar acest lucru s-a datorat paratului - L. E. - care a refuzat încheierea contractului individual de muncă aspect stabilit irevocabil de instanțele de judecată. Că, instanța a reținut ca exista o legătura de cauzalitate intre refuzul paratului - L. E. in calitate de angajator - de a încheia contract individual de munca reclamantei si prejudiciul suferit de aceasta, condițiile in care nu a putut beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului vârsta de pana la doi ani.
S-a apreciat de către reclamant ca în mod greșit a fost obligat la plata sumei de 9.500 lei reprezentând despăgubiri materiale către Pagnejer P. I. atâta vreme cât a achitat toate contribuțiile către bugetul statului aferente perioadei în care numita Pagnejer P. I. a avut calitate de salariata a Liceului E., conform sentinței nr. 5499/07.07.2012 pronunțata in dosarul nr._, rămasa irevocabilă.
Că, nu se poate reține în sarcina sa o dublă obligație și anume: aceea de a achita drepturile salariale aferente perioadei în care numita Pagnejer P. I. a avut calitatea de salariată a instituției, precum și contravaloarea indemnizației pentru creșterea copilului in vârsta de pana la doi ani.
S-a invocat de către reclamant, că a achitat toate contribuțiile către bugetul statului pentru Pagnejer P. I., iar indemnizația pentru creșterea copilului trebuia plătită de către Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala Gorj.
Că, în situația în care Agenția Județeană pentru Plați si Inspecție Sociala Gorj a refuzat acordarea indemnizației pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, respectiv pana la 3 ani în cazul copilului cu handicap, numita Pagnejer P. I. avea obligația formulării contestației împotriva deciziei emise de Agenția Județeană pentru Plați și Inspecție Sociala Gorj.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și art. 194 si urmat. Cod procedură civilă.
În dovedirea cererii s-a depus la dosarul cauzei, în copie certificată, următoarele înscrisuri: sentința nr. 802 din 27 martie 2014 pronunțata în dosarul nr._ de Tribunalul Gorj și adresa nr. 2120/07.08.2014.
Pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj a formulat întâmpinare invocând pe cale de excepție necompetența materială a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, și pe cale de consecință declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Secției C. Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Gorj, întrucât acțiunile ce au ca obiect acordarea drepturilor prevăzute de PUG nr. 111/2010 se soluționează potrivit legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
În situația în care se va trece peste excepția necompetenței materiale, pârâta a înțeles să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivare că nu există identitate între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuala activa) și între persoana chemată în judecată si cel care este subiect pasiv in raportul dedus judecații (calitate procesuala pasiva).
Că, prin cererea de chemare in judecata, așa cum a fost precizata, reclamanta Pagnejer P. I. a solicitat obligarea paratului L. E. Tg-J. la plata unor despăgubiri materiale ca urmare a faptului ca paratul nu i-a încheiat acesteia contract de munca pentru perioada 01.09._09 si pentru perioada 22.07._10.
Aceste despăgubiri materiale au fost solicitate ca urmare a faptului ca numita Pagnejer P. I. nu a putut face dovada îndeplinirii condițiilor stabilite de legiuitor pentru acordarea indemnizației creșterii copilului, respectiv ca a realizat venituri supuse impozitului timp de 12 luni anterioare nașterii copilului, iar de acest lucru s-a făcut vinovat L. E. întrucât nu i-a încheiat acesteia contract de munca pentru activitatea desfășurata.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
S-a susținut în esență de către pârâtă că prin sentința nr.802/2014, instanța a obligat paratul L. E. Tg-J., sa plătească reclamantei suma de 9500 lei reprezentând despăgubiri materiale, in temeiul art. 253 din Codul Muncii.
Că, suma de 9500 Iei nu reprezintă indemnizație creștere copil, din tot probatoriul administrat reținându-se culpa Liceului E., iar suma stabilită de instanța in sarcina acestuia reprezintă despăgubiri materiale acordate in baza Codului Muncii.
Că, potrivit art.253 alin. 1 din Codul Muncii, angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale sa îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau in legătura cu serviciul.
Potrivit art. 253 alin.2, în cazul în care angajatorul refuza sa îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Că, din analiza dispozitivului sentinței nr.802/2014, rezulta ca instanța a obligat paratul L. E. Tg-J. sa plătească reclamantei Pagnejer P. I. suma de 9.500 lei reprezentând despăgubiri materiale ca urmare a faptului ca paratul, in calitate de angajator se face vinovat de prejudiciul suferit de reclamanta .
Reclamanta nu a putut formula cerere pentru acordarea indemnizației creștere copil anterior datei de 01.08.2012 întrucât nu putea face dovada ca a realizat venituri profesionale supuse impozitului, iar acest lucru s-a datorat paratului care a refuzat încheierea contractului individual de munca, aspect stabilit irevocabil de instanțele de judecata.
Că, prin această sentință instanța a reținut în mod corect ca fiind evidenta legătura de cauzalitate intre refuzul paratului, în calitate de angajator de a încheia contract individual de munca reclamantei si prejudiciul suferit de aceasta, in condițiile in care nu a putut beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului in vârsta de pana la 2 ani.
Că, urmare a nerespectării obligațiilor asumate prin contractual individual de munca de către L. E., numita Pagnejer P. I. a formulat cererea pentru acordarea indemnizației pentru creșterea copilului la data de 01.08.2012, iar prin decizia nr._/13.08.2012 emisa de Agenția de Plați si Inspecție Sociala Gorj, indemnizația a fost acordata in baza art. 15 alin. Lit. d din O.U.G 111/2010, respectiv de la data depunerii cererii.
În concret pârâta a arătat că între despăgubirile materiale acordate reclamantei in baza art. 253 din Codul Muncii ca urmare a nerespectării de către angajatorul L. E. a obligațiilor ce decurgeau din contractual individual de munca încheiat cu numita Pagnejer I. si indemnizația pentru creșterea copilului plătită de instituție in vederea creșterii copilului nu exista legătura de cauzalitate, sens în care a apreciat ca nu pot fi obligați sa pună in executare sentința civila nr.802/2014.
F. de cele arătate, solicitam respingerea acțiunii formulate de L. E. Tg-J., ca nefondata.
În drept, și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ, O.U.G. 111/2010 privind concediul si indemnizația lunara pentru creșterea copiilor, dispozițiile 205 Cod procedură civilă.
Instanța analizând acțiunea de față, apreciază că nu este competentă material să soluționeze prezenta cauză, litigiul de față nefiind un conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 231 din Codul muncii, conform căruia ,,reprezintă conflicte de muncă conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social, ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, ce ar atrage competența de soluționare a Tribunalului Gorj, în baza art. 208 și 210 din Legea nr. 262/2011 și art. 269 din Codul muncii.
Prezenta cauză nu se circumscrie cazurilor prevăzute de art. 266 din Codul muncii, conform căruia jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Prin cererea formulată reclamantul L. E. Tg J. solicită obligarea pârâtei Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj la plata sumei de 9.500 lei reprezentând despăgubiri materiale stabilite prin sentința nr. 802/2014 pronunțata de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .
Astfel, prin cererea formulată reclamantul nu contestă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, deși și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul fiscal, ci solicită obligarea la plata unor despăgubiri materiale în sumă de 9.500 lei stabilite conform sentinței nr. 802/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar_ .
Așadar, fiind în prezența unui litigiu de natură civilă, sunt aplicabile în cauză prevederile art.94 pct.1 lit. j din Cod procedură civila, care stabilesc că intră în competenta judecătoriilor orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.
În consecință, văzând și prevederile art.129 alin.2 pct.2, art.130 alin.2 si art. 132 din Cod procedură civilă, se va admite excepția necompetentei materiale a Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tg J..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul L. E. Tg-J., CF_, cu sediul în Tg J., ., nr. 11, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj, cf_, cu sediul în Tg J., str. ., județul Gorj, în favoarea Judecătoriei Târgu J..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 26.05.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, E. G. | Asistent judiciar, O. F. P. | Asistent judiciar, I. L. F. |
Grefier, T. U. |
E.G./T.U.
4 ex./15 Iunie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4201/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








