Obligaţie de a face. Sentința nr. 3082/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3082/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3082/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3082/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Asistent judiciar O. F. P.
Asistent judiciar R. N.
Grefier T. U.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta V. C., în contradictoriu cu pârâții Școala G. Padeș și C. L. Padeș, având ca obiect drepturi bănești - decontare cheltuieli transport.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că la dosarul cauzei reclamantul a depus, prin serviciul registratură al instanței, note de ședință prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Instanța constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii, art.208 si 210 din Legea nr.62/2011.
În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă si concludentă pentru soluționarea cauzei.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 30.04.2015, sub nr._, reclamanta V. C. a chemat în judecată pârâții Școala G. Padeș și C. L. Padeș, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata contravalorii cheltuielilor de navetă conform dispozițiilor art. 105 alin. 2 lit. f) din Legea 1/2011 și cele ale Instrucțiunii Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului nr. 2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice, începând cu data de 01.09.2014, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății, precum și plata dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite, conform centralizatorului anexat.
De asemenea, reclamanta a mai solicitat plata în viitor a acestor cheltuieli de transport, până la data la care personalul didactic de predare nu va mai îndeplini condițiile legale pentru acordarea acestor cheltuieli, ca urmare a modificării legislației în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 34 alin.2 din Codul de procedură civilă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, potrivit prevederilor art. 105 alin.2 lit. f din Legea nr. 1/2011, cu completările ulterioare, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație, pentru cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice, conform legii.
A mai invocat reclamanta prevederile art. 1 din Instrucțiunile nr. 2/2011 emise de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din_, potrivit cărora:
„Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”
Totodată, reclamanta a precizat că, potrivit art.2 din Instrucțiunile nr.2/2011, consiliul de administrație al unității de învățământ propune lunar consiliului local, spre aprobare, drepturile bănești aferente personalului didactic, care solicită cheltuieli de deplasare.
De asemenea,a arătat că, potrivit prevederilor art. 36 din contractul colectiv de muncă la nivel unic de sector de activitate învățământ preuniversitar,pentru anii 2011-2014, înregistrat sub nr._/02.11.2012, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.
A învederat reclamanta că pe ruta Tg-J. – Padeș există mijloc de transport în comun și, prin urmare, în cazul celor care vor să circule cu autoturismul proprietate personală, valoarea care ar trebui să le fie decontată este valoarea abonamentului lunar cu mijlocul de transport în comun pe ruta respectivă.
În aplicarea acestor legi, a precizat reclamanta că la sfârșitul fiecărei luni de activitate s-a adresat cu cerere către conducerea unității de învățământ, spre aprobare, a drepturilor bănești aferente cheltuielilor de transport, iar unitatea de învățământ a aprobat decontarea acestor sume, însă ulterior a primit doar o parte din aceste sume.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor interese sub forma dobânzii legale, reclamanta a invocat prevederile art. 1530, 1531 și 1535 din Noul Cod Civil, art. 2 din O.G. nr.13/2011, precum și decizia în interesul legii nr.2/2014 emisă de I.C.C.J.
A susținut reclamanta că daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie nesocotit.
În drept, reclamanta a invocat următoarele dispoziții legale: art.34 și 194 din Codul de procedură civilă, art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii republicat,, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 din Legea nr.62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Instrucțiunile nr. 2/2011 emise de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, art. 36 alin.2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel unic de sector de activitate învățământ preuniversitar,pentru anii 2011-2014, înregistrat sub nr._/02.11.2012 și decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr.21/2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 411 din Codul de procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, cererile de decontare a cheltuielilor de navetă, înscrisuri justificative-bilete de călătorie și adeverința de salariat nr. 1561/30.03.2015.
Pârâtul C. L. Padeș a formulat întâmpinare prin care a arătat că, în urma solicitării pârâtei de a cuprinde in buget sumele necesare decontării navetei, conform adresei nr.559/11.03.2013, consilierii locali au decis punerea la dispoziția cadrelor didactice a apartamentelor din blocul cu cinci apartamente, întrucât nu existau fonduri pentru achitarea navetei. În anul 2014, prin adresa nr.240/05.02.2014, consiliul de administrație al școlii a înaintat consiliului cererile personalului didactic care au solicitat cheltuieli de deplasare pentru luna ianuarie 2014, iar, prin adresa nr.970/11,02,2014, Primăria Padeș a comunicat școlii că la momentul întocmirii bugetului pe anul 2014 nu a existat o solicitare privind decontarea navetei cadrelor didactice, reamintind că au pus la dispoziția cadrelor didactice apartamente, neexistând nicio solicitare pentru acestea.
Odată cu întâmpinarea, pârâtul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței consiliului local din 29 martie 2013 întocmit de pârât, procesul-verbal încheiat cu ocazia ședinței consiliului de administrație al pârâtei din data de 03.02.2014, adresa nr.240/05.02.2014 emisa de pârâtă, adresa nr.970/11.02.2014 emisa de Primăria Comunei R., adresa nr.2026/17.03.2015 emisă de .> Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de pârât, prin care a arătat că din textul de lege nu reiese obligația sa de a solicita expres o locuință, că nu s-a condiționat de către consiliul local decontarea cheltuieli de navetă de fiecare dată când s-au solicitat aceste cheltuieli. A mai susținut că este nefondat motivul susținut de pârât privind posibilitatea acordării unei locuințe, întrucât nu există atâtea locuințe câte cadre didactice fac naveta, iar repartiția de locuințe pentru toate aceste cadre didactice ar afecta serios bugetul local.
De asemenea, a arătat că a existat o ofertă verbală de acordare a unor apartamente de către consiliul local, dar o parte din ele sunt ocupate de reprezentanții dispensarului, bisericii și poliției locale, iar celelalte sunt în stare insalubră(fără geamuri, încălzire), neexistând condiții de locuit pentru o familie cu copii minori.
Deși legal citată, pârâta Școala G. Padeș nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat la dezbateri.
Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, reține că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:
Reclamanta V. C., cu domiciliul în Târgu J., ., județ Gorj (conform copiei cărții de identitate – fila 5 din dosar), are calitatea de angajat al pârâtului Școala G. Padeș pe perioada 01.09.2014 – 28.02.2015, conform adeverinței nr. 1561/30.03.2015 (fila 6).
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze, reclamanta solicită obligarea pârâților la plata contravalorii cheltuielilor de navetă de la localitatea de reședință – Târgu J. la locul de muncă - localitatea Padeș, începând cu data de 01.09.2014, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la plata dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite .
Potrivit prevederilor art. 105 alin.2 lit. f din Legea nr. 1/2011, modificat prin Legea nr. 1/2014, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație, pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, conform legii.
Conform prevederilor art. 276 din Legea educației naționale nr. 1/2011, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.
De asemenea, potrivit prevederilor art.105 alin.2 lit. c din aceeași lege finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii.
La art.1 din Instrucțiunile nr.2/17.02.2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice se prevede că:
„Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”
În conformitate cu prevederile art. 2 din Instrucțiunile nr. 2/17.02.2011 „ C. de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.”
În fapt, reclamanta domiciliată în localitatea Tg.J. îndeplinește funcția de profesor la Școala G. Padeș.
Așa cum rezultă din adeverința 1561/30.03.2015 emisă de Școala G. Padeș (fila 6 din dosar), reclamanta a fost prezentă la unitatea de învățământ pârâtă, conform pontajelor: 22 zile lucrătoare în luna septembrie 2014, 22 zile lucrătoare în luna octombrie 2014, 20 zile lucrătoare în luna noiembrie 2014, 15 zile lucrătoare în luna decembrie 2014, 20 zile lucrătoare în luna ianuarie 2015, 20 zile lucrătoare în luna ianuarie 2015
Reclamanta a solicitat lunar conducerii unității de învățământ decontarea cheltuielilor de transport, efectuate de la localitatea de domiciliu la localitatea în care se află locul de muncă, respectiv Tg.J. - Padeș și retur, pentru perioada septembrie 2014 – februarie 2015, depunând în acest sens și înscrisuri justificative (filele 8-39 din dosar).
Așa cum rezultă din prevederile Instrucțiunii nr. 2/17.02.2011 mai sus menționată, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală.
În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, se decontează contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.
În speță, pe ruta Tg.J. - Padeș a existat mijloc de transport în comun, reclamanta anexând la cererile de decontare a cheltuielilor de transport biletele de călătorie pe mijloace de transport în comun, fiind astfel îndreptățită la acordarea cheltuielilor pentru transportul efectuat pe ruta Tg.J. - Padeș, dus-întors, în perioada septembrie 2014 – februarie 2015, respectiv contravaloare biletelor de transport pe mijloace de transport in comun.
În baza art.1530 și art.1531 Cod civil, se impune actualizarea cu indicele de inflație a sumei cuvenite pentru decontarea navetei, în vederea reparării prejudiciului cauzat ca urmare a deprecierii monedei naționale prin inflație.
În ceea ce privește susținerea pârâtului C. L. Padeș privind lipsa unei solicitări a unității de învățământ pârâte pentru decontarea navetei cadrelor didactice, la momentul întocmirii bugetului pe anul 2014, aceasta nu justifică respingerea pretențiilor reclamantei. C. de administrație al unității de învățământ funcționează ca intermediar între reclamantă și consiliul local, în vederea obținerii fondurilor necesare plății efective a costurilor de transport, pârâtul fiind obligat legal să finanțeze aceste cheltuieli. Iar, conform art. 1 alin.2 din Instrucțiunile nr.2/2011 emise de M.E.C.T.S., aprobarea alocării sumelor necesare decontării navetei cadrelor didactice se face lunar, la propunerea consiliul de administrație al unității de învățământ, deci nu era necesară solicitarea decontării navetei înainte de întocmirea bugetului pe anul 2014. Pe de altă parte, chiar și în situația neîndeplinirii unei obligații de către consiliul de administrație al școlii, în legătura cu procedura de decontare, aceasta nu ar putea duce la privarea reclamantei de dreptul său legal, ci ar putea angaja răspunderea consiliului de administrație pentru eventualele prejudicii cauzate.
Referitor la apărarea pârâtului C. L. Padeș că a pus la dispoziția cadrelor didactice apartamente, dar nu a existat nicio solicitare pentru acestea, instanța reține că este nefondată.
Potrivit art. 1 alin.1 din Instrucțiunile nr.2/2011 emise de M.E.C.T.S., cadrele didactice au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în situația în care nu există posibilitatea de a li se oferi o ,,locuință corespunzătoare,, în localitatea în care își au postul.
Reclamanta a arătat că a existat o ofertă verbală de acordare a unor apartamente de către consiliul local, dar o parte din ele sunt ocupate de reprezentanții dispensarului, bisericii și poliției locale, iar celelalte sunt în stare insalubră(fără geamuri, încălzire), neexistând condiții de locuit pentru o familie cu copii minori. D. urmare, instanța a solicitat pârâtului să facă dovada că locuința oferită era în stare de folosință si corespundea nevoilor de locuit ale reclamantei și familiei sale, însă astfel de dovezi nu au fost prezentate.
Referitor la cererea reclamantei privind acordarea și în viitor a cheltuielilor de transport, instanța reține că decontarea cheltuielilor de transport se face potrivit procedurii prevăzute de art.1 din Instrucțiunile nr.2/17.02.2011 .
Astfel, este necesară depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală.
Decontarea sau plata echivalentă a cheltuielilor de transport se face de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.
Prin urmare, numai după îndeplinirea procedurii prevăzute de lege, pentru cheltuielile de navetă aferente fiecărei luni în parte, reclamanta este îndreptățită la decontarea acestor cheltuieli.
Ori pentru admisibilitatea acțiunii, drepturile, respectiv pretențiile deduse judecății trebuie să fie actuale, în sensul prevederilor art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, va fi respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport pe perioada ulterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta V. C., C.N.P._, cu domiciliul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții Școala G. Padeș, cu sediul în ., și C. L. Padeș, cu sediul în ..
Obligă pârâta Școala G. Padeș să plătească reclamantei contravaloarea abonamentului pe mijloacele de transport în comun pe ruta Târgu J. - Padeș, dus-întors, aferent perioadei septembrie 2014 – februarie 2015, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății, precum și dobânda legală aferentă acestor sume.
Obligă pârâtul C. local Padeș să aloce sumele necesare achitării acestor drepturi bănești.
Respinge capătul de cerere privind acordarea pentru viitor a cheltuielilor de transport.
Sentință executorie.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 30.06.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, E. G. | Asistent judiciar, O. F. P. | Asistent judiciar, R. N. |
Grefier, T. U. |
Red. O.F.P. 09 Iulie 2015 / 5 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








