Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1063/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1063/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1063/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 1063/2015
Ședința publică de la 02 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Asistent judiciar S. C.
Asistent judiciar I. R. G.
Grefier Șef G. Ș.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanții P. NICUȘOR-V., B. G., D. I.-M., T. L., S. A.-M. și U. R., în contradictoriu cu pârâții I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ și L. T. TG.J., având ca obiect drepturi bănești spor condiții vătămătoare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamanții fiind reprezentați de avocat P. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că unitatea de învățământ a înaintat la dosar, în dublu exemplar, adresa nr. 752/19.02.2015, stat de personal pe luna ianuarie 2015, stat de personal pe luna februarie 2015, adresa nr. 1911/01.07.2013, adresa nr. 7507/27.06.2013 și adresa nr. 682/DRUS/21.06.2013, un exemplar fiind înmânate apărătorului reclamanților, după care:
Reprezentantul reclamanților învederează că a observat înscrisurile la dosar și nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, conform motivelor expuse în acțiunea formulată, fără cheltuieli de judecată. După încheierea dezbaterilor depune la dosar practică judiciară, respectiv sentința nr. 1414/12.06.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ .
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanții P. NICUȘOR-V., B. G., D. I.-M., T. L., S. A.-M. și U. R., în contradictoriu cu pârâții I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ și L. T. TG.J., au solicitat instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să fie obligate pârâtele la plata sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15 % din salariul de bază, începând cu luna iunie 2013 până în prezent, cât și pe viitor.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt personal didactic în cadrul Liceului T. Tg-J. și până în luna mai 2013, inclusiv au beneficiat de un spor de 15% din salariul de bază ca urmare a desfășurării activității în condiții periculoase sau vătămătoare, spor care începând cu luna iunie 2013 le-a fost sistat fără temei legal.
Au arătat că au dreptul să beneficieze de aceste sporuri, întrucât sunt prevăzute în Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care la art. 2 alin. 3 din anexa nr. 5 prevăd: „ Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. 2, se acordă după caz, indemnizație de zone izolate, spor de practică pedagogică, spor de predare simultană, compensații tranzitorii, spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime în muncă”.
Aceleași drepturi se regăsesc și în contractul colectiv de muncă unic la nivel de sector de activitate în învățământul preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S. sub numărul_/02.11.2012, care în Capitolul IV intitulat „Salarizarea și alte drepturi salariale”, la art. 34 alin. 2, lit. c, prevede: „ pe lângă salariul de baza personalul didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de muncă”.
Reclamanții au precizat că unitatea de învățământ a obținut periodic toate autorizațiile necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți să poată beneficia de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare și au solicitat a se observa buletinele de determinare prin expertizare în care Direcția de Sănătate Publică Gorj și I. Teritorial de Muncă Gorj au constatat, prin expertizarea locurilor de muncă, faptul că există riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care vin în contact cu substanțe, mucegaiuri, bacili, radiații, solicitări ale sistemului nervos și cardiovascular etc., documente în baza cărora le-au fost acordate sporurile.
Au mai arătat reclamații că, deși au dreptul la aceste sporuri, pârâtul I. Școlar al Județului Gorj, a refuzat să le mai acorde drepturile prevăzute de lege.
În drept, reclamanții au întemeiat acțiunea pe prevederile art.2 alin. 3 din anexa nr. 5 la Legea nr. 63/2011, art. 34 alin.2, lit. C din C.C.M. Unic la Nivel de Activitate în învățământul Preuniversitar.
Deși au fost legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinări în cauză.
În conformitate cu prevederile art. 248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța a analizat la termenul de judecată din data de 02.02.2015 excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Gorj, invocată din oficiu.
În raport de obiectul dedus judecății, având în vedere că nu există raporturi de muncă între reclamanți și I. Școlar Județean Gorj, instanța a constatat că nu există identitate între pârâtul I. Școlar Județean Gorj și subiectul pasiv al raportului juridic litigios, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 din Codul de procedură civilă, fapt pentru care instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată din oficiu față de pârâtul I. Școlar Județean Gorj.
Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile aplicabile, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt angajați la L. Tehnologic Tg.J., făcând parte din personalul didactic și didactic auxiliar.
Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.
Prin acțiunea de față, reclamanții solicită plata sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase în cuantum de 15 % din salariul de bază, începând cu luna iunie 2013 până în prezent, cât și pe viitor.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,
De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.
Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).
La anexa nr.5 din Legea nr.63/2011 se prevede metodologia de calcul al drepturilor salariale ce se acordă personalului didactic și personalului didactic auxiliar din învățământ, iar la cap. I, art. 9 pentru personalul didactic, respectiv cap. II, art.6 pentru personalul didactic auxiliar, se prevede că:
„1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului pentru condiții vătămătoare, acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
Conform deciziilor nr. 28/2012, 71/2012 și 79/2012, emise de L. T. Tg.J., aflate la filele 14,15 și 16 din dosar, reclamanților le-a fost acordat sporul pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% în perioada 2012- 2014.
La emiterea deciziilor de acordare s-au avut în vedere buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr.96/2009, 123/2010, nr.80/2012, nr.105/2013, nr.82/2014, întocmite de Direcția de Sănătate Publică Gorj, prin care s-au stabilit locurile de muncă din cadrul unității de învățământ cu condiții vătămătoare de muncă.
Reclamanților însă le-a fost plătit efectiv sporul pentru condiții vătămătoare până în luna iunie 2013. Din această lună unitatea de învățământ nu le-a mai plătit acest spor, deși nu s-a emis nicio decizie de sistare.
Așadar, reclamanta nu a mai beneficiat de sporul pentru condiții vătămătoare acordat prin decizia de mai sus începând cu luna iunie 2013.
Instanța reține că reclamanții sunt îndreptățiți la plata sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% acordat prin deciziile sus menționate, în condițiile în care aceste decizii nu au fost anulate sau revocate de către angajator și nici nu s-a emis o decizie de sistare a plății acestui spor.
Sporul se cuvine reclamanților începând cu data de 01.06.2013, dată de la care nu a mai fost plătit acest spor și până la data 31.01.2015.
Drepturile salariale cuvenite pentru luna februarie 2015 nu erau scadente la data pronunțării hotărârii (02.03.2015), având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.86/2005, prin care se reglementează data plății salariilor pentru angajații din cadrul Ministerului Educației Naționale și a instituțiilor publice subordonate ca fiind data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Pretențiile reclamanților privind plata pe viitor a sporului pentru condiții vătămătoare nu sunt întemeiate, întrucât drepturile salariale se plătesc salariaților lunar pentru munca prestată în fiecare lună în parte, la data stabilită ca fiind data plății, în speță data de 14 a lunii următoare celei pentru care se plătește salariul.
Astfel, pentru admisibilitatea acțiunii, dreptul subiectiv a cărui realizare se solicită trebuie să fie actual, respectiv trebuie să se justifice un interes născut și actual, conform art. 33 din Codul de procedură civilă.
În consecință, instanța urmează să admită în parte acțiunea și să oblige pârâtul L. Tehnologic Tg-J. să plătească reclamanților sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioada 01.06.2013 – 31.01.2015, iar pretențiile reclamanților cu privire la perioada ulterioară datei de 31.01.2015 vor fi respinse, conform considerentelor sus menționate.
De asemenea, având în vedere că la termenul de judecată din 02.02.2015 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Școlar Județean Gorj, va fi respinsă acțiunea față de acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții P. NICUȘOR-V., CNP_, B. G., CNP_, D. I.-M., CNP_, T. L., CNP_, S. A.-M., CNP_ și U. R., CNP_, toți cu domiciliul de citare ales în Tg-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții I. ȘCOLAR JUDEȚEAN GORJ, cu sediul in Tg-J., .-134, județul Gorj și L. T. TG.J., cu sediul in Tg-J., ., nr. 23, județul Gorj.
Obligă pârâtul L. Tehnologic Tg-J. să plătească reclamanților sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioada 01.06.2013 – 31.01.2015.
Respinge pretențiile reclamanților cu privire la perioada ulterioară datei de 31.01.2015.
Respinge acțiunea față de pârâtul I. Școlar Județean Gorj, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Sentință executorie de drept.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 02.03.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. B. | Asistent judiciar, S. C. | Asistent judiciar, I. R. G. |
Grefier Șef, G. Ș. | ||
Red. A.B./5 ex.
03 aprilie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








