Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1644/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1644/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 1644/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA. Nr. 1644/2015
Ședința publică de la 02 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE T. M.
Asistent judiciar N. M.
Asistent judiciar R. N.
Grefier N. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii pentru acordare drepturi bănești - plata dobânzii legale formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat C. M., în contradictoriu cu pîrîții C. NAȚIONAL „G. C.” și C. L. MOTRU .
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având în vedere cererea scrisă a reclamantei de judecare a cauzei și în lipsa părților.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele și pentru membrul de sindicat C. M. a chemat în judecată pîrîții C. NAȚIONAL „G. C.” și C. L. MOTRU pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințele nr. 1519/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, și sentința nr. 471/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și pînă la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele nr. 1519/2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, și sentința nr. 471/2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ pârâții au fost obligați la plata diferențelor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 în perioada 01.10._09 și respectiv din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru nr.330/2009 și Legea nr.285/2010, reprezentînd diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11, actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective
Reclamanta a precizat faptul că aceste drepturi sunt unele de natură salarială, fiind cuprinse în noțiunea de salariu, potrivit art. 160 din Codul Muncii - salariu care se plătește înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului - și cum pârâții refuză să execute hotărârile prin neplata drepturilor salariale. suntem îndreptățiți și la plata dobânzii legale, conform art. 161 din Codul Muncii și art. 166 a!in,4 din Codul Muncii, raportat la art. 1084, art. 1088 din vechiul Codul Civil și art. 2 din OG nr. 9/2000.
Astfel, a menționat reclamanta că, potrivit art. 166 alin.4 din Codul Muncii „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului plata de, daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului". Potrivit art. 1535 din Codul civil, dobânda se cuvine creditorului în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, fără a fi necesară dovedirea prejudiciului de către creditor, existența acestuia fiind prezumată.
A învederat reclamanta că "în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1). alin. (2) teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a suinelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și urm. Din c.pr.civ, art. 161, art. 166 alin.4, art.268 și art.278 alin. 1 din codul muncii, art. 2 din OG nr.13/2011, art. 1530 și urm. Cod civil, art.28 din Legea nr.62/2011.
În susținerea acțiunii a înțeles să se folosească de proba cu acte și orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.
Reclamanta a depus la dosar, în copie xerox, următoarele înscrisuri: sentința nr. 8252/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2011, împuternicire și cartea de identitate.
Deși legal citați pârâtii nu au formulat întâmpinare.
Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Verificînd în sistemul ECRIS sentințele menționate în cererea de chemare în judecată, instanța constată că aceste sentințe privesc cu totul alte părți și nu cele din cererea de chemare în judecată.
Astfel sentința nr.1519/14.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ se referă la reclamanta M. M. și pîrîții Școala Generală nr.2 Motru și C. L. Motru, iar sentința nr. 471/06.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ se referă la reclamanta M. M. și pîrîții Palatul Copiilor Tg.-J. –Structura Motru și I.Ș.J.Gorj.
Este adevărat că la dosarul cauzei a fost depusă sentința nr. 8252/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2011, care privește pe membrul de sindicat C. M., însă cererea de chemare în judecată se referă la cu totul alte sentințe respectiv la cele precizate mai sus.
În consecință, instanța va respinge acțiunea
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, CUI_, cu sediul în Tg.J., ., județ Gorj în numele și pentru membrul de sindicat C. M., CNP_, domiciliată în Motru Ale. Liliacului nr.5, ., apt. 1, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL „G. C.” și C. L. MOTRU, ambele cu sediul în Motru, Jud. Gorj.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunal Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 02.04. 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, T. M. | Asistent judiciar, N. M. | Asistent judiciar, R. N. |
Grefier, N. R. |
Ex/4/N.M. 06 Aprilie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1164/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








