Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4019/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 4019/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 4019/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 4019/2015

Ședința publică de la 12 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. C.

Asistent judiciar C. D.

Asistent judiciar I. L. F.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta B. A., în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu P. Prelungit Rovinari și C. L. Rovinari având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă.

În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având în vedere cererea scrisă a reclamantei de judecare a cauzei și în lipsa părților.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut-o spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamanta B. A. a chemat în judecată pârâții Grădinița cu P. Prelungit Rovinari și C. L. Rovinari, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea unității școlare la plata integrală a contravalorii cheltuielilor de transport nedecontate pe perioada septembrie 2014 – iunie 2015, pe ruta Vîrț – Rovinari, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății și obligarea pârâtului Consiliului L. Rovinari să aloce sumele necesare plății acestor drepturi.

În motivare, reclamanta a arătat că funcționează ca profesor, angajat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la Grădinița cu P. Prelungit Rovinari.

Unitatea la care își desfășoară activitatea se află în raport de subordonare față de C. L. Rovinari – ordonator principal de credite – căruia îi revine obligația asigurării finanțării de bază și complementare a unității de învățământ menționate.

A mai susținut reclamanta că, în conformitate cu prevederile Legii 1/2011 la sfârșitul fiecărei luni de activitate s-a adresat cu cereri însoțite de documente justificative, conducerii unității, solicitând decontarea cheltuielilor de transport. Cererile au fost analizate și avizate de C. de Administrație al unității, acesta întocmind ștate de plată care au fost înaintate Centrului bugetar și mai departe Consiliului L. Rovinari.

Potrivit dispozițiilor art.2 din Instrucțiunile MECTS nr.2/2011: “C. de Administrație al unității de învățământ propune lunar spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuielile de deplasare”.

De asemenea, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Reclamanta a depus la dosar în copie conform cu originalul cartea de identitate, adeverința eliberată de Grădinița cu P. Prelungit Rovinari cu sumele restante, cererile formulate de reclamantă însoțite de documente justificative.

Pârâtul C. L. Rovinari a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa și pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare judecată ca nefondată.

Pârâtul C. L. Rovinari a precizat faptul că textul de lege invocat de către reclamantă prin acțiune nu prevede o astfel de obligație în sarcina Consiliului L. Rovinari. De asemenea nu s-au dovedit pretențiile reclamantei ce fac obiectul prezentei cereri. Nu au fost depuse documente din care să rezulte temeinicia cererii și refuzul Consiliului L. Rovinari. Nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că a solicitat atribuirea unei locuințe în raza unității de învățământ unde își desfășoară activitatea.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.

Deși legal citată, pârâtul Grădinița cu P. Prelungit Rovinari nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei și având în vedere motivele de fapt și de drept, instanța constată și reține următoarele :

În temeiul dispozițiilor art.248 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, respectiv asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Rovinari.

Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății.

Reclamanta, în calitate de profesor la Grădinița cu P. Prelungit Rovinari a chemat in judecată pârâții Grădinița cu P. Prelungit Rovinari și C. L. Rovinari pentru ca aceștia sa fie obligați la plata cheltuielilor de transport nedecontate, începând cu data de 01.09.2014, actualizate cu indicele de inflație la data plății, respectiv la alocarea sumelor necesare plății .

Pârâtul C. L. Rovinari, în calitate de ordonator de credite, aprobă alocarea fondurilor necesare plătii acestor drepturi bănești către unitatea școlară al cărei angajat este reclamanta, fata de prevederile art.101 alin.1, art.105 alin.2 din Legea nr.1/2011 si art.2 din Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr.2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice.

Potrivit art.101 alin.1 din Legea nr.1/2011: ,,Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar cuprinde finanțarea de bază, finanțarea complementară și finanțarea suplimentară,,.

Art.105 alin.2 din același act normativ prevede că: ,,Finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație, pentru următoarele categorii de cheltuieli: f) cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, conform legii;,,

Conform art.2 din Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr.2/2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice(în vigoare din 17.02.2011), consiliul de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local, drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de transport. Totodată, se retine că art.1 și art.4 din H.G. nr. 1274/2011 prevăd în sarcina consiliilor locale atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar.

Așadar, pârâtul C. L. Rovinari are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește alocarea acestor sume către unitatea de învățământ, în calitate de ordonator de credite.

În consecință, se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. L. Rovinari, invocată de acesta.

În ceea ce privește fondul cauzei, analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamanta B. A., cu domiciliul în localitatea Vîrț, jud. Gorj, are calitatea de angajat la Grădinița cu P. Prelungit Rovinari, conform adeverinței depusă la dosarul cauzei.

Reclamanta a adresat conducerii școlii angajatoare cereri de decontare a cheltuielilor de transport, deoarece domiciliază într-o altă localitate decât cea în care își are sediul instituția de învățământ la care activează în prezent, respectiv Grădinița cu P. Prelungit Rovinari cu sediul în Rovinari, jud. Gorj.

Art.104 alin.3 din legea nr.128/1997 stabilește dreptul personalului didactic din unitățile de învățământ de stat care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul de a beneficia de decontarea cheltuielilor pe mijloacele de transport în comun din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. Același text de lege stabilește posibilitatea ca, în situația în care nu există mijloace de transport în comun pe această rută (între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ) să se deconteze contravaloare a 7,5 litri benzină Premium la 100 km parcurși dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală, iar în situația în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, acestuia i se va deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.

Aceleași dispoziții sunt menținute și în art. 276 din Legea 1/2011, intrată în vigoare la data de 09.02.2011, „Personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii”.

Potrivit art. 1 din Instrucțiunile 2/2011 “Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ”.

Obligația de acordare a cheltuielilor de transport este atât în sarcina unității de învățământ (decontarea contravalorii călătoriei se obține prin depunerea cererilor la consiliul de administrație al unităților de învățământ, potrivit dispozițiilor art.104 alin.3 litera a din legea nr.128/1997) în considerarea calității acesteia de angajator, dar și în sarcina consiliului local deoarece, potrivit dispozițiilor art.104 alin.31 din legea nr.128/1997 consiliul de administrație al unității de învățământ propune lunar spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuielile de deplasare.

În speța de față, conform actelor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, respectiv copiile cererilor pentru decontarea cheltuielilor de transport formulate de aceasta aflate la dosarul cauzei, reclamanta și-a îndeplinit obligația de a depune la unitatea de învățământ solicitarea de decontare a cheltuielilor efectuate cu transportul de la domiciliu la unitatea de învățământ unde lucrează și retur, în perioada septembrie 2014 - iunie 2015, corespunzător perioadei efectiv lucrate.

Astfel, având în vedere actele depuse la dosarul cauzei și văzând dispozițiile Legii 1/2011 și Instrucțiunilor 2/2011, va fi admisă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâtii Grădinița cu P. Prelungit Rovinari și C. L. Rovinari .

Va dispune obligarea pârâtului Grădinița cu P. Prelungit Rovinari să plătească reclamantei contravaloarea abonamentului lunar de transport în comun pe ruta Vîrț - Rovinari, aferent perioadei septembrie 2014 - iunie 2015, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective iar C. L. Rovinari să aloce sumele necesare plății acestor drepturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Rovinari, cu sediul în localitatea Rovinari, ., județul Gorj, invocată de acesta.

Admite acțiunea formulată de către reclamanta B. A., având CNP_, cu domiciliul în Rovinari, Vîrț, nr.263, jud. Gorj, în contradictoriu cu pârâtul Grădinița cu P. Prelungit Rovinari, cu sediul în localitatea Rovinari, ., județul Gorj.

Obligă pârâtul Grădinița cu P. Prelungit Rovinari să plătească reclamantei contravaloarea abonamentului lunar de transport în comun pe ruta Vîrț - Rovinari, aferent perioadei septembrie 2014 - iunie 2015, corespunzător perioadei efectiv lucrate, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă pârâtul C. L. Rovinari să aloce sumele necesare plății acestor drepturi.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 12.10.2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

D. C.

Asistent judiciar,

C. D.

Asistent judiciar,

I. L. F.

Grefier,

L. C.

C.D. 21 Octombrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4019/2015. Tribunalul GORJ