Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 311/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 311/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 311/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 311/2015
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. R.
Asistent judiciar I. R. G.
Asistent judiciar C. P.
Grefier R. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul D. F., în contradictoriu cu pârâții C. L. Fărcășești,P. C. Fărcășești și P. C. Fărcășești, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei in lipsă.
În temeiul art. 223 alin.3 si art..411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu împiedică judecarea cauzei, având in vedere cererea scrisă a reclamantului de judecare a cauzei și în lipsa părților.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul munci și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, considerând-o admisibila si concludenta pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 28.10.2014 sub nr._, reclamantul D. F. a chemat în judecată pârâții C. L. Fărcășești, P. C. Fărcășești și P. C. Fărcășești, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea sporului de complexitate în cuantum de 50% la salariul de bază începând cu 01.09.2014, sume actualizate la data efectivă a plății.
In motivarea in fapt a acțiunii, reclamantul a arătat că este membru Comisiei Locale de fond funciar Fărcășești, în calitate de inginer, fiind numit prin Ordinul Prefectului nr. 79/30.05.2012.
S-a arătat de către reclamant faptul că prin dispoziția nr. 29/28.09.2011 a primarului s-a stabilit întrunirea Comisie Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, iar ulterior a fost emisă hotărârea Consiliului L. nr. 147/25.11.2011 la art. a prevăzându-se: ,, se acordă un spor de complexitate în cuantum de 50% la salariul de bază membrilor Comisiei Locale de Fond Funciar numiți prin Ordinul Prefectului”.
Totodată, reclamantul a precizat faptul că Legea nr. 263/2006, prevede că salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare.
Reclamantul a susținut faptul că după numirea prin Ordinul Prefectului nr. 79/30.05.2012 ca membru al comisiei locale și emiterea HCL 147/25.11.2011 nu i-a fost acordat niciodată acest spor deși a făcut demersuri în acest sens.
A arătat reclamantul că, urmare a modificării componenței Comisie Locale au mai fost emis două Ordine ale Prefectului nr. 189/19.07.201, 226/03.09.2013, acesta figurând în permanență ca membru al Comisie.
Tot reclamantul a precizat faptul că prin dispoziția nr. 216/01.09.2014 a primarului comunei Fărcășești s-a prevăzut acordarea acestui spor pentru următorii membrii ai Comisiei Locale: B. S., M. V., C. C., B. L., T. E., C. F., G. L. și D. F..
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 263/2003, Legii 215/2001 raportat al disp. art. 194 C. proc. Civ.
Reclamantul a depus la dosar, în copie xerox următoarele înscrisuri: cartea de identitate, Ordinul Prefectului n. 79/2012, hotărârea Consiliului local nr. 147/25.11/2011, cererea nr. 8725/14.09.2012, dispoziția nr. 279/28.09.2011, HCL 5/2014, ordine ale Prefectului nr. 189/19.07.2012 și nr. 226/03.09.2013, dispoziția nr. 216/01.09.2014, HCL 59/30.08.2014 și contract individual de muncă.
Deși legal citați pârâții nu au formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, și față de dispozițiile aplicabile prezentei cauze, instanța urmează să respingă acțiunea de față cu următoarea motivare:
Reclamantul D. F. este membru al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Fărcășești, fiind numit prin Ordinul nr. 226/03.09.2013 emis de Prefectul Județului Gorj.
Prin cererea formulată, a solicitat obligarea pârâților C. L. Fărcășești,P. C. Fărcășești și P. C. Fărcășești să-i acorde sporul de complexitate în cuantum de 50% la salariul de bază începând cu 01.09.2014, sume actualizate la data efectivă a plății.
A arătat că Legea nr. 263/2006 prevede că salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membrii în comisiile constituite în baza art. 12 din Legea nr. 18/1991, republicată cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare, lucru care nu s-a întâmplat în cazul său.
Este adevărat că art.II din legea nr.263/2006 stabilește că „salariații instituțiilor publice implicați în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membri în comisiile constituite în baza art.12 din legea nr.18/1991 beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50% din salariul de încadrare pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar potrivit acelorași dispoziții legale „stabilirea salariaților care beneficiază de acest spor și a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituției implicate în aplicarea dispozițiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietății funciare”, ceea ce înseamnă că legea prevede posibilitatea acordării acestui spor numai prin urmarea unei proceduri prevăzute în mod expres (stabilirea salariaților printr-un ordin al conducătorului instituției) și numai în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.
Instanța observă însă că prin dispoziția nr. 216/01.09.2014 a primarului comunei Fărcășești s-a prevăzut acordarea acestui spor pentru membrii Comisiei Locale de fond funciar Fărcășești, iar printre aceștia se află și reclamantul. În consecință, va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de D. F., CNP_, domiciliat în com. Bîlteni, ., în contradictoriu cu pârâții C. L. Fărcășești,P. C. Fărcășești și P. C. Fărcășești, toți cu sediul în ., ., jud. Gorj.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2015 la Tribunalul Gorj
Președinte, L. R. | Asistent judiciar, I. R. G. | Asistent judiciar, C. P. |
Grefier, R. R. |
LR/R.R. 6 ex./
30 Ianuarie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








