Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3499/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3499/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1405/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3499/2015
Ședința publică de la 15 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. G.
Asistent judiciar O. F. P.
Asistent judiciar I. R. G.
Grefier T. U.
Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta D. A.-R. în contradictoriu cu pârâtul L. T. „General C-tin Ș.”, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că la dosarul cauzei au fost depuse de către pârâtul L. T. „General C-tin Ș.”, prin serviciul registratură al instanței: adresa 2307/18.08.2015, decizia 158/28.12.2012, procesul verbal al Consiliului de Administrație al GSI Bâlta din data de 03.03.2010, buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 174/2012, buletin de analize sanitare cu rezultatul determinărilor aeromicroflorei, proces verbal de recoltare probe aer.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 02.03.2015, sub nr._, reclamanta D. A.-R. în contradictoriu cu pârâtul L. T. „General C-tin Ș.”, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 10% din salariul de bază ce a fost sistat din luna iunie 2013 până în prezent, în sumă de 2858 lei, pentru perioada 01.12.2012 – 01.03.2015, la plata diferențelor rezultate din actualizarea sumelor conform ratei inflației, de la scadență și până la data înregistrării prezentei cereri de chemare in judecată, precum și la plata dobânzii legale pentru sumele solicitate, începând cu data înregistrării cererii de chemare în judecată și până la data plătii efective.
În motivare cererii, reclamanta a arătat că este angajată a unității școlare pârâte în funcția de profesor de informatică și conform Hotărârii Consiliului de Administrație al pârâtei, trebuia să beneficieze de un spor de 10% din salariul de bază ca urmare a desfășurării activității în condiții periculoase sau vătămătoare, începând cu luna decembrie 2012, însă din luna iunie 2013, plata drepturilor pe care le-a solicitat i-a fost sistat fără temei legal.
A susținut că are dreptul să beneficieze de acest spor, întrucât este prevăzut în Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, la art.2 alin.3) din anexa nr.5, ce prevede că:„Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin.2), se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate,spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii,spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."
A mai arătat că aceleași drepturi se regăsesc transpuse si în contractul colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate în învățământ preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S sub nr._/02.11.2012, la in capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale ", art.34 alin.2 lit. c, ce prevede că:„pe lângă salariul de baza personalul didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".
Totodată, a precizat că unitatea de învățământ pârâtă a întreprins cele necesare pentru ca unii dintre salariații îndreptățiți să beneficieze de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, dovadă fiind buletinele de determinare prin expertizare în care Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj au constatat că există riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați care „lucrează la calculator și xerox fiind expuși la radiații electromagnetice neionizate care pot duce în timp, datorită duratei de expunere, la sindromul asteno-vegetativ la tulburări cardio-vasculare, la tulburări endocrine, modificări biochimice și tulburări vizuale etc.”
A învederat că unitatea școlară pârâtă, în Consiliile de administrație din data de 28.12.2012 și 31.01.2013 a nominalizat și aprobat salariații care beneficiază de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare pe termen de 1 an, dar, cu toate acestea începând cu luna iunie 2013 i-a fost sistat sporul amintit.
În ceea ce privește despăgubirile constând in actualizarea drepturilor bănești cuvenite cu rata inflației si dobânda legală, a menționat că se justifică prin necesitatea acoperirii prejudiciului produs prin devalorizarea monedei naționale, dar și prin lipsa de folosință a sumelor datorate după data punerii legale în întârziere.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe prevederile art.2 alin.3 din anexa nr.5 la Legea nr.63/2011, precum si pe art.34 alin.2 lit. c din contractul colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate în învățământ preuniversitar.
In dovedirea celor solicitate, a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cartea de identitate, adeverința nr. 380/18.02.2015, procesele verbale ale Consiliului de Administrație al GSI Bâlta, din data de 28.12.2012 și 31.01.2013, buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 174/2012, buletin de analize sanitare cu rezultatul determinărilor aeromicroflorei, proces verbal de recoltare probe aer.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta D. A.-R. a fost salariată în cadrul pârâtului L. T. „General C-tin Ș.”, în perioada 01.06.2013 – 31.01.2015, în funcția de profesor de informatică, conform adeverinței nr. 380/18.02.2015 (fila 7 din dosar).
Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.
Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.
(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.
(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,
De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:
,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.
Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).
În ceea ce privește sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit cadrelor didactice, la art.2 alin.3 din anexa 5 cap.I din Legea nr.63/2011 se prevede că:
,,Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, spor pentru condiții de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum și compensații tranzitorii,,.
Totodată, art.9 din anexa 5 cap.I Legea nr.63/2011 prevede că:
„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art.3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin.(2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”
Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului, acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.
În fapt, reclamanta a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă începând cu data de 11.12.2012 (conform deciziei 158/28.12.2012) și până în luna iulie 2013, așa cum rezultă din adresa 2307/18.08.2015 (fila 35 din dosar) emisă de pârâtul L. T. „General C-tin Ș.” (fila 37 din dosar).
Potrivit aceleiași adrese emise de angajator (2307/18.08.2015) sporul pentru condiții vătămătoare de muncă a fost sistat de către Inspectoratul Școlar Gorj, fără emiterea unui document scris.
De asemenea se menționează în adresa 2307/18.08.2015 faptul că prin Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 03.03.2010 pentru postul de profesor tehnologia informației - laboratorul de informatică, s-a acordat sporul de condiții vătămătoare și periculoase.
Instanța, în baza rolului activ, a solicitat pârâtului L. T. „General C-tin Ș.” să depună la dosarul cauzei Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 03.03.2010, însă pârâta nu s-a conformat solicitărilor instanței.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea pârâtei la plata sporului la salariu pentru condiții periculoase sau vătămătoare, în cuantum de 10% din salariul de bază pentru perioada 01.12.2012 – 01.03.2015, instanța constată că dispozițiile art.6 alin. 3 din anexa 5 cap. II Legea nr.63/2011 nu sunt îndeplinite, având în vedere faptul că, nu s-a făcut dovada că persoana ce a ocupat anterior reclamantei postul de profesor informatică a beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr.63/2011 (13.05.2011), respectiv în anul 2011.
Având în vedere aceste considerente acțiunea formulată de reclamantă urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta D. A.-R., C.N.P._, cu domiciliul în Târgu J., ., ., etaj 1, apartament 27, județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul L. T. „General C-tin Ș.”, cu sediul în comuna R., ..
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, E. G. | Asistent judiciar, O. F. P. | Asistent judiciar, I. R. G. |
Grefier, T. U. |
Red. O.F.P. 24 Septembrie 2015/ 4 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1005/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








