Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3586/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3586/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 3586/2015

, Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr.3586

Ședința publică din data de 17 septembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE N. C. B.

Asistent judiciar L. G.

Asistent judiciar D. C. P.

Grefier M. E.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul U. D. în contradictoriu cu pârâta .., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâta a depus la dosar cu adresa nr.1421/14.09.2015, actele solicitate de instanță, respectiv statele de plata, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, și foile de pontaj, în original, pentru perioada în litigiu.

Nemaifiind cereri de formulat excepții de invocat si probe de administrat, constatând

terminată cercetarea procesului, instanța a reținut cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.05.2015, sub nr._, reclamantul U. D. a chemat în judecată pârâta .., solicitând obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale nete restante din perioada 01.02._15, în sumă totală de 1.072 lei, reprezentând salariile pentru lunile februarie, martie și aprilie 2015, suma actualizată la data plății efective, a dobânzilor legale până la data efectuării plății, plata contribuțiilor datorate la bugetul de stat, atât de către angajator, cât și de salariat pentru perioada 01.01._15, plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a fost angajat al pârâtei în meseria de frezor universal până la data de 16.04.2015, când a încetat contractul individual de muncă, în baza art. 65 alin.1 coroborat cu art.66 din Codul muncii.

A susținut reclamantul că până în prezent pârâta nu i-a achitat drepturile salariale aferente lunilor februarie, martie și aprilie 2015, iar plata trebuia să se facă prin alimentare card, așa cum s-a procedat în perioada anterioară, cardul fiind făcut la cererea pârâtei, cu destinația specială pentru virament salarii.

În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispozițiile art.268 și art.272 Codul Muncii republicat, art.159 din Codul muncii si art. 296 alin.3 din Legea nr.571/2003.

Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art.411 alin.2 Cod de procedură civilă.

În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cartea de identitate . nr._, actul adițional nr.67/09.01.2015 la contractul individual de muncă, decizia nr.760/16.04.2015 emisă de pârâtă.

Pârâta .., legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri.

În completarea probațiunii, la solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar, pentru perioada în litigiu, statele de plata, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, și foile de pontaj, în original.

Odată cu actele mai sus menționate, pârâta a depus adresa nr.1421/14.09.2015, prin care a arătat că în urma controalelor desfășurate A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regionala Antifraudă Tg J. nr.4 a emis decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFGJ 1935/04.03.2015, prin care s-a instituit sechestru asiguratoriu asupra bunurilor și poprire asiguratorie asupra creanțelor de încasat de la clienți (terți popriți), precum și asupra sumelor din conturile curente ale contribuabilului, fiind blocate conturile bancare ale societății, iar sumele datorate de către diverși clienți ai societății, respectiv creanțele de încasat, au devenit sume urmăribile, starea aceasta subzistând și la momentul de față. În aceste condiții societatea se află în imposibilitatea de a face vreo plată.

Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:

Reclamantul U. D. a fost angajat în cadrul societății pârâte .., în meseria de frezor universal, până la data de 16.04.2015 când, în baza deciziei nr.760/16.04.2015, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, în temeiul art.65 alin.1 coroborat cu art.66 din Codul muncii.

În conformitate cu prevederile art.40 alin.1 pct.2 lit. c din Codul muncii republicat, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

Potrivit art.159 alin.1 și 2 din Codul muncii republicat:

„(1) Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.

(2) Pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.”

Așa cum rezultă din prevederile art.160 din Codul muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, iar la art.161 se prevede că salariile se plătesc împotriva oricăror alte obligații ale angajatorilor.

În conformitate cu prevederile art.166 din Codul muncii republicat:

,, (1)Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.

(2) Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.

(3) Plata în natură a unei părți din salariu, în condițiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.

(4) Întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”

De asemenea, în conformitate cu prevederile art.40 alin.1 pct.2 lit. f din Codul muncii republicat, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.

În conflictele de muncă sarcina probei incumbă angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, conform celor stipulate de art.272 din Codul muncii republicat.

La art.168 alin.1 din Codul muncii republicat se prevede că plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte acte justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.

Reclamantul a desfășurat activitate în cadrul societății pârâte în perioada pentru care solicită plata salariilor, respectiv 01.02._15, conform înscrisurilor depuse la dosar (state de plată, foi de prezență).

Pârâta nu a negat că ar datora drepturile salariale solicitate de reclamant pentru această perioada și nu a contestat suma solicitată. Aceasta a arătat că s-a aflat în imposibilitatea de a asigura drepturile salariale ale angajaților ca urmare a emiterii de către A.N.A.F. - Direcția Generală Antifraudă - Direcția Regionala Antifraudă Târgu-J. a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFGJ 1935/04.03.2015, ce a dus la blocarea conturilor bancare ale societății.

Pârâta nu a făcut nicio probă pentru a dovedi aceste susțineri, dar, mai mult decât atât, situația economico-financiară dificilă în care s-ar afla societatea pârâtă nu o exonerează de plata drepturilor salariale, reclamantului neputându-i-se imputa vreo culpă pentru o astfel de situație. Acesta a prestat muncă în folosul societății în temeiul contractului individual de muncă, pentru perioada în litigiu și este îndreptățit la plata drepturilor salariale pentru munca prestată.

Totodată, în baza art.40 alin.1 pct.2 lit. f din Codul muncii republicat, societatea avea obligația virării contribuțiilor sociale aferente drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru perioada 01.01._15, obligație pe care nu a dovedit că și-a îndeplinit-o.

În baza art.166 alin.4 din Codul muncii republicat, reclamantul este îndreptățit la actualizarea sumei de 1.072 lei, datorată cu titlu de drepturi salariale restante pentru perioada 01.02._15, precum și la dobânda legală aferentă acestei sume până la data plății.

Acordarea dobânzii legale concomitent cu actualizarea cu indicele de inflație nu duce la o dublă reparare a prejudiciului cauzat prin neplata la timp a drepturilor datorate, fiecare din cele două modalități de reparare a prejudiciului având o finalitate distinctă: dobânda legală este o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, în timp ce actualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume în plus, ci menținerea aceleiași valori a sumei datorate, calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare.

Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse se va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.072 lei, reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 01.02._15, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, până la data plății efective, se va obligă pârâta să vireze contribuțiile sociale aferente drepturilor salariale, pentru perioada 01.01._15.

În baza art.452 Cod de procedură civilă, se va respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiat, întrucât reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în prezenta cauză.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul U. D., CNP_, domiciliat în municipiul M., ., ., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în municipiul M., . bis, județul Gorj, C.U.I. RO_, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J_ .

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.072 lei, reprezentând drepturi salariale restante pentru perioada 01.02._15, actualizată cu indicele de inflație și cu dobânda legală aferentă, până la data plății efective.

Obligă pârâta să vireze contribuțiile sociale aferente drepturilor salariale, pentru perioada 01.01._15.

Respinge capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat.

Sentință executorie.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 17.09.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

C. N. B.

Asistent judiciar, Asistent judiciar,

D. C. P. L. G.

Grefier,

M. E.

Red.B.C.N.

Thred.B.C.N.

4exp.

17.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3586/2015. Tribunalul GORJ